tetrapareze

cum iti scrii pe cruce
numele ti-e si pastrat
in memoria timpului adunat
laolalta cat sa stearga
si vopseaua de pe lemnul care
n-a-nflorit si nici bobul
infipt
in pamantul de pe piept
n-a reusit sa scoata
unghiile-n afara
din mormant.
de pe vremea cand inca
pruncii n-apucara si sa suga
desi tat-a fost destula
ciorapu’a-nvelit bine iarna
piciorul ce-a vazut iar primavara
si-a uitat viforu’afara
cand lui i-e bine-n pat
si pisica-i toarce bland
la inceput doar
pana sa o faca mai intens

Advertisements

pinchon

ce sa dai cand e prea gol
de consistenta tot vasul
care-a-ncaput prin praf
si trante-n urme de cal
cand ploile se-armau
de foc intetite si de vant
nu mai suntem lume
cand bruscam cu erezie
catafalcul cozii de cal
unde-adoarme langa coroane
moarte de viata
flori sustrase din tarani
acolo unde-aveau si apa
plus ce le mai trebuia
ca sa nu se fi trezit
si ele zombie
ca prea multi dintr-o multime
dislocata vietii cu pricina
prinsa-ntr-o postura inecuata
scrisa si rescrisa-n plan cu panta
cu valori prea adevarat de false
cand palpate raman doar trasele
ce-adorm inainte de pieire
sufletele ce trag sa rupa
zidul noptii-ncornorate
cu o frunte inimoasa
care lasa pe afara
lacrima de sange
in pocalul care urla

skeleton

decazi pe-o rana-n bruma diminetii
ca sa-ti fie ochii zdraveni
cum ar fi sa-ti cada-n poale
ceru’ camerei cu tot cu lustra
cand somnu’ ti-e-n vis deja
iar din crang se-aud parca
si urca din craca-n craca
veverite-nghetate-n coada
jucause-n vanatoarea de alune
protesteaza dup-aceea-n soapte
inmiresmate-n vesminte de duh
returu-i fara de aripi
cand si treptele s-au ros
cremele-nghetatelor dorinte
au aroma catifelei prinse
dimineata la cafeaua aburinda
servita-n timp ce-afara-ngheata
nisipul sub rotile ce scartaie-ncet
de la greutatea mult prea mare
pentru ca sa poata inca
cadrul sa mai duca
inainte cade la vale
si tiroliana cere muschi
ca-n punga lasi adrenalina
prea colorata cand miroase
de-i departe si de vrere
cum asteapta ea napasta
sa prefaca loteria-n pas
si-o talpa lunecand pe penta
e-o raza de speranta
ce se duce cu nisipul
ros pe roti si toc

titlu

fandosite pana-n noada gatului obscur
infatisat printre cortine de seara
paiatele dorurilor noastre mute
se preumble ne-ncetat
de pe-un bulevard pe altul
pana cand usile li se-nchid
brusc in fata asteptarii
lor de-o viata
si deloc consecutiv
pribegiile amortite-n targ
casca fara iar
gura la girofar
cand se-ntampla sa se duca
goana dupa moarte
lasa-n urma sperante care trag
fermoarul sacului acela negru
ce-aduna ce-a mai ramas
dintr-o viata sugrumata
de terori si alte
bucurii mai mici
nici destule
repetate mult prea rar
si nici traite prea deschis
caci greu afli combinatia
codului de la seif
cand nu vrei bani sau pietre
cu luciri si alte fete
ci un chip prin care vezi
cu ochii straluminati de taina
ingerii cum se coboara lin
nu pe scara de urgenta
si nici in picaj din cer
cu avionul, ci un pic
mai altfel

(su)sur

tiptil se-agata
si colinda nemurirea
de prin vai adanci uitate
stropii sevei celei verzi
scot la lumina zilei
raza de speranta-n clorofila
ce hraneste-n sanul ei
oglinda care stearsa
la ceas tarziu de seara
fara brad pe hol
colinda sfanta- firii
ochilor ce uita sa mai creada
altceva decat vifor rece
si de ploi
adunate cheag pe prispa unde
se revarsa-n tunet de culoare
macra pana dincolo de zare
acolo unde poate c-ar patrunde
cand dorintele-ncrucisate
ating cu bolta fericirii toata
miasma-naltei straluciri vadite
a cadourilor serii cand se naste
iar caldura frigului alunecos
din omul ce mai cuteaza inca
sa mai rabde
si sa spere
c-are sa fie si ea uitata
candva si clipa cand
din cer are sa mai coboare
doar inversunare-mbracata-n ghem
de pulberi luminoase
care fac si poc si puc
si care nu mai percuteaza
cand e vorba sa adune ochi langa ochi
decat din aceia care adulmeca
nu si vegheaza fiecare pas