Dj ambasador !

Ca brand manager la o firma de publicitate care sparge topurile prin creativitatea oamenilor cu care lucreaza, Stefan Dorin este un tip cu sufletul mereu tanar, open-minded si creativ pe cat se poate. Si credeti-ma chiar se poate! Are sub aripa lui  responsabilitatea oficiala a reusitei predarii la timp a portofoliilor cerute de clienti de seama din piata comerciala a ideilor, lucrurilor, marfii in general. Si-a recrutat din timp oamenii tineri si creativi pe care i-a selectat din timp si i-a antrenat sa stie cum sa gandeasca din perspectiva PR, unde imaginea conteaza cel mia mult, iar partea creativa a folosirii limbajului in asa fel incat cuvintele sa te faca sa cumperi produsul pe care-l promovezi a lasat-o libertatii alegerii fiecaruia dintre colegii sai. Pentru ca da, el asa vede lucrurile, el e seful, dar are o raspundere mai mare, deci nu poate adopta doar o atitudine de sef cand pretinde calitate si treaba facuta la timp, de cele mai multe ori unul scurt sau insuficient, iar apoi in rest toti sa-i stie de autoritatea aproape iritanta cu care altii debordeaza in alte parti si sa puna ochii in pamant si sa faca. Nu, el e un tip ok, invatat, respecta si este respectat si relatia dintre el si subordonatii sai e una ideala.
Rar poti gasi asa ceva, dar asta face parte si din felul sau aparte de a fi ca persoana. Pe langa responsabilitatea intregilor portofolii predate la timp clientilor firmei unde lucreaza cu norma intreaba, el este part time dj la radio si pentru ca de curand i-a fost inmanata si responsabilitatea asta, a preluat-o cu multumire si cu onoare mai ales ca n-a fost altceva decat alegerea clientului pentru el. El dintr-o multitudine de alti posibili care ar fi facut treaba asta, mai bine, mai rau, i-a dat de gandit si atunci faptul de a fi fost el alesul si nu altineva l-a facut mandru de munca si rezultatele sale si si-a zis: bai, chiar merit, deci fac treaba buna!
Ce mai incoace si-ncolo se ocupa cu mare bucurie de chestia asta c-a fost ales el si nu altul, sau alta de promovarea competitiei Dream Car Art Contest, unde Toyota vrea sa descopere ideile creative ale copiilor din intreaga lume. In Romania, tara care da deocamdata cei mai talentati si premiati copii din toata lumea, lui Stefan nu-i e deloc greu sa puna pe langa un intro la o melodia ca asta

si anuntul cu privire la concursul dedicat copiilor si premiat de constructorul nipon de automobile. Mai ales ca si el are o masina visurilor din asta care e hybrid, merge brici si consuma putin, nu polueaza mai deloc. Sau ca om ce-si ia si-n mai serios chestia asta cu ambasadorul concursului de desen creativ care sa puna in lumina felul in care tematicile concursului zugravesc viziunea copiilor nostri, merge din scoala in scoala si tine prezentari in salile de sport ale scolilor, unde informeaza importanta acestui lucru pentru copii, anume de a se exprima creativ, de a-si dezvolta si prin altfel decat scris sau vorbit personalitatea, mai ales ca la urma premiile-s tentante nu doar pentru cei mici! Vorbim aici de excursii in Japonia si multe alte premii care rasplatesc efortul creativ artistic incurajat prin participare.


Si-a deschis pe pagina sa de facebook un grup dedicat special acestui eveniment care i se pliaza perfect pentru a-l promova si a strans deja cu ale sale convingatoare expuneri peste tot pe unde a umblat, iar radioul sa nu uitam e un mijloc care atrage si capteaza foarte bine atentia informatiei care trebuie sa fie scurta, concisa si sa prinda atentia publicului din zbor. In plus, radioul intra acolo nu intra altii! Nu, nu in sifonierul casei unde in apartament este deocamdata doar sotia venita de la serviciu, caci sotul e schimbul doi, ci in casele si inimile, urechile tuturora care sunt pe frecventa! Si aici de la taxiuri, pana la birouri de orice tip, pana la tot felul de oameni care prind informatia si o folosesc numaidecat, l-au ajutat chiar sa fie laudat de sefii Toyota Romania pentru treaba bine facuta! Desenele-s chiar faine si denota pe langa talent si faptul ca pe viitor avem speranta ca tarisoara asta nu e chiar pe picioroange in bataia vanturilor care s-o darame!


Misiune indeplinita, comunicare ok, inscrisi destui, talentati cu carul, premiile sa vina! Japonia, sayonara!

Articolul participa la Superblog 2013.

