Rege la tine in casa

Nu mai stii ce sa faci, bati tara in lung si in lat, dar trebuie sa ajungi sa lasi rapoartele de activitate la birou in fiecare seara?
Si asta in capitala? Chiria acolo te seaca de bani si in vanzari nu ai tot mereu garantia unor venituri care sa-ti acopere cheltuielile?

Pai atunci e mai simplu sa cauti o oferta de a avea propriul tau camin undeva nu departe de capitala, care nu te seaca nici de bani, e al tau si stai linistit, ca naveta oricum faceai mereu! In plus nici doamna ta nu e tot mereu intr-o stare de confort interior cand stie ca aveti de platit lunar atata si cu prea multe pe langa asta nu va alegeti! Solutia e una simpla si nu pentru ca ti-o spun eu! Cauti si te muti nu departe de capitala, naveta si asa faceai de unde locuiesti in chirie si pana la birou faceai pe drum o vesnicie! Dar nu oricum, ajunge cata chirie ai tot platit, nu ti-a convenit niciodata situatia asta, ia in calcul sa te muti intr-un loc doar al tau. A venit vremea sa ai si tu cuibul tau alaturi de cine ti-e alaturi. Merita si ea o stabilitate si un confort interior, sa se stie in casa ei, nu a altora! In acest sens, chiar am aflat de curand de ce lovitura buna a dat un amic al meu.

Uite, ai trecut de-atatea ori prin orasul lui Caragiale, nu ti-ar placea sa respiri zi de zi de-acum cand te trezesti aerul orasului in care si Toma Caragiu a venit pe lume?
Cerceteaza cu atentie oferta de case la Royal Imobiliare si specialistii agentiei iti vor gasi prompt, pe masura dorintei tale si a disponibilitatii sumei pe care esti gata s-o pui la bataie o solutie care ti se potriveste. Ai de unde gasi, crede-ma, sigur ceva iti va placea si va vor multumi amandurora asteptarile. Nu-i la fel de aglomerat ca Bucurestiul, ajungeti mai repede in statiunile montane oricand va doriti in weekenduri, asa ca nu mai zaboviti stand pe ganduri, actionati! Aproape si de statiuni si de munte, natura si aer curat, ehe, cine nu si-ar dori?

Advertisements

Prin pielea Evei respira o regina

Felicia este o tanara avocata care a muncit mult pentru ca sa reuseasca in viata. Reusita ei nu o compara cu alte feluri de a fi inteleasa de catre altii. Nu. Ea stie ce si cat anume a trebuit sa indure, sa inghita, sa munceasca si sa nu se gandeasca la nimic altceva decat la o justitie divina care va tine candva in viata ei cont si de felul in care ea s-a raportat la viata. De cand era un ghemotocde om, pe cand in grija bunicilor de la tara, caci parintii-i murisera de foarte mica intr-un teribil accident feroviar, ea se juca prin gradina de zarzavaturi dis-de-dimineata cand bunicii amandoi udauplantele, copila era mereu preocupata sa dea o mana de ajutor. Iar atunci cu lacrimi ce zambeau dintr-un colt de ochi obosit de oameni batrani si chinuiti de soarta, caci fiica, unica lor comoara, venita in lume mai tarziu nu mai era, cei doi batranei se chinuiau sa nu-si arate sfasietoarea durere in fata micutei nepotele, pe care o luasera sub pavaza lor.

Un ochi le plangea, la fel ca si inimile amandurora frante in bucati ce nu se mai recompuneau, chiar de-ar fi fost sa fie lipite la loc printr-un miraj, pe cand celalalt se sforta sa zambeasca, de dragul si de multumirea de a o fi avut alaturi de ei pe minunea aceea de fetita, ce le incanta amandurora existenta obisnuita cu greutatile de zi cu zi. Oricat le-ar fi fost de grea misiunea amandurora dintre batrani, ea trebuia dusa la indeplinire, caci si tatal pierit alaturi de sotia lui in acel accident era si el de mic copil, singur pe lume. Iar ca sa nu ajunga la orfelinat, Felicia a fost luata sub aripa bunicilor ei, singurii oameni pe care i-a cunoscut de mica, caci despre ai sai parinti nu-si aduce aminte fiind prea mica la vremea cand tatal ei se mandrea ridicand-o grijuliu in brate ca pe o comoara, iar mama zambind fericita la poza cea mai dulce era in al noualea cer. Doar ca de aceste clipe de bucurie impartasita doar bunicii fetitei isi mai aduc aminte si se tin tare sa nu le scapere ochii vreo lacrima cata vreme copila le este prin preajma, de teama sa n-o necajeasca, s-o sperie, caci e prea vioaie si inca prea frageda ca sa afle adevarul crud ce-a vaduvit-o de ambii parinti.

