e[(ro)u]

nu mai e loc înainte
să-ți poți da seama
de greșeală
și un timp trecut
te prinde din urmă,
te strânge tare-n brațe
n-ai pe un’ să ieși
lumina n-ai putea
s-o vezi la timp
până ca să intri
în tunel.
nicio vorbă nu se-aude,
ai să vrei atunci
inima să-ți stea
de la o gașă de prieteni
care dup-o ușă
aprind iute lumina
strigând toți în cor
surpriiiiiise
dar nu de la asta
se întâmplă
te-ai ars și nimeni
nu te-ajută
scara urcă
fără tine
și îngerii-s deja-n lift
spre raiul unde
până ce ridici ochii
spre cer
scrie mare ÎNCHIS

daza

nicio pilda n-are zetu
ala din comert e hotul
de timp cand banu-i peste
bunul-simt pierdut pe drum
de unul sau alta
si chei din lacatele mintii
nu ies din buzunar
si nici din gura
cand aceasta nu-i adapost
nici macar pentru doua lucruri,
coafura si dantura.
senectutea-i boala grea
pe ploaie deasa ca sub dus
cand alimentarea cu apa
se suspenda momentan
indefinit ca motivul pentru care
nu ies oameni din mormant
chiar de-ar fi fost sa fie
sadite acolo macar vreo 2
seminte din el, o unghie
un floc din capul nechelit
de vreme sau de poluare.
se merge inainte
startu-i dat deja
ripit e doar o intrebare

tetrapareze

cum iti scrii pe cruce
numele ti-e si pastrat
in memoria timpului adunat
laolalta cat sa stearga
si vopseaua de pe lemnul care
n-a-nflorit si nici bobul
infipt
in pamantul de pe piept
n-a reusit sa scoata
unghiile-n afara
din mormant.
de pe vremea cand inca
pruncii n-apucara si sa suga
desi tat-a fost destula
ciorapu’a-nvelit bine iarna
piciorul ce-a vazut iar primavara
si-a uitat viforu’afara
cand lui i-e bine-n pat
si pisica-i toarce bland
la inceput doar
pana sa o faca mai intens

pinchon

ce sa dai cand e prea gol
de consistenta tot vasul
care-a-ncaput prin praf
si trante-n urme de cal
cand ploile se-armau
de foc intetite si de vant
nu mai suntem lume
cand bruscam cu erezie
catafalcul cozii de cal
unde-adoarme langa coroane
moarte de viata
flori sustrase din tarani
acolo unde-aveau si apa
plus ce le mai trebuia
ca sa nu se fi trezit
si ele zombie
ca prea multi dintr-o multime
dislocata vietii cu pricina
prinsa-ntr-o postura inecuata
scrisa si rescrisa-n plan cu panta
cu valori prea adevarat de false
cand palpate raman doar trasele
ce-adorm inainte de pieire
sufletele ce trag sa rupa
zidul noptii-ncornorate
cu o frunte inimoasa
care lasa pe afara
lacrima de sange
in pocalul care urla

skeleton

decazi pe-o rana-n bruma diminetii
ca sa-ti fie ochii zdraveni
cum ar fi sa-ti cada-n poale
ceru’ camerei cu tot cu lustra
cand somnu’ ti-e-n vis deja
iar din crang se-aud parca
si urca din craca-n craca
veverite-nghetate-n coada
jucause-n vanatoarea de alune
protesteaza dup-aceea-n soapte
inmiresmate-n vesminte de duh
returu-i fara de aripi
cand si treptele s-au ros
cremele-nghetatelor dorinte
au aroma catifelei prinse
dimineata la cafeaua aburinda
servita-n timp ce-afara-ngheata
nisipul sub rotile ce scartaie-ncet
de la greutatea mult prea mare
pentru ca sa poata inca
cadrul sa mai duca
inainte cade la vale
si tiroliana cere muschi
ca-n punga lasi adrenalina
prea colorata cand miroase
de-i departe si de vrere
cum asteapta ea napasta
sa prefaca loteria-n pas
si-o talpa lunecand pe penta
e-o raza de speranta
ce se duce cu nisipul
ros pe roti si toc