K-tine si k el, sa fim!

K-tine e melodia care-o scotea dintr-o melancolie in care se afundase de dupa plecarea ei in strainatate pentru o cariera profesionala si un aer de respirat neintoxicat de mentalitati retrograde in care superstitiile si kitschul, folclorul si manelele, snobismul si moda, arta adevarata si supraproductia comerciala de asa-zisa arta invada rafturi de librarii, topuri de radio, obisnuinte si loc comun cotidian intr-o asezonare plina de exotism ce vaduvea o societate de spiritul acela de apartenenta la un firesc simtamant al locului, pe care dulcea rostire a cuvintelor limbii, portul vestimentar, caracterul oamenilor, toate erau date alta data de un spirit al masurii asumat tacit parca de cei mai multi dintre semeni. Astazi cu o globalizare emergenta care scoate din firescul lucrurilor indivizi care se pierd in lumi si culturi cu civilizatii care opulente prin lux si tehnologie pierd prin umanism ce e mai firesc si mai esential intr-o fiinta umana, sentimentele viu si lipsite de orice constrangere in exprimarea lor cu directie vizata Szusza traia pe propria piele gustul dezradacinarii, un amar indescriptibil pe care incerca sa-l mai dramuiasca intr-un fel luand decizia de a nu raspunde afirmativ invitatiei colegilor sai de birou de a petrece in cluburi sarbatorile iernii, cele care pe vremea cat era acasa la ai ei parinti aveau pe langa alta desfasurare cu un program parca reiterat an de an in pasii sai, dar cu fiecare noua zapada si cu fiecare Craciun si An Nou farmec aparte-i aducea in suflet o liniste si-o pace interioare care-o faceau sa pretuiasca tot mai mult simplul si autenticul impreuna de sarbatori, langa vatra, pomul frumos impodobit, credinta si speranta sufleteasca in realizari unde munca insistenta va da roade dintre cele asteptate. In aeroport deja nu mai era ea, romanca de obarsie mixta romano-maghiara, tributara unui fericit bagaj de cunostinte care din bilingvismul experimentat de cand facuse ochi o facea o fetita adaptabila cu mai multa usurinta fiecarei noi lectii de la scoala in primii ani nu se mai simtea omul sigur pe sine si care cu aerul turistului care are o destinatie de atins si scopuri de indeplinit unde coboara din avion, ci mai degraba un hoinar ce pendula intre decizii luate pe ultima suta de metri de conveniente exterioare ei. Si mai apoi la liceu la fel, structura ei mixta n-o facea sa se simta scindata intre doua lumi, sau parti care prin parintii sai duceau in propria fiinta o lupta seculara pentru pamanturi ardelenesti, iar Acasa pentru ea nu era niciodata o destinatie si-un loc, ci dincolo de un spatiu imobil cu acoperis deasupra capului mai era si acel aparte sentiment pe care numai experimentandu-l il cunosti si apreciezi pe masura. Asta-i trecea prin cap in timp ce-si astepta verificarea bagajului pe aeroportul din Amsterdam unde cursa ei facuse o escala nepreconizata, cauzata de o stare meteo incerta ce putea afecta zborul, de aceea pilotul cu o vasta experienta gandindu-se si el in primul rand la sarbatori si la cei de acasa ai sai, luase decizia de a ateriza rapid pe cel mai apropiat aeroport. Mai bine mai tarziu si-n siguranta, decat deloc si-n alta parte, lasand in urma tristeti si lacrimi, iar asta era poza cu care decidea pe moment s-anunte echipajul si turistii imbarcati in aeronava pilotata de el de siguranta aterizarii ce amana sosirea la destinatie, dar macar vietile erau salvate. Chipul surazator al fetitei care-l astepta pe tati al ei acasa langa ea si mami care-o ajuta sa pieptene papusa si sa-i aleaga vestimentatia adecvata serii speciale de Craciun era poza care-ntr-o secunda-l zguduia suficient de mult incat calm si rational sa ia decizia aterizarii sigure fortate de imprejurarile meteo nefavorabile continuarii zborului pana la destinatie.
