Ultima ora, sau Final countdown, de Alina Grozea, nu The Europe

ultima oraaUltima ora, carte aparuta sub semnatura Alinei Grozea, la editura Cartea de suflet, Bucuresti, 2017 este un roman psihologic care se citeste rapid, bine nu chiar intr-o ultima ora asa cum se intituleaza ea, dar produce reactii, te face sa-ti pui intrebari si prin asta oricat de inchis in tine si afectat de presiunea pusa asupra-ti de o multime de factori sociali prin care persoane cu care interactionezi exprima tot mai vadit ca au asteptari tot mai multe de la tine, pe cand tu-ti cunosti felul de a fi si limitele si dorintele si simti ca nu doar ca resursele te cam lasa la un moment dat cand panta pe care acestia o tot escaladeaza in a-ti cere tot felul de si in cantitati incomensurabile, dar si logic nu mai simti niciun fel de chemare sau identificare cu matca in care te simti doar prins fara a-ti mai fi cerut acordul pentru o continuare a colaborarii dincolo de un termen pana la care tu ca parte ti l-ai fi dat initial si atunci solutia e una singura: evadarea, iesirea din matca, matrita in care nu doar ca simti ca dai pe afara ca un cozonac bine facut si batut, pus la copt pentru Pasti, dar schimbarea de decor de care vorbesc poate lua chiar forma, sau destinatia chiar finala, iesirea chiar din lume, nu doar din peisajul lumesc in care ti se tot cer pana peste cap, desi tu simti si constati ca nu te mai reprezinta sa le mai tot indeplinesti altora planurile si dorintele.

Si aici, anii de presa scrisa in tagma revistelor pentru femei pe care Alina i-a petrecut la cel mai inalt nivel, dincolo de pasiunea pentru lectura si scris chiar intr-o formatie a studiilor dinafara campului teoretic, sau filologic, cat mai practic si la obiect, ingineria se simt dincolo de randurile prozei unde Alina agata viata de un capat de firicel care se subrezeste sub proprii-ti ochi, pe cand la celalalt capat moartea apasa si ajuta firicelului sa se rasfire cu puterea maica a unui iluzionist. Totul ti se petrece sub nas, pe cand tu tii bine cartea in mana, sau laptopul suficient de aproape de ochi daca ai varianta pdf a cartii Alinei si Ultima ora vrea sa-ti spuna ca un el vrea sa moara. A tot amanat, gandindu-se cum sa procedeze, cand anume, argumente nemaiavand niciunul pentru a mai continua tirada de acceptare intr-o priveliste in care nu-si mai simte nici locul, timpul sau rostul, inconjurat de caricaturi sau conturari de personalitati incompatibile cu el si asteptarile sale de la lumea in care sa-si mai fi continuat viata si el. Pe cand ora despre care aminteste titlul cartii isi intra in tic-tac-ul final, in propria casa, omul nostru este interpelat de o sonerie. Impuls direct, dincolo de gandurile indreptate spre moarte, cugetul nu-si pierde echilibrul simturilor si-zi zice omul Poate o fi cineva care are nevoie de ajutorul meu, iar raspunsul pe care povestea cartii ni-l da mai departe citind ce-a insailat cu simt fin Alina este ca intr-adevar, da, o ea, asteapta raspunsul lui dincolo de usa.
O poveste care-i scuza initial femeii intentia de a fi sunat la ceas tarziu de seara la usa lui, ca necunoscut e doar o mesa prin care se strecoara inauntru si din vorba-n vorba, femeia spera mai mult pentru omul despre care stie dinainte de a i-o fi spus chiar el in acea seara ca viata nu mai merita traita in cazul lui si duce munca asta sisifica la bun sfarsit pana cand tarziu deja fiind, se scuza si pleaca. Munca vorbelor sale si directia discutiilor pe care le-au avut cei doi in seara cu pricina, spera ea, au darul sa-l fi scos pe om din ale sale ganduri de stop joc, simte cum el vine chiar dupa ea, in noapte si inainte ca ea sa fi avut prilejul la o intersectie de drumuri, dincolo de care cotind din drumul principal, el care venea din spate n-ar mai puteae-o vedea, ea a avut ocazia de a-i mai fi continuat nu polologhia, cat mai personal si chiar direct pledoaria pentru ramanerea aici in lume, ea coteste si el se opreste oarecum deznadajduit la semaforul din intersectie, dupa care se aude un zgomot, femeia are un proces de constiinta ca nu a avut curajul sau cutezanta sa fi iesit din cotitura unde a dorit sa se ascunda privirilor lui, parca sa faca jocul acela al urmaririi in noapte mai palpitant si mai intrigant, iese la un moment dat, cand este prea tarziu, ne spune cartea.