Cei doi soti Rosca, alesesera pentru mogaldeata lor de fata numele de botez care sa arate o stare de spirit pe care ei poate ca n-o avusesera niciodata. Cu siguranta cand erau copii. Nu la fel stateau lucrurile dupa nasterea ei, caci erau cei mai fericiti din lumea asta toata avand-o pe ea, pe Felicia.
De cum a ajuns la scoala primara Felicia Rosca, dupa numele tatalui sau, crescuta de bunicii din partea mamei fetitei, sotii Forminte s-a evidentiat printr-o comportare exemplara, o disciplina si o educatie ce depaseau cu mult asteptarile invatatoarelor din scoala la adresa propriilor odrasle, daramite ale elevilor pastoriti! Un suflet mare, vioaie si temerara, credincioasa si inteleapta inca de mica, Felicia avea acel simt de om mare inchis intr-un trup micut si aparent firav, care o facea in dese randuri sa nu se dea batuta in nicio situatie. Memorabila a ramas pentru clasa ei, pe cand copiii se jucau la ora de educatie fizica, reactia ei de intr-ajutorare cand fara teama si lacrimi in ochi a mers de una singura sa-si ajute un coleg ce cazuse si se lovise rau. Tipatele baiatului care pe altii-i marcase si-i facusera sa se teama, pe ea o faceau sa auda chemarea ajutorului acela implorat printre lacrimi de sugubatul increzut al clasei. Invatatoarea a fost imediat alaturi de sprintara salvatoare si cu totii i-au multumit spiritului ei de sacrificiu si promptitudinii cu care sarise in ajutorul colegului.

Replica ei data intregii adunari de gura-casca  a ramas profunda pentru multi ani de-atunci incolo in sat. Le-a spus tuturora sa n-o laude caci nu-i plac cuvintele mari, ci sa fie toata lumea mai atenta la ce face si asa se poate evita mult rau in jur. Imediat dupa acest eveniment produs in clasa a doua, invatatoarea a tinut sa convoace parintii si tutorii copiilor la o sedinta dupa-masa, iar acolo cuvintele copilei au dat mult de gandit tuturora. Nimeni nu a mai privit-o de atunci pe Felicia Rosca ca pe o simpla fetita de scoala primara, ci ca pe un om intelept in toata puterea cuvantului, chiar daca e la o varsta frageda a copilariei. Si colegii altfel au privit-o de-atunci inainte, devotamentul ei pentru clasa a fost respectat si exemplul ei a fost urmat iar banalele zile de inceput de scoala deveneau adevarate clipe asteptate de fiecare copil, caci prieteniile erau simple si adevarate, dupa astfel de lectii de viata. In plus, Felicia intelesese atunci si de ce bunicii erau singurii ei parinti si nici atunci nu a raspuns in fata acestui crud adevar al vietii cu ochii lacrimand, ci imbratisandu-i pe amandoi cu o puternica convingere in glas ca nimeni nu va mai pune vreo lespede intre ei si ea. Va avea grija chiar ea de asta! – asa isi tot spunea fetita.

