Cititorul de Bernhard Schlink

downloadEditia a treia a romanului de succes semnat de Bernhard Schlink, Cititorul, aparuta la Polirom in traducerea Anei Muresanu, Iasi, 2011, apare de aceasta data, spre deosebire de primele doua editii sub egida colectiei 10+, o gaselnita inspirata a colectivului redactional moldovean, ce merita aprecieri si laude. Dincolo de ratiunile pur comerciale, postura titlului profesorului german intr-o colectie de nota zece plus rasplateste eficacitatea unei scrieri profunde, nu de o mare amploare, dar care prin esenta si firul sau narativ a reusit sa primeasca nu doar laudele cititorilor, ci si recunoasterea literara si fiind si ecranizata, literatura lui Bernhard Schlink si-a primit pe deplin meritul de a fi si mai expresiva actiunea cartii, fiind pusa-n scena pe marele ecran intr-o distributie de zile mari, care la randul sau, pelicula cu pricina si-a primit partea leului din partea lumii criticii avizate sa premieze filme.

Efectele cutremuratoare ale analfabetismului intr-o lume intr-o permanenta miscare si evolutie, nu musai interconditionandu-se una pe cealalta, dar fiind in aceeasi masura apanajul cresterii celuilalt ca termeni definitorii pentru o societate care in plin avant spre jumatatea secolului denumit conventional asumat al vitezei, asa cum a fost veacul al XX-lea, nu a putut opri nicicum curiozitatea razbunarii dupa un experiment international nefericit, asa cum ar fi sa redenumim alfel primul razboi mondial, se vad citite, sau mutileaza perceptia mai vizuala a ecranizarii romanului Cititorul. Eroina, o anume Hanna Schmidt, o sasoaica din Sibiu-Romania, ajunsa in Germania prin chemarea datului filierei etnice, mai curand ca orice altceva, munceste si atat, iar cand e vorba sa fie avansata ipoteza de a evolua profesional, lipsa cartii si a scolii, necunoasterea scrisului si a tot ce presupune interactiunea cu alfabetul, documentele, o face sa se simta mica si neajutorata intr-o lume in care nu se poate ajunge prea departe in viata fara un pic de carte. Si atunci, temerea aceasta o face sa accepte nu propunerea partidului nazist in care se inscrisese in euforia unui plan grandoman prezentat in fel si chip in asa fel incat sa impinga din spate tot ce firea umana are mai egoist si agresiv posibil, ci varianta de rezerva, gardian, supraveghetor in lagarele presupus de munca, devenite de exploatare si concentrare. Adica dintre a fi putut intra in divizia Siemens de spionaj si contraspionaj informatic, Hanna constientizeaza doar ca nu poate accede si teama de a nu-i fi desconspirata lipsa mare, alege munca mai de jos, imbratisata cu aceeasi fervoare a ideii inoculate de mintea bolnava a liderului epurator de rasa nobil-alb-germana, ariana, intr-o falsa traire a sentimentului ca altii ne gresesc noua germanilor, doar pentru simplul fapt ca s-au nascut in alte locuri decat Germania si nu recunosc niciun fel de apartenenta la sistemul de valori ce fac pe un german sa simta mandria suprema ca-i iradiaza pieptul de un Bine absolut, meritul unei intregi natii intocmai cu el, cultural-etnic-cultural vorbind. Hanna se umanizeaza totusi, sau greul trait de cei pe care-i pazeste, pocneste, pentru ca asa i-o cere fisa postului o fac sa simta ca atunci cand unui om i se intampla orori nu e mai firesc ca tu sa contribui la agravarea starii sale, chiar daca tu ai fi in serviciul celor care produc acel rau cuiva si sensibilitatea ei e evidenta atunci cand in lagarele unde e trimisa de conducerea partidului sa lucreze are grija de cateva femei. La modul ca le curma cumva chinul greu de dus pe picioare cu munca silnica, conditii mizere de cazare, insalubritate si in loc de hrana, surplus de violenta pana cand decaderea fizica transforma persoana in inamic si exterminarea prin gazare facuta sub aspectul unei excursii pentru care un anume numar de persoane erau mutate in alt lagar. Hanna stia ca in locul numarului de femei trecute pe lista cu excursia, vin vin femeile norocoase din alte lagare si prin trecerea numelor lor pe acea lista ea credea ca le scuteste de la chin. Caci, ea neputand sa citeasca-si satisfacea acea sete de a afla ce anume scrie in cartile pe care le-ar fi vrut citite chiar de ea, protejatele ei de pe lista cu excursioniste-i indeplineau acea curiozitate si bucurie totodata. Mereu erau tinere si neajutorate fizic sa duca mult timp munca bruta din lagar. Asta reiese din povestea cartii lui Bernhard Schlink, de o cutremuratoare acuratete a redarii firii umane pervertite de intunericul mintii. Procesul in masa a cadrelor naziste de la Nurnberg releva acest fapt, mai ales cu cat pustiul pe care-l abandoneaza dupa o perioada in care-l initiaza erotic si alaturi de care retraieste acelasi sentiment de bine si de frumos ca atunci cand i se citea in lagarul in care femeile protejate de ea mureau dupa o vreme dupa ce lista pe care apareau numele lor lasau locul liber altor femei sa fie aduse pentru a fi concentrate, studiaza Dreptul si intelege bine si ce si cum si mai ales de ce. A ales Hanna sa plece fara un cuvant si fara prea multe urme si de ce si cum a  putut ea sa faca tot ce i se punea in spate la proces pe baza documentelor si marturiilor tuturor celor implicati si judecati la fel pentru crime de razboi,  asupra umanitatii, exterminare in masa la care a contribuit fiecare dupa cum i-a fost trasata atributia de la varful partidului nazist.

