Delirul de Marin Preda

marin-preda-delirulRomanul Delirul de Marin Preda vine sa contureze o perioada artistica in care scriitorul scosese ce-avusese mai bun din matca coacerilor de fiecare seara prin Morometii si concretizeaza ce visa deja demult sa poata scrie la timpul cand ideea Delirului s-a conturat bine. Istoria, o spune marele prozator, cu pasi nu agili, si rapizi si multi, rari si adanci, fermi pe darele plate ale neumblatului drum al inovarii scriiturii prozaice in arta romanesca de secol al vitezei a fost o  mare obsesie pentru omul care s-a format in casa taraneasca din satul saracacios al unui postbelicism care vaduvise tara de resurse, viata, optimism, avutie,  speranta pentru viitor. Actiunea romanesca continua plecarea celor 3 fii mari ai lui Ilie Moromete si va deveni mai mult romanul lui al lu’ Parizianu’. Care, pe numele sau Stefan Paul, nepot lui Ilie Moromete, este personajul in jurul caruia autorul centreaza actiunea romanesca potrivind mai multe timpuri unite intre ele aceste secvente tempo-spatiale nu doar de coincidente, desi le pune in scena ca un veritabil dramaturg pe scena teatrului unde scenariul prinde viata prin gratia si tehnica, harul si experienta celor mai buni actori. Ce a iesit din aceasta inspirata insailare pentru care insusi artitul se felicita dupa ce romanul a primit bun-ul de tipar si a vazut si lumina zilei din rafturile librariilor, incerc sa va fac curiosi macar in privinta asta, iar nu sa va indemn s-o luati in mana, pentru ca va spun ca nu-i mai dati drumul cartii odata ce-ati gasit-o. Plamadita in imaginatia care produce vointa pe banda rulanta, chiar daca nu gaseste intocmai la timpul cand s-ar vrea si forma adecvata de expresie pentru asta, tot nu bate pasul pe loc, ci indarjeste spiritul sa mai caute si iata ca la 20 ani dupa ce spera si voia sa fi scris, autorul Morometilor, inainte sa iasa inaintea dictatorului din aceasta lume, a mai scris dupa Delirul (roman ce s-a bucurat de o popularitate extraordinara nu doar la nivel national, ci bine primit de critica literara internationala si-a gasit receptare si dincolo de granitele ce nu erau prea usor de trecut ale patriei socialiste pe atunci macar denumita astfel prin titulatura) si Cel mai iubit dintre pamanteni, roman si acesta fluviu, cotat  de critica sub insemnatatea Morometilor si a Delirului, unde Petrini Victor este caracterul central, coloana naratiunii ce autoironizeaza parca, tematizand tratamentul opresiv la care este supusa rasa intelectualului de activistii comunisti ai unui partid care nu are timp de stat de vorba si analizat inainte de a decide cum e mai bine sa se procedeze in orice situatie, ci pune omul la treaba si-l face egal sa se simta util, nu mandru, sau fericit, il oboseste muncind sa-si merite painea si atunci intelectualii, filosofii ca Victor Petrini sunt complet inadecvati unui sistem de valori ce nu pune pret pe altceva decat pe mediocritate, de unde se pot deslusi lesne si castiga aderenta si ascultarea urmarii neclintite ale unor directive. Pe cand, cei ce gandesc, sunt si vor fi mereu in afara.
Preintampina nasterea Celui mai iubit dintre pamanteni, Marin Preda si a lui Victor Petrini, pentru ca, tanarul ce nu-si mai afla linistea la sat, iese cu tatal celor 3 bucuresteni de-acum, fugiti de-acasa, ca fiii cei mai mari ai lui Ilie Moromete sa se faca oameni si sa se mareasca si ei, ruda acestora, nepotul Stefan Paul, zis si al lu’ Parizianu’, devine prin jocul imprejurarilor, providenta bine sudata de autor in carma acestui caracter a carui principala calitate pare a fi adaptabilitatea, iar nu socul trecerii prin dezradacinarea ontologica, din familie intre straini si din casa de la sat in ditamai capitala, unde lumea moderna si civilizata pare in descrierea lui Moromete, unchiul Ilie spunand despre capitala unde ai sai 3 baieti mari, intr-o mandrie ce mascheaza faptul ca tatal e inca suparat, sau mahnit de decizia acestora de a-l fi parasit in modul si-n timpul cand asta s-a petrecut, cea mai dorita destinatie si o siguranta in saltul din grelele vremuri de la satul romanesc in timpuri de razboi la altii, dar si la noi, intre noi, toti, politicieni, guverne, regalitate, partide, regimuri, intelectuali, uri si resentimente… Asa ca atunci cand Ilie se va sui-n caruta si va da bice cailor sa iasa din Silistea Gomesti spre capitala, sa-si vada baietii, cel mic, Stefan afla din timp si-si face loc in inima unchiului macar pentru drumul asta, caci zice a lu’ Parizianu’, tata si bunica nu mai au bani sa-l tie la liceu, asa ca Stefan spera sa se descurce si sa se faca om mare in capitala. Si, cum-necum, pentru ca cei 3 neni Moromete au prins fiecare dupa cum a putut cate ceva de la viata dincolo de sat, intr-un Bucuresti divers si pestrit, cel mare Paraschiv sudor autogen, maistru la uzina, Achim portar cu sapca pe care chiar asta scrie,  la blocul unui patron pentru care mai intai a robotit sa-l ridice si apoi pentru ca omul a fost serios si muncitor si si-a luat femeie pe care o si fericea cu titlul de mama dupa nasterea copilului lor, il tinuse si dupa ridicarea edificiului si-i