Si intr-adevar a avut, caci la varsta de zece ani, bunicii i-au facut un cadou pe care au ezitat anii anteriori sa aduca aminte in fata copilei, nestiind cum ar fi putut reactiona ea. Singurul obiect care mai ramasese intact in compartimentul de tren in care mama si tatal fetitei urcara si nu s-au mai intors, o geanta a Elenei Forminte, mama Feliciei fusese predata de politisti batranilor parinti ai victimei. Acestia au considerat de bun augur ca bucata aceea de piele, de culoare inca maronie, desi stropita pe alocuri de dare de un rosu aprins, simtit de fata chiar daca vremea facusera uitate petele de sange bine impregnate in textura pielii in urma acelui nefericit accident, sa fie amintirea vie a celei ce-o adusese pe lume si alaturi de care sperau ei sa poata ramane in veci, cu sufletul daca altfel nu se mai putea, mai ales ca varsta lor dadea semne sa nu-i mai poata ajuta prea mult in a o conduce pe Felicia prin viata prea mult timp. Emotionata a fost copila atunci singura data in viata ei. Lacrimile o podidira cand bunica tinea petecul de piele in mana si se apropia din bucatarie, unde o pusese bine la pastrat intr-o cutie intr-un loc secret al camarii si se pregatea s-o imbratiseze inainte de a-i fi urat la multi ani. Varsta si incarcatura emotionala puternica o tradasera atunci pe batrana femeie care nu s-a mai putut stapani, singurul care a reusit sa le redreseze pe amandoua fiind bunicul, care le-a luat in brate pe amandoua deodata si le-a strans cu putere, incurajandu-le si inducandu-le curajul de a nu dispera, caci ingerasul lor de fata pentru ei si de mama pentru Felicia e acolo sus in cer si-i vede, ocrotindu-le fiecare miscare!

Cu aceasta motivatie intra in alta etapa formatoare a personalitatii sale Felicia, care continua sa fie nedespartita de geanta mamei sale si dupa ce intrase la liceu. Intre timp bunicii sai s-au stins unul dupa celalalt, iar fata a fost pusa in situatia dificila de a face fata unor probleme grele, de om mare, inca inainte de a fi devenit unul dintre ei. Testamentul sotilor Forminte o indreptateau sa decida asupra proprietatii ce a fost ani de-a randul leaganul copilariei ei si al mamei sale. Desi amintirile erau cele care-i secau inima de plans, cand locul acela era tot ce stia cel mai bine pe aceasta lume, a trebuit sa tina cont de parerea avizata a avocatului familiei Forminte, domnul Axinte, care bun prieten intreaga viata cu bunicul Feliciei i-a recomandat vanzarea casei si pastrarea banilor intr-un cont de administrarea caruia pana la majoratul ei se va ocupa chiar el pentru a-i asigura fondurile necesare educatiei sale ulterioare. Felicia era atunci in clasa a zecea de liceu si avea ganduri foarte serioase in ceea ce privea viitorul sau. Pentru ca nu avea de ales, dar cu sentimentul ca pierde ceva foarte important pentru viata ei, s-a ambitionat ulterior sa creada ca va face tot posibilul sa recupereze casa bunicilor candva. Timpul a dovedit ca este un aliat al scopurilor ei, caci calita in focul examenelor dure ale vietii, Felicia a intrat si la facultate, invatand la Scoala de drept tainele argumentarii si temeiurile licitelor decizii ce sunt luate de legiuitor si suportate apoi de societatea civila in parte.

Aceeasi geanta, bine pastrata si intretinuta de fata i-o aducea in vizor peste tot cu ea pe mama ei care o privea mandra de printre nori. Asa simtea ea, ca mama ei ar fi multumita de ce putuse realiza Felicia ei si in fiecare seara ii povestea in jurnalul pe care se obisnuise sa-l tina cu o rabdare si o frecventa zilnica de cand primise si geanta, ce noi intamplari o aduc fata in fata cu realitatea vietii care nu mai prea seamana la oras cu vremurile cand nu demult era centrul atentiei bunicilor ce nu mai sunt. Si ca prin vis primea raspunsurile de la mama ei, unul cate unul, caci se crease de-a lungul timpului o astfel de legatura puternica intre cele doua care transgresa limitele perceptiei senzoriale, obisnuite. Asa a fost si cu prima intalnire, balul bobocilor viitori juristi, taine ale unor sfaturi pe care pana mai atunci alte fete se bucurau sa le fi primit mai din timp de la mamele lor, Felicia le intuia acum cand legatura cu mama ei era tot mai puternica si cu toate acestea neinfaptuita pe de-a intregul, caci tare bine i-ar mai fi prins fetei o imbratisare de la mama ei. Mai ales ca se intorcea cateodata nauca de oboseala, dupa cursuri, serviciu cu norma redusa si sedinta de apropiere de moarte de pe seara, cand urmau lectiile de adevarata transformare caracterologica personala in morgile spitalelor si in laboratoarele de medicina legala, unde teoriile biologice vorbeau doar de datul acela implacabil.