Cand intelege unde, cum si mai ales cat, caci adevarata proportie a crimelor la care si ea a contribuit, Hanna preia fara a mai incerca sa raspunda intr-un fel cat mai rational cu putinta pentru a preintampina lipsa evidenta a probelor in fata acuzatiilor aduse in egala masura si ei la fel ca si colegelor sale. Pe cand celelalte stiu si simt natural ca pericolul acuzatiilor nu e pe deplin nominal, cu atitudinea conservatoare a conglomerarii deoparte o pun la stalpul infamiei pe Hanna, cea care primeste sentinta inchisorii pe viata careia senina si cu fruntea sus, nu dintr-o mandrie josnica, reliefand lipsa educatiei, ci dintr-o solemnitate a gravitatii urmarilor atitudinii copartinitoare a societatii din care a facut parte si care atunci a decis epurarea etnica. Incepe o alta perioada a evolutiei sale ca personaj, scoala vietii si deschiderea acelor simturi o prinde pe Hanna in parcurgerea tranzitiei spre varsta a treia, varsta la care Hanna invata sa biruie viata, raul indirect produs si de ea, invatand alfabetul si scrisul si cititul si astfel obtine o izbavire pentru a putea iesi, chiar daca inainte cu o seara de momentul cand ar fi fost eliberata si ar fi inceput o noua viata, nu din puscarie, ci din viata, autoprovocandu-si decesul prin spanzurare. E felul propriu de a se fi pedepsit pe de o parte, pe de alta este raspunsul dat vietii pe care simte ca nu o mai merita continuata si societatii de o alta temere pe care batrana Hanna nu si-o mai ingaduie testata, nu de teama de a mai crea cuiva vreun rau si a putea fi iarasi judecata si pedepsita, ci in imposibilitatea fizica de a mai concepe asa ceva, intelege ca timpul ei a trecut si chiar daca s-a autoalfabetizat, ajutata fiind si de Michael cu inregistrarile acelor casete in care auzea cartile citite, ea asociind fiecare cuvant auzit cu semnul regasit pe pagina din cartea regasita in biblioteca inchisorii, pot exista suficient de multe schimbari in societatea celor liberi in cei 18 ani de detentie pe care i-a ispasit pana sa-i fi fost admisa eliberarea. E vorba iarasi de similitudinea acestei carti si a gestului sau din final, cu Inchisoarea ingerilor, film unde Red are la un moment dat discutia asta cu un alt coleg detinut despre lumea dinauntrul zidurilor. Lumea institutionalizarii e lumea pe care o detesti de afara, de care te sperii cand intri la racoare, dar cu care ajungi sa te obisnuiesti si sa-ti devina singura realitate pe care o cunosti  si pe care o poti controla, cea de afara fiind o jungla de care tu ai fost vaduvit in tot timpul in care libertatea ti-a fost rapita.