Bunicul, cel care-i fusese cel mai bun prieten in primii ani de viata unde Szusza copilarea si lasata in grija bunicilor din partea mamei pentru ca parintii erau prinsi ocupati la serviciu si pe atunci nu exista moda bonelor care sa supravegheze si sa hraneasca puii de om in tara in care viitorul luminos al patriei se construia cu sarg si multa determinare, inchisese ochii dupa o lunga suferinta careia ultimul drum la spital pentru depasirea situatiei dificile in ambulatoriu i-a pus capat intr-un final ce era de asteptat de toti, mai putin de ea. Cand a fost instiintata despre asta, pentru ca mamei nu i se parea natural ca tocmai ea sa nu afle despre asta, Szusza si-a amintit de vremurile cand mica ea fiind tare faine mai erau clipele acelea cand descoperea cu furtunul de irigat gradina bunicilor curcubeul care-i indeplinea multe dorinte chiar pe loc. Iar imaginea asta a unei legaturi interumane acum dincolo de infaptuirea unei existente ajunsa la un capat care a eliberat suferinta si durere si a lasat in urma regrete si tacere care inca doare, o chema inspre casa, origini, traditie, regasire, inca inainte de a fi anuntata de mama ei despre faptul ca bunicul nu mai e. Parintii anuntasera si prin inermediul media in lung si-n latul lumii raspandite prin generatii diferite, nepoti si prieteni apropiati omului care le fusese bun prieten vestea trecerii in nefiinta a celui ce a fost Tibor Janos. Rubrica decese din anunturi in ziarul Rasunetul continea si referirea la el, bunicul ei drag si bun, suferind in ultima vreme, pentru ca lumea sa afle si sa poata veni la ultimul sau drum cand va fi purtat prin sat. Szusza rememora zambetul si fermitatea staturii si atitudinea mereu de un nobil insotitor al unei mici printese asa cum o numea el mereu pe nepotica lui draga cu parul balai, Szusza si o valtoare i se crea in minte cum anunturi in ziare locale de asta data aduceau in prim-plan o realitate pe care ea o voia respinsa de o evidenta pe care o spera diferita la sosire. Radu in schimb, bunul ei prieten, cel care-i sugerase apelul la Mediapress Advertising pentru postarea de anunturi in ziare locale, o astepta la aeroport in Cluj-Napoca si de-acolo plecau cu masina spre familia ei, adunata in jurul bunului care scapase intre timp de grelele suferinte la care boala-l supuse de cativa ani. El era cealalta ancora a ei, care acum o sustinea la suprafata unei realitati pe care pe jumatate o adeverea si o intelegea, pe de alta parte o respingea. Intelegea rolul lui benefic in viata ei, si suportul moral de care el se dovedise capabil fara a inainta niciun fel de conditie si desi o durea nespus si plangea pe dinauntru cu jumatate din fiinta, ratiunea-i spunea ca sunt suficiente argumente care sa sustina si voia bunului ei care o vedea doar ca pe jumatatea de nadejde a unui om bun, asa cum de pilda era acest Radu. Vrerea bunului ei de a o fi stiut implinita prindea acum contur tot mai clar, pentru ca adevarata dimensiune a unei pase grele in viata n-o resimtim decat atunci cand suntem afectati direct si-o experimentam. Si daca pana si ea vrea in fata unei evidente a soartei sa nu se mai opuna unui firesc ce vine inspre ea si-i cere doar consimtamantul de a fi intregita si nu mereu in alerta, ea abandoneaza starea de a fi in garda si se lasa prada evidentei unor simtaminte preexistente deja si clarificate in ultima vreme. Intelege din priviri pornirea lui de a-i fi inger pazitor pentru restul zilelor si atunci si toata dimensiunea evenimentului funest nu mai capata esenta tragediei sfasietoare, pentru ca el e acolo si ea n-are sa mai amane nimic din ce e atat de evident.

Advertisements

Anunt oficial: ocupat cu Craciunita

Dintr-o mie de lucruri facute simultan si toate odata, asa cum ii place ei sa dea printr-o descriere sintetica si pe deplin acoperitoare cele pe care le experimenteaza printre straini vietuind si respirand aerul departe de casa, Szusza pune mana pe telefon si formeaza numarul bunului ei prieten Radu, cel care o ajutase in ultima clipa cu actuala ei stare de lucruri ce nu ar fi fost concretizata de n-ar fi fost el…
– Servus Radu, amice mi-e un dor de tine din ala nebun! Ce mai faci, esti bine?
