Casă ca să fii mereu acasă

Salutare, prieteni, ca mine, nu ca Cristi Minculecu și pe acorduri diverse de muzică ce-mi cântă-n cap, n-avui inspirația alegerii a ceva mai strict, album și atunci vreo două ore o dj-iță blondă fără cosițe cu căștile pe cap întreține atmosfera și parcă-i o food bloggeriță, că tot e la modă procesul a două astfel de exemplare, la butoane din secundă-n secundă mișcă, învârte butoane, țopăie, cred că pulsu-i trecut de 150, ce mai sportiv de performanță la cât solicită motorașul, încerc să vin cu povestea de azi pe blog. Potpuriul, perpetuum-ul mobile muzical prin care trecem, eu direct cu urechi și dispoziție care mă duce din mai jos spre creste pe măsură ce recunosc ori nu, dar ce urechile-mi aud trec prin filtrul personal și de-mi place-s sus și fac și eu la taste ce face dj-ița, ca la biroul de dactilografie, dacă nu, stau și mai cuget, rumeg, trag de timp să plămădesc ideea, o trec, o gândesc, o ochesc din diferite unghiuri, mai retractez câte ceva și tot așa, mă face un călător spre o direcție necunoscută, mă simt ca un pionier, dar nu în sensul acceptat în comunism, ci ab origine, de pășitor la început pe cărare neumblată și atunci și farmec și optimism, curaj și cutezanță te duc înainte, principalul e să depășești cu o bună orientare și fermitate la decizie și mental de fier să depășești toate metamorfozele dese ale parcursului.

Nu știu ce-mi veni, dar gândisem structura actualului text ca pe ceva ce făcea referire și la astfel de construcție, iar prin gând și pentru că ce-mi cântă-n cap e mixat de o blondă cu părul despletit, gândul mi-a zburat la campioni, de-ai noștri, care au făcut ulterior retragerii din activitatea de performanță în sport, pasul spre altceva. Muzică, electro-mix face de la butoane de după retragerea de la începutul anilor 1998 din gimnastica artistică, fosta componentă a lotului național de prim-plan, Alexandra Marinescu, asemănată atunci chiar cu cea mai bună sportivă a secolului trecut, așa cum a fost unanim desemnată Nadia Comăneci. Ea, tânăra care la 16 ani se retragea din cauza unor dureri constant-acute la spate, se numește Alexandra Marinescu și după 1998 mixează muzică, e și gamer, are și o emisiune ce se cheamă Nuanțe la un post local de radio din Deva, unde și locuiește în prezent. Scolioza i-a dat fetei de atunci, doamnei de astăzi, durerile acelea teribile de spate care au scos-o forțat din echipa națională și din sport, forțând-o să se reorienteze spre ceva profesional mai puțin solicitant dată fiind situația medicală, iar cauza o situează pe Alexandra în topul performerilor sportivi a căror carieră a fost afectată de durerile acute ce vin la pachet odată ce examenele medicale o dau ca certitudine, alături de Usain Bolt, înotători și atleți internaționali. Din datul natural, scolioza a făcut ca să fie nevoie de alte materiale pentru structură și fundație pentru ca viața să continue pe aceleași fundamente pe care personalitatea individuală și-au pus amprenta asupra contingentului. Iar din punctul acesta în care viața ei a ajuns, tot greul zilnic, ce doare și nu te mai lasă nici să faci ce făceai până atunci, dar nici gândul că e doar un intermezzo trecător nu te ajută deloc, verdictul medical la baza căruia stă necesitatea schimbării totale a stilului de viață, maturizează omul ce devine parcă interpretul propriului rol în filmul vieții sale ce a luat-o brusc pe un alt traseu de cum curgea până atunci. Îmi vine acum în minte cazul lui Mihai Neșu, fostul fundaș stânga al Fcsb-ului de azi, pe atunci, anii 2005-2006, era cea mai glorioasă echipă a clubului de fotbal Steaua București, care ulterior marii performanțe din acel sezon, la un pas, un gol, câteva minute de calificarea în finala cupei Uefa, se transfera în 2008 în Olanda la Utrecht. Niciodată să nu cedezi ori să te lași înfrânt, doborât de situație, căci peste toate cele care vin și te atacă, puternic cu adevărat este acela care se opune tendinței și reușește astfel să-și mențină cugetul curat și respectul și aprecierea tuturor celor din jur. E și ceea ce și el a dat mai departe prin felul în care s-a agățat de viață cu tot avântul ascuțit cu care aborda fiecare evoluție a sa din teren. Recuperarea sa, lentă l-a făcut pe paralizatul Mihai Neșu să înțeleagă că experiența prin care a trecut s-a întâmplat cu un scop, care o fi acela e timp să-l caute și să-l afle, mobilizându-se să accepte situația deloc ușor de acceptat, că totul poate evolua încet, greoi spre mai bine, cu răbdare și speranță. A-nțeles și i-a conferit libertatea soției sale pentru care nu a nutrit altceva decât o viață mai bună ca a sa, nedorind a o fi consumat inutil lângă el. A folosit banii și impactul său mediatic pentru a ajuta sănătatea altora, donând bani pentru cazuri grave, operații în străinătate, construcții de cabinete medicale, analize, clinici de recuperare fizio-terapeutică. Fundația sa a devenit o oază de speranță și lumină pentru bătuții de soartă, similară implicării Paulei Herlo de la România, te iubesc! și a fundației prin care donațiile din tot felul de evenimente cu un caracter preponderent sportiv, social, coeziv și merg în construirea spitalelor de care sistemul public de sănătate duce lipsă. Ca cel de oncologie, pentru o rată mare de incidență infantilă pentru care nu există viitor dacă nu e boala depistată precoce pentru administrarea tratamentului aferent, ca secție dedicată afecțiunilor cauzată de arsuri, incendii, explozii căci după Colectiv s-au constatat mari lipsuri. În tot acest proiect de revizuire a planurilor vieții sale, într-ajutorării altora, Mihăiță Neșu a lucrat 100% cu tot ce-i mai bun, ca să ajute, să aibă și alții posibilitatea de a se reface. A construit din temelii, a renovat, utilat, dotat cu aparaturi de specialitate de ultimă generație, cabinete și clinici de recuperare a motricității. L-au convins că e treaba serioasă cu achizițiile de materiale, livrările prompte, prețul direct de la producător, cel mai mic din piață, rezultat nu din reducerea garanției calității produselor, ci din eliminarea costurilor aferente depozitării.

