Exemplu de succes

Așa cum spune despre el că se bucură că a ajuns să înființeze propria afacere care s-a pus bine pe picioare și este azi o oază de unde se înfruptă și alții, Ceo și founder-ul Avbs credit vine la interviu și dezbracă aura ce îmbracă reușita, revelându-ne tuturor pașii care au putut face în timp posibil acest lucru. Nonșalant și detașat de orice minimă presiune sub care s-ar fi putut oricine altcineva simți, mai ales dacă obișnuit mai mult cu prestarea muncii de care se declară așa cum reiese din propriile cuvinte, atras, prins în mrejele sale, iubitul și devotatul său susținător până acolo încât să sacrifice întocmai ca la biserică și starea civilă nu doar un timp efectiv zilnic sau săptămânal, văzut ca program/ normă de lucru, ci și 100% mobilizare de ochi și urechi, păr mai puțin că e non-aplicabilă referirea la modul prezent, ideile care i-au venit pe parcursul activității sale i l-au răpit pur și simplu, cu toate astea, dezinvolt până în măduva oaselor spune că trocul îl mulțumește și avantajează. Nu ar concepe pentru sine investiții colosale pentru buget și incongruente cu pragmatica lucrului simplu și bine făcut, chintesență exprimată prin  dai un ban, dar stai mereu  în față sau investiția durează o veșnicie ca să remedieze ce i-a răpit natura poate prea devreme. Implantul de păr, pentru care în anii ‚90 actualul președinte al federației bulgare de fotbal, pe atunci titularul porții primei reprezentative, Borislav Mihailov plätea echivalentul a două mașini de clasă, stil, lux, Rolls-Royce ca să vină după campania de calificare pentru Europenele din Suedia 92, acolo unde părul din cap era trecut și fizionomia lui te făcea să crezi că lui Hagi la București i-a apărat 11 m un moșuleț și să se califice cu Hristo Stoicikov, starul Barcelonei de atunci, la World cup 94, iar Bulgaria să vină pe 4 la finalul competiției, ajungând înaintea României – care venea pe 5- jucând semifinala și finala mică. Nu, nicidecum! Nu e nici Gică Popescu, baciul generației de aur a naționalei de fotbal a României ori, coborând ușor cam semnificativ ștafeta pe linia asta a mondenității, celebrității, a prim-planului cotidian, nici Mihai Trăistariu, cel care cu poate nici 10 ani în urmă, scriau ziarele, atins de imaginea nepotrivită cu propriile așteptări pe care oglinda i-o reflecta, mergea la o clinică unde și Andreea Marin se tratase de curând de o afecțiune, pe vremea când, la scurt timp după eșuarea mariajului cu Ștefan Bănică jr. și începea o relație cu un tânăr cetățean de-al locurilor. Pe atunci, ne spune Valentin Anghel, eram boboc în liceu, nu aveam prea multe idei despre ce aș vrea să muncesc ca să-mi și placă ce fac, să-mi confere totodată și confortul financiar de care să mă bucur. Dar, mai pe urmă am terminat liceul, cu timpul am început activitatea în domeniul notarial intrând zilnic, lunar și anual în contact cu o sumedenie de oameni, persoane fizice cu nevoi comune, de la retrocedări, procese de succesiune proprietăți, întabulări terenuri, proprietăți imobiliare și pe când democrația politică zice-se trecea în deceniul doi după decembrie ‚89, realizând neajunsurile unei piețe a creditelor din discuțiile purtate la birou cu clienții, am realizat ocazia de a face eu munca pentru care mulți dintre clienții biroului unde lucram veneau și ne mărturiseau că este greu spre imposibil să întrunească anumite condiții pentru creditarea bancară aferentă liberei inițiative și stimulării spiritului antreprenorial pe care societatea românească îl genera în posibilităâile ei de exprimare. Să ne aducem aminte că dincoace de 89 erau mulți muncitori la o clasă am putea spune de ingineri, doctori, avocați, notari, actori chiar, profesori și învățatori. După 90 a venit la modă să nu ajungă liceul cu Bacalaureat pentru a putea munci și câștiga pâinea de zi cu zi odată ieșit de pe băncile școlii, unde, să nu uităm orele erau de așa natură gândite încât să ofere tânărului adult capacitatea de a se descurca bine în câmpul muncii și în viață, în genere. Nici alternativă nu aveai, prea mare diversitate nu exista, venind la capătul unei perioade de 10 ani a anilor 80 pe care Ceușeștii n-au mai încheiat-o în viață în care creditele pentru dezvoltarea patriei contractate de-a lungul regimului de aproape 25 ani ai dictaturii socialisto-comuniste, România le plătise vestului cu prețul sacrificiilor de tot felul pe care bunicii și părinții noștri îl făcuseră mâncând din plin cei 3 f (foame, frig și frică) pentru ca astfel economia țării să ducă mereu producția și ea la rându-i supraevaluată de nomenclatura de propagandă, devenită supra-producție, dar ce vreau să punctez e că practica școlară te făcea nu imun, ci simțitor, știai ce e aia muncă, cum se câștigă o pâine, cât de greu e pentru agricultor să lucreze ogorul, munceai și recoltai ba cartofi, ba sfeclă, ba altele, apreciai în felul acesta munca depusă, așteptarea și pregătirea recoltei, nu ca azi, când mergi doar la raft în magazine și iei de acolo tot, plătești dacă ai cu ce, gust și miros nu mai au produsele cum era odată, pentru că am devenit doar o piață de desfacere pentru produse ale altora… Nu spun că limitarea studențimii la un oarecare procentaj din contingentul potențial al populației luată în calcul la un moment dat făcea bine sau rău, ideea e că erau rate mari ale concurenței și prin asta filtrul ștachetei performanței din învățământ se menținea sus. Din 90 a coborât mult calitatea și profesionalismul odată ce liberalizarea, de la constumație, la restructurarea din fundament a procesului educațional în sine, racordarea mai mult sau mai puțin reușită a sistemului la mersul societății, piața muncii de care ar fi trebuit să se fi ținut cont mereu așa încât cine nu dorește să studieze și să aprofundeze un domeniu în cadrul studiilor superioare, să aibă studiile medii absolvite cunoștințele și deprinderile aferente și necesare și suficiente pentru o rată de absorbție, adaptabilitate bună la nivelul posturilor din câmpul muncii prezente în număr mai mare și mai vast ca în comunism, dată fiind reducerea drastică a perpetuării sistemului industrial construit și menținut în rețea peste tot în țară de Ceaușescu și vândut pe 1 dolar de isteții primelor guvernări postdecembriste ce au adeverit ultimele cuvinte ale fiului dictatorilor după ce fusese judecat și închis de noua fațetă a politichiei de la București: n-o să apucați în 30 ani nici să dați cu bidineaua peste toate clădiriile și edificiile pe care părinții mei le-au ridicat să scoată țara din noroi!

