Mentine curatenia in ograda ta!

Nimic nu moare si dispare, totul se transforma. Pe acest considerent, al schimbarii infatisarii si/sau poate al rostului initial, orice materie trece dintr-un stadiu de evolutie si functionalitate intr-un altul. Simplu si nimic de obiectat. Cand e vorba despre lucruri. Nu la fel trebuie sa fie vazute lucrurile in aceasta idee cand e vorba despre fiinte si cu precadere despre semeni. Omul nu poate pe toata durata existentei sale, cat timp evolueaza dinspre copilarie spre maturitate savarsind marele salt spre coacere parcurgand uneori anevoios stadiul pre-coacerii din toate punctele de vedere, fizic, cunoastere, emotional, spiritual, aptitudini si capacitati de exprimare multiexponentiala ce-i pot pune in valoare talente si/sau antrenamente pentru acele atribute ce nu le stapaneste omul prea bine candva, dar sa ajungi ca sa vorbesti, sau si doar sa vezi cu ochii rautatii, un om in prag de mare trecere, un om care si-a indeplinit mare parte din insarcinarile acestei vieti, a crescut, s-a dezvoltat, a intemeiat o familie, a avut copii, la randul lor acestia au dus acest traseu al vietii inainte, revin, sa vezi un astfel de om ca pe o epava a existentei, fara a putea fi empatic si a intelege si ajuta cumva neputintele tipice varstei a treia sa fie depasite de cel ce le resimte, e inuman, imoral, iar atare atitudine e prin urmare de intolerat. Caci in privinta felului in care continui sa urci etapele vietii, nu te poti cobori pana la nivelul marsaviei si sa lipsesti de respect sau intelegere omul care a trait mai multe ca tine si deci a experimentat situatii mai multe, mai grele si tu pana sa ajungi cat a cunoscut el, mai ai cale lunga! Asa ca, sa privim in urma cu ochi calzi si recunostinta, ca ceea ce stim fiecare e si aportul celor ce-au fost ca noi si carora le datoram formarea noastra.

Cat priveste in schimb lucrurile, materialele, acestea fireste ca inanimate, fara pleura sufletului care sa le faca spirite, indeplinesc pe langa om functionalitati ce difera de la caz la caz. Cat priveste lucrurile care construiesc si edifica incaperi, hale, depozite, care la randul lor dau viata afacerilor inauntrul lor, orice menire de acest tip, indiferent ca deserveste o atare actiune de tip industrial, sau comercial, turistic, sau de alta natura, fiecare dintre aceste locuri si activitati au nevoie de mentinerea curateniei. Atunci, se valideaza implicit principiul conform caruia ce-a fost odata si nu mai este acum, ceea ce a fost, nu-i nimic ca deserveste alt scop. O astfel de afacere pune in valoare carpele de sters din bumbac, rezultate in urma proceselor tehnologice din industria usoara, cea a tesaturilor si confectiilor. Cu profil uzual pliat pe sectorul industrial, carpe, lavete, haine si resturi de confectii trec dintr-o functionalitate in alta, deservind altor scopuri, cu nimic mai prejos decat cele carora le erau destinate anterior. Pentru ca nu e nicaieri in lumea asta mare o rusine sa ai curat la tine in ograda, pentru ca mai ales cand esti intreprinzator privat, de mai mica ori mai mare amploare, una din cheile reusitei demersului prin care incerci sa-ti faci astfel un renume, daca nu ai deja unul, este aceea a pastrarii curateniei. Indiferent de ce tip de activitate, logica e simpla: produci ceva din altceva si produsul final, sau serviciul il vinzi mai departe. Nimeni nu va cumpara ceva chiar bine facut si de calitate, daca modul de depozitare, prezentare vaduveste prin aspect toate celelalte avantaje: calitate, manopera, pret, livrare.logo-2img-inmdex-s