daduse un serviciu sigur. Celalalt, mai intreprinzator, avea buticul lui alimentar in piata Obor, Nila cu Angela, o tinerica ce-i placuse si se aciuase pe langa el. Dictatura lui Carol, regimul legionar, apoi preluarea puterii prin lovitura de stat a generalului Antonescu care-si tine acum fraiele tarii in mainile cu care saluta fuhrerul si semneaza altfel parteneriatul si acordul traversarii trupelor germane in drumul  lor spre atacarea Moscovei, printr-un delir, chiar asa, al lui Hitler, care mahnit de faptul ca raderea imperiului britanic din constiinta lumii, prin nimicirea Angliei nu i-a iesit conform planurilor si promisiunilor pe care le afisa in discursurile sale natiunii careia i-a smuls cumva adeziunea venind la putere, toate astea se-ntampla si intr-o legatura biunivoca de interdependenta cauzala si sincronizare temporala. Ultima decizie a mustatei isterice a scos din traiectul vietii comun-obisnuite pe Nila si Achim, trimisi inapoi in armata, unul la transporturi feroviare si vazand tunurile si tancurile cata frunza, cata iarba, iar pe ziaristul Zilei, Stefan Paul, transformat peste noapte din om de redactie, corector, tiparitor, in corespondent de pe frontul in care armata romana, prin parteneriatul cu puterile axei, lua parte la invadarea Moscovei, din liniile intai ale ofensivei. Curios e finalul primului volum, cand pare-se, eternei idile ce o are ca protagonista pe Luchi, sora lui Niki, secretarul de redactie de la Ziua, presupus logodita ba cu medicul Mihai, ba iubita lui ziaristul Adrian, ba logodnica si iminenta sotie a lui Stefan Paul, pentru ca a devenit femeie cu el, desi cocheta cu ceilalti doi amintiti, i se pune punct intr-un final apoteotic in care dezgustat de femeia care nu pune in balanta moartea care-l pascuse pe tanarul pe care sustinuse ca-l iubeste si-i ofera mana ei pentru o viata, care neexperimentat si neinstruit in prealabil, scapa teafar dupa ce moartea a rapit pe multi militari si foarte aproape de el, aceasta-i reproseaza la intoarcere cum si mai ales de ce a uitat-o pesemne, din moment ce daca tot si-a trimis corespondenta in plic la ziar pentru reportajele de pe front, nu a strecurat si doua randuri destinate doar ei in care sa-i fi expus starea lui (ranit destul de grav si speriat, socat) ca o explicare a faptului ca afectat fiind, nu poate fi in acelasi timp si cu ea in tara, razboiul fiind dincolo de Prut si avansand spre Odessa, iar gandul la ea ca la persoana iubita s-o calmeze si sa-i faca asteptarea lui mai usoara in perspectiva unei misiuni care l-ar pastra in viata. Flirtul acesta evident il scoate din elementul sau inca necopt si insuficient exprimat pe Stefan, care dupa tirada De ce-urilor? mai are de indurat si un episod in care Mihai, medicul fata de care fata se simte atasata, il cearta sarcastic, delirand practic pe cel pe care, cel putin asa stia Paul din promisiunea ei, ca logodnic si viitor sot, in lipsa sa cauzata de plecarea pe front pentru corespondentele la ziar, Luchi reanima sperantele medicului intimidat si prostit de o farsa a celuilalt prieten apropiat de Luchi si caruia aceasta-i cantase-n struna. Ofensat si scos din toate cele, simte cutitul in rana infipt adanc de usuratatea cu care fratii actioneaza: Luchi, presupus logodnica, cel putin folosise de doua ori argumentul acesta in lume, la croitorul familiei pentru a-i croi lui Stefan, logodnicul ei, un costum pe masura cinstei si imaginii bune a familiei ei si cu ocazia invitatiei primite la nunta uneia din principesele familiei regale, venita prin interpusi, sau cum ar fi zis-o Aristotel in antichitate, de mana a doua. O prietena care a cunoscuta inainte devreme si uite-asa, fara multe explicatii. Niki, fratele lui Luchi, prietenul si parintele sau de la bun inceput in Bucurestiul unde venise si nu se napustise decat la nivel de asteptari si entuziasm pentru ca vointa mare avea in spate garnitura unei adaptabilitati la imprevizibil si o doza de providenta era mereu cu el si-l scapa din pericole, tradeaza, sau asa intelege Stefan, caci asa resimte, modificare reportajelor lui de pe frontul de razboi adevarat unde s-a murit si unde nu s-a smiorcait ala sau aia, ca de ce nu i-a scris, tonul legionar, expresiile mesianice introduse abject in textul care e transformat in aparat de presa, nu ziar destinat opiniei publice asa cum e, redand evenimentele asa cum se intampla, il descumpaneau. Fara slujba, pentru ca nu suporta sa scrie dupa cum i se dicteaza fie si de dictatorul tarii care impunea o cenzura absurda logicii firii si evenimentelor, apoi logodnic pentru Luchi, care da apa la moara altui pretendent, desi cu el, cu Stefan, devenise femeie, caci in lipsa lui, desi motivata, nu i-a scris vreun rand, ca sa stie si ea. Ce? Eu mor si tie-ti arde de iubit, dar nu pe mine, a? Iar cel mai otravitor e reactia ei cand satul de jignirea ei si a celuilalt (Mihai), ridicat din fotoliul in care sedea pana atunci, Stefan e oprit, parca ordonandu-i-se, iar nu implorat fiind sa nu riposteze violent la insultele verbale adresate de medicul Mihai Spurcaciu, predestinat nume pentru ce avea sa faca, nu?