Cumpatare si atitudine

– Mama, unde-mi e cravata aia siclam cu negru, stii de ea? intreaba doar iesit din dusul fierbinte, infasurat superficial in prosopul care-i acopera jumatate de trup inca aburind, domnul Istrate Constantin, profesor de matematica la scoala unde trebuia sa plece la o sedinta cu parintii, nu mult timp dupa barbierit. Preocuparea insa, era acea  cravata, care dirigintelui de la clasa a noua-i aducea si acum aminte de vremurile de atunci cand lumea era altfel, lucrurile in buna masura mai serioase, de calitate, nu ca acum cand e peste tot exces de oferte, cerere mai putina, calitate mai asa si asa, dar cat cuprinde. Nu mai poti azi sa zici, ba mi-am luat o chestie faina, de valoare, am dat o gramada de bani pe ea, aveam nevoie, am avut banii, sau am luat credit dar isi merita banii. Garantia ti se da intr-o oarecare masura, dar nu mai poti spune, de pilda despre ofertele ultra-mega tam-tam la unele produse ca nu ascund calitate care se duce in timp. Or, nu mai departe de felul in care frigiderul era pe timpul lui Ceausescu facut la Gaesti de tine si acum, orice combina ultra-mega rugineste la nici un an de cand l-ai luat. Normal, ar fi zis oricine cu care ar fi discutat, cand si acela ar fi descoperit ce a descoperit neplacut surprins si Constantin: sunt facute din materiale refolosite, dar nu la modul ca se recicleaza prin asta, ci se ia din viata produsului nou pentru ca tehnologia acopera lipsa de strictete in momentul validarii produselor pe piata. Pai sa-ti rugineasca frigiderul de 2000 de lei noi e ciudat, in conditiile in care nu e mucegai, nici igrasie, si-au zis sotii Istrate, dar alta pacaleala au zis ca nu-si mai iau.
– E aici, Costele, mama, am gasit-o eu, doar stii ca eu le stiu locul tuturora prin casa. Ti-o calc chiar acum si ti-o pregatesc sa fii respectat, se poate dom’ profesor!
– Te pup si te iubesc ca-n prima zi!
– Ia sa vad!
– Nu pot acum, mai, sa ma rad intai si dupa ce revin de la sedinta aia, deseara ne aducem aminte chiar-chiar cum a fost atunci!
Iar doamna profesoara Cecilia Istrate, care nu avea sedinta, intelese faptul ca sotul ei este intr-una din acele zile in care promisiunile se onoreaza, de aceea zambi multumita de raspunsul primit si continua sa calce mai departe restul reprizei de haine uscate culese de pe suportul de pe hol! Doar isi luase fierul de calcat si alte produse electrocasnice de bucatarie Bosch, calitatea germana fiind una agreata mai ales de dragutul mamii care s-a nemtit la facultate si acum e profesor universitar in Sttutgart.


Aici aveti si voi legatura cu secretul jovialitatii sale, la varsta la care multe semene de-ale sale bolesc sau sunt oricum, numai zambitoare nu! Cand pui pret pe stima de sine printr-o intransigenta a firii in tot ceea ce faci, strictete, demnitate, bun simt si simt artistic vadit si in ce si cum anume porti si-n lume si-n fiecare zi cu tine peste tot atunci nu te fandosesti toata ziua buna ziua prin magazine si te dai shopaholic si pleci de-acolo cu tot magazinul plin de haine. Pai nu se poate, ca n-ai atata loc acasa unde sa depui atatea haine, nu le vei purta niciodata pe toate si atunci daca le iei doar de dragul de a fi mandra ca ai sa moara ochii ce te vad si tu crezi ca toti te si remarca, invidiaza, sau lauda, inseamna ca ai o mare problema! Caci nu tot timpul pe care cerul, Dumnezeu, sanatatea sau oricine ti-l lasa in viata asta sa-l consumi traindu-ti viata il lasi in cumparat haine si papuci si-n casa ajungi sa depozitezi tot mallul. Pai nu se poate mama asa ceva, va spune doamna Cecilia, un profesor respectabil,  dascal de moda si educatie facuta printr-o metoda veche ca datare, de calitate insa pentru o viata. Cand nu ai verticalitate si te lasi rapid influentata de valul opiniilor si curentelor care actioneaza mimetic la fiintele mai slabe de inger, atunci cu siguranta ca vei fi o femeie care se chinuie sa duca tot ce vrea la bun sfarsit. Adica de tinut o casa, mariaj, familie, copii, masa, rufe, haine, bani de buzunar e greu daca nu ai chibzuinta. Si spune asta in cunostinta de cauza. Doar de cateva zile a primit si telefonul surpriza de la Sttutgart si nora ei, Katja a facut-o cea mai fericita cand a anuntat-o cu vocea stinsa de efortul trupesc al nasterii tocmai consumate: Stiefmutter du bist Großmutter si Matei afla ea ca se numeste cel mic notat cu zece la marea venire in lume. Vedeti diferenta? Sotie, gospodina, mama, profesor, bunica si cate si mai cate! Purtata cu stil, demnitate si atitudine care fac din cunostintele si experienta profesionala si de viata o valorizare si mai mare a individului. Vorba aceea, cine n-are batrani (a se citi si intelepti, cumpatati, inspirati, experimentati), sa-si cumpere!

Articolul participa la Superblog 2013.