Cadoul cel mai pretios al omului, viata, asa cum stia de la ai sai bunici, era la aceste cursuri rapit acelor trupuri care, ramase neidentificate, unele asigurau suportul de practica de curs al studentilor ca ea. Asocierea aceea, intunericul cu apropierea efectiva a mortii de persoana ei o facea ca dupa indepartarea de locul unde se tinea cursul acela sa-si fi dorit sa nu mai fie nevoita in veci sa fie pusa intr-o astfel de postura. Si cu toate acestea, a doua zi isi amintea, cum alaturi de ea ingenunchiata langa pat simtea de undeva dinlauntrul ei caldura unei alte inimi care batea alaturi de a ei si se ruga in acelasi timp sa-i fie bine. Dimineata si-o incepea zambind si cu mama ei alaturi, ori de cate ori privea geanta acea, in care isi ducea acum cursurile era si mai increzatoare in putintele ei de a depasi orice noua incercare a zilei ce se arata diferit, nu la fel. Dar nimic n-o mai mira si nici n-o descuraja in vreun fel. Felicia stia un lucru foarte bine, munca si credinta ei o vor ajuta sa poata invata bine si dupa absolvire sa decida bine asupra viitorului ei.
Si nu stia doar pentru ca asa-si dorea, ci mai si facea mult in acest sens. Muncea si invata, se odihnea cum si cand putea, nu de fiecare data suficient, dar pentru ca era tanara si nu era o fire care sa se simta atrasa de convivialitatea unor petreceri nocturne, in baruri si discoteci, organismul nu resimtea orele mai putine alocate somnului, cata vreme toata fiinta ei era montata indeplinirii unui deziderat. Care era prin ea, un vis si o datorie fata de ea si de cei mai dragi oameni din viata ei, ce-i fusesera luati prea devreme si definitiv.

Cu jurnalul ei mereu in geanta, cursurile erau mai simple, prezenta mamei sale razbatand dincolo de sangele sters de praf si perimarea timpului in toata aceasta vreme facand-o sa fie dincolo de ea insasi in bancile amfiteatrelor unde asista atenta la cuvintele expuse de profesorii ei.
Nici vremea sau alte intamplari indezirabile de peste zi, n-o puteau face sa dea inapoi. Nici macar atacul provocat de neatentia unui coleg de an ce venise cu cainele in campus, ce scapat de sub ochii stapanului se napustise cu coltii spre fata care cobora scarile curtii scolii. Instinctul o facuse sa ia decizia foarte rapid, cu geanta sa-si acopere fata, iar din buzunarul manecii gecii de piele briceagul sa faca restul defensivei in asa fel incat sa nu mai fie atacata. Ce-i drept n-a mai avut de catre cine sa fie, caci orele de laborator din subsolurile spitalelor i-au prins bine, lovitura fiind precisa si foarte eficienta. Urmase de ceva vreme, atunci cand se intamplase incidentul cu cainele,  cateva lectii de aparare individuala, unde maestru-i transmisese cateva dintre secretele depasirii unor situatii in care aparent esti victima sigura. Stapanirea de sine era lucrul pe care il stiuse si ea foarte bine aplica in viata ei inca de mica si pe care il tot crescuse asa la un nivel superior cu fiecare etapa spre care viata o purtase. Atunci a fost unul din acele momente in care in situatie-limita gasindu-te esti nevoit sa iei in fractiuni de secunda decizii care te pot salva din impas. Stapanirea de sine si apoi viteza de reactie, mama ei si geanta au fost deodata umarul greu pus de persoana ei la depasirea acelei probleme ivite.

