Alina Grozea: Toate drumurile duc la mine

toate drumurile duc la mineToate drumurile duc la mineautor Alina Grozeaeditura Cartea de suflet, București, 2014 este o culegere de proza scurta care face din stilul autoarei, o inginera de formatie cu o cariera prodigioasa in lumea revistelor pentru femei, un deliciu pentru cititor. La granița dintre povestiri și eseu, narațiunile cu început și final oarecum parțial, alteori deloc anticipat unde anume s-ar nimeri să fie din perspectiva cititorilor, fac din proza scurtă a Alinei o autentică deschidere spre o libertate a biografizării ipoteticului, care îmbracat în cuvinte fără o însăilare nici prea lungă și plictisitoare, dar nici prea exigentă și făcând uz de o deranjantă economie de cuvinte are același efect benefic precum un mic dejun sățios pentru începutul unei noi zile de activitate oricine ai fi. Școlarul care urmează calendarul unității de învățământ unde se formează ca individ, sau angajatul care până la pauza de masa, undeva spre, sau după miezul zilei trebuie sa tragă să producă plus-valoare pentru angajator ca să-și permită hrănirea, soția-mamă, care în pauza de la birou sau, mă rog unde va fi fiind serviciul derulat, are timp să răsfoiască delicioasele înșirări de bun gust aromat cu viață picantă cât să nu stea nimănui în gât, la fel cum nici domnii nu pot fi excluși din lista de potențiali degustători de viață emanată de textele unei femei cu o bogată experiență de ordin intelectual exersată atât profesional în anii de presă cu public țintă ascuțit în ceea ce privește așteptările de la oricare din  redactorii revistelor dedicate sexului frumos, cât și artistic în alte câteva rânduri. Citiți și luați de vă bucurați

Cu un fler aparte pe care scrisul său îl are, Alina Grozea dozează seriozitatea și concizia pe care o câștigă dovadă formației studiilor înalte începute pe vremea când student nu însemna prea mult a face distincție prea mult în afara mentalității avute de purtător față de restul populației. cât diferențele de ordin aparent (vestimentar în primul rând o fac), aromatizând curgerea lină a textului său mustind a sevă de viață și autenticitate cu procedee prin care păstrează, fidelizând atenția necurmată a cititorilor cu faptul de a produce, ori de a lăsa zâmbetul pe buze, semn de mulțumire și satisfacție pentru a se fi citit textul în sine. Nu abundă, e bine dozat, e des modul în care Alina te face să râzi chiar interior, uneori autoironia, alteori ușoară doză de sarcasm mascat de argumente intelectualiste ce fac dovada clară a faptului că autoarea stăpânește un stil discursiv pe care-l dresează precum o fetiță pisoiașul, sau cățelușul viu și plin de energie primit cadou de la Moș. Scrisul Alinei ține și de foame și de alte potențiale așteptări. Katharsisul textelor ei vă face să va autoîngăduiți fiece scăpare de la nereușita unor demersuri atunci când poate v-ați supraevaluat posibilitățile de exprimare de orice fel și vă garantez c-ajungeți s-o iubiți pas cu pas. Spor la scris, Alina și o toamnă cu rod inclus în traiectul tău!
Advertisements