– Servus copila zurlie! Tot cum te stiu ai ramas, la fel si vocea, le faci pe toata deodata, eu ceva mai analitic si mai programat, desi drept a-ti spune si la noi in redactie acum pe final de an, desi ar trebui sa ne vedem fiecare de treburile lui pe-acasa, concedii pe colo, pe colo, treaba e destula si o facem cum se poate. Deci m-ai prins scriind, verific unele informatii si apoi am editorial si alte articole de scris.
– Cum nu se putea mai bine!
– Ce sa zici si tu, poate la tine o fi mai easy, ti-e usor sa zici…
– Ba deloc Radule, ca mi-am mai luat de lucru si pentru aici unde sunt acum, dincolo de muncile de birou cu contract full time ma mai ocup si part de altele, plus ca m-au sunat din Romania cativa cunoscuti ce aveau nevoie de sprijinul meu si nu le-am putut intoarce spatele asa ca am facut parte online ca altfel n-aveam cum dintr-o echipa care a scris niste proiecte pentru absorbtie de fonduri europene nerambursabile si a fost fun tot, obositor, ce sa zic, dar desi mi-am dat peste cap timp si odihna, metabolism si obiceiuri, apropo de asta m-am luat de fumat si eu ca termenele limita abunda in viata mea si atunci stresul fir-ar el sa fie te nauceste daca nu-i vii de hac cu cate-o gaselnita de-asta. Iar cum cafeaua, care a devenit mancarea mea curenta merge ideal cu o pipa-doua-trei si tot asa am si avut inspiratie si un spor de care sincera sa-ti zic si eu ma mir! Am aplicat alaturi de echipa de colegi profesori de la scoala generala din localitatea mea natala ca sa obtinem finantarea necesara modernizarii actului de predare, utilarii si tehnologizarii cladirii astfel incat picii zilelor de azi sa nu mai resimta diferentele fata de scoala de la oras unde au internet, calculatoare actuale si profesori tineri si destepti care-i duc doar pe oraseni mai departe la concursuri scolare si tot acestia reusesc mai departe la licee puternice sa devina personalitati marcante in ariile curriculare alese pentru studiul universitar. Si pentru ca am primit laudele si multumirile intregii echipe pe cand eram zilele trecute la munci la mine aici, de n-am putut chiar raspunde instinctual detasata de orice retinere, totusi sefii mei de aici nu-s romani ca sa inteleaga direct insemnatatea unor vesti venite peste mari si tari de acasa, am fost destul de protocolara, dar mai apoi am luat eu de-acasa legatura cu directoarea scolii si am vorbit pe-ndelete si sunt ultra-mega-super incantata ca i-am putut ajuta. La CV- ul meu si munca asta se traduce in experienta eficienta, iar ideea implicarii mele alaturi de romanii de acasa pentru a ajuta imbunatatirea unor conditii de activitate importanta, asa cum este educatia institutionalizata mi-a umplut ziua monotona altfel cu multa munca si mecanicism aproape autoasumat de cand am venit aici de satisfactie pe care am simtit nevoia acum s-o impart cu tine, draga!
– Ce draga mi-esti si cand stiu ce aproape mi-ai fost si mi-ai scapat din brate pentru ca te-am lasat sa-ti indeplinesti dimineata aia dupa ce-am cinat frumos si am dormit imbratisati visul de a respira muncind inafara granitelor, nu stiu, parca ma trece asa un fior rece pe sira spinarii si ma incearca un repros adresat mie pentru chestia asta! Pe de alta parte daca incercam sa te fac sa ramai, vorbindu-ti deschis si sperand ca te pot convinge ca nu aia ce-o voiai tu indeplinita era calea pe care ar fi bine sa mergi ca sa te simti implinita riscam sa nu-mi gasesc potrivitele cuvinte cu asa o importanta incercare pe care as fi derulat-o si totul sa iasa dezamagitor pentru amandoi. Poate c-asa mi-am dat doar seama ce importanta e prezenta unui om ca tine in viata unui om ca mine si regretul de a nu te mai fi avut ca in seara aceea atat de aproape a ramas pe mai departe cel care imi aminteste zilnic despre persoana si soarta ta acolo departe de tara.