Fall in love with an alien

Intr-o zi frumoasa de toamna Dorin astepta in gara trenul ce-l ducea in calea iubirii, sentimentul cel mai pur care inalta, imbraca fiinta umana in hainele firesti ale simtirii celei mai desavarsite, o face mai buna, mai visatoare, uneori vulnerabila, dar doar daca si asta nu se stie niciodata pana cand nu se experimenteaza individual, lucrurile scapa de sub control si aluneca periculos spre deznodaminte nefericite. Cauze la o adica pot fi multe si diverse, dar nici pe departe tot acest excurs nu are nimic de-a face cu el. Pentru ca e intransigent, e ferm, hotarat, stie ce vrea stie ce simte si cum o face nu lasa loc de tradari, iar pornirile si actiunile sale sunt controlate de o educatie bine cladita si aleasa ce nu lasa loc compromisurilor de niciun fel. La celalalt capat al firului calator prin timp si prin spatiu trenul va opri si in gara peronul va fi plin, dar el va avea ochi doar pentru Ea. Iubita lui, Andreea. Si-n timp ce cartea-i tinea companie placuta in trenul care era nevoit sa pastreze o viteza mica date fiind tronsoane intregi unde lucrarile incepute de ani de zile continuau si intr-un ritm de melc, cititu-i deschidea fereastra mintii spre chipul a carui puritate in ochii sai era fara dubii. Chipul purtatoarei care-l astepta pe el, stingatorul de incendii care-si gasise apa puritatii sufletesti ca sa-i stinga focul din adancurile trupului incercat de dileme existentiale. Asta presupunea ca el sa intarzie, dar stia ca ea-l va astepta acolo si va fi indiferent de vreme, temperatura, pentru ca dragostea magnetizeaza si face trupul sa leviteze, iar plutirea in ritmul ei e cea mai placuta dintre starile ce pot cuprinde invadand trupul de caldura interioara si buna dispozitie.

Si fluturi si zambete si amabilitate care toate sunt mai amplificate cu cat statiile se apropiau de finis, peronul unde Ea-l asteapta. Caci niste copii de scoala generala urca si ei in acelasi tren si se opresc in acelasi compartiment si scriu poezii si citesc si discuta deschis si valorizeaza lucruri mult mai mature si inteligente decat o fac cei mai multi dintre cei de seama lor si zambetele pure ale inocentei varstei lor l-a facut sa nu simta lentoarea cu care trenul avansa in hartoape de parca si calea ferata ar fi avut  gropi si cratere ca strazile din tara, caci il purtau tot mai aproape de Andreea. Iar cand trenul opri in gara Andreea-i zambi cat toate acele pure zambete de voiosie si candoare ale acelor copii si i-a sarit in brate si yupii zise ea: Ai veniiit! Si-i coplesi suflarea cu un potop de sarutari topite in dulceata respiratiei anulate de patos si de stransoare vadind o necesitate a completitudinii ontologice. Ei, fiecare apartinand genurilor opuse-si uneau fiintele intr-o poza capturata de cateva grupuri de studenti care urmau sa plece inspre destinatii provinciale denumite de fiecare membru al lor acasa. Fiecare avea in rucsacul si trollerele trase cu gratie sau cu nervi, functie de cat de la timp s-a incadrat fiecare sa ajunga inainte de plecarea trenului sau sticla de apa, bautura cea mai buna si sanatoasa la drum lung, sau cand setea iti da de furca. Dorin stie mai bine cat de buna e apa, mai ales ca apa e ajutorul sau de nadejde in lupta sa permanenta cu focul.

El e pompier si in fiecare saptamana are de furca, focul e pervers se dezlantuie si are o evolutie mare de tot in timp scurt iar interventia trebuie sa fie imediata pentru ca-n incendii sa poata salva vieti. Intr-o lume in care nici natura nu mai e pura, caci omul polueaza si alti oameni se zbat sa o intretina si sa o mentina curata,  conventiile bunului simt intr-o convietuire pasnica, sa te bucuri si tu si copiii tai care vor veni dupa tine de un mediu sanatos si curat, e tot ce-ti poti dori. Iar cand accidente in exercitiul vietuitului apar inevitabil, ideal este sa poti gasi solutii sa repari derapajele. Asa cum face el, Dorin, cel care stinge cu apa din apropiere incendiile oriunde se anunta ele. Pentru ca e greu sa intelegi si sa aplici mereu ideea ca e bine sa previi decat sa tratezi, el isi asuma prin efortul sau si reuseste de cele mai multe ori sa faca uitate greselile care au dus la extinderea periculoasa a focului ce periclita viata, poate darul cel mai pur si neatins de vreo rautate. Mai greu cu focul sau interior nestins si cu amanari permanente de la vanturile schimbarilor din cotidian care-i atatau flacara vie.

Si cand nu stinge incendii, se pregateste intens, alearga, ridica greutati, escaladeaza ziduri, scoate mereu timpi buni si stoarce energie toata aceasta activitate. Iar esenta pura a vitalitatii, apa da putere cand voinicul e stors.  Cand nu-s evenimente si dupa ce antrenamentul l-a revigorat, urmeaza celelalte. Plimbarea prin parc, cumparaturile si cinatul in doi. Dar mai intai pregatitul. Pana acolo ei doi urca in liftul ce-i duce spre cerul cuibului lor din blocul turn, setea si-o sting in dragoste implinita de dor care arde si se cere alinata de mangaieri si-mbratisari din inima si suflet sincere si dute-vino din a da si a primi e cel mai pur exercitiu in vietuit. Pentru ca doua suflete  ingemanate e cel mai pur lucru din lume, privit din exterior este lucru, trait este puritate personalizata care e mult mai mult!
Aqua Carpatica stie ca apa inseamna viata si incearca prin concursul desfasurat pe instagram sa afle de la noi toti ce inseamna puritatea prin imagine si cuvant scris.
Chiar pentru voi ce inseamna puritate?
Articolul participa la Superblog 2013.

