Alte zile

Niciodata n-a fost mai bine ca acum, isi spuse in camera lui de acasa in care ajunsese iar, omul care batuse lumea si marile in lung si-n lat. Un calator prin definitie avea se poate spune un singur regret in viata lui, timp in care apucase sa traiasca si sa vada multe, anume acela ca nu se stabilise si el ca alti oameni, mai din timp la casa lui. Asa s-a facut ca tineretea el  si-o mancase, ori ca viata-i rapise ce ar fi putut insemna pentru un om cu asteptari elementare de la viata cei mai frumosi ani. Altii s-ar fi putut plange ca ar fi fost prea departe de acasa, de familie, de parinti, sau de alte lucruri, acelea care la cei mai multi dintre semeni poate asigura acel climat firesc in care un individ se poate dezvolta pe toate planurile si creste asa frumos si armonios. Dar in cazul sau, domnul Istrate a fost vaduvit de la bun inceput de o parte din aceste considerente.

Tatal sau a fost marinar si spun ca a fost, pentru ca pe cand era elev in scoala elementara o telegrama trimisa de la ambasada republicii noastre intr-o tara indepartata amintea si numele parintelui sau Iosif Istrate printre pierderile colaterale ale vaporului care transporta intr-acolo importante marfuri. Mama lui a trebuit atunci sa-si ascunda teama si suferinta in fata unei astfel de vesti pe care nu stia nici cum si nici daca ar trebui sa i-o transmita fiului ei. Nefiind un impielitat de felul sau, copilul de atunci Simion Istrate a citit pe chipul marcat de continutul acelei vesti si spre seara a strans-o in brate pe mama lui si i-a spus ca vor trece ei cu bine si peste asta… Femeia ramase perplexa, nu a stiut nici ce sa mai spuna si nici daca ar fi mai bine sa fi spus ceva, in ideea ca daca acele cuvinte ale fiului ei ar fi vrut sa spuna altceva, mai tarziu baiatul ar fi fost ravasit de pierderea mare. Dar timpul a dovedit-o ca Simion a inteles inca de atunci ca a ramas acasa fara tata si ca el prelua acel rol de barbat in casa, desi nu era decat un copil de 8-9 ani. La nici 15 se maturizase si muncea pe timp de vara in port incarcand si descarcand cot-la-cot cu alti barbati, unii mai tineri, dar mai mari ca el si altii mai batrani, mai mari chiar si  ca varsta pe care ar fi implinit-o parintele lui de nu s-ar fi prapadit prea devreme…

Scoala si-a continuat-o in acelasi timp cu orele petrecute pana seara tarziu in port, iar la majorat a plecat pe mare la bordul unei ambarcatiuni pentru a descarca in rada portului Pireu marfa pe care capitanul Lampri o acceptase la bord. Erau cateva  lazi bune cu materiale textile folosite in fabricile de confectii imbracaminte de la greci. Dupa ce marfa s-a descarcat atunci tanarul de atunci s-a facut ratacit printre padurea de picioare si de chipuri care marsaluiau pe rampele pline de entuziasm si de voiosie. Ulterior a fost acceptat de un patron de depozit sa munceasca la el si asa si-a inceput Simion viata pe taram strain. I-a scris o scrisoare in seara primei sale zile de munca in Pireu si i-a explicat mamei sale necesitatea luarii acestei decizii in ceea ce-l priveste. Era, spunea el, o incercare interioara de a-si explica o cautare permanenta a ceva ce-i lipsea inca, desi  devenise om matur si cu grija pe care promitea mamei sale ca o va avea pentru el o ruga sa-l inteleaga si sa nu aiba niciun fel de griji in ceea ce-l priveste. El va reveni si o va face mandra de el.