Ultima ora, sau Final countdown, de Alina Grozea, nu The Europe

ultima oraaUltima ora, carte aparuta sub semnatura Alinei Grozea, la editura Cartea de suflet, Bucuresti, 2017 este un roman psihologic care se citeste rapid, bine nu chiar intr-o ultima ora asa cum se intituleaza ea, dar produce reactii, te face sa-ti pui intrebari si prin asta oricat de inchis in tine si afectat de presiunea pusa asupra-ti de o multime de factori sociali prin care persoane cu care interactionezi exprima tot mai vadit ca au asteptari tot mai multe de la tine, pe cand tu-ti cunosti felul de a fi si limitele si dorintele si simti ca nu doar ca resursele te cam lasa la un moment dat cand panta pe care acestia o tot escaladeaza in a-ti cere tot felul de si in cantitati incomensurabile, dar si logic nu mai simti niciun fel de chemare sau identificare cu matca in care te simti doar prins fara a-ti mai fi cerut acordul pentru o continuare a colaborarii dincolo de un termen pana la care tu ca parte ti l-ai fi dat initial si atunci solutia e una singura: evadarea, iesirea din matca, matrita in care nu doar ca simti ca dai pe afara ca un cozonac bine facut si batut, pus la copt pentru Pasti, dar schimbarea de decor de care vorbesc poate lua chiar forma, sau destinatia chiar finala, iesirea chiar din lume, nu doar din peisajul lumesc in care ti se tot cer pana peste cap, desi tu simti si constati ca nu te mai reprezinta sa le mai tot indeplinesti altora planurile si dorintele.

Si aici, anii de presa scrisa in tagma revistelor pentru femei pe care Alina i-a petrecut la cel mai inalt nivel, dincolo de pasiunea pentru lectura si scris chiar intr-o formatie a studiilor dinafara campului teoretic, sau filologic, cat mai practic si la obiect, ingineria se simt dincolo de randurile prozei unde Alina agata viata de un capat de firicel care se subrezeste sub proprii-ti ochi, pe cand la celalalt capat moartea apasa si ajuta firicelului sa se rasfire cu puterea maica a unui iluzionist. Totul ti se petrece sub nas, pe cand tu tii bine cartea in mana, sau laptopul suficient de aproape de ochi daca ai varianta pdf a cartii Alinei si Ultima ora vrea sa-ti spuna ca un el vrea sa moara. A tot amanat, gandindu-se cum sa procedeze, cand anume, argumente nemaiavand niciunul pentru a mai continua tirada de acceptare intr-o priveliste in care nu-si mai simte nici locul, timpul sau rostul, inconjurat de caricaturi sau conturari de personalitati incompatibile cu el si asteptarile sale de la lumea in care sa-si mai fi continuat viata si el. Pe cand ora despre care aminteste titlul cartii isi intra in tic-tac-ul final, in propria casa, omul nostru este interpelat de o sonerie. Impuls direct, dincolo de gandurile indreptate spre moarte, cugetul nu-si pierde echilibrul simturilor si-zi zice omul Poate o fi cineva care are nevoie de ajutorul meu, iar raspunsul pe care povestea cartii ni-l da mai departe citind ce-a insailat cu simt fin Alina este ca intr-adevar, da, o ea, asteapta raspunsul lui dincolo de usa.
O poveste care-i scuza initial femeii intentia de a fi sunat la ceas tarziu de seara la usa lui, ca necunoscut e doar o mesa prin care se strecoara inauntru si din vorba-n vorba, femeia spera mai mult pentru omul despre care stie dinainte de a i-o fi spus chiar el in acea seara ca viata nu mai merita traita in cazul lui si duce munca asta sisifica la bun sfarsit pana cand tarziu deja fiind, se scuza si pleaca. Munca vorbelor sale si directia discutiilor pe care le-au avut cei doi in seara cu pricina, spera ea, au darul sa-l fi scos pe om din ale sale ganduri de stop joc, simte cum el vine chiar dupa ea, in noapte si inainte ca ea sa fi avut prilejul la o intersectie de drumuri, dincolo de care cotind din drumul principal, el care venea din spate n-ar mai puteae-o vedea, ea a avut ocazia de a-i mai fi continuat nu polologhia, cat mai personal si chiar direct pledoaria pentru ramanerea aici in lume, ea coteste si el se opreste oarecum deznadajduit la semaforul din intersectie, dupa care se aude un zgomot, femeia are un proces de constiinta ca nu a avut curajul sau cutezanta sa fi iesit din cotitura unde a dorit sa se ascunda privirilor lui, parca sa faca jocul acela al urmaririi in noapte mai palpitant si mai intrigant, iese la un moment dat, cand este prea tarziu, ne spune cartea.

