Automobilismul incepe de mic in karturi cu pedale Berg

Cornel este fiul lui Sebi si al Dianei, doi tineri care au venit de la tara in capitala si au urmat cursurile facultatii si  apoi au ramas fiecare cu serviciul in Bucuresti. Dupa ce s-au imprietenit inca din primul an, el e mai mare ca ea, schimbase  deja prefixul cand a venit la Drept, ea ca mezina a familiei sale a fost trimisa de cum terminase liceul sa studiese ASE-ul, au prins joburi bune si si-au oficializat si relatia. In primul an de casnicie ea a trebuit sa intre in concediu de  maternitate pentru ca piciul dinauntru se zbatea si tata avea niste emotii cand isi conducea sotia la controlul trimestrial,  iar ecografia arata partile masculine ale organismului celui mic din burta sotiei incat orele de la serviciu erau nu ca  altadata vazute un calvar, sau cel putin stresante, ci un deliciu! Acolo barbatul defula perfect si avea un randament de  mama-mama, colegii erau invidiosi in buna parte, iar sefii pe deplin satisfacuti de randamentul sau. La nasterea lui, inzorzonat ca un astronaut a lasat buchetul de flori fara petale pana ce fiul i-a fost in brate. N-are decat 3 ani si de la colectii de machete auto, piciul familiei Istrate vrea sa faca bum-bum si vrum-vrum de la volanul unuia dintre acele karturi pe care le-a vazut la tv. Tata n-a avut ce face, stia ca si el voia ceva asemanator in copilarie si atunci atingandu-i-se coarda sensibila si-a zis: el nu va avea parte de masinuta cu pedale, patru roti de bicicleta prinse de un cadru metalic cum se faceau pe atunci si cu asta vremurile sunt altele si de vrea automobilism am sa-l ghidez intr-acolo! Primul pas se va face acum! 

Si n-a zabovit el deloc, a intrat pe site si din toata gama de karturi cu pedale Berg l-a ales pe acesta care aduce tare mult cu monopostul de formula 1 al scuderiei Ferrari, formatia de formula 1 favorita partii masculine a familiei sale, caci si fratii, el si tatal sau erau fanii constructorului italian de masini de cursa. El spera c-o va putea conduce intr-o zi, Cornelusul lui, chiar pe furia rosie, celebrul monopost condus printre altii de Ayrton Sena, Michel Prost, Jean Alessi, Mika Hakinnen, Michael Schumacher si Fernando Alonso! De o calitate dovedita si de politica firmei care se ocupa cu marketarea produselor Berg de facut miscare in aer liber pentru cei mici atent urmariti indeaproape de parintii lor, produsele Berg beneficiaza de mega-reducere din pretul initial de vanzare de care se bucura avocatul nostru. Doi ani garantie, plus posibilitatea de a-ti schimba produsul in 30 de zile de la achizitie daca ceva n-ar fi functionat pe masura asteptarilor clientilor, piese de schimb si anexe la comenzile dorite, toate aceste criterii au convers spre decizia de a comanda kartul cu pedale Berg Ferrari! Schumacher te fac, piciule, ii spune mereu tatal baiatului sau! 

Cum sa nu crezi un pasionat de motoare ce simte el si baiatul cand vezi ce poate jucaria asta serioasa? Ia uitati aici:

Si pe cat este de ocupat si el si sotia lui, cel mic are deja fixat programul fizic de antrenament cu exercitii adaptate varstei si capacitatii sale de efort pentru dezvoltarea reflexelor si o motricitate buna. Asa ca atunci cand tata duce sambata si duminica si baiatul si pe mami prin parc la plimbare cu familia, isi ia si catelul pentru ca sa-si dezmorteasca si el picioarele de atata munca de birou sustinuta de-a lungul saptamanii, iar celui mic sa i se dea chiar un exemplu de urmat!

O dragoste

O dragoste, un tip de dragoste mai exact este acela in care un om in cautarea omului cu care sa faca o buna pereche de viata mergand pe acelasi drum, nazuieste la cineva asemenea lui, nu musai dupa chipul si asemanarea sa, ci celalalt cu care urmeaza sa faca o pereche sa aiba suflet, sa aiba simtire si de e posibil sa fie fidel ideilor si nazuintelor comun construite. Nu are pretentii nici ca ideile, conceptele, credintele, nazuintele si crezurile personale sa fie intocmai aceleasi, ci in masura in care se poate ele toate acestea sa atinga uneori si la unul si la celalalt niste puncte comune. E ceva care da curaj, da speranta, da incredere si bravada inceputului cu toate riscurile comportate de ceva necunoscut in care te aventurezi si care da totusi farmecul trairii vietii, in acord cu ideea crestina potrivit careia si fiica va parasi pe mama si fiul pe tata si va pleca fiecare in cautarea celuilalt suflet, destin, om, cu care sa faca pereche de viata, caci doar asa omul se simte intregit.