Din banii castigati a reusit sa plece cu alta ambarcatiune unde a fost cooptat de capitanul vasului care-l remarcase prin spiritul sau marinar innascut. Era de-acum om de nadejde al capitanului Giorgios si traversa constant Mediterana cu marfuri
pentru porturile Europei. Fiecare calatorie era o noua provocare, mai ales cand acostau si el si colegii sau de vapor simteau si pamantul sub picioare, nu doar involburata mare si valurile care unora le mai dadeau emotii mari.
Si daca din port in port, marinarii obisnuiau sa simta din plin viata la cote inalte band si stand mereu in preajma metreselor carciumilor si barurilor din port, el a stiut sa fie si moderat. Asa a cunoscut-o pe Alisia in portul Napoli si de cum s-au vazut s-au si placut cei doi, asa ca atunci cand vaporul cu care venise el trebuia sa plece, Simion i-a promis ca in curand se vor revedea.

Nici nu a durat prea mult pana sa se intample acest lucru, iar Alisia l-a convins sa-i ramana aproape. Tot atunci, anume cand el schimba aerul grecesc pe cel al sudului Italiei ca sa fie alaturi de femeia pe care o iubea, o instiinta pe mama lui ca
este bine sanatos si ca in curand va reveni acasa si-i va produce o surpriza. Nu scrisese atunci mai multe ca sa nu rapeasca din farmecul in sine al revederii dupa cativa ani si al schimbarilor survenite, dar intelesese din cele scrise de mama lui ca
ar fi bine ca totusi revederea cu ea sa nu fie prea mult amanata. Asa ca intr-o zi de vara se pornira el si sotia lui italianca inspre Romania sa se cunoasca si soacra cu nora si mama sa-si revada baiatul, care era om trecut prin experientele vietii, barbat implinit, la casa lui. Nu mica i-a fost mirarea femeii vaduve, cand asemanarea izbitoare a barbatului pe care-l vedea acum de mana cu sotia lui cu omul ce i-l daruise si care plecase intr-o zi fara ca sa se mai si intoarca ii daduse parca ziua  putin peste cap. O treceau atunci emotiile retrairii acelor ultime clipe cand il stia viu pe sotul ei. Intoarcerea fiului ei, plecat devreme din casa pentru a-si gasi un rost o facea sa fie cea mai fericita femeie si mama din lume. Pentru ca prin el, fiul ei Simion sotul pierdut in vanturile spumoase ale marii prindea iarasi suflu si viata, fapt ce o emotiona si o bucura nespus. In plus,  femeia care se tinea scai de fiul ei era o completare a lui si-l facea sa fie asa cum doar cei care-si gasesc in timp linistea si alinarea sunt.

Primele cuvinte ale lui Simion au asigurat-o pe mama lui de faptul ca ce-i scrisese el in prima scrisoare cand plecase s-a rezolvat, acel gol, acea cautare inspre care plecase atunci s-a umplut, s-a aflat atunci cand Alisia l-a aflat.
Cu ochii radiind de bucurie si cu lacrimi neascunse prea bine in colturile ochilor imbratisarea amandurora a insemnat Bine ati venit acasa copiii mei! nerostit in cuvinte…

Aniversare (i)

Dis-de-dimineata Corina-si descretea fruntea dupa o noapte magica. In care sarbatorise cu prietenele ei ziua de nastere a uneia dintre ele, asta era esentialul pe care si-l mai amintea. Restul mai putin. De ce? Pentru ca fusese luata pe val asa de  gurile celorlalte sa se desfasoare asa ca intre fete mai mult decat o iesire obisnuita de cateva ore nocturne si de dupa programul de serviciu s-au intalnit la o cafea toate patru. Ce nu stia ea, e ca Petronela, sarbatorita, o invitase pe ea si pe celelalte doua Alisia si Hana in acea seara sa petreaca doar cateva ore impreuna. Ce nu avea habar sarbatorita era ceea ce i se pune la cale ei si celeilalte. Asa ca sa le luam pe rand.