El nu mai e. Fie acolo, intors doar din drum si uitand de efemeritatea unei femei care-i suna seara la usa si-i spune una-alta, apoi ajung in discutii personale si apoi se urmaresc pe strada nici ei nestiind cam si de ce, fie in tarziul noptii, omu-si pune-n aplicare planul pe care-l avea de dinainte ca femeia sa-i fi sunat la usa si sa-l fi scos temporar din gandurile pornite in picajul final al desprinderii de lume inspre care era pornit 100%. Cititi si va ganditi cum va raspundeti la dilema pe care cartea v-o lasa in ultimele sale randuri. O carte care incheaga bine si aduna o poveste complexa de vieti in timpul epic al unei singure ore si vreo cateva minute, daca este sa fim pe deplin precisi. Bravo, Alina.

 

 

Alteta regala de Thomas Mann

Alteta regala, roman scris de Thomas Mann, aparut in 1974 la editura Eminescu din Bucuresti in traducerea lui Mihai Isbasescu este o carte care se citeste cu zambetul pe buze si cu relaxarea pe care o carte buna ti-o da atunci cand in activitatile cotidiene iti faci timp pentru lectura si descoperi o lume, o vreme si niste timpuri mai bune decat cele prin care trebuie sa iesi zilnic si sa te strecori pana la magazin, sau in drum spre serviciu. Metafora a coincidentei nefericite aducatoare totusi de bun augur pe viitor, asa dupa cum si ursitoarele anticipau intocmai ca si prezicerile unei tiganci de la curtea regala austriaca, cartea postuland un titlu regal, face pe tot cuprinsul ei o plecaciune omului vaduvit de soarta la nasterea sa, dar inzestrat mai pe urma cu darul magnetismului si al acelor atribute care fac dintr-o persoana speciala ca el un mare castig pentru intreaga natiune peste care la vremea potrivita va si domni.

Hazul starnit la formularile titlurilor regale si apoi numele personajelor, cele mai multe dintre ele cu o rezonanta care-ti adauga zambetul instantaneu pe buze si-ti descrunta chipul in caz c-ai fi avut o mina prea serioasa. O poveste a unui destin timid aparut in lume si despre care mandria si faima casei regale in mijlocul careia s-a nascut nu puteau permite sa accepte afisarea mainii stangi a copilului care este afectata de un stadiu de subdezvoltare inca din faza incipienta a dezvoltarii sarcinii sale, trecut cu bine in toata viata sociala a altetei regale prin alte atribute ce tin de atitudine si comportament, decizii si interactiune sociala. La toate acestea, firea nativa a printului si scoala vietii prin care si-a insusit cunostintele necesare care la un moment dat l-au pus fata in fata cu povestea lui de iubire au daruit si poporului linistea si bucuria ca familia regala are un viitor asigurat, iar bogatia viitoarei altete regale, provenite din sange nedinastic, dar abundand de o frumusete interioara interesanta si acaparatoare pentru tanarul print, nemaivorbind de o avere pe care o avea din familia acesteia, una de sorginte germano-americana si a carei contributie semnificativa a seniorului intreprinzator, tata al fetei, tara se restabilea bine de tot.

