daza

nicio pilda n-are zetu
ala din comert e hotul
de timp cand banu-i peste
bunul-simt pierdut pe drum
de unul sau alta
si chei din lacatele mintii
nu ies din buzunar
si nici din gura
cand aceasta nu-i adapost
nici macar pentru doua lucruri,
coafura si dantura.
senectutea-i boala grea
pe ploaie deasa ca sub dus
cand alimentarea cu apa
se suspenda momentan
indefinit ca motivul pentru care
nu ies oameni din mormant
chiar de-ar fi fost sa fie
sadite acolo macar vreo 2
seminte din el, o unghie
un floc din capul nechelit
de vreme sau de poluare.
se merge inainte
startu-i dat deja
ripit e doar o intrebare

Advertisements

tetrapareze

cum iti scrii pe cruce
numele ti-e si pastrat
in memoria timpului adunat
laolalta cat sa stearga
si vopseaua de pe lemnul care
n-a-nflorit si nici bobul
infipt
in pamantul de pe piept
n-a reusit sa scoata
unghiile-n afara
din mormant.
de pe vremea cand inca
pruncii n-apucara si sa suga
desi tat-a fost destula
ciorapu’a-nvelit bine iarna
piciorul ce-a vazut iar primavara
si-a uitat viforu’afara
cand lui i-e bine-n pat
si pisica-i toarce bland
la inceput doar
pana sa o faca mai intens

iesor

nu-i mare diferenta
cand privesti pe geam
sau esti dincoace de el
cand ploaia-ti rupe osul
si-nghetata-i haina
pe dinauntru si pe dinafara
ca niciodata-naintea lor
din tine ceva n-a stiut
cum e ca sa mori
si de la clape sa-ti cante
recviemul in cioc de pahar
toti aceia ce nu stiu cum e
cand o spunem tare
ca da, nu stam

pe nisipuri ce ard
si nici nu suntem inca
cumparati de tot
ca sa uitam sa recunoastem
mana care creste
cand alina, sufla nas
impinge de la spate
ca sa urce panta ascutita
ce aluneca pe ploaie
si te coboara iute
iarna de la inaltimea
cerului ce-ti pare
prea aproape de ochirile
cu care prea devreme
te obisnuiau sa poti de toate
sperantele aripilor de ingeri
ce ne-nvatau si pe tine
si pe mine si oricine
ca sa vezi
macar o data
cum e
atunci cand zbori.

pinchon

ce sa dai cand e prea gol
de consistenta tot vasul
care-a-ncaput prin praf
si trante-n urme de cal
cand ploile se-armau
de foc intetite si de vant
nu mai suntem lume
cand bruscam cu erezie
catafalcul cozii de cal
unde-adoarme langa coroane
moarte de viata
flori sustrase din tarani
acolo unde-aveau si apa
plus ce le mai trebuia
ca sa nu se fi trezit
si ele zombie
ca prea multi dintr-o multime
dislocata vietii cu pricina
prinsa-ntr-o postura inecuata
scrisa si rescrisa-n plan cu panta
cu valori prea adevarat de false
cand palpate raman doar trasele
ce-adorm inainte de pieire
sufletele ce trag sa rupa
zidul noptii-ncornorate
cu o frunte inimoasa
care lasa pe afara
lacrima de sange
in pocalul care urla

skeleton

decazi pe-o rana-n bruma diminetii
ca sa-ti fie ochii zdraveni
cum ar fi sa-ti cada-n poale
ceru’ camerei cu tot cu lustra
cand somnu’ ti-e-n vis deja
iar din crang se-aud parca
si urca din craca-n craca
veverite-nghetate-n coada
jucause-n vanatoarea de alune
protesteaza dup-aceea-n soapte
inmiresmate-n vesminte de duh
returu-i fara de aripi
cand si treptele s-au ros
cremele-nghetatelor dorinte
au aroma catifelei prinse
dimineata la cafeaua aburinda
servita-n timp ce-afara-ngheata
nisipul sub rotile ce scartaie-ncet
de la greutatea mult prea mare
pentru ca sa poata inca
cadrul sa mai duca
inainte cade la vale
si tiroliana cere muschi
ca-n punga lasi adrenalina
prea colorata cand miroase
de-i departe si de vrere
cum asteapta ea napasta
sa prefaca loteria-n pas
si-o talpa lunecand pe penta
e-o raza de speranta
ce se duce cu nisipul
ros pe roti si toc