 

Advertisements

Dark Guardian by Christine Feehan

Dark guardian – A Carpathian novel, by Christine Feehan it is a book printed in 2002 in USA by Dorchester Publishing co. inc and in Great Britain in 2007 by Piatkus books. As a gothic story, the author build her novel to cherish her beloved daughter’s husband who’s charming and protective and love her daughter and her grand-daughter like a good husband and dad that he is. Lucian Daratrazanoff, a russian prince, who’s not a simple human being, but a Carpathian, which it means a hunter for ghouls and vampires and other creatures of the evil rescues Jaxon, a small size, short blong hair lady, which is very ambitious and commited to defeat all the people that she cares about mostly. That because her father as a Seal operative was all the time prepared to provide security for the nation and her father best friend, also a Seal operative encourage her appetite to physical exercises from early 3 years that she had when she was firstly trained to become a certain heroin and to fight for good cause. She suffered the loss of entire family, until she realized she need to take precautions and very well determined to continue her trainment session in order to punish sometime the murderer of her family. As a terrible emotional power like being eye witness of own family members dying because of her guilt. That’s what she thought then and the rest of her childhood, and as teenager suffered that within drama. By the time she discovered Tylor Drake,butchered his own little baby boy brother and the warm blood falling down  on the floor and his trousers she was only about 7-8 years old. By the time that she discovered that, realized the fact that his father is dead because of the same guy, who was coming after his father death with a proposal to accomplish for their family his dad role, because so it will be better and easier for her mother to raise and educate them. So, her new father was so enthusiastic about the fact that she admitted him close to her and her mum and brother, that he killed them both and didn’t even stop there. No more murders. No. way! So, orphan, she was raised by her family neighbors which became first target to a huge chain of murders that Tylor has done, just because those people who were left without breath were sometime close to his idol now, not just his daughter, since he was the one that replace her father’s atributions in family. Fired and hunted for murders all over the US, Tyler waited a new moment for Jaxx to get close to some other, just in order to have more names on his unwritten list of killed people. So, she felt guilty about all this murders and with this permanent mental pressure on her, one mission almost failed and couple of her colleaugues were as well as her,  shoted and she couldn’t remember how or who did take her out and rescued her, but, obviously she admired him. He was a tall, long dark hair and gentle, certain move, office suited and well manners of approach man who looked so sexy for her that instantly she got feelings for him. She became her beloved wife, in human kind, life mate in Carpathian way of see the things.
The ritual of changing her status from human to a Carpathian lady got her closer an closer to him definetely, not only as a physical atraction, but synchronize the heart beating and mind thoughts in order to can see when he’s left away and that’s love and strong bondage. Fantasy story created by a lady whose writing was  rewarded with some prizes for bestselling, a nice book to read, which you could pick up from your book shelves if you already bought it, otherwise I suggest you to have it first. Jaxx is remarcable and him, Lucian is her lover, protector and all.