Un sentiment placut te-nconjoara de la un capat la altul al cartii, odata inceputa lectura ei, mai ales ca spre final descoperim si cum si de ce tufa rozelor gradinii regale a palatului unde familia dinastica-si avea resedinta permanenta inflorea nespus si colorat si viu si placut doar ochiului, nu si nasului in prima instanta, asta pentru ca mirosul in loc sa fi fost parfumat asa cum ar fi fost si firesc de altfel pentru ca vorbim de flori, va incepe sa imprastie mirosul lor firesc, natural, imbietor, parfumat. Numai buna de citit pe timp de post inainte de Pasti, un inceput timid de primavara incercat ba de Babe, Mosi, ba de fel de fel de intemperii si rasturnari de situatie in cazul prognozelor meteo de pe o zi pe alta, invinse intr-un final, sa speram, de cele pe care ni le-au mai transmis ai nostri batrani cat ne-au fost inca alaturi.

Groapa de Eugen Barbu

Dupa ce-am reusit s-o procur, mutand cateva sute de kilograme de carti de pe rafturile bine populate ale unui anticariat din centrul Brasovului, asta pentru ca industria actuala a cartii nu avea printre reeditari si acest titlu la momentul acela, cartea Groapa, de Eugen Barbu, la a patra editie deja in 1969, aparand in cadrul colectiei Romane de ieri si de azi la editura pentru Literatura, am si gasit timpul necesar lecturarii ei, gasind aceeasi bucurie rasfoindu-i paginile pline de viata in textul ei. Tributar devizei ca si grotescul, murdarul, mundanul, greul, uratul, noroiul sunt frumoase si artistice, iar nu doar idealul si curatul, stralucitorul, frumosul, esteticul, scrisul lui Eugen Barbu face ca puntea ce separa istoria lumii timpurilor pe care el o prezinta in cartea sa fie anulata atunci cand de oriunde ai fi tu cititorul iei contact cu textul sau.

Dincolo de arivismul al carui exponent principal este olteanul intreprinzator Stere, care-si face carciuma langa groapa de gunoi unde incep sa se aciueze pe langa caini si cativa oameni muncitori in cateva dughene la inceput, cartea graieste povestea vie a unui Bucuresti in formare, unde saracia si bautura data pe gat dupa o zi de munca de pe urma careia tot n-ai decat of si amar se-nmanuseaza si cu jaful si caftelile, cand si cand amendate de ordinea sociala cu tentative punitive de a restabili o dreptate sociala a pagubitilor initiali, caci banda lui Bozoncea are recruti mai mereu, se muta de colo-colo si aduna tot ce prinde de unde poate, bate, ciupeste, omoara, iubeste si sterge urmele. Zavaidoc le canta oamenilor cu dare de mana ce-si iau masa la restaurante si totul intr-un cadru autentic, viu, pestrit ce-i drept, dar unde-si poate gasi unicitatea ceva, caci la-nceput nimic n-a fost si cand a-nceput sa fie, prima data a fost intai ceva, apoi ce-a urmat a fost un produs amestecat si derivand din primul ceva pana incoace, cum ar zice-o cineva. Si, pe buna dreptate, Groapa abunda de zbatere, iubire consumata pe furis si pe interes cum s-ar mai zice, de fatada, e foame mare, alinata la cate-un pahar sau mai multe, cand si cand alinata si de cate-o zicere cu talc sau nu, dar rostita langa un contrabas, xilofon, acordeon si o vioara care plange pe umarul unde arcusul maestrului de-o atinge cu simt artistic innascut face si ca vocea tanguita sa capete accente kathartice pentru care uitatul dorului si jalei se plateste bine.