Casa de comenzi Vindem-ieftin a fost aleasă furnizor pentru proiectele sale și pe baza solidarității pe care oamenii i-au transmis-o atunci la greu. Mărturiile acestora au dezvăluit prin recenziile video seriozitatea, punctualitate care ajută planurilor să transforme proiectele din vis în realitate. Dintr-un film fain pe care-l văzui la un moment dat, Viața ca o casă-i spunea lui, un tată-și aduce fiul adolescent pe drumul cel bun al controlului firii asupra pornirii spre adicția de droguri și în plan mental deziluzia neidentificării cu ceva bun, sănătos, viabil. Tatăl despărțit de mama băiatului pentru că acesta se îmbolnăvise de cancer și la momentul când analizele medicale necesare pentru muncă i-l descoperiseră, flagelul era avansat, așa că nu i se mai dădea prea mult timp de trăit acestuia, de aceea și femeia se reorientase rapid dintr-o pornire ce nu însemna trădarea unei promisiuni de la biserică și de la oficiul stării civile înainte de acel Da împărtășit, ci poate neacceptarea că va fi singură și insuficient de puternică să facă față situației, nici pentru ea, nici mai ales pentru fiul ei, se trezește cu fiul său pe cap pentru vacanța de vară, mama rugându-l pe fostul său soț să-l recupereze ca om, căci e tare năuc și umbră pământului pare-se că face degeaba, atât ca adevăr crud, cât și ca dispoziție afișată față de orice, viață, școală, fete, nimic nu-l atrage, el e mereu slab, slăbit, parcă se ascunde de ceva, ca să se păstreze departe de eșec, durere, suferință. Nu psiholog, nu tratament de anxietate, nu sport, nu sală, nu prieteni, nu fete, nimic, școală nici atât. Spre finalul filmului, când băiatul se împrietenește cu fiica vecinei, cam de aceeași seamă, prin ceva captivat să intre întâi în vorbă cu, mai apoi progresând nivelul relației de prietenie, descoperă chiar iubirea, băiatul începe să mai renunțe la drogurile pe care începuse să și le procure ceva mai greu la tată, ca acasă la mama care era atentă la prietenul ei, nu la băiatul care e mare și e la școală plecat să-nvețe, ajungând chiar să-i reducă din calmantele durerilor tatălui său, apoi cunoașterea fetei de care se simte dintr-odată legat mai mult decât o cunoștință temporară de-o vară, începe să se simtă și util și mai bine, decât suferind ca până atunci, căci așa-și reteza durerea cauzată de realitatea ce i se părea un zid de netrecut, de parcă băiatul din film ar fi jucat în același timp nu doar în film, ci și-n videoclipul muzical al piesei Outside al trupei americane de rock Stain’d. Trebuie să recunosc că și unul și altul arată cam la fel, alura, greutate, înălțime, par a fi aceleași, iar după o verificare sumară, nu detaliată că n-am acces la prea multe informații ca agenții secreți, ideea e că în jurul piesei și a genului rock metal alternativ, nu doar Staind, ci și Limp Bizkit, Kid Rock sau Linkin Park, ca să amintesc doar de câteva nume de artiști au planat presiuni mediatice cu duiumul. La modul că tematicile abordate de textele pieselor asigurau o emulație în rândurile fanilor căliți cu rockul anilor trecuți, celor mai tineri, în schimb oferindu-le o prea mare exaltare, aceștia neînțelegând caracterul tranzitiv al mesajului artistic comunicat textual, iar preluat direct, nu metaforic slăbeau emoțional caractere anxioase și necoapte. Așa că unele sinucideri din rândul fanilor acestui gen muzical au creat o emulație și mai mare în rândul tinerilor,pe lângă a-i solicita pe artiști să iasă public cu mesaje sociale transmise fanilor prin care deplâng alegerea disperată a celor ce au dorit ieșirea din viață atunci și așa, ei neavând nimic de a face cu asta, muzica e pentru toți, destindere, plăcere, gâdilare a simțurilor, nicidecum pedagogie sau consiliere psihologică. Pe acest fond, filmul din 2001 despre care vă spuneam și care tematizează contingența, surprinde problemele comune, curente pe care cuplul de vârstă medie le are, ca parteneri de viață cu responsabilitate și de părinți, iar pe acest fond, copilul, surprins la nivelul pragului de avânt spre majorat e încă adolescent, necopt, nedeprins cu multe lucruri în viață, apatic, stângaci mai degrabă ca temerar, curios, explorator, timid, retras, cel mult neutru la modul excesiv, umbră a viețuirii. Și dacă realitatea i se pare un chin, următorul pas spre neutralizarea ei e ceva care să schimbe perspectiva. La îndemână, firește ca de fiecare dată vine calea mai simplă, halucinogenele, iar nu atitudinal s-o recepționezi diferit de până atunci, pentru că lipsă de curaj, încredere în sine, ceva, orice.