The girl who played with fire

41rhiaw7dbl-_sx324_bo1204203200_The girl who played with fire by Stieg Larsson, translated from swedish by Reg Keeland was for the first time published in Great Britain in 2009 by Mac Lehose Press, London as english version of the original called Flickan som lekte med elden, first time published in Sweden, at Norstedts agency, Stockolm, in 2006.
As a thriller novel, the swedish story put into the light the life of the heroine Lisbeth Salander. The book represents the second part of the swedish trilogy which makes from Lisbeth Salander a well known name into the literary main characters.
The second part of the trilogy, aka The girl who played with the fire presents the complicated life of a swedish girl, who used not to have to much luck since early childhood. A young swedish teenager meet her future lover, which is not a common nobody, but a former soviet spy with a prodigeous career who seemed to failed one mission in Western Europe and his bosses wanted him out of business, he succeed to kill the one who’s sended for his head and needed then to runaway. Destiny or some good conveniences took him to Sweden where Sapo, the national police intelligence division valued him by offering political asylum and extraordinary protection. Duble identity, home, citizenship, job and based on his impressive knowledges gathered into a long career and skills he became one of the swedih most important national secret. Soon Agneta became the mum of two twin girls, one called Camilla and the other Lisbeth, without their parents being married anyway. The father, former soviet spy with a bad image just because needed to use back door to come out the scene of international espionage for russians, Alexander Zalatchenko on his name was just a drunk male who walk from one place to another and adventurous as could be his job, he didn’t have just a love or two, but many other, so all over the Europe, basicaly all over he did have missions he has a son or daughter.
So far, the novel action releaves that in the end of it, the place where Lisbeth fight with all media and police logistic and social oppinion that acused her of triple murders. In all this difficult position that she’s been caught into, she has a few allies like Kale Blomkvist, editor of one of the swedish high class magazine called Millenium, former professional boxer Paolo Roberto, her good time sex partner Miriam Wu, her former social gardian Palmgren and her former employer Armansky, who run a security agency and hired Lisbeth for some research job in the past. The hysteria started when at the crime scene investigation of two people, the police has found her DNA samples on the murder weapon, her last former guardian personal gun. The victims, two young people who were engaged, intelectuals, he as a journalist and she as a Phd researcher documented a sex trafficking mafia which interconect high rank politicians, police men, doctors, lawyers and so on. The link between all was hard to find, because digging deeply, Svenson has only reach his path, a pseudonym Zala. Before to be killed, shot in head as his fiancee was too, Svenson propose his research to be published as a book to Millennium magazine and he was so closed to find out the trace of Zala when it was murdered. Connections were spreaded from Zala, as the leader, to Bjork, as Zala’s Sapo personal protector for the leader of prostitution network which raped young girls from Baltics and former soviet nations aswell as running business with weapons and drugs, to Bjurman who was aswell one of the Sapo employers who got in charge with Zalatchenko admission as swedish citizen with special rights for the benefit of swedish national security and also his daughter Lisbeth social gardian. Well written, the story of the book reminds us of special heroes and heroines of the world’s history. Nothing is easy to get, not even your freedom, to prove your innocence, or to have your own life, far away from a crazy old bastard which in fact, a cruel destiny tells you to call him father or a half brother who aswell as the first one, tried for so long to kill you by hunting all over the world. Hybrid like old greek term of origin which is Hubris, meaning out of nature, different, or out of pattern, so abnormal it is also present in this novel which respects the well written skeleton of great prose.

Prospect de femeie de Ana Barton, sau de(z)-mistificarea femininului

prospect-de-femeie1-424x652Prospect de femeie, Herg Benet, colectia radical din 5, Bucuresti, 2014 e o colectie de proza scurta plina de substanta bine slefuita, scrisa la cald, cu inspiratie si talent nativ de un om frumos si special pe care am avut placerea sa-l cunosc in primavara trecuta la o lansare a romanului sau de atunci – Jurnal de ratacire, Ana Barton. Povesti si povestiri, unele cu puternic iz autobiografic-memorialistic, imbracate in aura luminoasa a unui jurnal din care inspirata culegere sinestezica dau amintirilor celor mai dintai vremuri cand omul nu-i decat un pui de om, chiar daca tratat de adultii dimprejur ca un om mare o aroma si-o savoare aparte cititorului comun care descopera in scrisul Anei Barton bucuria efluviului impartasirii povestii in genere, creatie a experientei deja autentic traite nu pe deplin consumate, cata vreme omul doreste a reveni prin scris la destinul intamplarilor acelora ce au lasat amprenta insemnatatii timpului si nu numai in omul care a decis acum sa puna trairi in poveste si sa le-mparta posterioritatii.