De citit si redescoperit o lume a anilor acelora, de facut si comparatii cu realitatea actuala si cu invatarea unor lectii pentru viitor, ca de pilda acelea ale tolerantei si convietuirii, apropo de libertatea expresiei si de conjugarea unor amestecuri socio-culturale care au produs si demografic, social, dar si cultural ceea ce avem astazi ca reprezentare a noului, un atunci replamadit, in fapt. Cutarida lui Eugen Barbu e asimilabila azi Giulestiului Bucurestean, prin insasi densitatea lui demo-culturala un amestec colorat si liber.

Delirul de Marin Preda

marin-preda-delirulRomanul Delirul de Marin Preda vine sa contureze o perioada artistica in care scriitorul scosese ce-avusese mai bun din matca coacerilor de fiecare seara prin Morometii si concretizeaza ce visa deja demult sa poata scrie la timpul cand ideea Delirului s-a conturat bine. Istoria, o spune marele prozator, cu pasi nu agili, si rapizi si multi, rari si adanci, fermi pe darele plate ale neumblatului drum al inovarii scriiturii prozaice in arta romanesca de secol al vitezei a fost o  mare obsesie pentru omul care s-a format in casa taraneasca din satul saracacios al unui postbelicism care vaduvise tara de resurse, viata, optimism, avutie,  speranta pentru viitor. Actiunea romanesca continua plecarea celor 3 fii mari ai lui Ilie Moromete si va deveni mai mult romanul lui al lu’ Parizianu’. Care, pe numele sau Stefan Paul, nepot lui Ilie Moromete, este personajul in jurul caruia autorul centreaza actiunea romanesca potrivind mai multe timpuri unite intre ele aceste secvente tempo-spatiale nu doar de coincidente, desi le pune in scena ca un veritabil dramaturg pe scena teatrului unde scenariul prinde viata prin gratia si tehnica, harul si experienta celor mai buni actori. Ce a iesit din aceasta inspirata insailare pentru care insusi artitul se felicita dupa ce romanul a primit bun-ul de tipar si a vazut si lumina zilei din rafturile librariilor, incerc sa va fac curiosi macar in privinta asta, iar nu sa va indemn s-o luati in mana, pentru ca va spun ca nu-i mai dati drumul cartii odata ce-ati gasit-o. Plamadita in imaginatia care produce vointa pe banda rulanta, chiar daca nu gaseste intocmai la timpul cand s-ar vrea si forma adecvata de expresie pentru asta, tot nu bate pasul pe loc, ci indarjeste spiritul sa mai caute si iata ca la 20 ani dupa ce spera si voia sa fi scris, autorul Morometilor, inainte sa iasa inaintea dictatorului din aceasta lume, a mai scris dupa Delirul (roman ce s-a bucurat de o popularitate extraordinara nu doar la nivel national, ci bine primit de critica literara internationala si-a gasit receptare si dincolo de granitele ce nu erau prea usor de trecut ale patriei socialiste pe atunci macar denumita astfel prin titulatura) si Cel mai iubit dintre pamanteni, roman si acesta fluviu, cotat  de critica sub insemnatatea Morometilor si a Delirului, unde Petrini Victor este caracterul central, coloana naratiunii ce autoironizeaza parca, tematizand tratamentul opresiv la care este supusa rasa intelectualului de activistii comunisti ai unui partid care nu are timp de stat de vorba si analizat inainte de a decide cum e mai bine sa se procedeze in orice situatie, ci pune omul la treaba si-l face egal sa se simta util, nu mandru, sau fericit, il oboseste muncind sa-si merite painea si atunci intelectualii, filosofii ca Victor Petrini sunt complet inadecvati unui sistem de valori ce nu pune pret pe altceva decat pe mediocritate, de unde se pot deslusi lesne si castiga aderenta si ascultarea urmarii neclintite ale unor directive. Pe cand, cei ce gandesc, sunt si vor fi mereu in afara.