– Fiule, ca sa preiau o paradigma des uzitata aici, unde oricine spune cuiva si mai trecut prin viata decat sine, sonny, pentru toate cuvintele tale ce m-au uns la suflet si mi-au facut deja ziua mai buna decat incepuse ea sa mi se reveleze, promit sa ma revansez eu cumva! Dar pana ajung eu sa ma tin de promisiune indeplinind ce doar ce-am apucat sa rostesc, ia zi-mi la voi la Jurnalul national ce tarife, cum facem sa promovam munca la proiectul acela despre care ti-am vorbit?
– Ma faci mereu sa rad! Mereu surprinzatoarea Szusza! Pai e foarte simplu, intri pe publicare anunturi fonduri europene in ziar, alegi acolo fain-frumos Jurnalul national, vezi ce optiuni ai, alegi cum doresti sa arate formatul, scrii textul propriu-zis si apoi publici, iti lasi datele pentru remiterea facturii proforme, sau celei fiscale. Mediapress Advertising are o platforma sigura, opereaza ok, anunturile cu fonduri europene apar in oricare din ziarele nationale alese de tine si oricine care a scris, depus, a muncit la astfel de proiecte stie ca pasul cu mediatizarea a ceea ce s-a scris acolo si pentru care s-au primit niste fonduri pentru derularea activitatilor anuntate e unul care asigura pe langa transparenta financiara in fata fiscului si a comisiei nationale de evaluare a proietelor si o cale prin care anunti o tara intreaga, nu doar comunitatea locala care beneficiaza de pe urma implementarii muncii gandite de tine stie ca uite lumea gandeste, scrie, vrea, concepe si lucrurile vor arata mai bine in viitor gratie unei munci in echipa!
– Radule, de departe-ti spun omule drag, multumescu-ti pentru tot, cu caldura unei imbratisari pe care pana de Rev sper s-o traim live in Romania!
– Te astept cu drag, nu vin dupa tine eu la aeroport sa te astept pentru ca nu intentionez sa-ti invadez nimic din ce presupune confortul tau interior, adresa o stii, te las sa ma descoperi si ce mai vrei tu sa-mi faci! Eu ma bucur doar pentru c-ai pomenit despre asta si pentru ca mai am ceva timp sa ma pregatesc si eu cu ceva cadouri atunci cand imi vei bate la usa!
Soneria se aude o data si apoi cineva bate de trei ori la usa!
Radu gandeste c-ar fi prea de tot sa i-o faca asa pe fata, isi trage sufletul si o roaga pe Szusza sa ramana in telefon ca bate cineva la usa…
De dincolo de usa care se deschide, un fes de Craciunita, obraji rosii de la mama natura si un zambet inegalabil care-i sare in brate si-l pupa rosteste:
– Nu-i asa ca primesti cu colindatul?
Mut de bucurie, se tine totusi bine si din genunchi si din sale si cu cadoul pupacios in brate intra inapoi in casa. Anunt: ocupat cu Craciunita!

Natiunea intermediaza aflarile

Szusza-si pierdea speranta de a mai putea reusi in demersul ei odata plecata de dimineata de acasa. Ajunsa-n capitala tarii descoperea ca nu are portofoliul complet cu care se infatisa a doua zi la ambasada pentru viza si marea decolare spre alte mari si alte tari. Dar nu pentru ca din actele de identitate pe care nu le mai afla acum ar fi fost toate uitate acasa la plecare, nu pentru ca pe drum pana s-ajunga-n Bucuresti, atunci cand controlorul feroviar si-a facut aparitia, biletul l-a gasit imediat dupa buletin, ambele in portofel. De unde sa mai faca ea rost acum de numele taximetristului care-o adusese de la gara pana in centru, pe cine sa sune, cui sa reclame pierderea, uitatul, furtul lor, ca sa poata face cumva lipsa intregului portofoliu sa nu fie musai o opreliste in calea afirmarii sale? Cum sa mai revina ea suparata acasa la parinti spunandu-le ca nu stie ce-a facut cu actele ei de identitate de nu mai sunt de gasit si ca asta a impiedicat sa-i poata fi admisa plecarea? Asta dupa ce atat ea, cat si ei au facut sacrificii si si-au pus o gramada de sperante in construirea acestui plan ce parea a fi realizabil si chiar asa si era dimineata cand plecase cu toate cele verificate minutios de cu o seara inainte?
