Talismanul

În negura Bucureștilor, dimineața devreme, plin centru, o terasă unde un filosof în plină coacere împarte o bere rece cu un fost camarad din liceu. Între timp camaradul a intrat pe ușa din față a Poliției, absolvind Academia și deprinzându-se cu un altfel de ritual al zilei de cum prietenia adolescentină din provincie o umplea cu fel de fel de ghidușii, mai ales în vacanțele lungi de vară. Din momentul când tatăl lui Petru, actualul filosof în coacere, intrase la vremea respectivă într-o depresie post-singurătate, sentiment ce l-a cuprins imediat de cum mama tânărului și nevasta cu care-și împărțea și bine, dar mai ales greu și rele, că viața în sărăcia provinciei unde industria lui Ceaușescu nu mai avea ce produce, locurile de muncă nu țineau pasul cu abundența angajaților din fabrici și uzine puși pe liber de guvernele care privatizau pe bandă rulantă și pe mai nimic mastodonții care apoi erau declarați neviabili și în consecință se valorifica prin tăiere și reciclare doar fierul și restul metalelor din care structura halelor era compusă, iar oamenii innebuneau de grija zilei de mâine, copilul era abia printr-a șasea sau a șaptea, micuț, ce mai. De la bătut mingea pe maidan ori stricat bicicleta urcând și sărind de pe trotuare căci focul interior al tinereții se cerea și el stins cumva printr-o primenire a corpului și a sufletului altfel de cum primul impuls primar i-ar fi impus-o, iar asta de grija banilor pe care nu-i aveau nici ai lui în casă, iar el nici atât nu putea visa la ei, era copil, de lucrat nu găseau ai lui, iar pentru el era mult prea devreme să poată fi admis undeva, chiar printr-un miracol că ar fi avut unde. Miracole nu se nasc nici dimineața, nici seara, printre înjurături, reproșuri, palme și pumni pe care la început îi împărțea doar tatăl mamei, până când și ea s-a dezmeticit, sau cumva în rotocolul loviturilor s-a agățat de coada măturii peste care loviturile lui o doborâră și înstinctiv obiectul a devenit liman și chiar talisman, căci teama și durerea, lacrimile și scenariul trăit pe viu prea mult timp cerea o modificare de roluri ca să dea thrillerului din viața familiei o nouă curbă spre ce nu se știe clar, dar măcar suspansul să atârne și să prelungească în definitiv o realitate care să permită copilului să devină adult, c-apoi părinții dacă tot s-au dezumanizat, să-și poată el duce viața în siguranță de unul singur. Nu a fost nici gând mediul propice pentru evoluție, creștere într-o direcție dorită, așa că evitarea conflictelor la care bătăile, certurile, zgomotele și cioburile de cele mai multe ori l-au speriat mai întâi, după care l-au împins spre carte. Biblioteca a devenit refugiul lui și doamna Nina de acolo, dascălul, mama, gospodina care s-a ocupat de el pentru menținerea pe o linie de plutire. Lecturile l-au făcut să vadă nu fastul, nu binele, dezirabilul, căci o vedea și simțea că n-are cum le compune sau asigura el singur, așa că s-a ocupat de critica a ce este și la care el nu are cum avea acces în situația în care familia lui devenise câmp de bătălie și ocara asta-l zdruncina din rădăcini, dar textele i-au ținut cumva de cald, l-au povățuit, l-au întărâtat atât cât trebuie ca să poată admite că nu se lasă doborât. Alternativa ieșirii din casa-asediu de război, cauzat de șomaj, lipsă de perspectivă pentru loc de muncă, salariu și un trai liniștit, cumpărături, gătit, luat masa acasă, în liniște, facturi plătite la timp nu suna bine, nici în cazul transformării peste noapte în om al străzii, n-avea liniștea nepăsării, prenadez, nu fumase nici măcar de curiozitate și-atunci considera că nu merită să riște a-și periclita situația mai mult decât i-au făcut-o deja părinții, nici al fugii de acasă și reorientarea spre alt loc unde cum-necum să fi încercat să se fi descurcat cumva. N-avea cum, era prea tânăr, necălit cu greul vieții, legal nu putea lucra și deci nu putea accepta că fuge că n-avea rude la care să tragă într-un plan de răzvrătire față de neînțelegerile părinților, dar folosea ușa căminului doar de două ori pe zi. Dimineața când pleca la școală, fără Bună dimineața! Ți-ai pus pachetul? ori stai să bei un ceai cald înainte, că-ți pun eu pachetul și cel mai adesea acompaniat de sforăieli întărâtate de luptele care precedaseră somnul părinților, ori când cearta și ocara-și cerea partea prea devreme, frigul și nervii întinși de lipsa vreunei perspective de liniște reluau spectacolul de împungeri, cu zgomote și lovituri