Cititorul deBernhard Schlink

downloadEditia a treia a romanului de succes semnat de Bernhard Schlink, Cititorul, aparuta la Polirom in traducerea Anei Muresanu, Iasi, 2011, apare de aceasta data, spre deosebire de primele doua editii sub egida colectiei 10+, o gaselnita inspirata a colectivului redactional moldovean, ce merita aprecieri si laude. Dincolo de ratiunile pur comerciale, postura titlului profesorului german intr-o colectie de nota zece plus rasplateste eficacitatea unei scrieri profunde, nu de o mare amploare, dar care prin esenta si firul sau narativ a reusit sa primeasca nu doar laudele cititorilor, ci si recunoasterea literara si fiind si ecranizata, literatura lui Bernhard Schlink si-a primit pe deplin meritul de a fi si mai expresiva actiunea cartii, fiind pusa-n scena pe marele ecran intr-o distributie de zile mari, care la randul sau, pelicula cu pricina si-a primit partea leului din partea lumii criticii avizate sa premieze filme.

Efectele cutremuratoare ale analfabetismului intr-o lume intr-o permanenta miscare si evolutie, nu musai interconditionandu-se una pe cealalta, dar fiind in aceeasi masura apanajul cresterii celuilalt ca termeni definitorii pentru o societate care in plin avant spre jumatatea secolului denumit conventional asumat al vitezei, asa cum a fost veacul al XX-lea, nu a putut opri nicicum curiozitatea razbunarii dupa un experiment international nefericit, asa cum ar fi sa redenumim alfel primul razboi mondial, se vad citite, sau mutileaza perceptia mai vizuala a ecranizarii romanului Cititorul. Eroina, o anume Hanna Schmidt, o sasoaica din Sibiu-Romania, ajunsa in Germania prin chemarea datului filierei etnice, mai curand ca orice altceva, munceste si atat, iar cand e vorba sa fie avansata ipoteza de a evolua profesional, lipsa cartii si a scolii, necunoasterea scrisului si a tot ce presupune interactiunea cu alfabetul, documentele, o face sa se simta mica si neajutorata intr-o lume in care nu se poate ajunge prea departe in viata fara un pic de carte. Si atunci, temerea aceasta o face sa accepte nu propunerea partidului nazist in care se inscrisese in euforia unui plan grandoman prezentat in fel si chip in asa fel incat sa impinga din spate tot ce firea umana are mai egoist si agresiv posibil, ci varianta de rezerva, gardian, supraveghetor in lagarele presupus de munca, devenite de exploatare si concentrare. Adica dintre a fi putut intra in divizia Siemens de spionaj si contraspionaj informatic, Hanna constientizeaza doar ca nu poate accede si teama de a nu-i fi desconspirata lipsa mare, alege munca mai de jos, imbratisata cu aceeasi fervoare a ideii inoculate de mintea bolnava a liderului epurator de rasa nobil-alb-germana, ariana, intr-o falsa traire a sentimentului ca altii ne gresesc noua germanilor, doar pentru simplul fapt ca s-au nascut in alte locuri decat Germania si nu recunosc niciun fel de apartenenta la sistemul de valori ce fac pe un german sa simta mandria suprema ca-i iradiaza pieptul de un Bine absolut, meritul unei intregi natii intocmai cu el, cultural-etnic-cultural vorbind. Hanna se umanizeaza totusi, sau greul trait de cei pe care-i pazeste, pocneste, pentru ca asa i-o cere fisa postului o fac sa simta ca atunci cand unui om i se intampla orori nu e mai firesc ca tu sa contribui la agravarea starii sale, chiar daca tu ai fi in serviciul celor care produc acel rau cuiva si sensibilitatea ei e evidenta atunci cand in lagarele unde e trimisa de conducerea partidului sa lucreze are grija de cateva femei. La modul ca le curma cumva chinul greu de dus pe picioare cu munca silnica, conditii mizere de cazare, insalubritate si in loc de hrana, surplus de violenta pana cand decaderea fizica transforma persoana in inamic si exterminarea prin gazare facuta sub aspectul unei excursii pentru care un anume numar de persoane erau mutate in alt lagar. Hanna stia ca in locul numarului de femei trecute pe lista cu excursia, vin vin femeile norocoase din alte lagare si prin trecerea numelor lor pe acea lista ea credea ca le scuteste de la chin. Caci, ea neputand sa citeasca-si satisfacea acea sete de a afla ce anume scrie in cartile pe care le-ar fi vrut citite chiar de ea, protejatele ei de pe lista cu excursioniste-i indeplineau acea curiozitate si bucurie totodata. Mereu erau tinere si neajutorate fizic sa duca mult timp munca bruta din lagar. Asta reiese din povestea cartii lui Bernhard Schlink, de o cutremuratoare acuratete a redarii firii umane pervertite de intunericul mintii. Procesul in masa a cadrelor naziste de la Nurnberg releva acest fapt, mai ales cu cat pustiul pe care-l abandoneaza dupa o perioada in care-l initiaza erotic si alaturi de care retraieste acelasi sentiment de bine si de frumos ca atunci cand i se citea in lagarul in care femeile protejate de ea mureau dupa o vreme dupa ce lista pe care apareau numele lor lasau locul liber altor femei sa fie aduse pentru a fi concentrate, studiaza Dreptul si intelege bine si ce si cum si mai ales de ce. A ales Hanna sa plece fara un cuvant si fara prea multe urme si de ce si cum a  putut ea sa faca tot ce i se punea in spate la proces pe baza documentelor si marturiilor tuturor celor implicati si judecati la fel pentru crime de razboi,  asupra umanitatii, exterminare in masa la care a contribuit fiecare dupa cum i-a fost trasata atributia de la varful partidului nazist.