Si-a adus apoi repede aminte de bunul ei amic jurnalist de presa scrisa, Radu, cel care face anchete in redactia Jurnalului national si l-a sunat repede. Desi era-n sedinta acesta nu ezita sa raspunda, stiind de faptul ca Szusza este in Bucuresti cu plecarea. Dupa povestirea scurta intrata direct in miezul problemei care o macina, Radu o sfatui sa intre pe net si sa dea vestea in rubrica anunturi in ziare nationale, urmand ca si el sa se repeada cu niste telefoane in stanga si-n dreapta date pentru a incerca tot posibilul s-o ajute. Ultimul lucru inainte de a-i inchide Szuszei, Radu o intrebase doar atat: daca nu-ti gasesti buletinul, tu fata draga ai unde innopta, sau mergi sa-ti lasi de-acum lucrurile la mine si asteptam sa vedem ce rezolvam cu anunturile, telefoanele, sagetile pe care le trimitem dintr-o parte intr-alta?
Raspunsul l-a induiosat si responsabilizat in acelasi timp pentru ca ochii femeii lacrimau abundent iar vocea prin care-i spunea ca-l strange puternic in brate se apropia de finalul resurselor vocale! Intelesese atunci ca indiferent de faptul ca l-ar fi gasit ori ba pe buclucasul acela de buletin fara de care mai departe nu avea cum pleca, Szusza aprecia ca cineva este acolo gata s-o ajute la greu. Pentru a delimita totusi emotie de afectiune si sprijin moral rational oferit cu bratele deschise, o mai intrebase daca nu cumva mai retine semnalmentele, caracteristicile fizionomice ale soferului de taxi ce-o adusese de la gara, cand in drum spre ambasada constatase panicata lipsa buletinului. Ba da, un tip cu batic pe cap prins asa ca piratii din filme, tot spunea mereu ca l-a tras curentul si ca de-aia se scuza si fata de mine, dar i-a recomandat medicul sa poarte capul acoperit… fu raspunsul primit.
– Ne interesam si pe la politie sa vedem cine e si pe unde sade mataluta, dar pana atunci, asteapta-ma ca plec acum din redactie si vin dupa tine. Te pup, pa!
Dupa nici 10 minute Radu sarea din masina si-o lua in brate pe blonda vizibil suparata care se forta putin, dar nu prea mult sa zambeasca acum. Nu era complezenta, era doar recunoasterea benefica a aparitiei lui in memoria ei afectata de panica de moment cand constatase lipsa actului de identitate. In masina in drum spre garsoniera lui, dupa ce se mutase voit de langa sofer in spate pentru a-i fi ei si mai de seama sprijin moral prin atingerea efectiva, reazamul umerilor si pieptului sau pentru capul inlacrimat de nervi purtandu-i pletele balaie intr-o dezordine frumoasa lui la privit si atins, ii spunea mereu ca va fi bine si adormita parca si de melodia ce se auzea in masina Balade pour Adeline, ea nu se incumeta sa-i poarte cuvintele mai departe in reactii adverse. Dar cand masina opri in fata blocului unde el o conducea putin pe ea la el acasa si urma sa revina pentru a aduna si ceva materiale de scris pentru ziua in curs, Szusza nu renunta la ce o macina dinauntru: daca nu dau de buletin pana mai tarziu, degeaba mai adorm deseara, maine n-am ce face la ambasada fara el. Iar ca sa fac alt buletin dureaza cateva zile cel mai putin, alte taxe platite doar acasa la mine, apoi s-o iau pe mama de mana sa mergem la politia locala si ea sa spuna ca ma mai primeste acasa, pentru ca eu desi-s majora, n-am acte pe care sa figurez ca titular de spatiu… Ambasada nu stie despre chestiile astea si poate ca nici n-o intereseaza, pe mine da, chiar m-au durut, tocmai de aceea m-am si gandit sa schimb mediul, sa pot respira, muncind in alta parte, intelegi Radule?