O straja vreau si eu pentru mine…

Mihaela este numele meu si sunt colega de serviciu, in cancelarie cu Ciprian, proful de sport, un gigant de 2m si ceva, pacat ca-i insurat, altfel oau, are o mana de tine mingioiu’ ala de basket simplu, de zici ca are magnet si mingea si el. Mama, numai cand ma gandesc ce putere are omu’ asta, la mainile lui, la ce alte parti mai are, deja ma trec niste fiori care-mi dau asa o vinovatie inauntru, dar si o stare de extaz, nu stiu cum sa va spun, parca rosu ultra-venos 2 milioane odata, ca dozele de soc administrate de antibiotic atunci cand se impune prin reteta! Nu va imaginati despre mine c-as fi femeia de serviciu care are ganduri cu urechile lungi si iepuresti care golesc femeia, aceasta origine a vietii, de haine doar pentru a-i descoperi mama originii ei de femeie, care iubeste cu foc tot ce trece prin patul ei, nu! Sunt profa de psiho’, sunt nemaritata  si intr-o permanenta cautare de iubire a vietii mele, sunt interesata de timp liber petrecut agreabil, in compania selecta a barbatilor bine din toate punctele de vedere, poate doar-doar o sta unul mai mult sa-i povestesc mai multe si povestea mea i-o va placea si va dori sa mai asculte ce fac, sa vada ce mai pot si cat de bine alaturi de el bineinteles, voi ce credeti? Dar asta nu inseamna ca-s o agatatoare precum…fasolea de pilda, care se prinde si se catara pe aracul ala pana-l stramba sau rupe uneori de grea ce se lasa si se face cand ploua pe bietul lemnisor, doar ca sa fie mai aproape de cer. E ceva aspiratie cam multa, dom’soara, nu crezi ca te sui pe bietul om, pardon (la ce-mi sta oare gandul, Doamne!) Lemn si speri prea repede sa fii deja in cer? Cum vine asta si catarata si cu sufletul impacat de-a dreapta sfintilor din cer, ei dar nu se poate asa, cu una-cu doua, hop-top, fuga in cer!

Na, ideea ati prins-o, unde-i lume adunata sa petreaca, sa se bucure de si cu cei dragi alaturi, in petrecut, mancat, baut, simtit bine cu toate celelalte aspecte comportate de intelegerea sintagmei simtit bine, ma atrage si pe mine ideea de a nu ramane pe afara. Dar nu pentru ca mi-e teama mie c-oi ramane necasatorita toata viata si neiubita cu foc asa cum as face-o eu, daca as avea si pe cine, nu? Daca nu e sa fie, nu e si gata! Dar gata cu aspectul asta, tine de mine si poate-oi avea ceva succes anul asta, cand asa cum va spun acum, Ciprian iar ma omoara in cancelarie pe mine si pe ceilalti colegi, care in afara de catelusul ala nesuferit care tot rade mereu si fara motiv, zau, de cele mai multe ori de adjunct al directei care e o babaciune pe care n-o support deloc ca-si depaseste cam mult atributiile de director al scolii, suntem numai pisicute, da bandite de femei acolo, cu hobbyul lui constant: schiatul. De la doamne respectabile asa cum este Olga Ifrim, o sfanta nu alta, pana la mine, capra batrana, nu c-as fi prea inaintata in varsta, dar asa ma mai descriu eu de multe ori blamandu-ma parca de faptul ca n-am si eu ce au altele, na, casatorite, un sot acolo, un copil doi, ca  maternitatea si gospodaria vin ca manusa in mana cand e ger afara unei femei, stiti, alte surate care turuie cat le tine gura, si le tine barfind si criticand pe ala si pe aia, de parca altceva mai bun n-au de facut si in afara orelor pe care le tin nu stiu altceva sa faca!