chiar când copilul se opintea să iasă întreg din casă, unde nu mai revenea decât noaptea, mult după ce se întunecase și tot mai târziu ca să prevină ca spectacolul să fie în toi la revenire. Slăbit de tensiunea nervoasă la care-l solicitase mediul ambient să se adapteze dintr-odată, apoi scurtimea, frecvența și precaritatea aportului alimentar setat pe apucate, fu trimis de prietenul său în București să stea la sora bunicii, la care părinții urmau să-l trimită chiar pe el pentru liceu. Casa naționalizată, vechea încăpere cu spațiul locativ mare și vastitatea sa scoțând în relief insuficiența pieselor de mobilier care populau pereții păstrați cu grijă de tânăra care se născuse în timpul războiului și îndurase apoi cu stoicie tot ce a năvălit cu buldozerele, tancurile, bocancii, opresiv în viața ei l-au format cu un spirit de îndurător care nu întoarce capul la plecarea din casă pentru că știe înainte de asta și adresa și ce a lăsat în casă. Un analitic prin definiție, memorie bună, fotografiere a spațiilor, culorilor și detaliilor ce se pot repera cu ochiul liber fără a face apel la o lupă, circumspect din nevoie, intră la liceu în București, fiind la scurt timp de la debarcarea în capitală înfiat de bătrâna care înțelesese că mai rudă era cu nepotul ei, prietenul băiatului nevoiaș, dar cum soarta acestuia nu depindea de vreo moștenire sau până atunci de orice fel de ajutor pecuniar, mai multă nevoie avea, atunci chiar prietenul introdus ei de către nepot. În atare condiții, dincolo de necesitatea de a fi apelat la cărți de filosofie pentru a putea trece peste faptul că nedreptatea pe care soarta, viața însăși i-o înfăptuiau luându-le inițial joburile, apoi mințile părinților lui, pasiunea la care s-a înhămat de atunci de când hoinărea pe străzi și-n biblioteci doar ca să nu mai dea ziua pe acasă în plin spectacol cu năbădăi, Petru s-a obișnuit să poată controla foame, frig, temeri, pentru că viața l-a pus pe neașteptate să învețe lecția asta scos la tablă și atunci țestoasa din el a-ntărit carapacea și-a folosit-o mai mereu. După absolvirea facultății, cursurile masterale l-au adus în atenția recrutorilor pentru serviciile secrete, divizia spionaj, inteligență, așa că și-a zis de ce nu? și a mers mai departe cu pregătirea specifică, antrenamente fizice exorbitante, situații limită inimaginabile în civilie, totul permis, imposibilul factic, poate doar în imaginarul conceptual să-ți fi trecut prin minte că ar exista posibilitatea ca un atare scenariu să fie posibil, dar nu și aplicat, musai chiar ție la curând timp după asta. Eh, cu toate astea noul tip de angajament de tip proiect, pentru că în concomitent cursurile masterale-i ocupau în felul în care chiar el își alesese parcursul, timpul din perspectiva minții l-au acaparat nu cu totul, dar suficient de mult încât după testările inițiatoare în privința crudei realități de care agenții au parte în misiuni l-au suit pe un piedestal de unde nu a mai dorit să sară ca înotătorii în apă la auzul semnalului pistolului de start în competiții, ci să se afunde mai mult în misiuni cu risc pronunțat mai mare și incertitudine în privința următoarei misiuni. Deh și asiguratorii trebuie să mănânce o pâine! Nu tu urmași încă, dar perspective pentru o familie cum și-ar fi dorit-o de mic chiar acasă fiind și nu s-a putut pentru că statul le-a luat joburile părinților săi, aceștia au ajuns să se tot certe și bată din cauza neajunsurilor, iar de el nici nu s-au mai sinchisit, din moment ce nici de soarta lor nu mai erau în stare să se ocupe la modul cum ar fi fost firesc să se fi întâmplat. Noroc că acum în noile provocări în care tot felul de misiuni de recuperare, bunuri, valori, persoane cu nume sau semnificație mare în angrenajul statului și-au găsit loc în viața lui, tehnica și tehnologia smart ajută omul să facă binele și să-l dea chiar mai departe, restabilind o normalitate în locul unei probleme pe care a avut-o de soluționat și pentru aflarea soluțiilor corecte la ecuația-dilemă la fața locului a trebuit să sape tot mai adânc. Bijuterii inteligente, estetice, atrag și privire dar nu suspiciunile, ci mai degrabă respectul datorat omului care le poartă cu atâta simț estetic al propriului fel în care știe să semnifice prin asta respectul ce se cade automat impus de linia unei comportări ce transcende vestimentarul, limbajul trupului, cromatică. E vorba de demnitatea aceea a lui firesc în comportare, poartă-ți portul și vorbește-ți vorba.