Nu sunt nostalgic după acele vremuri, dar nu pot omite faptul de a recunoaște două lucruri: după liceu aveam loc de muncă asigurat, chiar dacă nu acela pe care l-aș fi dorit, amintesc, practica din școală te pregătea cu agricultura și cu tehnologia, fabrici erau destule, posturi se deschideau mereu pentru absolvenți și al doilea: în atare condiții nu aș fi putut avea ocazia de a mă fi descoperit pe mine cel care din anii de după 2000, vorba cântecului pe care-l auzeam mereu în zilele de sub Ceaușescu la radio, intra într-un job din care avea să învețe destule încât să reușească să descopere niște nișe, să facă unele economii pe care mai apoi să aibă curajul a le folosi drept gaj în noua carieră într-o branșă profesională nu foarte aspectată pe atunci, de aceea partea de pionierat pe care mi-o arog fără a nu spune lucrurilor pe nume e unul dintre lucrurile pentru care sunt cel mai mândru de faptul că la momentul când m-am simțit pregătit să mă aventurez în necunoscut, am făcut-o cu capul pe umeri, 100% decis să am de partea mea sorții și capacitatea mea de muncă și devotamentul care cu timpul n-are cum să nu mă ducă mereu înainte spre visul meu. Vis care atunci la start up-ul meu in cariera de brokeraj creditare nu era încă foarte bine definit, decât de ideea de a face altceva, de a mă dedica unei munci care să vină în sprijinul contractărilor pe care serviciile bancare nu mai pridideau să le ofere, oamenii dornici să aibă acces la ele nu știau întocmai cum să pună pe puncte toată documentația și atunci pe acest făgaș mi-am zis că este șansa mea să ajut părțile în sprijinul cărora societatea românească, atunci încă într-o tranziție anunțată încă din timpuriul anilor 90, persista, dar măcar avea o direcție, pro-occident, avea posibilități de dezvoltare în diverse sectoare, de la cel economic, comercial, industrial, retail, turism etc.

Și vorba Deliei, ce are ea și nu am eu, ajunge, cut!

Articolul participă la SuperBlog.

Leave a comment

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.