Știind că nu mai are mult de trăit și văzându-l și schimbat de când fiica vecinei sale a dat pe la el într-o zi și de atunci vine de mai multe ori zilnic întrebând sau căutându-l pe fiul său, începe să clădească pe locul fostei magazii de scule o casă cum se cuvine pentru a dăinui după el și a i-l păstra fiului în memorie ca omul care s-a sacrificat până la ultima pâlpâire de suflare ridicând o casă care să le fie cuib lui și fetei cu care știa că se place. Reacția tânărului e una inițial de șoc, după ce află adevărul, se simte nedreptățit de tot, de stare, de sănătatea precară ce i-l va răpi pe cel care i-a dat viață tocmai acum când reluase un liant ce i-l deposedase de când mama i se dădu din calea lui nespunându-i și de ce. Doar că fata e cea care pune piciorul în prag și-l readuce pe pământ cu picioarele bine-nfipte în ancora ultimelor zile când tatăl se duce și construcția începută se suspendă doar pentru a-i cinsti memoria și oficia înmormântarea, apoi cu forțe remontate și de priceperea adevăratei lecții de viață predate de omul luat din viață mult prea repede, nefiind bătrân tare, ci doar grav bolnav când și-a descoperit la un control inopinat afecțiunea de care suferise fără a fi știut concret de ce anume boală suferă, finalizează așa cum trebuie casa lor. Începută de tată, continuată și terminată de ei, e o poveste dramă-romance ca gen,un preambul pentru un bun augur dezirabil și tinerei perechi care se sudează și mai bine și pe umerii căreia apasă povestea tatălui băiatului, ce devine maturizat forțat de împrejurări și scos la lumină pentru că triumful firescului în cursul neabătut al ciclului vieții e inevitabil.

Poveștile despre cum se admite greul, cum se digeră și depășește el vin acum, aici pentru SuperBlog.