A ramas de atunci in memoria colegilor de an, care si acum dupa cincisprezece ani de la absolvire, cand o revad, fie in salile de judecata, fie mai rar, in cate-o vacanta scurta cand se intampla sa se gaseasca in acelasi loc, tot la fel o tin minte si o apreciaza la fel de mult, ca pe Felicia cu geanta ei speciala. Sotul ei, Silviu Toader, acel tanar ce atunci isi lasa nesupravegheat cainele e acum un parinte grijuliu si un barbat de isprava ce o face fericita pe fericita chinuita de viata, Felicia.
Mama Felicia are grija si ea de baiatul ei, asa cum a simtit toata viata ca si mama ei prin bunici a ocrotit-o si indrumat-o in viata, pana cand invatamintele primite au format acel zid protector in invalmaseala vietii pe cont propriu atunci cand viata i-a luat ocrotirea batranilor bunici. Sotul ei este deasemenea avocat si pentru ca veniturile le-au permis sa recastige dreptul de folosinta asupra proprietatii la care pentru a-si continua studiile, Felicia a trebuit sa renunte la moartea bunicului, ce-i ramasese singura ruda in viata, dupa ce bunica murise mai inainte. Si acum geanta mamei ei este permanent cu ea, intre timp a fost reparata si nu ca ar fi o tipa careia vechiul sa-i stea aproape mai mult decat ar fi cazul, dar obiectul in sine avand o valoare sentimentala ridicata nu se poate altfel.
Asa ca daca tot s-a impacat cu ideea ca etapa cand se ambitiona sa se autodepaseasca pentru a reusi a trecut si rezultatul este multumitor, linistea sufleteasca a venit parca la pachet odata. De atunci stie ca memoria vie a mamei sale de care desi a intalnit-o nu a apucat sa-si mai si aminteasca, totul petrecandu-se prea putin timp si la o varsta prea frageda pentru bebelusul de atunci pe nume Felicia, va ramane toata viata ei o flacara ce va arde permanent.

Povestea Feliciei este istorisirea unei vieti in care stradaniile sunt rasplatite de multumire ulterioara. Si vine ca un exemplu incurajator pentru orice femeie, aflata pe drumul ei, la inceput sau la mijloc de drum in povestea vietii ce o poarta cu sens catre descoperirea nobletii caracterului ei. Asemenea unei regine, o indatorire de baza e securitatea regatului ei. Cand Reeija e un magazin online ce ofera genti piele dedicat feminitatii, fericirea razbate prin zambetele de multumire de pe chipul fiecareia dintre Eve. Fericirea Evelor aici!

Ibracadabra si treaba e gata

Vara a venit pe neluata masa si cu puternice raze de soare si disconfort termic pe la orele amiezii, sau ploi mai dese si mai mici, ori mai rare, dar napraznice ia asa prin surprindere lumea asta deopotriva mica si aceeasi mereu, ori mare si diversa cum ni se pare mai mereu. Edilii multor localitati contracteaza fel de fel de lucrari de cosmetizare a locurilor unde pastoresc destinele si taxele contribuabililor locurilor, sate, comune sau orase. Unii fac parcuri, altii doresc doar sa tunda plopii batrani si copti ce pun in pericol integritatea fizica a cetatenilor, sau a bunurilor mobile si imobile ale acestora, alti primari se zbat sa aplice prin programele unde au fost acceptati strategiile si actiunile inscrise in proiectele lor de dezvoltare durabila astfel incat sa poata atinge toti indicatorii obiectivelor enumerate convingator pentru comisiile aprobatoare de proiecte.

Daca lucrarile de canalizare si distribuire a apei potabile la consumatorii casnici trebuiesc facute mai inaintea asfaltarilor acelor mici crampeie de potecute printre cele cateva case razletite intr-un satuc, asa incat prin trecerea de la standardele de viata mai limitate in privinta resurselor disponibile oamenii respectivi sa fie asimilati administrativ unor zone populate superior asa comunele si satele se alipesc oraselor si uite-asa devenim dintr-odata mai adunati, mai multi la un loc, nu asa cativa imprastiati care incotro.
Modernizarea serviciilor tehnologiilor actuale care au venit peste noi deodata de parca ne-am fi nascut cu ele, asa ni se par de dependente de fiinta noastra si nu ne-am inchipui zilele noastre parcurse fara elementele acestea, au adus electricitate acolo unde doua-trei cabanute in trecut asigurau catorva suflete adapostul rutinat doar de foc cu lemne si lumina de opait. Azi mai peste tot lumea are televiziune prin cablu, internet, telefonie fixa si mobila. Ce au uitat multi a fost faptul ca aceasta tehnologie este accesibila oriunde pe planeta asta prin fire, cabluri.