La fel, ca setare pe reusita, orice demers de tip intreprinzator la scala industriala are nevoie de curatenie pastrata pentru a trece testul si proba increderii propriilor forte interioare de continuare a demersului in conditii optime, cu eforturi centrate pe beneficii obtinute cu o economie de eforturi, adica concentrare si profesionalizare, seriozitate si asumarea unei responsabilitati pentru orice lucru facut sa iasa bine. A avea mereu in ograda de productie a ta, mentinuta curatenia, asigura o buna impresie si castiga increderea potentialilor noi clienti, multumind deja cei fideli produselor si serviciilor pentru care te spetesti muncind, respectand niste norme decente ale bunei atitudini in demersul inceput. Prin urmare, stergi praful, speli geamuri si ferestre, cureti ce mai e de curatit si asiguri o cheie esentiala a logicii 5 s in productivitatea industriala, ce nu poate exista fara curatenie. Esentiala intreprinderii de orice tip, vitala pentru om ca si viata. Ai cu ce, cum sa n-ai, nimic nu se-arunca, totul trece din ce-a fost in ce va fi, indeplinind alt tip de rost decat cel anterior, atata tot!contact-index

Aproape de tine!

Florin Iacob este un tanar ce-a luat viata in piept inca din frageda pruncie. Bunul lui, singurul arac ramas in viata dintre toti cei ce-i alcatuiau familia pierduta intr-o tragica imprejurare cand avionul la bordul caruia se afla s-a numarat printre victimele carnagiului cauzat de prabusirea aeronavei, intr-o primavara cand iarna inca nu disparuse din peisaj. Plecasera cu totii, batranul, veteran de razboi decorat pentru meritele sale, eroism si curaj patriotic de insasi tanarul rege al patriei ce si-a urmat cursul istoriei intr-o negura a existentei sinistre, printre regimuri politice, instabilitati socio-economice si impasuri cotidiene, care insa, nu l-au putut culca la pamant ca pe o salcie, ale carei crengi matura valurile lacurilor pe marginea carora se-ncapataneaza sa prinda radacini si sa-i surade in fata timpului si vicisitudinilor nascute de acesta. A ramas langa nepotul sau, odrasla vie a sperantelor ca familia, numele si buna educatie, simpla ancorare a privirii ferme in viata si preluarea sarcinilor presupuse de necesitatile comportate zilnic de exercitiul supravietuirii, el, batranul inca tanar in cuget si simtiri, Bucur, omul viu care in pofida oricaror greutati acumulate pe masura ce anii i s-au succedat pe firul vietii sale pline de incercari, si-a crescut, ingrijit, educat, hranit si facut mare nepotul, poate mai bine decat ar fi facut-o la vremea si timpul sau, chiar mama lui.
Fara a cunoaste afectiunea si preocuparea materna, si-a format de mic caracterul unui atroce si vehement solitar, pe care abia anii de scolaritate l-au mai domesticit in procesul socializarii educationale si care l-a exersat in proba interactiunilor cu oameni si diversitati de opinii,  infatisari, dorinte, idealuri. Din liceu, dupa ce a cunoscut-o pe Elena, fata care l-a imblanzit si responsabilizat intr-atat incat s-a simtit initial uimit ca si el poate fi inteles pe lumea asta, dupa ce parea la un moment dat in copilarie ca greul anormal la care viata l-a supus rapindu-i normalitatea cresterii si dezvoltarii alaturi de familia lui si nu doar langa un bunic batran, cu problemele sale de sanatate si neputintele cauzate de timp, peste care sa fie nevoit a trece cu vederea nu din lipsa de simtamant sau preocupare sinonima cu grija, dar pe cat era de neputincioasa dezvoltarea lui in copilaria asta in culori gri, tot pe atat spiritul sau maturizat prea devreme si nu oricum, ci pentru n-a avut de ales a inteles ca e mai bine sa procedeze asa, pentru ca el era comoara ce trebuia salvata si nicidecum nu l-ar fi ajutat, pe el copilul neajutorat si chinuit  de soarta sa se planga de greutatile singurului parinte ce-i mai ramase reazem in viata, viu si copt pe dinauntru, dar totusi animat de grija de a-si vedea nepotul crescut si mare, la casa lui, lucrurile au inceput sa se schimbe mult in bine. Caracterul femeii l-a modelat ca viitor parinte, bunul sau, singura cruce ramasa dintr-ai lui de dus inainte prin viata i-a ramas vesnic recunoscator, cand inainte de a se fi savarsit din lumea in care a trebuit mai inainte de putea simti ca traieste, sa-si castige acest drept, luptand in razboi sa-si salveze drepturile lui si ale tarii in care a facut ochi in vremuri tulburi ale istoriei lumii, l-a felicitat si i-a sarutat fruntea inainte ca sa-si fi dat ultima rasuflare tribut unei vieti in care in ultima parte a ei simtea tot mai profund teama de a-si duce la indeplinire suprema atributie ca-l domina din cand in cand. Atunci, privirea ochi in ochi, bunic si nepot, final si inceput de viata l-au izbavit, durerile au incetat si de atunci vegheaza bunul mers in viata urmasului numelui sau din cer, de printre nori. Cand cel mic, Bucurel, fiul lui Florin s-a nascut si Elena l-a strans la pieptul ei, atunci, tatal a stiut ca viata lui merge increzatoare inainte si ca de undeva de sus, cineva pe care-l apreciaza si caruia-i e profund recunoscator si nu dator vandut, ii zambeste satisfacut. Sarcina masculului de a asigura perimetrul necesar familiei sale l-a facut pe Florin sa se ancoreze bine in radacinile pamantului natal si intr-o prima etapa sa consolideze casa veche in care bunul sau l-a crescut. A fost necesar sa mai captuseasca peretii exteriori ai locuintei care se deteriorasera in timp, iar pentru asta, alaturi de prietenii din copilarie au facut munca solidara si folosind priceperea si indemanarea capatate pe langa gospodarie, au dus treaba la bun sfarsit. Iar ca totul sa fie adaptat si prezentului, gospodariei i-au mai trebuit pe ici-colo ceva reparatii la sura, cotetele de animale la fel, ambii parinti si-au devotat eforturile si priceperea parinteasca in a-si educa fiul aproape de glie si animale, caci dincolo de masti si interese meschine uneori in lumea oamenilor, sufletele celor ce nu cuvanta si-ti mai confera ca stapan ce le asiguri adapost si hrana si beneficii sunt mai sincere si-ti dezamagesc foarte rar asteptarile.
Asa ca atunci cand Bucurel nu facuse nici doi anisori si primavara dadea semne c-ar veni, tatal lui i-a pregatit, sfatuindu-se cu mama lui, surpriza vietii lui: iepurasii! Plasa rabitz a cumparat si valurile de sarma metalica 352i-au asigurat custile in care micii prieteni ai fiului sau si-au facut benefic simtita prezenta ca membri ai familiei cu toate drepturile incluse automat si fara discutie. Mai apoi si puiul de Labrador pe care matusa Elenei i l-a pastrat micului ei nepot a avut nevoie de un tarc special unde sa poata fi inchis micul prieten jucaut al lui Bucurel, pentru ca zilele cand ploua, Johny sa nu murdareasca cu labutele patul baiatului, pentru ca altfel de nedespartit sunt ei de cand se face ziua si pana cand luna le vegheaza tuturor odihna. Profund recunoscator este tatal micutului celor de la Est Metal, producator de plasa minune ce-ti transforma micile idei in evenimente placute de viata in fiecare zi! Est Metal Beclean produce si comercializeaza plasa rabitz, cea prin care in fiecare an de-atunci inainte Iepurasul e sigur in casa sotilor Iacob si prin care Johny este la loc sigur, acasa, doar ca in curte, 475
in familia Iacob. Pentru visuri indeplinite si o viata unde clipele de viata autentica nu pun pe buze zambete, ci direct suras nemasluit, Est Metal Beclean e de felicitat pentru ajutorul pe care-l ofera prin produsele sale micilor intreprinzatori.