Toate cele patru femei sunt tinere si necasatorite, Corina doar ce a avut o relatie care a  esuat intre timp din cauze comune, sarbatorita era doar serviciu si casa, altceva nu stia de multa vreme, iar Alisia si Hana erau din fire doua nebunatice, foarte extrovertite, amatoare de relatii si prietenii, iubiri de-o noapte sau mai mult nu conta prea mult cat, atata vreme cat trairea patimasa a prezentului le aducea o satisfactie maxima. Cu toate aceste diferentieri de tipologii de caractere si gusturi, ele erau in cercul lor, se vedeau cel putin o data pe saptamana, imparteau atunci si bune si rele in discutii interminabile si barfeau ca-ntre fete pe toti aceia pe care-i puteau prinde fara garda si toata lumea era bine mersi si pe mai departe dinspre ele!

Din vreme in vreme, dupa ce seara se transformase deja in noapte, iar gandurile Petronelei nu puteau sa nu duca si la dimineata urmatoare cand serviciul era prioritate si nereusind totusi sa se induplece a nu le mai  cinsti pe mai departe pe prietenele sale si in clubul inspre care o tot bateau la cap acestea din urma ca ar fi cazul sa continue sarbatorirea. Vorba lor, o data faci si tu un numar de ani, mandro!
Si in clubul unde din noapte tarziu pana spre zori lume destula petrecuse mai mult sau mai putin organizat, cele patru femei au ramas sa se distreze, nu gluma. Petrecaretele gemene asa cum li se spunea in grupul lor Hanei si Alisiei au incins atmosfera in jurul lor si au dat startul intrecerilor pe nepusa masa.

Shoturile si cockteilurile asortate unele mai mult ca altele n-au mai putut fi urmarite de numaratoarea tinuta pana la un moment dat chiar de catre sarbatorita, care a cedat pana la urma insistentelor turmei de simpatizanti de pe margine si a ajuns spre dimineata trezita de batutul politistilor in usa unei camere de hotel, unde habar nu avea cum si cand ajunsese.
In patul unde statea intinsa, cearsaful pilotei ce o acoperea era plin de sange si asta o facuse sa-si piarda cunostinta pe moment pana cand anchetatorii intrati in forta peste ea au ajutat-o sa-si revina si dupa administrarea unui calmant sa incerce sa o chestioneze asupra catorva detalii importante din seara trecuta.

Weekend in familie fericita!

        Hai mai mami, ne dam jos din pat, acuma, la ora asta tu mami?

       E 8 deja, fetita mamei si stim doar bine ca daca ne trezim de dimineata, mancam o rata, ajungem departe, ne facem treburile la timp, noi fetele mai mari, voi fetitele aveti timp mai mult sa va jucati…, nu?

        Pai da, dar…- si tacu parca-nghitindu-si limbuta, sau cuvintele s-ar fi speriat sa-i mai iasa Savianei pe gurita, atat de mort era timpul in care pret de o fractiune de secunda, care pentru mama sa reprezenta totusi o vesnicie, pe care si-ar fi dorit-o umplputa cu totul altfel, mai ales ca era vorba despre fetita ei, puiul ei de om, carne din carnea ei…

         Nici nu vreau sa mai aud vreun dar. Darurile vin la zile de nastere sau de nume, fata draga, nu hop una-doua pomenim de dar, s-a inteles?

         Bine, mami!

        Cat trec eu fuguta pentru fata mea, la bucatarie sa-i pregatesc micul dejun al campioanelor, ea sa-si fi terminat deja toaleta de facut, da?

Un tras de apa umplu tacerea diminetii-n acea sambata cu planuri ce familia Grecu le trasase cu cateva zile inaintea weekendului, bazandu-se si pe prognozele favorabile ale meteorologilor.

     Tarari-tarara, poti ajungi oriunde, in doua secunde… si asa Mirela, intoarce-o fara sa se lipeasca de tavan, scaune, fund si pe partea cealalta si apoi asaz-o estetic pe platou, incat aroma si arta ornarii s-o atraga pe Savi sa pape tot sa se faca si ea mare!

……………………………………………….

         Eh, si cum ti-a placut?