E ca atunci cand istoria reinvie, copilaria reinvie, doar ca acum in poveste capata prin penita autorului o alta soarta toate cele ce s-au intamplat atunci, candva, odata, mai demult. Un stil pe care-l recunosti prin acuratetea muzicalitatii cu care parca Ana atinge suav clapele unei orgi dintr-o catedrala, lasandu-te ca cititor in compania uluirii sa descoperi da capo al fine tot ce penita din mana ei doreste sa lase scris in pagini.
In parte cu iz nemascat de franchetea in care incape si ironie fina de clasa inalta a unui om obisnuit cu lumea trairii povestilor care se spun pe de o parte si care se reveleaza publicului pe de alta, pe langa o foarte buna capacitate sintetica si analitica a discursului ce capata pe alocuri valente eseistice autentice, bunul simt de observator face din autoare nu doar vocea care spune povestea, ci care o consemneaza traind-o mai intai si verificand-o avand la baza un foarte dezvoltat si multivalent simt ramificat si empiric si adanc, de reala cunoastere a fenomenelor in painea calda pe care o intuieste plamadind coca textului, avand papile ce descopera toate gusturile, ochi care vad si-nchisi de sunt, burice ale degetelor ce pipaie si simt prin porii deshisi ai pielii asa incat sa pastreze un contact neobturat cu realitatea exterioara imediata prin intermediul carora viziunea pe care o exprima capata un o fragezime, prospetime si un firesc nealterate de textul ce-i prelucrat din slova de foc ce se face cu patos (inima rosie, musca-ma frumos!), dragoste materna (lapte dulce), Prospect de femeie e rodul unei experiente autentice de viata trecuta prin varstele formarii puiului de om si pana la maturitate, experienta redata prin intermediul unui limbaj artistic cu pronuntate accente epic-narative de o frumusete estetica preponderent seducatoare. Un stil aparte, precis pana la a reda totul intr-o argumentatie ancorata dincolo de narativ si accentuand valente stiintifice pluridisciplinare, proza scurta a Anei Barton respira aerul proaspat al unei eterne primaveri si face din diversitatea atat cantitativa, cat si calitativa a povestirilor-jurnal, eseuri o plina de viata si de culoare definitie a trairii feminine in toata splendoarea largii palete de manifestare a unicitatii in diversitate si reciproc.

Cu o precizie de bijutier in materie de acuitate vizuala pe langa un sarmant detector de parfumuri care-si imbraca scrisul in diverse arome naturale cu dichis, alaturi de o ureche fina care stie si poate reproduce totul ca un dat, Ana Barton face din calatoria in ingenios intitulata sa carte de proza scurta o senzatie unica pe care o mai poti descoperi in anii precoacerii maturitatii in montagne russe, sau sportul extrem al mersului pe sarma la mare inaltime, saritului tot de la mare inaltime cu coarda elastica, adica unicitate, tonus, traire intensa, adrenalina si ceva ce nu poti uita cu una-cu doua. Prin titlu, metafora a universului feminin, complex, larg diversificat nu doar prin forma cat mai ales prin continut, Prospect de femeie e cuvantul-poveste ce defineste in cuvinte alese inspirat astfel incat sa faca mai ales genului opus o oarecare initiere in modul de interactiune cu lumea toata reprezentata de o femeie. Despre observat, probat, cunoscut, iubiri si regrete, viata simpla traita autentic si neumbrit de vreo retinere, despre toate acestea si inca altceva, Ana Barton in Prospect de femeie va scrie cu patos si lumina. Cititi si va bucurati, luminati.

Salonul rosu de August Strindberg

sal-rosuSalonul rosu de August Strindberg, aparitie in limba romana in cadrul Colectiei de buzunar a colaborarii editoriale Litera-Jurnalul national, Bucuresti, 2010, in traducerea lui Corneliu Papadopol, este un roman de seama al secolului al XIX-lea si nu numai ce ofera o placuta delectare intelectuala a tonului sarcastic cu care in maniera existentialista este prezentata lumea schimbarilor sociale, ajunsa in plina expansiune de la o parte a Europei inspre o alta. Lumea prefacerilor sociale, incercarilor de punere in aplicare a muncii sustinute care sa infaptuiasca mai binele comun, aparitia clasei sociale de mijloc care sa contrabalanseze nedreptate seculara de cand lumea intre avuti si dezmosteniti ai sortii, nevoiti sa munceasca pentru a avea cum respira, dormind nemancati pentru ca stapanii sa se lafaie-n lux, toate aceste emergente si faceri si prefaceri artistic zugravite de un om care a simtit greul vietii si morala crudei nedreptati existentiale pe propria piele, avand astfel un ferm punct de vedere si suficient material cotidian de slefuit pentru a-l transforma in tusa artistica ce inteapa acolo unde constiinta vremurilor da mereu dreptate.