Folosită chiar în jurnalismul de investigație, paravanul dezvăluirilor șoc ori wow-ul ultra-semnalizat de la distanțe mari prin descoperirile ce pot avea loc în cadrul cercetărilor și ședințelor de documentare și interviurile prealabile, tehnica acoperirii, camuflării camerei video portabile, de capacitate, claritate și recunoaștere facială impresionante în condițiile vitrege ale întunericului, ceții, ploii, practica adormirii vigilenței inamicului cu care te confrunți în teren devine literă de lege prentru unul ca Petru sau oricine din echipa din care face parte. Sub deviza Nimic nu este doar ceea ce pare a fi, a urmări și a putea fi urmărit nu se exclud concomitent, nici dacă a doua parte devine posibilă doar cu acceptul tău pentru a da iluzia inamicului că preia frâiele luptei, când de fapt tu controlezi unde-i abați atenția pentru a-ți asigura facilitat succesul misiunii. Cu minciună, simulare, disimulare, prefăcut, scamator, magician, hoț, vandal, dragon, gladiator, misiunea poate să te treacă prin toate aceste roluri, iar dacă nu dau randamentul scontat, atunci trebuie să apară ajutorul completitudinii feminine. Aparența cuplului, logodnă, mariaj redau cu cărțile pe masă imaginea unei asumate alegeri de deschidere față de cel care ți-e inamic în calea succesului misiunii pe care pentru a-l adormi și a îndeplini sarcina trebuie să-l treci și prin șahul destăinuirilor unor invitații la cină, poate doar-doar se mai scapă niște ponturi minciuni-adevăruri esențiale. Comunicarea dintre operativul de teren și echipa de monitorizare a acțiunii nu mai e ușor reperabilă și luată ușor în derâdere prin slaba camuflare, casca și microfonul, căci brățări inteligente sau cercei înteligenți pot face același lucru pe care și literatura vechii Elade a făcut-o prin Gyges și al său inel aparte prin care se putea face invizibil și accede în locuri și timpuri când nimeni nu l-ar fi reperat. Iar dacă așa cum spuneam, deznodământul misiunii trece și se lasă ceva mai mult timp așteptat și accedem în filmul derulării ei la panta negocierilor cu inamicul sub platoșa sensibilizării ca atribut al adormirii vigilenței, atunci femeile și purtatul ornamentelor vestimentare în acord sau armonie cu o linie vestimentară căreia le sunt devotate, pot face mai mult decât pot lăsa impresia.

– Hai noroc, Petrică și naștere ușoară doamnei tale!

– Că doar n-om împărăți noi lumea, Sergiu, dragă, aici am aflat-o, aici ocinstesc și-o sărbătoresc! Închin această bere în scopul recuperării curajului de a simți din nou firescul din om și de a nu mă lăsa în patima sentimentalismului indus de el dorado…

– Bate mai mult înspre gri, ca-n auriu, dar totuși, tu ești legenda acum…

Articolul participă la SuperBlog.