e[(ro)u]

nu mai e loc înainte să-ți poți da seama de greșeală și un timp trecut te prinde din urmă, te strânge tare-n brațe n-ai pe un’ să ieși lumina n-ai putea s-o vezi la timp până ca să intri în tunel. nicio vorbă nu se-aude, ai să vrei atunci inima să-ți stea de la o

tetrapareze

cum iti scrii pe cruce numele ti-e si pastrat in memoria timpului adunat laolalta cat sa stearga si vopseaua de pe lemnul care n-a-nflorit si nici bobul infipt in pamantul de pe piept n-a reusit sa scoata unghiile-n afara din mormant. de pe vremea cand inca pruncii n-apucara si sa suga desi tat-a fost destula

pinchon

ce sa dai cand e prea gol de consistenta tot vasul care-a-ncaput prin praf si trante-n urme de cal cand ploile se-armau de foc intetite si de vant nu mai suntem lume cand bruscam cu erezie catafalcul cozii de cal unde-adoarme langa coroane moarte de viata flori sustrase din tarani acolo unde-aveau si apa plus

skeleton

decazi pe-o rana-n bruma diminetii ca sa-ti fie ochii zdraveni cum ar fi sa-ti cada-n poale ceru’ camerei cu tot cu lustra cand somnu’ ti-e-n vis deja iar din crang se-aud parca si urca din craca-n craca veverite-nghetate-n coada jucause-n vanatoarea de alune protesteaza dup-aceea-n soapte inmiresmate-n vesminte de duh returu-i fara de aripi cand

titlu

fandosite pana-n noada gatului obscur infatisat printre cortine de seara paiatele dorurilor noastre mute se preumble ne-ncetat de pe-un bulevard pe altul pana cand usile li se-nchid brusc in fata asteptarii lor de-o viata si deloc consecutiv pribegiile amortite-n targ casca fara iar gura la girofar cand se-ntampla sa se duca goana dupa moarte lasa-n