Toate auzim in pauze cand lasam cataloagele si ne mai tragem sufletele, barfind noi femeile pe una sau pe altul de-l avem promovat la stirile tv ce ne urmaresc parca ele pe noi din cancelarie cum iar schiaza Ciprian al nostru. Si unde credeti voi ca-i place  s-o faca? La schi in Straja merg, zice el, bineinteles! De ce, am inteles de la el pentru ca: te oboseste putin drumul pana acolo si cand pui schiurile in picioare esti ingerul divin, asta-i senzatia, citez din preainaltimea lui de fost sportiv de performanta, pivot intr-o echipa masculina de basket de prima liga de la noi. Nevasta-sa nu-l omoara cu zile atunci si noaptea apuca si el sa doarma ca lumea, unde mai pui ca cea mica, e deja la scoala si oricat ar fi de faina munca de prof’ de scoala romaneasca in actualitatea asta enervant de trepidanta, na salariile au fost bocite, de fapt ciuntite de un mat de om care s-a vazut buricul pamantului si a zis ca nu-s bani, -Boc parca-l cheama si e reales primar la Cluj-Napoca pentru ca sa vedeti cat de mica e lumea, infinitesimala memoria recenta- dar e criza, mare in lume si trece si prin Romania si ne-a taiat salariile si deci nu pot inchiria de fiecare data apartament, ca nu-s miri si-acum in luna de miere, cand copila lor face deja 10 ani! Asa ca dupa repriza de coborari pe care le face el satisfacut de intalnirea cu statiunea Straja si cu zapada muntilor ce-i inspira ganduri si amintiri placute si din cantonamentele pe care le facea aici cu echipa de uriasi, mananca si noaptea chiar doarme bustean, nu mai asteapta reprizele de iubit cu foc ca alta data, e si fata cu ei, pot sta fetele intre ele sa vada filme la tv, dar el somn. Bustean!


Alta motivatie pentru care el alege mereu, nu Poiana Brasov, nici Predealul sau restul statiunilor dotate si cu partii de pe Valea Prahovei este faptul ca nu-s atat de cautate partiile de aici ca cele de acolo, adica sa nu ma intelegeti gresit, nu vine numai Ciprian sa schieze in cantonament la Straja, dar e mai liniste, poti schia efectiv cat si unde vrei,  fara sa iti faci loc in indispozitia interioara cauzata de aglomeratie si de sanii si colace pe partia de ski si sa gasesti resursele sa te mentii calm, pe banii tai. Vii, schiezi cat si unde vrei, in plus calitatea partiilor de aici e din perspectiva lui ca amator profesionist de schiat, la modul ca n-a fost legitimat ca schior, dar pasionat fiind la culme de acest sport practicat mereu si constant cu aceeasi ridicata cota a placerii pe care o simte lunecand lin si rapid pe dealurile inzapezite, e mai ridicata. Nu ca in Predeal sa iti sara copii nesupravegheati cu saniile in cale, in timp ce tu faci slalom printre novici, sau cand nu e destula zapada sa-ti julesti nasul de la cazaturi provocate de starea tehnica a partiei, care din loc in loc destul de aproape si prea des prezinta radacini de copaci prea inalte, sau pietre aduse de administratorii partiilor inainte ninsorii cand au largit traseul pentru schiat, sau sa iesi de pe partie direct in prapastie, sau in DN1! Sau-sau-sau…

Ce mai stiu de la printul pisicilor de noi din cancelarie, Ciprian, e ca el vine mereu la Straja, la vila Alpin, ca-i fain, gazde primitoare, mancare delicioasa si preparata pe gustul fiecaruia, cazarea nu-ti lasa portofelul tot acolo si tu pleci in sosete in masina cu care ai venit aici, decorul montan e unul desprins dintr-unul dintre marile ultime tinte ale unui Jack Nicholson in The bucket list (Ultimele dorinte), mirific, superb, incantator! Asa ca am in plan de sarbatorile de iarna sa-l fac pe Ciprian sa ma invete sa ma dau si eu pe schiuri, stiam de mica, dar apoi am cazut o data si mi-a mai fost frica sa ma cocot in clapari sa-mi tot dau drumul la vale, apoi adolescenta fiind mi-era mintea numai la baieti nu la clapari si am uitat cum se face. Dar, sa nu se supere sotia lui, as vrea sa redescopar alunecatul pe zapada, sa simt ca zbor, poate m-o prinde si pe mine vreun pasionat de ski care o sa ma mai tot invete apoi, cine stie! Si sa descopar si eu statiunea asta de-i place lui atat de mult pentru conditiile de cazare si de schiat ireprosabile. Asa am o minte foarte critica si indiferent de cine-mi spune ce si cum, eu pana nu cercetez si ma conving eu insami, nu conteaza pentru mine prea mult opinia avizata sau nu! Asa am intrat pe siteul astora de ne vor fi gazde la iarnas si i-am spionat de la distanta fara ca ei sa se prinda, asa cred! Si vila Alpin din Straja are o prezentare ce sa zic, cam simplista.

Nu ma pricep eu prea bine la chestiunile tehnice legate de site sau de administrarea lui, dar cred ca mai multe poze edificatoare in privinta a cine Doamne iarta-ma e doamna Mimi de-o tot lauda fostii oaspeti ai lor acolo, ar fi indicat. Ar atrage simpatii, ar satisface curiozitati, ar recunoaste devotiunea si priceperea dansei, care ar merita chiar o statuie de strajiera adevarata a traditiilor culinare pe care le cultiva la ea in bucatarie. La fel de bine eu una mi-ar fi placut sa descopar interioarele camerelor de cazare mai mult din poze si mai putin din parerea unei oaspete care a fost acolo si a auzit ea chiar tot ce vorbeau, cantau, ma rog, ce-or mai fi facut vecinii lor de cazare lipiti de peretele camerei inchiriate tocmai de ea (cam subiectiva tipa si poate chiar vreo nimfomana inhibata in a-si deschide sufletul si sonoritatea placerilor iubirii de dupa miezul noptii din cazarea acolo, cata vreme or fi fost altii care se iubeau cu foc si desi avea o pofta nebuna, s-a intimidat si a tacut malc acolo si cand a ajuns acasa s-a pus pe criticat tot! pai se poate, pisi’, oi fi si eu una neiubita de mult, dar sa m-apuc acum in sejur la Straja sa ma gandesc tot timpul doar la obsesia mandretii barbatului care nu mai e viteaz cand se loveste acolo, de vorbeste mai pitigaiat mai apoi, cand e lovit sub centura, la fotbal, sau K1, e prea de tot, femeie!)!