Exponentiala si aici, ca si la Dostoievski sau Kafka, forta cu care pana ce scrijeleste foaia de hartie umpland-o cu o realitate pe care ce ramane scris chiar spune o poveste despre amarul si otrava unei vietuiri ce se vede la fel din poate prea multe perechi de ochi harazite sa-mparta acelasi interval temporal, la mii de kilometri distanta, granite de stat si lingvistice, locul comun a atins peste tot. Prefigurand greu cotidian resimtit ferm si luand in derandere tot ce se simte si vede in logica unei utopice bine intentionate si realizabile dorinte de a face din lume un loc mai bun, mai eficient si mai functional in asa fel incat indivizii sa poata fi mai bine serviti de rodul aparatului institutional creat in mod special pentru ca treburile functionaresti de stat sa nu stea si sa consume timp si o gramada de resurse pe banii tuturor, ci sa raspunda acelor imediate nevoi ale cetatenilor corecti si onesti, care-si platesc darile fata de patrie, scrisul lui Strindberg acopera in mantia unei ironii ce-a pornit odata cu Cervantes pe partia epicului romanesc un adevar general valabil si probat de prea multe generatii, anume ca realitatea imediata, cea experimentata de fiecare dintre noi este prea departe de orice-nchipuire a visatorului, sau cu alte cuvinte desi admitem ca orice poate fi perfectibil, societatea umana si convietuirea sociala dupa regulile mereu innoite are tot mai putine sanse de a multumi pe toata lumea, asa dupa cum admitem clar, liber, democratic, ca tot este la moda paradigma asta, ca fiecaruia sa-i vina randul pe deplin meritat la fel ca tuturor, la motive de multumire si bucurie pe fondul coexistentei sociale, nu vorbim aici de realizarile de ordin personal juxtapuse cercului prea mare al influentelor sociale care creand diferentele si hranindu-le prin modul de functionare, impiedica practic iesirea din haul acesta existential secular.

Asta pe de o parte, laica sa-i spunem. Cand in joc mai intra si aspectul raportarii vocii auctoriale din textele lui Strindberg la partea clericala, lucrurile stau tot la fel, singura precizare este ca biserica are ca institutie conventional omeneasca ce salasluieste in mentalul colectiv drept puntea spre cele sfinte, oricum mai sus ca cele omenesti de aici de jos. De la diviziunea muncii, a rolurilor, intrebarile existentiale puse cu multa circumcizie intelectual-sarcastica si ironica prefigurand un destin uman apropiat de un implacabil redat expresionist de Marele inchizitor al lui Dostoievski antreneaza aceasta forta centrifuga in felul in care e exprimata buba pastisata in arta, oglinda nestearsa a realitatii, pentru ca-n final taria aplombului s-aduca mai mult centripet, sau fierbere in suc propriu toata aceasta materie slefuita in focul exprimarii literare, ce schimba doar perceptii si mentalitati, nu si crunte nedreptati si realitati odioase ale timpurilor. O carte despre dualismul vietii asa cum e ea, un concept, un perimetru inaccesibil tuturor, cel putin nu cu egala masura si nu in toate unghiurile sau colturile ei, o critica a unui sens al lucrurilor semanat cu forta si puterea abrupta a transformarii lumii ca decor, nu si ca destin ce ramane vie in universala cutie de valori artistice si literare ce nu are nici timp si nici criterii menite a disocia, ci doar de a repera dupa individualitatea si personalitatea sufletului creator teza unicitatii autentice din opera asumata o viata de om.