– Szusza, fa-te comoda si simte-te ca acasa, mananca ceva, uita-te la tv, intra pe net, parola la notebook e My friend the wind si deconecteaza-te de la presiune. Da totusi anunt la pierderi in anunturi in Jurnalul national, specifica si o recompensa, nu explicit, ci aminteste de acest fapt in cadrul anuntului, poate, cine-stie, in caz ca e pierdut, stimulentul asta poate functiona in ziua de azi, unde gestul firesc si normalitatea unei predari la politie de bunuri personale gasite intamplator duc la recapatarea echilibrului, sperantei si bunurilor respective de catre cei in cauza. Pasii-s simpli: text, etichetare, numar de aparitii, apoi extraoptiuni, calculeaza pret si apoi publica. Date personale pentru factura proforma si ca-ti asumi continutul integral al textului propus spre publicare in anunt. Simplu, nu?
– Da, sa traiti!
Pe drum inapoi la redactie, Radu-i spunea soferului sa treaca mai intai pe la sectia de politie cea mai apropiata de drumul lor pentru a da vestea si aici si informatiile cand or fi sa se adune sa se aprinda undeva un beculet, dar la timp! Nu de alta, dar nu putea fi un om cu fire de magar care sa-si doreasca altceva ce i-ar fi patat caracterul, desi-i dadea sperante sentimentale in celibatul in care viata-l mentinea de cand de prea de tanar si necopt ajunsese in Bucuresti si toate cele descoperite aici, de la lucruri si obisnuinte sociale de convietuit l-au cam scos dintr-ale sale pana atunci obisnuinte, unde anumiti termeni ai vietii se defineau putin altfel, n-o voia amarata de anularea unei asa de bune ocazii de evolutie in plan personal din pricina pierderii unui act de identitate, iar pe el omul-bun care o gazduieste cu casa si masa si se zbate alaturi de ea sa caute acul in carul cu fan, un buletin intr-un ditamai orasul preocupat de cate si mai cate, dar prea putin de un buletin de identitate, care e totusi atat de important pentru titularul care nu-l mai are cand i-ar fi trebuit mai mult ca niciodata… Nu, el nu era omul acela, sa puna capcane, sa produca efecte, stimuland afecte, indatorand sau facand pe cineva sa se simta astfel fata de el! Asa ca desi-n singuratatea peste care el era stapan de ceva vreme se infiltrase o fanta de lumina asemanatoare unei sperante de concretizare a unei relatii, el nu credea in fata Morgana, nu se putea bucura de binele acordat la greu cuiva, daca respectiva persoana se simtea indatorata peste masura.
Binele care prinde-n lasou, te face captivul unei situatii pe care la inceput o admiti pentru ca nu-i cunosti adevarata dimensiune. Iti prinde bine initial, capeti curaj si crezi ca te repui la loc, dar dependenta de acel sprijin de atunci fara de care n-ai fi fost reabilitat sucomba si arde inauntru orice vointa de a mai admite si reabilitare, stare de neputinta unde ajutorul cu masca de intentie ascunsa lecuieste tot ce nu-i posibil sau orice altceva.