Alina Grozea: Toate drumurile duc la mine

toate drumurile duc la mineToate drumurile duc la mineautor Alina Grozeaeditura Cartea de suflet, București, 2014 este o culegere de proza scurta care face din stilul autoarei, o inginera de formatie cu o cariera prodigioasa in lumea revistelor pentru femei, un deliciu pentru cititor. La granița dintre povestiri și eseu, narațiunile cu început și final oarecum parțial, alteori deloc anticipat unde anume s-ar nimeri să fie din perspectiva cititorilor, fac din proza scurtă a Alinei o autentică deschidere spre o libertate a biografizării ipoteticului, care îmbracat în cuvinte fără o însăilare nici prea lungă și plictisitoare, dar nici prea exigentă și făcând uz de o deranjantă economie de cuvinte are același efect benefic precum un mic dejun sățios pentru începutul unei noi zile de activitate oricine ai fi. Școlarul care urmează calendarul unității de învățământ unde se formează ca individ, sau angajatul care până la pauza de masa, undeva spre, sau după miezul zilei trebuie sa tragă să producă plus-valoare pentru angajator ca să-și permită hrănirea, soția-mamă, care în pauza de la birou sau, mă rog unde va fi fiind serviciul derulat, are timp să răsfoiască delicioasele înșirări de bun gust aromat cu viață picantă cât să nu stea nimănui în gât, la fel cum nici domnii nu pot fi excluși din lista de potențiali degustători de viață emanată de textele unei femei cu o bogată experiență de ordin intelectual exersată atât profesional în anii de presă cu public țintă ascuțit în ceea ce privește așteptările de la oricare din  redactorii revistelor dedicate sexului frumos, cât și artistic în alte câteva rânduri. Citiți și luați de vă bucurați

Cu un fler aparte pe care scrisul său îl are, Alina Grozea dozează seriozitatea și concizia pe care o câștigă dovadă formației studiilor înalte începute pe vremea când student nu însemna prea mult a face distincție prea mult în afara mentalității avute de purtător față de restul populației. cât diferențele de ordin aparent (vestimentar în primul rând o fac), aromatizând curgerea lină a textului său mustind a sevă de viață și autenticitate cu procedee prin care păstrează, fidelizând atenția necurmată a cititorilor cu faptul de a produce, ori de a lăsa zâmbetul pe buze, semn de mulțumire și satisfacție pentru a se fi citit textul în sine. Nu abundă, e bine dozat, e des modul în care Alina te face să râzi chiar interior, uneori autoironia, alteori ușoară doză de sarcasm mascat de argumente intelectualiste ce fac dovada clară a faptului că autoarea stăpânește un stil discursiv pe care-l dresează precum o fetiță pisoiașul, sau cățelușul viu și plin de energie primit cadou de la Moș. Scrisul Alinei ține și de foame și de alte potențiale așteptări. Katharsisul textelor ei vă face să va autoîngăduiți fiece scăpare de la nereușita unor demersuri atunci când poate v-ați supraevaluat posibilitățile de exprimare de orice fel și vă garantez c-ajungeți s-o iubiți pas cu pas. Spor la scris, Alina și o toamnă cu rod inclus în traiectul tău!