Alt tip de dragoste, este acela in care prima parte a acestui eseu despre iubire s-a intamplat deja, dar locul unuia dintre protagonistii perechii de oameni a parasit aceasta lume, nu musai murind, ci in tonul discursului tematic, a murit pentru iubire, sau a ales ruptura unei relatii pentru altceva. Cauzele pot fi multiple, de la accidentele nedrepte ale vietii, la accidentele rutiere, aviatice, misiunile militare, hazardul unei vieti nemeritat a fi sfarsita atunci si asa, si pana la drama care este pentru cel care ramane dincoace de relatie, parasit si singur, neinteles si in mare suferinta, in multiple intrebari despre cum si de ce, ce lipsuri, ce greseli, care-s motivele care-au dus la despartire, o tragedie, caci in interiorul sau cel nedreptatit de soarta cand iubeste si e tradat, sufera totusi enorm, chiar daca are gradul necesar de inteligenta si maturitate a gandirii incat sa inteleaga faptul ca alegerea partenerului ii da lui motive de usurinta cu care sa-si duca viata mai departe tocmai pentru ca la timp, iar nu actionand el, celalalt a calcat stramb si deci a nerespectat legamantul lor. Sufera nu pentru ca a fost el dezamagit si ca iubirea i-a fost murdarita, onoarea patata, ci pentru ca gandul la celalalt si sufletul intinat de povara gresitei alegeri il macina si pe el, caci odata cunoscut omul care iubeste si este iubit, pastreaza dincolo de durata relatiei pe care celalalt o doreste cu acesta o uniune pe viata.

Candva, niste momente muritoare, dar care au atins eternitatea tocmai pentru ca daruirea sentimentelor, a trupurilor si sufletelor lor a fost acel tip de nemurire pentru care a iubi merita sa fie dezirabil, pentru ca are sens, are substrat si consistenta. Dincolo de o ruptura, despre care spuneam ca poate interveni la un moment dat in  viata impartasita unul altuia intre doi oameni, cel care ramane sa duca mai departe o povara a aceleiasi povesti de atunci de la constituire, e cel care simte nevoia sa pastreze vie amintirea celui care a ales sa fie parte din alta relatie si sa tradeze omul alaturi de care traise o poveste frumoasa si care ca simpla necesitate mimetica de a oferi caldura,  protectie, hrana si iubire altcuiva, alege sa fie stapan de animal de casa. Pet in engleza. Acum ca este caine, pisica,  maimuta, papagal, perus, sau orice altceva in mintea si subconstientul celui rapus de tradare din dragoste este canalizarea aceluiasi tip de afectiune si interes si griji ca pentru omul odata iubit, care a ales tradarea povestii in locul rabdarii si pretuirii povestii cu farmecul sau prin trecerea prin timp. Indiferent de obiectul sau natura dragostei oferite de subiectul care iubeste, vorbim despre iubire, un sentiment cald, frumos, pur, neconditionat de nimic, dezinteresat si benefic atat celui care ofera, cat si receptorului energiilor pozitive, timpului alocat, devotiunii, interesului,grijilor si pasarii celuilalt. Diferenta este in schimb una vizibila, detectabila cu timpul si care doare. Omul mai mereu tradeaza.

Omul din prima parte, nu omul ramas in lipsa celui alaturi de care traia povestea lui de viata, devenit stapan de animal de casa pentru ca acesta este respectat, iubit si apreciat, aparat de cel caruia-i ofera hrana si atentie. Cu alte cuvinte daca oferi o paine unui om si unui caine, poate unul te va musca de i-o dai cand i-e foame si-l mangai cand se-nfrupta, dar celalalt o mananca si fuge neanuntat, de parca n-ar trebui nici mainii si nici locului, nu mai punem la socoteala sufletul omului cui i-a oferit-o sa-i fie dator cu un minimum de recunostinta. No acum spuneti voi, nu este ea vieuirea,  mai ales acum, in vremurile astea actuale ironica? Si culmea, tot cu cine nu trebuie, de parca am trai intr-o lume guvernata si aici jos si acolo ceva mai sus de niste principii care nu-s in acord cu moralitatea si justetea in chipul si forma, continutul in care noi, cei ce murim le intelegem pe toate?