          C-o asa mama, mai zic si eu copil bine crescut! Imediat merg sus si fac si ordine in camera, doar n-o sa plecam cu paturile nefacute nu?

         Speram si stiam c-ai s-o spui, cosanzeana mica si bandita ce esti!

……………………………

Si-n timp ce Saviana-si strangea frumos patutul, mama ei Mirela o urmarea cu priviri blande si mandre de pretuirea cuvintelor ei de copilul care-o urma intocmai cum si-a dorit. Apoi intra frumos semnalandu-i copilei ca venise la ea, pentru a evita posibila stare de surprindere, stare ce nu face bine deloc organismului si-i dadu fetitei un pachetel pe care scria Iza si-i spuse: ia-o cu tine, iti va aduce aminte de bunici acolo unde mergem cu tati, hai sa ne pregatim, da?

        Da mami!

       Iubitule, Saviana stie acum de Iza, s-avem parte de timp fain si la drum cu noi, haideti ca se aglomereaza!

Cunostinte

Janna-si unduia privirile razletind de undeva din crapatura diforma a plasei din fereastra bucatariei locuintei inchiriate de legatura ei din Bucuresti si vedea printre crapaturile aritmice ale ramurilor copacilor din parculetul blocului unde era acum cazata…
Un dor, unul nebun rau de tot i-aprindea iarasi si iarasi, mereu tot mai patimas in suflet acea dorinta de a putea fi si ea candva dorita de un el, un cineva care s-o iubeasca pana s-o usuce de vlaga… O blonda, cam spalacita avea ea sa afle din opinabilul gurii legaturii sale din Romania, o amica ce si-o facuse pe internet, in tonus bun, optimista, ce-i drept ceva cam prea mult visatoare pentru vremurile prin care trecea pana la urma si ea, ca doar nu era sa fie o extraterestra sa nu i se aplice si ei aceleasi criterii de firesc uman ce laolalta aduna miliarde, nu, nu de fani, ci de insi, simple continuturi de material genetic in bagajul carora zac suflete si posibilitati diferite de manifestari,de expresivitate a felului in care viata da, poate fi traita… cugeta mereu Janna, slovena care spera sa fi gasit in cele cateva zile rupte dintr-un cotidian ce-l resimtea ca apasator in ultima vreme in Ljubljiana ei natala, unde studiase, isi cautase jumatatea si cand spera s-o fi gasit, nesansa ei, sau a lui, sau a amandurora canu s-au mai putut avea unulpe celalalt dupa ce un grav accident rutier pusese stavila de netrecut intre ei, el se ducea urat de tot, in acel carnagiu de pe sosea, unde cazuse victima teribilismului comportamentelor agresive, inadaptate atentiei cerute de traficul comun.

Si cum statea ea si se tot gandea, usor cam prea mult melancolica, auzi dinspre strada o voce tanara, de copil ce-mpartea flyere cu reduceri semnificative ce-atrageau imediat simturile, pana chiar si ei, o straina. Ce-i rasuna in cap weekend discount teribil pentru ea devenise terrible, quick devenea massive si uite-asa-l chema ea-ntr-o engleza adecvata studiilor sale europene in domeniul afacerilor raportate la un minimum de intelegere ingaduitoare pentru varsta si inteligenta tanarului impartitor de mesaje cu reclame pentru magazinul ce facea toate astea pentru clientii sai:
– Come here a little, please!
– Yes, just a moment please, i se raspunse!
-My name’s Janna and I came here from Slovenia, could you please help me out with the adress where all is possible as long as you know what you wanna, and act quickly!
Baiatul intelesese ce dorea Janka, ii spuse ca-l cheama Robert si ca nu vrea sa creada ca e un flirt, dar ca e o onoare pentru el sa conduca la fata locului o tanara interesanta, ca Janka! Drept urmare aceasta, il poftise inauntru, la etajul al doilea al blocului inalt de zece etaje unde statea momentan. Puse pe fundal sa se auda In the end, piesa celor de la Linkin park si intrase deja in camera sa-si dea jos hainele de casa si sa se pregateasca de ieseala in oras cu ghidul ei de ocazie ce parea a really nice guy, chiar asa tinerel cum era.