Prospect de femeie de Ana Barton, sau de(z)-mistificarea femininului

prospect-de-femeie1-424x652Prospect de femeie, Herg Benet, colectia radical din 5, Bucuresti, 2014 e o colectie de proza scurta plina de substanta bine slefuita, scrisa la cald, cu inspiratie si talent nativ de un om frumos si special pe care am avut placerea sa-l cunosc in primavara trecuta la o lansare a romanului sau de atunci – Jurnal de ratacire, Ana Barton. Povesti si povestiri, unele cu puternic iz autobiografic-memorialistic, imbracate in aura luminoasa a unui jurnal din care inspirata culegere sinestezica dau amintirilor celor mai dintai vremuri cand omul nu-i decat un pui de om, chiar daca tratat de adultii dimprejur ca un om mare o aroma si-o savoare aparte cititorului comun care descopera in scrisul Anei Barton bucuria efluviului impartasirii povestii in genere, creatie a experientei deja autentic traite nu pe deplin consumate, cata vreme omul doreste a reveni prin scris la destinul intamplarilor acelora ce au lasat amprenta insemnatatii timpului si nu numai in omul care a decis acum sa puna trairi in poveste si sa le-mparta posterioritatii.

E ca atunci cand istoria reinvie, copilaria reinvie, doar ca acum in poveste capata prin penita autorului o alta soarta toate cele ce s-au intamplat atunci, candva, odata, mai demult. Un stil pe care-l recunosti prin acuratetea muzicalitatii cu care parca Ana atinge suav clapele unei orgi dintr-o catedrala, lasandu-te ca cititor in compania uluirii sa descoperi da capo al fine tot ce penita din mana ei doreste sa lase scris in pagini.
In parte cu iz nemascat de franchetea in care incape si ironie fina de clasa inalta a unui om obisnuit cu lumea trairii povestilor care se spun pe de o parte si care se reveleaza publicului pe de alta, pe langa o foarte buna capacitate sintetica si analitica a discursului ce capata pe alocuri valente eseistice autentice, bunul simt de observator face din autoare nu doar vocea care spune povestea, ci care o consemneaza traind-o mai intai si verificand-o avand la baza un foarte dezvoltat si multivalent simt ramificat si empiric si adanc, de reala cunoastere a fenomenelor in painea calda pe care o intuieste plamadind coca textului, avand papile ce descopera toate gusturile, ochi care vad si-nchisi de sunt, burice ale degetelor ce pipaie si simt prin porii deshisi ai pielii asa incat sa pastreze un contact neobturat cu realitatea exterioara imediata prin intermediul carora viziunea pe care o exprima capata un o fragezime, prospetime si un firesc nealterate de textul ce-i prelucrat din slova de foc ce se face cu patos (inima rosie, musca-ma frumos!), dragoste materna (lapte dulce), Prospect de femeie e rodul unei experiente autentice de viata trecuta prin varstele formarii puiului de om si pana la maturitate, experienta redata prin intermediul unui limbaj artistic cu pronuntate accente epic-narative de o frumusete estetica preponderent seducatoare. Un stil aparte, precis pana la a reda totul intr-o argumentatie ancorata dincolo de narativ si accentuand valente stiintifice pluridisciplinare, proza scurta a Anei Barton respira aerul proaspat al unei eterne primaveri si face din diversitatea atat cantitativa, cat si calitativa a povestirilor-jurnal, eseuri o plina de viata si de culoare definitie a trairii feminine in toata splendoarea largii palete de manifestare a unicitatii in diversitate si reciproc.

Cu o precizie de bijutier in materie de acuitate vizuala pe langa un sarmant detector de parfumuri care-si imbraca scrisul in diverse arome naturale cu dichis, alaturi de o ureche fina care stie si poate reproduce totul ca un dat, Ana Barton face din calatoria in ingenios intitulata sa carte de proza scurta o senzatie unica pe care o mai poti descoperi in anii precoacerii maturitatii in montagne russe, sau sportul extrem al mersului pe sarma la mare inaltime, saritului tot de la mare inaltime cu coarda elastica, adica unicitate, tonus, traire intensa, adrenalina si ceva ce nu poti uita cu una-cu doua. Prin titlu, metafora a universului feminin, complex, larg diversificat nu doar prin forma cat mai ales prin continut, Prospect de femeie e cuvantul-poveste ce defineste in cuvinte alese inspirat astfel incat sa faca mai ales genului opus o oarecare initiere in modul de interactiune cu lumea toata reprezentata de o femeie. Despre observat, probat, cunoscut, iubiri si regrete, viata simpla traita autentic si neumbrit de vreo retinere, despre toate acestea si inca altceva, Ana Barton in Prospect de femeie va scrie cu patos si lumina. Cititi si va bucurati, luminati.