Lasand asta la o parte si cu pornirea asta vehementa anti-femei de-astea care, ca mai noi toate suferim toata viata noastra de o grava boala, s-o denumesc asa, de nici medicul sau operatia lui n-o poate vindeca deloc, caci la cat suntem de posesive si iubarete toata viata nu ne putem scoate niciodata din cap acea parte din iubit apartinand barbatului lovit sub centura, nu ca ar fi intrat in sens propriu vreodata acolo, trebuie s-o spun iar: poate ma descopera si pe mine cineva, pe partie, la masa festiva, la dusuri,  de ce nu? Si asa, am inteles ca unii s-au poticnit pe forum sa critice ca lumina sau senzorii ei i-au ajutat sa faca baie, pe intuneric, cu asa o ironie zeflemista! Eu zic, c-a fost altfel, sa zica mersi  de ce au facut, pentru ca au putut sa faca acolo la baie si nimeni nu i-a asistat, ca poate se inhibau si nu mai iesea asa fain! Asta e altceva! 🙂
Poate mi s-o intampla si mie sa vedeti cum comentez la ei pe site: am trait cea mai placuta, lunga desi n-a fost prea lung acest sejur la Straja, partida de fericire din viata mea. S-a consumat tarziu, la baie, unde ne-au fost gazde primitoare, linistea noptii si luna ce ne privea cum ne gadilam amandoi de sus cu miros de complicitate si pasiunea ce nu s-a terminat nici acum…


Nu mai vine vacanta asta de iarna, sa intre si copiii in focul colindelor si pregatirilor pentru mos, ca eu de-abia astept sa vina mosul pe la mine, si sa ramana? Mosule de cand te-astept, poate ai si diploma in drept si tanar si frumos sa am si eu ce iubi, ca tare-am mai dus dorul unui strajnic strajer al sufletului meu. Strajo sa ne tii companie si sa ne tii pumnii stransi si becurile stinse la baie, ca noi vedem sa facem dus si asa! E mai fain, cand e palpitant, zau!

Articolul participa la Superblog 2013.

Mustati si zambete de branza si lapte

Ana Maria este la gradinita, are 4 anisori si este fiica sotilor Iurea. Doamna educatoare de la gradinita din sectorul doi al capitalei unde merge zilnic cu unul din parinti cea mica a cerut copiilor ca sa povesteasca despre ei si despre familiile lor, despre pasiuni si hobbyuri, despre ce-i incanta si le face viata mai frumoasa in afara de delicioasele bunatati culinare, sarutatul pe frunte seara la culcare, cititul unei povesti inainte de a adormi seara, cadourile de ziua lor aniversara si chestiuni care se fac mai rar si nu asa de zi cu zi. In ce anume gasesc ei ca mici suflete de om in plina crestere si descoperire a universului uman printre cei mari satisfactia unei zile frumoase si ce anume le da aceasta stare? Si a mai fost ceva, ideea educatoarei a fost ca ai sai copii de grupa mica sa nu fie acasa gura-sparta si sa spuna chiar tot din ce se intampla la gradi’, ca altfel se strica lectia. Or, educatoarea nu voia decat sa dezvolte limbajul, imaginatia, sau felul in care cei mici pot sa-si invinga timiditatea spunand lucruri despre ei si despre familia in mijlocul careia au venit pe lume si cresc pe zi ce trece tot mai marisori. Lucrul acesta Ana Maria l-a inteles prea bine si pentru ca si ei tiza

a carui nume-l poarta dupa ce ambii parinti au tinut pumnii stransi la festivalul de la Mamaia cand la doar 16 ani, Ana Maria cucerea premiul intai in fata altor muzicieni mai cunoscuti si consacrati, iar diferenta o facuse nu varsta ei, ci interpretarea superbei piese Ochii tai, ii place, a fost in ton si cu Fergie pe care o mai imita prin casa ori de cate ori se intampla s-o auda la radioul care merge cam non-stop acasa.