La urma urmei prietenia nu are frontiere de niciun fel, nici de natiuni, nici de limba, nici de varste… Iar prietenia cuiva asta era ce-i lipsea ei ca sa functioneze la parametri pe care-i dorea. Robert veni, suna la usa, muzica era data totusi putin cam tare, nu auzise si nici nu intuise cat de repede va ajunge el, asa ca doar cateva clipe dupa ce intrase-n camera sa se imbrace pentru iesit in oras, Robert intr-o tacere ce nu-i trada deloc timiditatea sau lipsa de respect pentru fiinta ce-o sorbea din priviri, cu ale sale forme revelate acum la o varsta usor dificila pentru tinerea-n frau a hormonilor ce-l bombardau si pe el mereu, zise I like you, excuse me, I just got here and the door was opened, probably the sound of the music is responsable for that!
-Or, maybe my cloudly head, sorry Robie.
– You won’t have to be sorry, it is your body, is a beautiful one, don’t be shy at all!
– Ok, thank you, Robbie. Where we go, now?
– Well, in the city is this shop, and it makes some kind of promo, right, small prices this weekend, and because they want to kick the others ass, announce that for a period of time, many people will be interested, and in short time selling will be the answer for efficiency most found these days.
– Well, let’s go, Robbie.

Secret si fantezii

Casandra Dragomir este menajera in casa medicilor Fotescu. Domnul Jean este doctor ortoped iar sotia lui Denisa este medic pediatru. Ambii sunt parintii adoptivi ai lui Roland, baiatul infiat de la o casa de copii din provincie, dupa indelungi cautari a unei posibilitati de a largi familia lor. S-au cunoscut in timpul facultatii, cand el era deja in anul al treilea cand ea, un boboc de fata se ratacea pe culoarele etajului al doilea al cladirii in care urma sa intre la unul dintre cele mai importante cursuri. Domnul profesor Obrediu, cel care era titularul cursului era o figura importanta in cadrul facultatii si observandu-l pe Jean ca marsaluieste pe culoar, nu ezita sa-l intrebe ce-i cu el pe acolo. Primi drept raspuns exact ceea ce avea tanarul de comunicat, anume ca motive subiective il opreau sa ia parte la cursul domnului profesor din acea dupa-amiaza si el, Jean tinea ca dansul sa stie asta.

Tanara boboaca, cea care astepta alaturi de grupa ei din an ca profesorul sa vina sa deschida amfiteatrul, il observase la randu-i pe studentul stapan pe sine care vorbise cu profesorul ce urma sa-i tina cursul si fara ca sa poata auzi ce discuta el acolo, isi forma in cap un scenariu posibil. Jean avea nevoie de o invoire de la curs, o intelegere din partea profesorului a lipsei sale din sala de curs cateva ore mai tarziu, caci urma sa plece acasa, unde in familie tatal sau era suferind, iar vestea primita cu  o seara inainte de la mama lui nu l-a lasat indiferent. Asa ca inteles fiind de catre profesor, Jean parasea incinta cladirii de cursuri insotind cadrul didactic inspre sala de curs unde acesta urma sa tina prelegerea celor din primul an. Cu o strangere de mana parentala cadrul didactic ura sanatate multa parintelui studentului, care cu ochii scanteind de multumire a intelegerii starii incordate prin care trecea dadu doar aprobator din cap, plecandu-si ochii-nspre podea si strangandu-si buzele, in semn de maxima tensiune emotionala ce i se citea pe chip. Cand isi intoarse capul si saluta de despartire omul caruia venise sa-i ceara intelegere o remarca pe tanara sfioasa ce parea a-i fi inteles situatia din mina chipului ce emana o sustinere tacita necomunicata altfel decat imperceptibil.