In timp ce ei nu-i mergeau gandurile atat de departe cum mintea lui functiona in cotidianul agitat, unde din gara, figura celui despre care-i spusese Szusza c-ar fi adus-o cu taxiul in centru era facuta cunoscuta catorva dintre amicii ziaristului care stia sa comunice pe diagonala si-n zig-zag cu multe categorii de semeni. Totodata, de la mini-localurile ce ofera navetistilor hrana dintre doua legaturi de drumuri ceru pe rand cheia de la toalete pentru a cerceta daca nu cumva, in special cele ale doamnelor nu se poate gasi una bucata buletin de identitate cu Szusza inscris in dreptul prenumelui titularului. Desi nu i-a fost usor sa admita esecul intreprinderilor sale, dar mai ales in lipsa de timp si de solutii care sa scoata buletinul ala de undeva, o suna pe Szusza s-o intrebe cum sta, daca are nevoie de ceva, incercand s-o tina totusi de vorba si sa-i deplaseze gandul de la presiunea gasirii buletinului pierdut ce nu se grabea sa iasa nici in calea demersurilor mult mai avansate ale lui decat ale ei. Dar cum nu se intreceau care vrea sau nu sa gaseasca ce-a pierdut doar ea, in timp ce vorbeau la telefon si comuta de pe un program pe altul, o stire la tv il arata pe soferul taxiului care-o adusese pe ea de la gara. Era vinovat se pare de producerea unui accident in zona unde Szusza-l astepta cu speranta neingradita ca buletinu-i va fi regasit…
Si-ntr-adevar, la scurt timp dupa ce era anuntat de faptul ca la tv apare taximetristul care o adusese de la gara, ajunse si el, Radu la locul accidentului unde politistii demarcasera zona, continuau ancheta, masuratorile, faceau in continuare poze cu urmele de franare lasate pe carosabil, luau declaratii si puneau mai apoi cap-la-cap informatiile obtinute pentru a emite mai apoi si concluziile. Masina taximetristului care raspundea evaziv si monosilabic intrebarilor adresate de jurnalisti era pentru Radu locul cel mai important in care urma sa caute de afara, doar cu privirea buletinul acela buclucas. Norocul i-a suras lui Radu, caci plasticul pretios odata recuperat pentru prietena lui care urma sa plece maine departe a si pus capat unei zile pe deplin antrenanta. Vestea cea buna n-a putut fi mult timp amanata, caci expansivitatea vocii si tonul inflacarat tradau o multumire de sine cu efect si pentru binele ei.
– Radule, cinam romantic, pregatesc eu de-acum ceva bun sa-ti placa!
– Ohoo, n-ai idee ce foame mi-e!
– Cred!

Vrea sa traiasca si noi toti il putem ajuta sa o faca! Let’s do it!

Venim in lume chemati de o dorinta care nu este a noastra si suntem chemarea implinirii altora care se iubesc. Dincolo de povestea lor de iubire, parintii nostri deruleaza in farama lor de eternitate si de sacralitate o iubire care dainuie  dincolo de momentele tandre de afectiune cand isi impartasesc nu doar prin imbratisari si respiratii adulmecate tot oful, toata pasiunea, toata convingerea si tot crezul lor ce vine ca un bagaj ontologic transferat dintr-o identitate in cealalta prin inlantuirea misterelor neintelese inca ale dragostei. Sentimentul sublim ce face din orice muritor sa devina un zeu si un nemuritor, prin pacla de flacara ce irumpe intr-unul si e impartasita si celuilalt se aprinde acea scanteie sacra ce cheama din imperceptibilul cosmogonic fiinta care ia nastere apoi in pantecul femeii, de la natura conferita cu darul de a concepe si purta sarcina intrauterina si de a perpetua viata, miracolul insasi al vietuirii,  al prelungirii fiintei dincolo de tine ca persoana si identitate, un rol, o functionalitate, o menire. Desavarsirea iubirii este asadar procrearea, iar nasterea aduce in familia celor doi adulti ce si-au recunoscut si impartasit dragostea fericirea si implinirea mult dorita, nazuita, asteptata. Dar pe urma, vine contingenta ironica si palmuieste orice vis al parintilor tineri ce-si cresc cum pot copiii. Fructele iubirii lor sufera, iar sistemul national public de  sanatate nu-i poate ajuta prea mult si paseaza atributia salvarii vietii celui mic clinicilor din alte sisteme de sanatate mai bine organizate si unde calitatea actului medical e intretinuta