Detaliile care conteaza

Koko si Miki formeaza un cuplu bine sudat. Mari iubitori de animale, fara de care nu pot concepe viata pe pamant, daca intre specia umana pe care oreprezinta nu este, prin ei in buna armonie si convietuire cu prietenii ce nu cuvanta articulat asa cum o fac ei prin cuvinte, cresc in mica lor garsoniera de 35 metri patrati un papagal, un caine si o pisica, precum si cateva zeci de pesti intr-un acvariu cu bun gust ingrijit si intretinut pentru a face din locuinta lor un mic colt de rai. Al lor,  caci din felul lor de a vedea lucrurile care sunt realmente intr-o viata de om, despre lume si societatea inconjuratoare, a trai in armonie cu tot ce misca si respira, vietuieste si simte si exprima in graiul fiecaruia este asa cum se poate deduce doar a iubi muzica adevarata, arta sub toate formele sale de expresie, poezia  si literatura, pictura, grafica si designul, sportul si miscarea, muntele cu ale sale imbietoare paduri si creste ce se doresc a fi impartasite de pasii, mai intai inceti  si siguri, mai pe urma cand drumetiile devin joaca si floare la ureche si mai alerti se pot desprinde suficient de multe atribute care-i definesc pe ei doi ca oameni aparte si un cuplu frumos, ales cu migala si rabdarea incoronata a timpului, al carui  suflet parca a avut partea lui de partinire pana ce cei doi s-au aflat intr-un final.