Cand avea s-o redescopere ulterior cu alta ocazie pe Denisa Ionascu, Jean Fotescu era in mijlocul cercului sau de amici, colegi de camera in caminul studentesc si se gasea la balul bobocilor unde fusese tras indeaproape de acestia sa vina, sa socializeze si sa nu se invinovateasca prea mult pentru pierderea suferita. Tatalui sau, asa cum avea sa afle in acea seara cand a ajuns acasa nu i se mai dadea prea mult de trait dupa ce i se descoperise o afectiune rara, foarte grava, iar tratamentul la nivel mondial pentru asa ceva era inca in studii, cercetari. Cu rana in suflet si doliu la vedere, barba nerasa deja de trei saptamani de cand tatal i se stinsese, Jean misuna parca nelalocul sau in acea seara la balul bobocilor medicinisti. Dintr-una intr-alta, el avea s-o remarce pe fata pe care o vazuse atunci cand venise sa informeze profesorul sau ca trebuie sa plece acasa si care-i transmisese tacit suportul ei pentru situatia in care se gasea.

Colegele ei o scosesera si pe ea la bal, nu acceptase inscrierea in competitia ce aducea uneia dintre fete un anume titlu ce o populariza mai mult in randul studentilor, iar acum vazandu-l pe tanarul acela de atunci, intelese si fara sa-i fi spus cineva ca mai era cineva intr-o situatie similara. Nici ea si nici el nu-si prea aveau locul atunci, in acea seara acolo. Dar pentru ca printre altele, nu toata lumea concura pentru vreun titlu menit a te populariza in randul colegilor de an si a profesorilor, erau destui aceia care asistau la eveniment si fara sa fie cu totul prezenti la concursul acela.
Aici a cunoscut-o pe Denisa, ea practic l-a vazut cam nu in apele lui si cu farmec si tact juvenil s-a apropiat de masa unde   statea si au vorbit mult si lucrul acesta i-a prins bine. A doua zi s-au revazut, la scoala si apoi interesul personal al fiecaruia pentru celalalt a fost transformat in scurt timp intr-o dependenta ce s-a conturat frumos si delicat intr-o poveste frumoasa, prietenie ce a urcat treptele evolutiei spre iubire si o relatie de cuplu care l-au facut pe tanar sa treaca mai bine peste socul ce l-a vaduvit de prezenta in viata lui a tatalui.

Cei doi, Denisa si Jean s-au inteles bine, el a absolvit facultatea primul, dupa doi ani a urmat si ea, femeia care i-a fost mereu alaturi in fiecare secunda. S-au casatorit dupa ce el a intrat pe post la Spitalul universitar si Denisa mai avea doi ani de studiu. Sotia ortopedului a ales pediatria ca domeniu de specializare si asta pentru un impuls ce era mai presus de orice  pentru ea. Stia din copilarie de la mama si de la bunica ei, ca ele fetitele sunt persoanele care la vremea lor dau nastere copiilor si duc viata mai departe. Cu acest sentiment matern inoculat destul de devreme in copilaria ei, Denisa studiase posibilitatile prin care ea ca medic poate ocroti viata copiilor, oamenii in devenirea de maine. Asta mai era motivata si de faptul ca ea insasi nu se putea bucura de sentimentul matern pentru ca biologic era imposibil, dar lucru care nu a impiedicat vreun  moment ca relatia ei cu Jean sa fie aceeasi ca la inceput. Sotul ei ii spusese foarte ferm ca el nu se casatoreste cu o parte dintr-o femeie,  nu acesta este scopul sau, ci de a avea un companion de viata, cu care sa depaseasca orice moment bun sau mai putin bun.