Psiluneli in club la psi gasiti.

Valea Terebintilor, sau biruinta in razboiul la care participi fara sa fi vrut

Valea Terebintilor, un film cu o poveste amintind de izbanda biblica a lui David, tanarul pastor israelit in fata filistenilor si monstrului lor temut pe fronturile de lupta Goliat. O perspectiva cinematografica adusa in actualitate, cand drama unei  experiente terifiante a frontului Orientului mic si mijlociu aduce tragedia odata cu intoarcerea de pe front a tinerilor soldati americani inrolati voluntari, trimisi acolo sa instaureze cu arma in mana si sa mentina aparand chipurile o populatie subjugata  de atitudini totalitare nedemocratice democratia sub stindardul dezinteresat al celei mai puternice democratii din lume.
Lacomia dupa resursele naturale si detinerea si exploatarea acestora in folosul cetateanului american ce nu plateste gazul de la pompa ca orice cetatean din lumea asta la 4-5 -mai multi dolari per litru, ci cativa centi e nemasurata si psihozele revenirii din iadul unde iti aperi viata, mai mult decat aperi o populatie masacrata de insurgenti sunt mai rele ca orice pentru tinerii cetateni americani ce-si revin cu greu din experientele traite acolo. Este povestea unui tata, fost puscas marin, ce vine la baza militara unde este cantonat baiatul sau cel mic, Jason si unde ar fi trebuit sa revina de cateva saptamani de pe frontul de est  de cand nu mai  primeste vesti de la el. Cercetarile batranului se lovesc in prima instanta de birocratia stufosului sistem public american, dar beneficiind de ajutorul unei mame singure, politist militar de cariera afla de fapt ca fiul lui a fost ucis.

Unde si cum, unde-i este cadavrul pentru a fi luat si dus acasa unde mama sa-si planga baiatul, ce intra in armata de gura tatalui sau, e o mare enigma pe care nici in visele cele mai negre nu si-ar fi putut crede ochilor ca e posibil rezultatul anchetei.
Jason a revenit in tara, dar la prima permisie a fost injunghiat pe la spate si apoi folosit pe post de gratar de colegii lui cu care iesise in club pe seara. Mancasera, bausera si spre orele noptii, cum reiese din declaratiile martorilor puse cap la cap unul dintre colegi suparat pe el il injunghie cu cutitul in rinichi, realizeaza pe loc ca hemoragia localizata cauzeaza moartea inevitabila in scurt timp si din parcarea de la sosea se abate alaturi de ceilalti complici sa caute vreascuri pentru a aprinde un foc in ideea transarii cadavrului si arderii mai rapide pe parti mai mici a acestuia pentru inlaturarea urmelor. Doar ca totul iese la iveala si adevarul ucide interior un tata, care poate admite ca el a gresit cand si-a trimis fiul sa moara pe front pentru apararea patriei, dar ironia face ca el sa se intoarca teafar de acolo si sa moara dintr-o prostie umana a unui coleg de suferinta pe front.

E o biruinta a unui parinte, care-si afla fiul in morga anexei spitalicesti a bazei militare, ma rog, cateva oase gasite tot de  procurorii militari la sugestiile sefilor ucigasului care incercau sa musamalizeze infractiunea de omor deosebit de grav de  teama uor repercusiuni asupra lor, dar in egala masura e o durere ce seaca un suflet catranit de durere si de freamat al unei mame planse si care nu-si poate ierta barbatul pentru influenta sa negativa asupra acestui destin nefavorabil. Este insa, in acelasi timp si o poveste spusa de fostul puscas marin, ce reitereaza sfanta biruinta a pastorului David din timpurile biblice asupra uriasului Goliat, o antrenare asupra biruirii temerilor, cu cat mai mult accent pune povestitorul, in rolul caruia il regasim pe admirabilul Tommy Lee Jones, pe asteptare, pe calm, pe control mental in asteptarea atacului dezlantuit al uriasului ce alerga  inspre micutul si firavul pastor ce avea o singura arma alaturi: credinta si speranta, o piatra si o prastie. Ideea e ca impactul si precizia loviturii au facut punctul central al fruntii uriasului sa-l darame pe masura fortei mari a rocii pe o distanta mica de la punctul de tragere la cel de impact cu adversarul. Si uite-asa dupa flexiunea discursiva a povestirii captivante si finalul fericit, micutul baiat al politistei militare ce a ajutat pe tata la descoperirea adevarului despre fiul sau si-a invins temerea si doarme singur si fara lampa aprinsa si cu usa inchisa, nu ca pana atunci, cand in somn, visul, sau inchipuirile ii dadeau fiori si  mama trebuia sa admita ca fiul ei doarme cu usa deschisa si cu lampa aprinsa, ca sa nu se sperie.