Intr-o prima etapa de racordare la televiziune prin satelit  cablistii de prin tara au convenit cu primariile locale sa cocoate toate acele fire si cabluri pe stalpi, langa firele de electricitate.
Doar ca s-a dovedit a fi fost o neinspirata optiune, caci  de disparut au disparut fire si de pe stalpii inalti si nici conditiile meteo mai vitrege nu au permis intotdeauna firelor sa ramana legate acolo sus. Ba vanturi mai mari, ploi si furtuni prea intense,  zapezi prea grele, ori temperaturi ambientale prea ridicate au ridicat permanent probleme, asa ca s-a decis impamantarea lor. Acum ati prins ideea: le luam de pe stalpi si le bagam in pamant! Cum pe cine? Pe fire si cabluri. Unde s-a asfaltat si s-a tras  ori nu apa in casa oamenilor, acum vin retelele de cablisti si fiecare pe portiunea lui isi ingroapa firele si cablurile pe marginea  drumurilor, strazilor. Astfel cine zice ca lumea nu munceste se cam inseala, caci si sa mai iesi pe drum e o munca in sine, la cum arata cu transee semanate peste tot destule zone! Ideea este ca muncitorii pusi sa faca toata aceasta munca o fac.

Dar munceste omul cat munceste si ia si el o pauza, doua. Cum are norocul. I-o fi foame sau alte cauze-l intrerup sa mai poata actiona!
Pentru alte cauze, am vazut primari isteti cae de cum au contractat lucrarile au si transformat perimetrul de lucru in santier.
Si acolo, lucrezi cat poti si cand te tine mergi sa lasi greutatea aia undeva. Toaletele ecologice Ibra sunt solutia la indemana in acest caz. Ibra asigura eficienta muncii asumate prin contract, caci omului in nevoie nu poti altceva sa-i ceri decat sa lase grijile la o parte pentru a se concentra la lucru. Cand n-ai unde, iar omului in fata caruia tu sapi si-i faci transee nu-i poti cere incalcarea proprietatii sub nicio forma, ai o mare-mare problema! Padure si natura nu e chiar asa de aproape de tine si departe de ochii lumii,  asa ca fara toalete ecologice in zone cu lucrari de amploare e inuman sa te gandesti ca poti munci.

Ibracadabra si treaba e gata

Vara a venit pe neluata masa si cu puternice raze de soare si disconfort termic pe la orele amiezii, sau ploi mai dese si mai mici, ori mai rare, dar napraznice ia asa prin surprindere lumea asta deopotriva mica si aceeasi mereu, ori mare si diversa cum ni se pare mai mereu. Edilii multor localitati contracteaza fel de fel de lucrari de cosmetizare a locurilor unde pastoresc destinele si taxele contribuabililor locurilor, sate, comune sau orase. Unii fac parcuri, altii doresc doar sa tunda plopii batrani si copti ce pun in pericol integritatea fizica a cetatenilor, sau a bunurilor mobile si imobile ale acestora, alti primari se zbat sa aplice prin programele unde au fost acceptati strategiile si actiunile inscrise in proiectele lor de dezvoltare durabila astfel incat sa poata atinge toti indicatorii obiectivelor enumerate convingator pentru comisiile aprobatoare de proiecte.