Preintampina nasterea Celui mai iubit dintre pamanteni, Marin Preda si a lui Victor Petrini, pentru ca, tanarul ce nu-si mai afla linistea la sat, iese cu tatal celor 3 bucuresteni de-acum, fugiti de-acasa, ca fiii cei mai mari ai lui Ilie Moromete sa se faca oameni si sa se mareasca si ei, ruda acestora, nepotul Stefan Paul, zis si al lu’ Parizianu’, devine prin jocul imprejurarilor, providenta bine sudata de autor in carma acestui caracter a carui principala calitate pare a fi adaptabilitatea, iar nu socul trecerii prin dezradacinarea ontologica, din familie intre straini si din casa de la sat in ditamai capitala, unde lumea moderna si civilizata pare in descrierea lui Moromete, unchiul Ilie spunand despre capitala unde ai sai 3 baieti mari, intr-o mandrie ce mascheaza faptul ca tatal e inca suparat, sau mahnit de decizia acestora de a-l fi parasit in modul si-n timpul cand asta s-a petrecut, cea mai dorita destinatie si o siguranta in saltul din grelele vremuri de la satul romanesc in timpuri de razboi la altii, dar si la noi, intre noi, toti, politicieni, guverne, regalitate, partide, regimuri, intelectuali, uri si resentimente… Asa ca atunci cand Ilie se va sui-n caruta si va da bice cailor sa iasa din Silistea Gomesti spre capitala, sa-si vada baietii, cel mic, Stefan afla din timp si-si face loc in inima unchiului macar pentru drumul asta, caci zice a lu’ Parizianu’, tata si bunica nu mai au bani sa-l tie la liceu, asa ca Stefan spera sa se descurce si sa se faca om mare in capitala. Si, cum-necum, pentru ca cei 3 neni Moromete au prins fiecare dupa cum a putut cate ceva de la viata dincolo de sat, intr-un Bucuresti divers si pestrit, cel mare Paraschiv sudor autogen, maistru la uzina, Achim portar cu sapca pe care chiar asta scrie,  la blocul unui patron pentru care mai intai a robotit sa-l ridice si apoi pentru ca omul a fost serios si muncitor si si-a luat femeie pe care o si fericea cu titlul de mama dupa nasterea copilului lor, il tinuse si dupa ridicarea edificiului si-i daduse un serviciu sigur. Celalalt, mai intreprinzator, avea buticul lui alimentar in piata Obor, Nila cu Angela, o tinerica ce-i placuse si se aciuase pe langa el. Dictatura lui Carol, regimul legionar, apoi preluarea puterii prin lovitura de stat a generalului Antonescu care-si tine acum fraiele tarii in mainile cu care saluta fuhrerul si semneaza altfel parteneriatul si acordul traversarii trupelor germane in drumul  lor spre atacarea Moscovei, printr-un delir, chiar asa, al lui Hitler, care mahnit de faptul ca raderea imperiului britanic din constiinta lumii, prin nimicirea Angliei nu i-a iesit conform planurilor si promisiunilor pe care le afisa in discursurile sale natiunii careia i-a smuls cumva adeziunea venind la putere, toate astea se-ntampla si intr-o legatura biunivoca de interdependenta cauzala si sincronizare temporala. Ultima decizie a mustatei isterice a scos din traiectul vietii comun-obisnuite pe Nila si Achim, trimisi inapoi in armata, unul la transporturi feroviare si vazand tunurile si tancurile cata frunza, cata iarba, iar pe ziaristul Zilei, Stefan Paul, transformat peste noapte din om de redactie, corector, tiparitor, in corespondent de pe frontul in care armata romana, prin parteneriatul cu puterile axei, lua parte la invadarea Moscovei, din liniile intai ale ofensivei. Curios e finalul primului volum, cand pare-se, eternei idile ce o are ca protagonista pe Luchi, sora lui Niki, secretarul de redactie de la Ziua, presupus logodita ba cu medicul Mihai, ba iubita lui