Unde se putea intampla asta, n-aveti voi idee, caci desi v-ati astepta la decoruri naturale, muntele, padurea, marea cu a sa plaja, ori inotul in larg, excursiile, ori taman  orice altceva dar care sa aiba totusi o mica legatura cu felul lor volubil de a gusta acele parti ale vietii insotite de destin prin decoruri unde matricea pasiunilor lor comune vor fi fost posibil de adus laolalta, ei bine nu, pentru ca desi poate parea moartea caprioarei, sintagma definind acea predispozitie a unui adevar rostit si afirmat cu convingerea de neinduplecat a evidentei chiar daca nu ar rezona unor asteptari de ordin empatic si romantic, locul lor de intalnire, de aflare a destinelor lor a fost o spalatorie. Si nu una strict rezervata automobilelor, indiferent de gama, sau de tiparul vehiculelor, nici una deservind acea plansa de servicii pentru studenti, someri, sau orice alta categorie ce alege a-si spala si igieniza rufaria la o spalatorie privata, nicidecum alegand ca rufele sa se spele acasa in masina proprie de spalat, ci una mai speciala.
Smart Detailing dedica timp pretios prefacerii in ca noi a tapiteriei auto si canapelelor si fotoliilor din casele fiecaruia, care din lipsa de timp afecat de un program profesional complicat si prea lung, sau din comoditate, de ce sa nu o recunoastem cu totii, apeleaza la servicii profesionale in aceasta directie. La fel si ei doi, fiecare separat venise atunci sa refaca dupa petreceri tapiteria fotoliilor din casele lor, precum si interiorul masinii lui, care avusese ceva timp de cand nu mai facuse o baie serioasa. Asteptarea, bara la bara in traficul atunci aglomerat in intervalul orar in care s-a intamplat fara a  sti unul de celalalt ca ambii sa ajunga in acelasi loc in acelasi timp, precum si, coincidenta fericita, a doua oara cand si-au ridicat catrafusele din casa si el s-a oferit s-o conduca si pe ea cu fotoliile sale la domiciliu, au facut toate la un loc ca peste nu mult timp, cunoscandu-se deja, o reuniune tot de seara sa-i adune iarasi impreuna si alaturi de multi prieteni la un chef ocazionat de o aniversare a unui bun prieten al lui Miki. S-a lasat cu toate cele in buna traditie a convivialitatii, iar dupa chef, fireste ca tot Smart Detailing a fost solutia pentru Dragos, prietenul sarbatorit la chef. De atunci Koko si Miki sunt doar impreuna in lume si viata, iar ori de cate ori casa le e gazda de astfel de serbari, prietenia castiga de fiecare data, caci se stie, dupa benchetuit o scot ei mereu la capat si spalare canapele Smart Detailing precum si fotolii si tapiterii auto devine lait motivul izbandei dupa petreceri. Pestii inoata, pasarea graieste imitand glasul si cuvintele ei si ale lui, iar cainele si pisica se inteleg de minune, chiar si cand mananca impreuna, dar separat, fiecare din bolul sau, nu doar cand adorm unul in bratele celuilalt, pe jos, in cos, pe fotoliu, in pat sau canapea!

Pofta buna! In fiecare zi de la FoodPanda

Traim o permanenta agitatie, o graba in fiecare zi. Rasaritul vine mai rapid dupa ce primavara aduce zorile mai devreme, cresa, gradinita, scoala, serviciul sunt aliniate si aduc un dram de scop mai aproape cu fiecare zi care se intampla. In societatea urbana, aglomerarea multistratificata la fiecare palier de varsta, din perspectiva profesionala, alegere a rutelor spre locurile unde avem fiecare de ajuns la inceput de zi fac pulsul vietii sa fie unulalert. Febra existentei motiveaza, mobilizeaza implicarea sa atinga randamente maximale, dar si consuma. Iar atunci cand consumul atinge pragul de jos, e clar ca plinul se cere fara dubii facut! Cand ti-e foame, continuarea oricarei activitati are serioase probleme in privinta felului in care ea se va termina. Rare sunt situatiile cand nutrientii lipsa din organism nu-si pun amprenta asupra situatiei si bunei functionari a noastra. Cand iti vine sa mananci chiar si un urs, atunci FoodPanda ti-a pregatit masa si e gata sa ti-o serveasca rapid, imediat ce tu ti-ai ales din meniul platformei disponibile online si telefonic produsele care-ti gadila pailele gustative!