Big girls don’t cry si uite-asa, ca o fetita mare ce se vede deja, Ana Maria nu s-a simtit in niciun fel afectata de faptul ca doamna a zis ca acasa nu e bine sa dea ei copiii totul din casa, adica de la ce fac ei pe la gradi’, mai ales cand li se cere sa rezolve ei insisi, iar nu ajutati de alte pareri ale parintilor sau rudelor vreo tema pe care doamna le-o da, ca sa le formeze deprinderile ce-i vor ajuta in viata.
Asa ca la intrebarea mamei acasa, ce-ati mai facut picilor pe la gradi’, cea mica a raspuns ca si pana acum mami, ne-am jucat, am topait, am fost cuminti si am ascultat-o pe doamna! Ceea ce intra intr-un ritual asumat tacit de cele doua fete ale lui Marius Iurea, care le iubea pe amandoua comori ale lui ce reprezentau totul pentru el, militarul de cariera, ce fusese plecat in fortele de mentinere a pacii pe fronturile unde democratia se instaura cu armele si tot la fel se si apara respectarea ei ca principiu de viata benefic, acum aflat inca in tara si care se intampla sa asiste la astfel de episoade care-i umpleau viata de bucurie, prin putinul acela care face atat de mult, cu cat e mai mic si mai rar, parca tot mai mult!
Insa, Ana Maria si-a facut bine tema si la gradi’ cand i-a fost ceruta opinia legata de subiectul dat din timp de doamna a raspuns in felul urmator:
– Buna tuturor! Ma numesc Ana Maria Iurea si am 4 ani. Sunt fiica sotilor Marius si Dana Iurea si am venit pe lume intr-o zi cu soare cald la amiaza si o inserare rece in data de 25 martie, fix acum patru ani, pentru ca uitase anul sa-l spuna direct si stia din constanta cu care le urmarea pe crainicele televiziunilor de stiri, ca nu trebuie sa iroseasca in speech nicio secunda pentru balbaiala, ci sa umple orice aparenta omisiune cu improvizatia de moment! Asa facu si ea acum, iar completarea ce informa data nasterii ei dadea mult mai bine in fata intregii audiente oficiale compusa dintr-un adult, doamna si ceilalti piticoti de varsta ei, colegii de grupa de la gradinita.
Primavara e anotimpul meu favorit, dar nu pentru ca m-am nascut eu atunci, dar pentru ca mie imi place orice inceput a ceva. Viata incepe in noi, cei de acum cand in burta la mami asteptam momentul in care sa iesim la lumina si sa tipam tare, sa spargem urechile moaselor si sa luam nota 10 la maternitate. La fel imi place cand ma joc orice, si cu papusile, si cu bilutele sparte pe internet, ca sunt colorate diferit si cand il ajut pe tata sa-si faca bagajul cand pleaca sa apere lumea, eu ii tin contul la tricouri si tai de pe lista tot ce asaza in valiza. Imi place s-o ajut pe mama, pe care eu o numesc pe nume cum au numit-o si parintii ei, Dana pentru ca-mi place sa ma inteleg si sa ma fac inteleasa, cand spalam vasele, cand pune rufele la uscat eu ii dau cate-un carlig in mana si restu-mi cad pe jos, ca-i punga prea mare pentru mine…Dar Dana nu ma cearta ca-s eu mica si intelege si ma ajuta sa le strang de pe jos si-uite-asa odata am  prins-o calma cum e ea de obicei si am invatat sa si numar pana la 58, da 58  de carlige de rufe, pai cum sa nu-mi cada punga pe jos?
Hohote de ras se auzeau din partea celor mai mici care la fel ca si ea, asteptau cu randul sa-si expuna tema. Doamna in schimb zambea fericita ca a gasit atat de multa intelegere in copiii astia, dragii de ei! Si multumea cerului ca alegerea pe care a facut-o in materie de profesie i-a dat prilejul sa formeze asa oamenii de maine! Un dar binecuvantat din cer, catre care privea scanteindu-i ochii de fericire netransmisa, dar inteleasa de mintea puternica a celor mai multi dintre ei toti, ce nu inteleg ei chiar totul, dar stiu sa arate ca da! Ca sa-si mascheze starea interioara de oarecare incercare de purtare in trecutul ei personal, fata de care nu simtea prea mult o stare de bine de cate ori ajungea cu gandul acolo, se prefacu stranutand avand ca motiv soarele care-i lacrima usor ochii si o vecina racita cobza deasupra locuintei sale de la bloc.
Copiii foarte receptivi in atmosfera de siguranta totala dintre zidurile cladirii in care nimeni nu mai era diferit, ci toti la fel, oameni cu suflete simtind la fel ca celalalt si rezonand prin empatie cu bunele si relele celuilalt de langa el, spusera in cor: sanatate! Multumesc, veni raspunsul prompt de la doamna, care o incuraja pe Ana Maria sa reia firul depanarii celor mai nostime lucruri pe care le poate spune.
– Da si dupa ce am numarat amandoua fetele toate carligele alea multe, Dana m-a pupat de bucurie si m-a strans tare de tot la piept si-am simtit o caldura aparte ca s-a strecurat atunci intre mine si ea! Si apoi am rasuflat usurata ca asa m-a strans de tare ca ma lasase fara aer sa respir si mi-a facut si mie ce-i place ei cel mai mult sa manance.