Limba salvata, Istoria unei tinereti de Elias Canetti

elias-canetti-limba-salvata-istoria-unei-tinereti-8371395Limba salvata, cu subtitlul sau Istoria unei tinereti, este un roman amplu scris de un laureat al premiului Nobel pentru literatura cu o prodigioasa cariera cultural-artistica si stiintifica. Numele sau, Elias Canetti, fiul cel mai mare al parintilor sai, descendentii ramurii sefardite a evreilor europeni din doua familii, Arditti – mama autorului si Canetti – tatal acestuia cu o interesanta istorie ce are-n prim-plan ca numitor comun exodul constant. In buna parte, cu 4-5 secole in urma inainte ca finalul secolului al XIX-lea si-nceputul celui urmator sa consacre uniunea tinerilor proveniti din cele doua familii, familie sudata cu greu avand in vedere mai ales opozitiile venite dinspre bunicul mamei autorului cartii fata de reputatia numelui Canetti, despre care Arditti sustinea ca este un parvenit al ultimelor zile ale imperiului otoman, iar nu un comerciant de traditie, cu experienta si renume asa cum se lauda cu numele sau, sefarzii au trait mereu pregatiti si pe picior de plecare in multe locuri ale Europei. Istoria unei tinereti, subtitlu ce inaugureaza romanul cu speciale valente autobiografice Limba salvata si care are trei parti, prologul din Istoria unei tinereti continuand cu Facla in ureche si alocand epilogului romanesc subtitlului Jocul privirilor prin care autorul evidentiaza o mare calitate a sa de om si artist pe care si-a antrenat-o sustinut inca din frageda pruncie, aceea de fin observator al realitatii pe care intr-o cariera impresionanta dedicata cunoasterii mai intai si apoi fascinantei lumi a literelor a dus-o la desavarsire.

Valentele autobiografice despre care amintesc in deschiderea analizei acestui roman tripartit Limba salvata se deosebesc de tehnicile de baza ale demersului artistic ale predecesorului francez al scriitorului Canetti, caci in romanul In cautarea timpului pierdut, Marcel Proust porneste de la reconstituirea copilariei pe baza amintirilor si a asocierii fragmentate a diverselor componente de senzatii in urma revenirii unor episoade petrecute mai la inceputul vietii. Or daca sinestezia recompune prin senzatii nu disparat retraite, ci temeinic reconstituite ca si cand s-ar intampla deunazi pentru autorul care scrie cartea, ce nu e doar o vie si vasta colectie de amintiri intr-un jurnal pastrat cu rigurozitatea unei ambitii ce se agata de trecut pentru a putea face din temerile viitorului ce se prezentifica cu rapiditate, ci o ampla calatorie menita a-nvinge timpul macinat de organic si de boala, reveland importantei instante a cititorului timpul pur, slefuit de exercitiul narativ al lui Marcel Proust la capatul unui impresionant excurs cu accente autobiografice, prin care scrisul purifica pe cel ce a trait, experimentat si impartaseste artistic din felul in care a simtit el aceasta calatorie prin viata.
Tema redundanta ce a fascinat si lumea coconului actualei civilizatii occidentale, numesc aici activitatea artistica si-ntrevad la orizont preocuparea scrisului lumii vechii Elade, tema calatoriei in literatura, pe care o amintesc printr-un scurt periplu in discursul meu aici de la Iliada si Odiseea, la Balzac si Stendhal, trecand si prin Proust, Tolstoi si Dostoievski, urmand apoi un James Joyce si Kafka e revelata curiozitatii cititorului in maniera care face din amintirea etapelor si evenimentelor importante din viata scriitorului in roman, nu o simpla succesiune de date similara impersonalului caracter pe care-l poate comporta orice tip de raport, tabele si spatii din cadrul lor umplute cu specificatii in spatele carora principiul economiei de semne/resurse asigura in plan comunicational si printr-o legenda insusita anterior de solicitantul raportului si de semnatarul datelor transmise mai departe. Povestea, caci asta este cuvantul de baza in carte, prezinta evolutia tineretii persoanei Elias Canetti, accentuand inca din primele fraze ale romanului prefigurarea unui destin pe care omul ce creste se pregateste asumat si pasional sa-l imbratiseze cu o chemare nemasluita pentru lumea literelor si a universului pe care folosirea combinarii lor in cuvinte adunate-n propozitii si fraze face ca viata ca substanta fluida a unei existente marcate de o sumedenie de factori obturanti pentru exprimarea liberei vointe in ceea ce priveste propria persoana sa nu se limiteze doar la niste date obscure in care un amplu rol il joaca prejudecata istorica la care mentalitatea depasita de argumente si antrenata de un foc viclean divide omenirea si-o goleste de umanitate. In titlul original al cartii, aparuta pentru prima data in 1977, la editura Karl Hanser din Munchen, Die gerettete Zunge, organicitatea povestirii ca tehnica romanesca a lui Canetti pastreaza nota unui firesc dat biologic, referirea numelui romanului trimitand spre corporalitate superioara si facand din organul vital transmisiei orale a plamadirii mintii umane, limba un actor important pe scena unde autorul isi prezinta artistic voalat propria existenta incarcata de culoare. Treptat maestrul literei, ca semn distinctiv al artistului care opereaza cu notatii in exprimarea propriei gandiri, transforma organul biologic in sistemul de semne cu care opereaza comunicarea umana, astfel ca acest traseu al fiintei ce trece prin copilarie si adolescenta spre o tinerete marcata de pericolul razboiului are asigurata amprenta unei autenticitati artistice literare ce excede primelor tentatii impresioniste venite din partea cititorilor tineri.