Cand intelege unde, cum si mai ales cat, caci adevarata proportie a crimelor la care si ea a contribuit, Hanna preia fara a mai incerca sa raspunda intr-un fel cat mai rational cu putinta pentru a preintampina lipsa evidenta a probelor in fata acuzatiilor aduse in egala masura si ei la fel ca si colegelor sale. Pe cand celelalte stiu si simt natural ca pericolul acuzatiilor nu e pe deplin nominal, cu atitudinea conservatoare a conglomerarii deoparte o pun la stalpul infamiei pe Hanna, cea care primeste sentinta inchisorii pe viata careia senina si cu fruntea sus, nu dintr-o mandrie josnica, reliefand lipsa educatiei, ci dintr-o solemnitate a gravitatii urmarilor atitudinii copartinitoare a societatii din care a facut parte si care atunci a decis epurarea etnica. Incepe o alta perioada a evolutiei sale ca personaj, scoala vietii si deschiderea acelor simturi o prinde pe Hanna in parcurgerea tranzitiei spre varsta a treia, varsta la care Hanna invata sa biruie viata, raul indirect produs si de ea, invatand alfabetul si scrisul si cititul si astfel obtine o izbavire pentru a putea iesi, chiar daca inainte cu o seara de momentul cand ar fi fost eliberata si ar fi inceput o noua viata, nu din puscarie, ci din viata, autoprovocandu-si decesul prin spanzurare. E felul propriu de a se fi pedepsit pe de o parte, pe de alta este raspunsul dat vietii pe care simte ca nu o mai merita continuata si societatii de o alta temere pe care batrana Hanna nu si-o mai ingaduie testata, nu de teama de a mai crea cuiva vreun rau si a putea fi iarasi judecata si pedepsita, ci in imposibilitatea fizica de a mai concepe asa ceva, intelege ca timpul ei a trecut si chiar daca s-a autoalfabetizat, ajutata fiind si de Michael cu inregistrarile acelor casete in care auzea cartile citite, ea asociind fiecare cuvant auzit cu semnul regasit pe pagina din cartea regasita in biblioteca inchisorii, pot exista suficient de multe schimbari in societatea celor liberi in cei 18 ani de detentie pe care i-a ispasit pana sa-i fi fost admisa eliberarea. E vorba iarasi de similitudinea acestei carti si a gestului sau din final, cu Inchisoarea ingerilor, film unde Red are la un moment dat discutia asta cu un alt coleg detinut despre lumea dinauntrul zidurilor. Lumea institutionalizarii e lumea pe care o detesti de afara, de care te sperii cand intri la racoare, dar cu care ajungi sa te obisnuiesti si sa-ti devina singura realitate pe care o cunosti  si pe care o poti controla, cea de afara fiind o jungla de care tu ai fost vaduvit in tot timpul in care libertatea ti-a fost rapita.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.