zic Să nu – Trăim fără noi, de Felicia Popa

1071337Trăim fără noi, semnat Felicia Popa, Libris editorial, Brașov, 2016 este nu doar un titlu de carte, ci și, regretabil sau nu, o realitate vie, palpabilă chiar ca atunci când încercai în piață pepenele pe care obișnuiai deunăzi să-l cumperi de la producătorul autentic de produs și ajuns aproape de adresa ta, oricine vei fi fost tu degustătorul general, că acum nu se mai practică pe încercate și iei doar ce-apuci de la raftul  super- și hipermarketurilor din mall-uri. Nu doar că vezi, ceri, pui mâna pe, ci și încerci, mă rog, nu ca pe o haină probată în cabina de probă a raioanelor de haine sau încălțăminte, ci ca pe o hrană, deci guști, sau cum ar spune-o simplitatea graiului autentic, tradițional, țărănesc, nemeșteșugit de vreo tendință a vreunui spirit încărcat de prea mult interes obscur – bagi în gură și muști, mesteci, înghiți. Ca să se-nțeleagă ce s-a pierdut din acest paradis al dorințelor, vorba unui mare cărturar, strămoș pentru mulți alții ce încă respirăm, din tot ce e expus, iei ce e, dar nu mai e cum ai fi vrut să fie, din cum era firesc, natural, gustos, acum e doar colorat, alterat, scump și cel puțin sub o formă sau alta dăunător.

Mă rog, analogia carte, titlu, însemnătate, descriere cu produsul care azi tinde să fie cumpărat ca o simpla apă plată doar la mall-ul, nu din dosul curții, ci din buricul târgurilor românești, pentru că asta am tot tins să devenim ca nație, din păcate, un tărâm peste care regulile altora care ne cumpără de la cei care ne tot vând ieftin si mai iau și șpagă pentru asta, nu e menită a face din realitatea prea des dezbătută pe rețelele de socializare și de care s-a făcut haz de necaz, chiar și ca despre clipul, ajuns viral și el, în care actorul, tată de copii și soț de soție, bugetar conchide că ne-ajunge cât ne-am tot râs de aia, de toți pe facebook, chiar și căcându-ne pe noi de râs (cum altfel ai putea întreba despre râs, nu?!) referitor la prețul, exorbitant de mare pus de piața românească pe un produs care există la rafturile hiper-, super-marketurilor din mallurile autohtone, dar care lasă mai mult decât să îndestuleze gurile lor (ale românilor) gurile lor apă, căci costă atât cât să devină moneda de schimb, valuta, aia care te doare, nu aia despre care tinerii revoltați de după decembrie 89 o tot pomeneau referitor la premierul nostru cu plovăr pe gât, de ai fi zis că, săracul om nu are ce-i acoperă vestimentația respectivă purtată în partea superioară a trupului, nu corpului, pentru că organicul e trup, iar dacă asocierea automată din limba română nu identifică nicio diferență între doi termeni care fac referire la noțiuni ce nu sunt îmbrăcate pe de-a-ntregul și de sens, e doar vina educației, uzajul, practica limbii fiind aceea care diseminată din gurile mai multor grăitori de perle, neraportați decât la cine le-a spus (greșit!) că s-ar spune corect, atunci e vina unei prea mari libertăți de expresie neasumate de o minimală curiozitate a practicanților de grai, cu privire la corectitudinea celor transmise, cum altfel decât prin viu grai.
Cireșele, fir-ar ele să fie, ar fi fost etalonul veritabilei valute după care prea mulți semeni urmând chemarea cărnii tânjeau până ce-au constatat prețul per kilogram al produsului la raftul din supermarketurile din mall, hipersatul global al unei urbanizări într-o permanentă avalanșă nechibzuită de absolut nimic, unde cine respiră, nu e musai să și muncească, or ca să aibă cu ce să-și permită ca să vrea. Vrutul e natural, nu, nu ca aloe vera, ci ca hăul de la miezul nopții, ăla cântat de lupi, nu cu lupii ca fata care a câștigat Eurovisionul acum ceva ani cât să mai-mai spunem despre dumneaei c-ar fi mătușa, sau chiar bunica, în orice caz strămoașa generațiilor mai de pe-acum care se schimonosesc care mai de care și doar pentru a opula (e bine scris așa legat, credeți-mă!), fandosi, dintr-o nevoie ajunsă prea crud și rapid, sau naiv să-și ceară dreptul la viață sub argumentul că ceea ce e fără libertatea asta a fandoselii dintr-o cumva prefăcută necesitate a apariției altceva-ului, diferitului, diversității care poate deranja prin manifestare, dacă nu prin șocul impactului asupra unei lumi care s-a obișnuit așa să fie, fix așa cum este.

Este o carte-document, o fină, a se înțelege educată până la rangul de cultură academică, critică a unei obișnuințe a implacabilului unei realități despre care am ajuns mulți să credem că e dat, câtă vreme, atât cât o avem și nu e cum vor ei să creadă despre noi că n-am avea-o altfel decât prea scurtă pentru noi și prin asta dându-le lor nu doar prilejul, ci și legitimitatea furtișagurilor petrecute peste noapte asupra societății, este despre lume și oameni, mentalități și diferite roluri prin care ne formăm cariera pe scena unui teatru pe care când să mai apucăm să credem, după ce tot sperăm ca noi, nu ca alții, să urcăm pentru a ne reprezenta scurta incursiune prin piesa unde avem câteva intervenții, scena nici nu mai e, stâlpii teatrului care susțin precum pilonii unui circ mare care și acela are arena, doar că nu are covor colorat uneori și roșu, ca scena vieții, ci rumeguș, că e pentru reprezentațiile animalelor educate să placă spectatorilor au căzut și… gata.
Construită ca un dialog permanent cu instanța receptoare, cartea doamnei jurnalist Felicia Popa alege forma de expresie a unei cugetări subtile, eseul și în capitolele cărții se reunesc printre cei cărora le adresează mesajul, apelul diferite entități, instanțe, tu-uri, ca de pildă: Dumnezeu, sufletul, normalitatea, amintirile, aniversările, omului, toate ale noastre atribute care ne redau mai mult, sau mai puțin pe de-a-ntregul urmele lăsate pe scena pe care ne-am tot străduit să urcăm având ceva de spus. Până când nu e prea târziu, logica spune c-ar mai fi ceva timp, să ne descrețim obișnuința și să ne ieșim din carapacea în care am și coclit și plămădit ceva gânduri de răsturnare de situație. Cum altfel, decât prin conștiință, să se poată reda altceva, dacă vorba actorului mai sus pomenit noi doar ne căcăm pe noi de râs, iar ăleia i se spune, după ce e condusă de-acasă la guvern, sărumâna doamnă, ați ajuns, poftiți și conduceți guvernul…

Advertisements