Categoricul sau mesaj transmis ferm i-a prins extrem de bine tinerei care inainte de absolvirea facultatii afla aceasta veste si de a carei aducere la cunostinta lui se simtea usor nesigura, nestiind cum ar fi reactionat el, sau temandu-se chiar ea pentru o eventuala respingere a lui in situatia de fata.
Sotii Fotescu au depasit stadiul inceputurilor lor ca tineri insuratei si acum cand Roland are deja 9 ani, fiind de trei ani impliniti copilul care le umple amandurora timpul si casa cu sentimentul de familie plin si de sens. Cu toate acestea, Casandra, o tanara angajata de doamna Fotescu pentru a suplini lipsa dumneaei de acasa in timpul programului sau de serviciu trebaluind prin casa, pare-se ca s-a atasat mai mult decat ar fi fost normal conform intelegerii de baiatul infiat de sotii Fotescu.
Femeia care a fost adusa in casa de mama adoptiva a copilului pentru a face curatenie si a-l supreveghea pe Roland dupa ce vine de la scoala a descoperit intr-una din camerele de la etaj, acolo unde doamna Fotescu obisnuieste sa-si tina multe dintre cartile sale de specialitate o agenda in care putuse citi acolo unde foile se deschisesera cand cazuse de pe raft ceva dubios incercuit cu un marker rosu ce data cu cateva zile in urma.

Femeia nu stia ce sa faca atunci, inregistrase informatia in minte,  luase obiectul de pe covor si-l inchise asezandu-l la locul de unde i se paruse a fi cazut. Lucru descoperit ulterior, doua zile mai tarziu de doamna doctor, care-si vazuse agenda asezata diferit de felul in care o asezase ea si intreband-o pe Casandra daca stie ceva despre asta spuse stapanei ca aerisind camera agenda cazuse pe covor, o sterse de praf si o asezase unde crezu ea de cuviinta ca ar sta. Denisa Fotescu incepea sa fie tot mai agitata si nelalocul ei in preajma femeii pe care ea insasi o adusese in casa, mai ales atunci cand vedea cum Roland ii multumeste acesteia pentru servirea mesei. Un sentiment tot mai puternic de gelozie o incerca atunci pe doamna doctor, cand isi vazu copilul alaturi de Casandra care-i arata intr-o dupa amiaza niste poze ale ei cu copilul sau Matei, un pici ce intrase in clasa intai la scoala si de care nu prea avea cum sa se ocupe asa cum si-ar fi dorit fi dorit, caci doar spre seara ajungea si ea acasa, dupa programul de munca la familia doctorilor.

Ganduri neintelese o incercau pe medic, ceva-i aducea in minte ca un repros propriu pe care si-l inducea si-l auzea mereu rasunandu-i in urechi despre faptul ca ea nu poate trai experienta graviditatii si ca maternitatea despre care vorbeau mama si bunica ei in copilarie e pentru ea ceva interzis. Gandul acesta o macina interior si curtea veche a casei in care locuia acum parea a nu mai fi un camin in care sa se regaseasca acasa. Nici alaturi de sotul ei, nici de copilul pe care-l infiasera de comun acord, drama ei interna o rapunea si zilele-i erau tot mai greu de dus.
La cabinet fel de fel de probleme ale micutilor insotiti de parinti grijulii ii acutizau mental aceasta raportare proprie la acest secret pe care-l ducea de una singura si pe care crezuse odata in trecut ca-l poate depasi. Se pare ca acum, Casandra  si felul in care Denisa vedea cu ochii afectati de drama ei interioara tot sprijinul angajatei sale pentru familia Fotea ii reiterau momentele dificile pe care de una singura in tinerete le depasise pentru moment dupa aflarea unui crud adevar. Fel de fel de fantezii-i treceau rapid prin minte, se lupta cu sine pentru a le si respinge, dar nu putea asa cum si-ar fi dorit. Era o constatare proprie.

Adevar care  pe cat de staruitoare-i erau vorbele mamei si bunicii sale in memorie, despre cum fetitele sunt mame ulterior ce nasc si au grija de copii si de familie, pe femeie o ucidea interior.
Asa ca fara sa mai spuna vreun cuvant, intr-o zi n-a mai revenit acasa de la cabinet si nici nu a mai putut fi gasita vreodata…