Salonul rosu de August Strindberg

sal-rosuSalonul rosu de August Strindberg, aparitie in limba romana in cadrul Colectiei de buzunar a colaborarii editoriale Litera-Jurnalul national, Bucuresti, 2010, in traducerea lui Corneliu Papadopol, este un roman de seama al secolului al XIX-lea si nu numai ce ofera o placuta delectare intelectuala a tonului sarcastic cu care in maniera existentialista este prezentata lumea schimbarilor sociale, ajunsa in plina expansiune de la o parte a Europei inspre o alta. Lumea prefacerilor sociale, incercarilor de punere in aplicare a muncii sustinute care sa infaptuiasca mai binele comun, aparitia clasei sociale de mijloc care sa contrabalanseze nedreptate seculara de cand lumea intre avuti si dezmosteniti ai sortii, nevoiti sa munceasca pentru a avea cum respira, dormind nemancati pentru ca stapanii sa se lafaie-n lux, toate aceste emergente si faceri si prefaceri artistic zugravite de un om care a simtit greul vietii si morala crudei nedreptati existentiale pe propria piele, avand astfel un ferm punct de vedere si suficient material cotidian de slefuit pentru a-l transforma in tusa artistica ce inteapa acolo unde constiinta vremurilor da mereu dreptate.

Exponentiala si aici, ca si la Dostoievski sau Kafka, forta cu care pana ce scrijeleste foaia de hartie umpland-o cu o realitate pe care ce ramane scris chiar spune o poveste despre amarul si otrava unei vietuiri ce se vede la fel din poate prea multe perechi de ochi harazite sa-mparta acelasi interval temporal, la mii de kilometri distanta, granite de stat si lingvistice, locul comun a atins peste tot. Prefigurand greu cotidian resimtit ferm si luand in derandere tot ce se simte si vede in logica unei utopice bine intentionate si realizabile dorinte de a face din lume un loc mai bun, mai eficient si mai functional in asa fel incat indivizii sa poata fi mai bine serviti de rodul aparatului institutional creat in mod special pentru ca treburile functionaresti de stat sa nu stea si sa consume timp si o gramada de resurse pe banii tuturor, ci sa raspunda acelor imediate nevoi ale cetatenilor corecti si onesti, care-si platesc darile fata de patrie, scrisul lui Strindberg acopera in mantia unei ironii ce-a pornit odata cu Cervantes pe partia epicului romanesc un adevar general valabil si probat de prea multe generatii, anume ca realitatea imediata, cea experimentata de fiecare dintre noi este prea departe de orice-nchipuire a visatorului, sau cu alte cuvinte desi admitem ca orice poate fi perfectibil, societatea umana si convietuirea sociala dupa regulile mereu innoite are tot mai putine sanse de a multumi pe toata lumea, asa dupa cum admitem clar, liber, democratic, ca tot este la moda paradigma asta, ca fiecaruia sa-i vina randul pe deplin meritat la fel ca tuturor, la motive de multumire si bucurie pe fondul coexistentei sociale, nu vorbim aici de realizarile de ordin personal juxtapuse cercului prea mare al influentelor sociale care creand diferentele si hranindu-le prin modul de functionare, impiedica practic iesirea din haul acesta existential secular.

Asta pe de o parte, laica sa-i spunem. Cand in joc mai intra si aspectul raportarii vocii auctoriale din textele lui Strindberg la partea clericala, lucrurile stau tot la fel, singura precizare este ca biserica are ca institutie conventional omeneasca ce salasluieste in mentalul colectiv drept puntea spre cele sfinte, oricum mai sus ca cele omenesti de aici de jos. De la diviziunea muncii, a rolurilor, intrebarile existentiale puse cu multa circumcizie intelectual-sarcastica si ironica prefigurand un destin uman apropiat de un implacabil redat expresionist de Marele inchizitor al lui Dostoievski antreneaza aceasta forta centrifuga in felul in care e exprimata buba pastisata in arta, oglinda nestearsa a realitatii, pentru ca-n final taria aplombului s-aduca mai mult centripet, sau fierbere in suc propriu toata aceasta materie slefuita in focul exprimarii literare, ce schimba doar perceptii si mentalitati, nu si crunte nedreptati si realitati odioase ale timpurilor. O carte despre dualismul vietii asa cum e ea, un concept, un perimetru inaccesibil tuturor, cel putin nu cu egala masura si nu in toate unghiurile sau colturile ei, o critica a unui sens al lucrurilor semanat cu forta si puterea abrupta a transformarii lumii ca decor, nu si ca destin ce ramane vie in universala cutie de valori artistice si literare ce nu are nici timp si nici criterii menite a disocia, ci doar de a repera dupa individualitatea si personalitatea sufletului creator teza unicitatii autentice din opera asumata o viata de om.