– Anume? intreba doamna.
– Ochi cu grija facut pentru ca galbenusul sa poata fi spart cu painea sau furculita dupa ce il asezi din tigaie in farfurie, doua felii de toast si cateva bucati de branza si un pahar de lapte alb si bun!Ne-am mustacit amandoua fetele de la smantana laptelui din pahare de-am ras una la alta si apoi ne-am spalat amandoua si tata a venit  si a ras cu noi si de noi, de ne durea burta pe toti trei apoi!
– Va place branza si laptele amandurora?
– Adica mie si lui Dana?
– Da, voi doua, dar corect este sa spui Danei, pentru ca mama ta este de gen feminin, nu lui Dana, caci lui in fata folosim atunci cand facem referire la un om, sau un lucru de gen maculin?
– Buna asta de tinut minte! dupa care iar hohote starnite parca de un deget care mai apasa in scoli pe butonul soneriei prin care se anunta terminarea orei. Dar in sanul familiei sale, care pe langa parinti comporta si o gramada de prieteni de-ai parintilor ei, Ana Maria obisnuia asta s-o spuna ca reflex de cand invatase sa vorbeasca si sa se inteleaga bine cu cei mari. Doar ca iei nemaiparandu-i-se ceva hazliu ce spusese, n-a mai ras, ci a intrebat-o pe doamna, caci ceva nu i se parea clar in mintea ei:
– Doamna, dar eu stiu ca Dana e mama si e feminina. Dar un lucru poate fi masculin ca tata?
– Da, Ana Maria, un lucru pe care-l numim atunci cand exprimam ceva. Tata e barbat si e masculin. La fel si un cartof, este tot de gen masculin.
Iar pentru ca tot nu i se clarificasera inca lucrurile, intreba:
– Dar cartoful n-are ce are tata, nu-i asa doamna?
Intuind posibilitatea unde s-ar putea ajunge cu filosofarile celor mici, doamna spuse:
– Normal ca nu! Daca ai auzit-o pe Dana, mama ta spunandu-i lui Marius, tatal tau, ca puicuta lui face bine si zambeste…
– Da, am auzit, cum sa nu!
– Asa, atunci si pe tata l-ai auzit, probabil spunandu-i unui bun prieten pe care nu l-a mai vazut de ceva vreme ce faci bai, cucurigule?, este?
– Sergiu a venit de revelion la noi din Franta, da, si asa s-au intrebat fiecare, cand s-au luat in brate pe hol, la intrare…
– Cucurigu tine de cocos si puicuta de gaina. Cand cocosul sare pe gaina, dupa aceea gaina face oua in cuibar. Ai adunat vreunul la tara la bunica?
– Da, anul trecut, a sarit pe mine cocosul, m-am speriat, dar tataia l-a prins si i-a taiat din aripi si din creasta si din cioc, sa-l doara si sa nu mai sara pe mine…
– Curajoaso! Auzi, Ana Maria sa stii ca si eu am trecut prin aceeasi sperietura la tara la bunici, desi eu eram atunci deja la scoala si aveam 7, nu 4 ani ca tine! Si mie atunci tataia mi-a dat apa cu zahar sa-mi revin din sperietura, apoi tot asa ca tine si Dana, am mancat cu tataia meu oua prajite, nu arse, ochiuri cum zici tu, cu branza de burduf si lapte. Si mie-mi plac branza si laptele, caci bunicii au crescut mereu vaci si vacantele de scoala mi le petreceam cu mare dor acolo la tara! Si tot de atunci sunt si am ramas pe viata fan branza si lapte!
……………..
La final de zi de gradinita, ambii parinti veniti asa ca prin intamplare dupa cea mica, stau putin de vorba si cu doamna educatoare, care-i opreste putin spunandu-le:
– Va felicit si ma bucur pentru dumneavoastra. Aveti un copil minunat! E isteata foc, curioasa, dar sa nu va surprinda prea tare daca in masina sau acasa atunci cand ajungeti va va intreba, daca tata e la fel cu un cartof, sau mami e puicuta si cu toate astea ce are tata n-are cartoful, bine? Am vorbit si ne-am deschis unii fata de ceilalti pe tema ce ne place sa facem, cum decurge o zi obisnuita care ne provoaca o stare de bine, care ne sunt hobbyurile si pasiunile si tot asa! Iar Ana Maria e un  geniu mic si se intelege cu Dana de minune, asta am inteles-o, dar sa intrebe ce are cartoful de e masculin ca tata, ma gandeam mai greu si nu stiu daca am facut pe loc asocierile potrivite in a le explica ei si celorlalti colegi partea masculina si feminina a lucrurilor pe care noi le denumim cand vorbim.
– Multumim pentru cuvintele frumoase, doamna educatoare, pana maine va sti de ce mami e ca o para si tati ca un cartof si toti trei adultii izbucnira intr-un ras inocent ca-n vremea cand erau la randu-le copii si laptele era cel care-i crestea frumos.
………………..
In masina, in timp ce opreste la un semafor in apropiere de casa, Marius e intrebat de cea mica:
– Auzi, tata, tu esti fan branza ca doamna si ca mine?
– Da, Ana, cum sa nu fiu, eu sunt fan branza de cand eram mic, adica inaintea ta! Asa am crescut mare, doar!

– Apai, eu nu ma mai joc asa… 🙂

Articolul participa la Superblog 2013.