Daca lucrarile de canalizare si distribuire a apei potabile la consumatorii casnici trebuiesc facute mai inaintea asfaltarilor acelor mici crampeie de potecute printre cele cateva case razletite intr-un satuc, asa incat prin trecerea de la standardele de viata mai limitate in privinta resurselor disponibile oamenii respectivi sa fie asimilati administrativ unor zone populate superior asa comunele si satele se alipesc oraselor si uite-asa devenim dintr-odata mai adunati, mai multi la un loc, nu asa cativa imprastiati care incotro.
Modernizarea serviciilor tehnologiilor actuale care au venit peste noi deodata de parca ne-am fi nascut cu ele, asa ni se par de dependente de fiinta noastra si nu ne-am inchipui zilele noastre parcurse fara elementele acestea, au adus electricitate acolo unde doua-trei cabanute in trecut asigurau catorva suflete adapostul rutinat doar de foc cu lemne si lumina de opait. Azi mai peste tot lumea are televiziune prin cablu, internet, telefonie fixa si mobila. Ce au uitat multi a fost faptul ca aceasta tehnologie este accesibila oriunde pe planeta asta prin fire, cabluri.

Intr-o prima etapa de racordare la televiziune prin satelit  cablistii de prin tara au convenit cu primariile locale sa cocoate toate acele fire si cabluri pe stalpi, langa firele de electricitate.
Doar ca s-a dovedit a fi fost o neinspirata optiune, caci  de disparut au disparut fire si de pe stalpii inalti si nici conditiile meteo mai vitrege nu au permis intotdeauna firelor sa ramana legate acolo sus. Ba vanturi mai mari, ploi si furtuni prea intense,  zapezi prea grele, ori temperaturi ambientale prea ridicate au ridicat permanent probleme, asa ca s-a decis impamantarea lor. Acum ati prins ideea: le luam de pe stalpi si le bagam in pamant! Cum pe cine? Pe fire si cabluri. Unde s-a asfaltat si s-a tras  ori nu apa in casa oamenilor, acum vin retelele de cablisti si fiecare pe portiunea lui isi ingroapa firele si cablurile pe marginea  drumurilor, strazilor. Astfel cine zice ca lumea nu munceste se cam inseala, caci si sa mai iesi pe drum e o munca in sine, la cum arata cu transee semanate peste tot destule zone! Ideea este ca muncitorii pusi sa faca toata aceasta munca o fac.

Dar munceste omul cat munceste si ia si el o pauza, doua. Cum are norocul. I-o fi foame sau alte cauze-l intrerup sa mai poata actiona!
Pentru alte cauze, am vazut primari isteti cae de cum au contractat lucrarile au si transformat perimetrul de lucru in santier.
Si acolo, lucrezi cat poti si cand te tine mergi sa lasi greutatea aia undeva. Toaletele ecologice Ibra sunt solutia la indemana in acest caz. Ibra asigura eficienta muncii asumate prin contract, caci omului in nevoie nu poti altceva sa-i ceri decat sa lase grijile la o parte pentru a se concentra la lucru. Cand n-ai unde, iar omului in fata caruia tu sapi si-i faci transee nu-i poti cere incalcarea proprietatii sub nicio forma, ai o mare-mare problema! Padure si natura nu e chiar asa de aproape de tine si departe de ochii lumii,  asa ca fara toalete ecologice in zone cu lucrari de amploare e inuman sa te gandesti ca poti munci.

Acasa la Suceava… ce bine

Consuela si sotul ei Dorin si-au petrecut weekendul prelungit departe de aglomeratia capitalei. Au fost plecati la tara la ai lui, acolo-n Bucovina unde se agata harta in cui, da! Suceava mai exact, caci aveau de dat o mana de ajutor prin gospodaria parintilor, ramasi la batranete fara vreun sprijin de baza in ceilalti frati, caci amandoi plecati sunt peste hotare sa castige mai bine.
Si apoi, un necaz, o problema, o necesitate nu iti lasa prea mult timp la dispozitie de gandire pentru a gasi varianta cea mai buna ca sa poti depasi momentul. Asa ca tatal lui Dorin, domnul Nelu Apetrii puse mana fuga pe telefon si suna baiatul ramas in tara sa vada cum o putea sa faca el s-ajute cumva sa iasa din situatie. Ideea e ca sotia lui, mama lui Dorin nu se simtea prea bine, bani din pensie n-ajungeau s-o duca la spital sa vada despre ce si cum anume o supara si apoi tratamente si alte cele ar fi fost un calvar pentru batran.