Pizza, sandvisuri calde, mancare asiatica, salate, deserturi vin urgent la tine la birou, la sala, la balonul de fotbal, sau chiar acasa, or daca esti in oras si locatia e in drumul tau, treci tu si-ti alegi ce vrei! Weekendul trecut reveneam din plimbarea matinala pe carari de munte incheiata cu alergare usoara inapoi spre casa, cand ajuns acasa trebuia sa ma pregatesc de ziua de balon, fotbal cu baietii! Joc amator, dar care naste in fiecare om pasiunea consumarii caloriilor in alergare, dribling, plonjat dupa minge, spiritul de echipa, conversatiile privind tacticile de joc la inceputul meciului si intre reprize, apoi conversatiile amicale detasate de la final dau aerul relaxant al sfarsitului de saptamana petrecut fara griji! Iar dupa ce comanda la FoodPanda e data cand meciul se joaca, finalul sau face ca ziua sa continue bine, la un pahar de poveste cu prietenii. Intre timp, berile ciocnite intalnesc pizzele aduse prompt si de aici povestile se multiplica si se lungesc frumos. Tot e duminica si pana luni, cand iar incepe activitatea sa bata la usa, mai este! Prompti, rapizi, draguti si generosi la tot ce inseamna mesajul clientilor, operatorii platformei transmit profesionist comanda ta verificand toate datele introduse de tine in campurile aferente si pofta buna de la ei din online vine imediat si la tine la masa, asa incat sa nu stai mult sa astepti. E o idee foarte buna, adunarea laolalta a unitatilor de alimentatie publica sub platforma a carei functionalitate nu dovedeste altceva decat ca tehnologia ajuta realmente! Cauti, afli, comanzi si esti multumit! FoodPanda e aliatul foamei tale, pe care o domoleste in fiecare zi, cu placere!

Let’s party!

Denisa si Sergiu se stiu de cand erau mici! Grupa mica, mai exact. De cand el o ruga pe mama ei sa n-o mai certe ca nu e frumos sa-ti certi copilul ea i-a devenit draga. Dupa anii in care au invatat cifre si litere impreuna, tot impreuna au dansat cel mai frumos la banchetul dintr-a opta, la liceu au devenit colegi de clasa la handbal la liceul cu program sportiv si acum pregatesc nunta! Pentru ca afara nu mai poti privi piscina sau parcul ca pe un punct de reper ok in cadrele care se fac in materie de foto-video la evenimentul menit sa celebreze alaturi de prieteni apropiati iubirea dintre voi doi, Sergiu si Denisa au inceput din primavara sa se intereseze despre sarbatoarea lor oficializata cand ei se vor domni unul pe altul. Si ballroom nunti a devenit o solutie la indemana mai ales in masura in care multa lume asista bucuria chipurilor lor iubindu-se si sarutandu-se in dansurile care-i antreneaza pe toti la petrecut.

Restaurante nunti au gasit in ultima parte a verii, cand toamna incepea sa-si dea semnele prevestitoare ale rodului ce se formeaza mai intai si apoi se cere si cules si depozitat cu grija. Asa si ei si-au dus pe mai departe iubirea pe treptele superioare si acum vin in fata prietenilor sa sarbatoreasca frumosul desavarsirii umane: iubirea! Muzici bune, lume multa, cadru care suporta toata afluenta asta mare si stari si dispozitii ca la petreceri, pe toate le leaga un lucru: simtirea si decizia asumata de doi oameni ce se iubesc si altii mai multi care-i sarbatoresc si se bucura alaturi de ei. Altii vin sa redea posterioritatii imaginea clara si vie a iubirii celor doi in pozele si filmarile acontate cu ceva luni inainte pentru seara cea mare cand destinele se unesc sub atingerea sagetii lui Cupidon!