ziaristul Adrian, ba logodnica si iminenta sotie a lui Stefan Paul, pentru ca a devenit femeie cu el, desi cocheta cu ceilalti doi amintiti, i se pune punct intr-un final apoteotic in care dezgustat de femeia care nu pune in balanta moartea care-l pascuse pe tanarul pe care sustinuse ca-l iubeste si-i ofera mana ei pentru o viata, care neexperimentat si neinstruit in prealabil, scapa teafar dupa ce moartea a rapit pe multi militari si foarte aproape de el, aceasta-i reproseaza la intoarcere cum si mai ales de ce a uitat-o pesemne, din moment ce daca tot si-a trimis corespondenta in plic la ziar pentru reportajele de pe front, nu a strecurat si doua randuri destinate doar ei in care sa-i fi expus starea lui (ranit destul de grav si speriat, socat) ca o explicare a faptului ca afectat fiind, nu poate fi in acelasi timp si cu ea in tara, razboiul fiind dincolo de Prut si avansand spre Odessa, iar gandul la ea ca la persoana iubita s-o calmeze si sa-i faca asteptarea lui mai usoara in perspectiva unei misiuni care l-ar pastra in viata. Flirtul acesta evident il scoate din elementul sau inca necopt si insuficient exprimat pe Stefan, care dupa tirada De ce-urilor? mai are de indurat si un episod in care Mihai, medicul fata de care fata se simte atasata, il cearta sarcastic, delirand practic pe cel pe care, cel putin asa stia Paul din promisiunea ei, ca logodnic si viitor sot, in lipsa sa cauzata de plecarea pe front pentru corespondentele la ziar, Luchi reanima sperantele medicului intimidat si prostit de o farsa a celuilalt prieten apropiat de Luchi si caruia aceasta-i cantase-n struna. Ofensat si scos din toate cele, simte cutitul in rana infipt adanc de usuratatea cu care fratii actioneaza: Luchi, presupus logodnica, cel putin folosise de doua ori argumentul acesta in lume, la croitorul familiei pentru a-i croi lui Stefan, logodnicul ei, un costum pe masura cinstei si imaginii bune a familiei ei si cu ocazia invitatiei primite la nunta uneia din principesele familiei regale, venita prin interpusi, sau cum ar fi zis-o Aristotel in antichitate, de mana a doua. O prietena care a cunoscuta inainte devreme si uite-asa, fara multe explicatii. Niki, fratele lui Luchi, prietenul si parintele sau de la bun inceput in Bucurestiul unde venise si nu se napustise decat la nivel de asteptari si entuziasm pentru ca vointa mare avea in spate garnitura unei adaptabilitati la imprevizibil si o doza de providenta era mereu cu el si-l scapa din pericole, tradeaza, sau asa intelege Stefan, caci asa resimte, modificare reportajelor lui de pe frontul de razboi adevarat unde s-a murit si unde nu s-a smiorcait ala sau aia, ca de ce nu i-a scris, tonul legionar, expresiile mesianice introduse abject in textul care e transformat in aparat de presa, nu ziar destinat opiniei publice asa cum e, redand evenimentele asa cum se intampla, il descumpaneau. Fara slujba, pentru ca nu suporta sa scrie dupa cum i se dicteaza fie si de dictatorul tarii care impunea o cenzura absurda logicii firii si evenimentelor, apoi logodnic pentru Luchi, care da apa la moara altui pretendent, desi cu el, cu Stefan, devenise femeie, caci in lipsa lui, desi motivata, nu i-a scris vreun rand, ca sa stie si ea. Ce? Eu mor si tie-ti arde de iubit, dar nu pe mine, a? Iar cel mai otravitor e reactia ei cand satul de jignirea ei si a celuilalt (Mihai), ridicat din fotoliul in care sedea pana atunci, Stefan e oprit, parca ordonandu-i-se, iar nu implorat fiind sa nu riposteze violent la insultele verbale adresate de medicul Mihai Spurcaciu, predestinat nume pentru ce avea sa faca, nu?