cu facturile platite la zi, costuri exorbitante,  dar preocupare in ciuda discrepantei intimidantei birocratii ce nu-ti inlesneste deloc accesul la actul medical propriu-zis mai ales cand esti in nevoie urgenta, mai mare pentru ceea ce inseamna incercarea salvarii vietilor ce palpaie inca in om. Asa este si cazul lui Rares, un copil dintr-o familie obisnuita de romani, diagnosticat la inceputul anului acestuia cu o grava afectiune, pentru care are nevoie urgenta de tratament in clinicile din strainatate. Afectiunea este una rara, inca se fac cercetari in domeniu, avansate pentru a se depista cauzele care duc la instaurarea afectiunii in trupul uman si totodata tratamentul se incearca a fi cat mai bine solutionat asa incat formula cu minimum de dozaj sa poata lecui trupul suferind. Costurile ridicate ale tratamentului nu pot fi suportate integral de parintii copilului, asa ca sfasiati de durere ca rodul iubirii lor e suferind au creat o pagina unde-si prezinta concret cazul si solicita sprijin  si pe principiul putin de la fiecare si data mai departe informatia putem face realmente minuni! Pentru Rares si pentru viata lui ce e pacat sa aiba de suferit doar pentru ca a avut ghinionul sa fie unul dintre cazurile rarisime afectate in lume de acest diagnostic medical, inaintez si-n fata tuturor acest mesaj umanitar in speranta gasirii intelegerii si empatizand sa-l putem ajuta sa poata face acest tratament pentru ca merita sansa la viata la fel ca oricine altcineva.
Si prin vocea celui care scrie acum toate astea, Rares striga saracutul cat poate si el de tare, vreau sa traiesc si asta pentru ca nici bine n-a venit in lume si ghinionul, incercarea mare prin care cumpana existenta lui trece acum il marcheaza, fara doar si poate. Rugandu-ne pentru soarta lui, avem datoria morala sa incercam, fiecare dupa ale sale posibilitati sa-l si ajutam cumva. Cand cineva, oricine ar fi, striga ajutor, nu vreau sa mor, ci vreau sa traiesc si auzim mesajul suntem datori sa dam o mana de ajutor, iar cand omul mai este si copil, nu putem sta nepasatori! Sa fim deci aproape de familia micutului si sa-i ajutam sa-si salveze copilasul din ghearele suferintelor!

Haideti sa castigati la Gpec 2013!

La fel cum scriam anterior, afacerile care activeaza in mediul electronic, virtual, online si au de cel putin sase luni satisfactia ca se adreseaza multumitor publicului larg, pot veni sa se inscrie la Gpec, eveniment ce se tine anual in Romania de 8 ani.

Ca blogger afiliat competitiei eveniment va invit pe voi intreprinzatori economici ce va derulati activitatea si pe, sau exclusiv in mediul electronic, sa veniti sa va inscrieti in competitie. Veti avea parte dupa aceasta participare de o sensibila imbunatatire a randamentului dumneavoastra profesional, caci pe langa premiile de la gala de final a competitiei, participi cu magazinul tau online la testari si analize pentru a-ti imbunatati performanta demersului tau. Poti participa la conferinte e-Commerce, cursuri si documentatii adecvate carierei tale la scoala de vara din cadrul Gpec si castigi sfaturi pretioase in privinta know-howului demersului tau.

Ai parte de un profit estimat financiar la 2710 euro alegand inscrierea la Gpec si pe langa astea esti ajutat sa devii tot mai bun in afacerea ta prin ce primesti de la organizatori: marca de incredere Trusted gratuit pentru 12 luni si alte si alte lucruri bune daca te inscrii. Ca sa o spun pe scurt, pana pe 23 mai 2013, ora 23:59 puteti da click aici si intrand pe pagina organizatorilor veti vedea tot ce va prezint aici si pe pagina organizatorilor. Din marturiile lor si ale altor laureati ai editiilor precedente de Gpec, participarea la concurs ajuta participantii sa-si dezvolte ulterior punctele slabute ale afacerii lor de pana la participarea in concurs.

Succes!

Postare înscrisa în campania – Incurajeaza magazinele online sa se inscrie la GPeC 2013 – o campanie organizata de Gala Premiilor eCommerce si BlogalInitiative.ro, cu sprijnul: evoMAG (www.evomag.ro); F64 (www.f64.ro/aparate-foto.html); ZorileStore (www.zorilestore.ro/tricouri).