Asa ca Dorin o mobiliza pe sotie, o suna repede la birou, o ruga sa anunte la serviciu ca o problema personala o va impiedica o saptamana sa ajunga la birou, timp in care concediu platit, neplatit, recuperare ulterioara treaba ei cum vor face sefii, o convinsese sa-l insoteasca la Moldova acasa. Mama avea ceva probleme de sanatate, or cum din partea celorlalti frati nu avea sprijin pe vreo nepoata mai marisoara, Dorin isi lua nevasta si tusti in Suceava, fara alte comentarii.
Din oras au mai trebuit sa se abata pe un drum judetean pana sa ajunga in satul unde si el crescuse si unde ramasesera parintii sai. Pare-se uitati. Nu si de bucuresteanul prin adoptie, care numai cat auzise ca ceva nu tocmai bun se petrece acasa si deja era pe drum spre casa natala.
S-o fi vazut apoi pe Consuela, cucoana de capitala de altfel, secretara la birou, costum, tocuri, masina personala, aranjata si dichisita cum se schimba de haine si isi ia rolul de femeie in casa in serios si are grija de soacra, mai ceva ca o fiica! Era dovada vie a intelegerii care o strecurase intre ei, felul de a fi implicat mereu Doru, sotul ei.

Apoi pentru ca seara batrana femeie suferinda a fost tratata cu respect si ajutor si i s-au cantat in struna, doar atentie si ce sa mai fie o intrebau toti ai casei, parca starea se imbunatatea.
Pana-ntr-acolo incat a doua zi in zori toti treziti de activitatea pe care doar ea o putea face atat de devreme, ramasera toti masca. Batrana crapa lemne in curte ca sa puna de facut sarmale pentru fiul si sotia lui, o adevarata fiica si pentru ea, care nu avusese parte doar de flacai. Si pentru ca starea era una chiar buna si dupa inceputul acestei noi zile, s-au luat cu totii de trebaluit prin curte si prin beci, iar batrana a pregatit masa pentru pranz, unde pe langa sarmale statea si borsul ei de pui.
Si dupa masa de pranz ce nu mai era ca-n fiecare zi, anosta si plictisitoare, caci era baiatu’ mamii acasa cu nevasta lui cu tot, ci plina de armonie, zambete multumitoare graind fara cuvinte, doar din mimici si expresii rumene de satisfactie ca Insucevirea bine le mai prindea bucurestenilor de la oras, s-au intins la depanat amintiri si povesti mai actuale despre absolut orice.

Satisfactie mai mare pentru sotii Apetrii din Suceava rurala nici ca mai era. Poate doar, peste cateva zile, cand Dorin gasise un loc care-i starnise interesul si curiozitatea in egala masura cand intrat pe internet sa-si verifice conturile in zilele acestea cat nu putea fi nici el la birou, daduse o cautare asa scurta: livrari la domiciliu suceava si pentru ca siteul prezenta locul unde se astepta chiar el, caci remarcase locatia cand venise din Bucuresti acasa la Suceava, facu o mare surpriza familiei sale.
Comanda chiar el pentru a doua zi, ceva ce-i placea maicutei sale si asta doar ca sa nu o mai vada trebaluind atata, mai ales ca acum mai erau si el si sotia lui acolo. Una e sa hranesti doua guri de batranei, alta patru, din care dou sunt mai tinere, oraseni-oraseni, dar cand mancarea-i buna, naravul nu se schimba mai ales cand mirosul si caldura aromelor ce-mbie papile gustative sa saliveze deja.
Toatea aduc aminte de acel acasa pe care-l apreciezi mereu, ori de cate ori, fizic, sau doar partial ceva te trimite intr-acolo. E un trecut de care de fiecare data-ti aduci aminte cu placere si nicicand nu-l poti uita!

Comanda a fost onorata calda la domiciliu, desi din oras si pana in sat a fost ceva de mers, parintii lui Dorin au fost cei mai incantati de gestul fiului lor de a lua masa acasa cu mancare de la restaurant si s-au simtit pe deplin multumiti de clipele petrecute in familie.
Si la intoarcerea in Bucuresti, dupa o saptamana de sucevit binevenit, Dorin e si acum cu acel gust de acasa inscris in toata fiinta lui de om activ si ocupat cat e ziua de mare.