Poveste de succes, cand imposibilul devine posibil!

Si periferia are talente, si cei mici pot fi mari, apreciati, recunoscuti, merituosi! Incurajati, antrenati si votati, castiga si isi fac un nume si ajung chiar pe radio! Nu chiar unde a ajuns Tudor Chirila, ci chiar mai sus, daca e sa apreciem asa la o prima vedere. Ce e insa, curios si naste oaresice dubii e: cum e posibil ca asa ceva sa aiba net inferioare vizualiari, interes, aprecieri comparativ cu sud-coreanul care a spart orice previziune de rating pe internet? Oare lumea involueaza chiar atat de?
Ascultati si vedeti cum canta un tanar englez melodia de succes a artistei americance Shontelle, la randu-i devenita hit asta vara prin povestea de succes a britanicului James Arthur, care, ce-i drept s-a reinventat frumos!
Uite aici, pe scurt povestea lui! Amintiti-va ce furori a facut asiaticul in virtual si stati stramb si comparati! Valorile, da!

Citesc pentru ca…

citesc pentru ca-mi place
sa contemplu si sa fac
sa fie lumea putin macar
mai buna cu fiecare fila
rasfoita pe care-i inscris
mesajul grafiat cu miros
de tiparit cu cerneala
proaspat unsa si cu sema
inclusa-ntre coperte…
pentru ca ce poate fi mai fain
ca atunci cand reusesti
gol in ultimul minut sa dai
si victoria sa-ti aproprii
pe tabela si-n istorie
caci memoria colectiva
face pui si amintirile-s
aurul podiumului personal.
si-mi mai place sa citesc si pentru
ca te-nbogatesti, zau de nu
esti informat mai bine
vocabularu-ti creste pe masura
varstei lecturilor celor mai
bine scrise, nu musai vandute!
si umor si palitanta asteptare
multe carti te pun in tema
ca sa ai ce descoperi
parcurgandu-le atent
si nu ca-ntr-o schema
ca nu e matematica si exacte
stiinte, unde calculul ipotetic
sa faca din solutie-o posibilitate
in cui batuta. nu! literatura-n speta
copii, domni si doamne deopotriva
e acea frumoasa arta care
inglobeaza moduri de gandire
si te face sa-ntelegi, sa simti
si sa iubesti mai ceva
ca-n filme nu mai spun,
caci se apropie de realitate!
si multe carti devin mai trainice
ca-n viata proprie. nu v-ati pus
vreodata-ntrebarea, cum ar fi
sa pot urma viata personajului cutare,
de unde v-ar conveni sa urmeze actiunea,
decat zi de zi, matinala ora de trezire
sa sucombe odihnirea somnului
de nevoie, ca de frumusete
nu mai stam sa mai vorbim
caci se pune prea mult accentul
si exacerbarea estetismului
duce la grotesti manifestari
ce nu-si infraneaza decent pornirile
hulpave…
si de preferat e sa citesti cand
n-ai altceva mai bun de facut
si cand beteag devii uneori
cititul te-ajuta sa-ti revii
si energii pozitive-ti da
sa mergi mai departe
asa cum vrei tu ca sa fii!
si de vreti si voi sa cititi
sa deveniti si mai increzatori
in voi si astfel mai puternici
decat cred unii c-ati fi
atunci puneti mana pe carte
iara nu burta si lasati-o acolo
cu scopul si dorul de-a tot
deschide alte si alte coperte
dupa ce continutul cuprins intre ele
v-a fi si fost impregnat in minte.
oricum puteti si voi sa-ncercati
sa vedeti de va capteaza
s-apoi sa-ncercati si sa repetati
povestea asta-n etape si pasi
pana cand v-o place si pace
apoi ca sa va-nscrieti in jurnal.
carti voi sa-ncepeti sa cititi
in format fizic sau altfel
sa comandati si sa stati
cu nasu-n monitoare
numai sa va placa!