Povestea merge inainte iar refugiul in studiu, citit amplu si necesitatea pe fondul mutarii frecvente a domiciliului evitand riscurile comportate de caracterul unui trai alert si imbracat in sentiment al rivalitatii intre semeni de a invata limbi straine pentru a putea face din formarea viitoarei cariere una lipsita de griji, dar pornita din start ca urmare a traditiei istorice a neamului nevoit sa se adapteze mereu schimbarilor de mediu si de teritoriu pentru a-si duce mai departe viata alaturi de alti semeni, trimite cheia corecta a lecturii romanesti spre cititor ce vede cata admiratie are fragedul fiu mai mare al tinerei sale familii vaduvite de pierderea prematura si dureroasa a tatalui, pentru limba in care in taina cand ambii erau in viata, parintii lui o foloseau doar pentru ei. Atunci, copilul Elias, stia ca nefiind nici bulgara pe timpul sederii familiei la Rusciuc, nici romana invatata in treacat de scriitor de la doica de la nordul Dunarii (Giurgiu), nici curenta spaniola in care cel mai mult timp neamul sefardit comunica, nici engleza in care pret de scurt timp dupa plecarea familiei din Rusciucul bulgaresc, parintii autorului o doresc limba de baza a formarii copiilor lor, dupa descinderea la Manchester in logica ratiunilor comerciale in care fusese invitat de fratii sotiei sale si el sa se alature pentru asigurarea unei linisti familiei sale, mai sigur de realizat ca-n Balcanii amenintati de instabilitatea inceputului de veac. Asa devine copilul aflat la varsta inceperii scolaritatii, stalpul de baza al familiei, cand catargul singurului parinte ramas in viata oboseste si busola e de preferat sa ghideze unitatea familiei cu ceilalti doi frati mai mici prin necunoscutul vietii prin lumea noua, cu fiecare noua dimineata. Isi castiga in ochii mamei respectul cuvenit prematur odata cu griji si responsabilitati ce-n mod curent ingenuncheaza copilaria, iar seriozitatea comunicarii dintre mama si fiul ei cel mare este apropiata de cea pe care sotii o aveau pana nu demult. A trebuit sa fie asa, pe de o parte pentru baiatul Elias, curios de ce parintii apelau la germana pentru a-si spune lucruri pe care in familia lor era bine doar ei sa le fi stiut si nu si copiii, pe de alta parte pentru tanara mama, vaduva si cu 3 fii de crescut si educat si pe deasupra si marcata psihic de pierderea sotului ei. Rand pe rand, Elias devine in ochii mamei lui fiul ei cel mare, desi abia incepe scoala, unde in paranteza fie spus, va merge stiind de timpuriu deja sa scrie si sa citeasca nu gluma, ci atat in spaniola, cat si-n engleza pe care i-o cultivase tatal lui prin cartile de literatura universala pentru copii pe care i le facuse cadou cat fusese inca in viata.
O poveste, de la un capat la celalalt al cartii care te captiveaza si care dincolo de un excurs pe care cititorul il imagineaza voit sau nu in timp ce parcurge textul romanului canettian, analiza omului dotat prin ambitie si exercitiu cu un bogat simt anticipativ al sondarii realitatii pe care in calitatea sa de fin observator o trece prin mai multe filtre redand la capatul analizelor sale obiectivitatea in stare pura, slefuita de un predeterminism subiectiv face sa descoperi o munca de om calit intru cunoastere, pornind de la metoda empirica a achizitiei de cunostinte si evoluand treptat pe masura timpului folosit fructuos spre a sti.