El nu mai e. Fie acolo, intors doar din drum si uitand de efemeritatea unei femei care-i suna seara la usa si-i spune una-alta, apoi ajung in discutii personale si apoi se urmaresc pe strada nici ei nestiind cam si de ce, fie in tarziul noptii, omu-si pune-n aplicare planul pe care-l avea de dinainte ca femeia sa-i fi sunat la usa si sa-l fi scos temporar din gandurile pornite in picajul final al desprinderii de lume inspre care era pornit 100%. Cititi si va ganditi cum va raspundeti la dilema pe care cartea v-o lasa in ultimele sale randuri. O carte care incheaga bine si aduna o poveste complexa de vieti in timpul epic al unei singure ore si vreo cateva minute, daca este sa fim pe deplin precisi. Bravo, Alina.

 

 

Advertisements

Alteta regala de Thomas Mann

Alteta regala, roman scris de Thomas Mann, aparut in 1974 la editura Eminescu din Bucuresti in traducerea lui Mihai Isbasescu este o carte care se citeste cu zambetul pe buze si cu relaxarea pe care o carte buna ti-o da atunci cand in activitatile cotidiene iti faci timp pentru lectura si descoperi o lume, o vreme si niste timpuri mai bune decat cele prin care trebuie sa iesi zilnic si sa te strecori pana la magazin, sau in drum spre serviciu. Metafora a coincidentei nefericite aducatoare totusi de bun augur pe viitor, asa dupa cum si ursitoarele anticipau intocmai ca si prezicerile unei tiganci de la curtea regala austriaca, cartea postuland un titlu regal, face pe tot cuprinsul ei o plecaciune omului vaduvit de soarta la nasterea sa, dar inzestrat mai pe urma cu darul magnetismului si al acelor atribute care fac dintr-o persoana speciala ca el un mare castig pentru intreaga natiune peste care la vremea potrivita va si domni.

Hazul starnit la formularile titlurilor regale si apoi numele personajelor, cele mai multe dintre ele cu o rezonanta care-ti adauga zambetul instantaneu pe buze si-ti descrunta chipul in caz c-ai fi avut o mina prea serioasa. O poveste a unui destin timid aparut in lume si despre care mandria si faima casei regale in mijlocul careia s-a nascut nu puteau permite sa accepte afisarea mainii stangi a copilului care este afectata de un stadiu de subdezvoltare inca din faza incipienta a dezvoltarii sarcinii sale, trecut cu bine in toata viata sociala a altetei regale prin alte atribute ce tin de atitudine si comportament, decizii si interactiune sociala. La toate acestea, firea nativa a printului si scoala vietii prin care si-a insusit cunostintele necesare care la un moment dat l-au pus fata in fata cu povestea lui de iubire au daruit si poporului linistea si bucuria ca familia regala are un viitor asigurat, iar bogatia viitoarei altete regale, provenite din sange nedinastic, dar abundand de o frumusete interioara interesanta si acaparatoare pentru tanarul print, nemaivorbind de o avere pe care o avea din familia acesteia, una de sorginte germano-americana si a carei contributie semnificativa a seniorului intreprinzator, tata al fetei, tara se restabilea bine de tot.

Un sentiment placut te-nconjoara de la un capat la altul al cartii, odata inceputa lectura ei, mai ales ca spre final descoperim si cum si de ce tufa rozelor gradinii regale a palatului unde familia dinastica-si avea resedinta permanenta inflorea nespus si colorat si viu si placut doar ochiului, nu si nasului in prima instanta, asta pentru ca mirosul in loc sa fi fost parfumat asa cum ar fi fost si firesc de altfel pentru ca vorbim de flori, va incepe sa imprastie mirosul lor firesc, natural, imbietor, parfumat. Numai buna de citit pe timp de post inainte de Pasti, un inceput timid de primavara incercat ba de Babe, Mosi, ba de fel de fel de intemperii si rasturnari de situatie in cazul prognozelor meteo de pe o zi pe alta, invinse intr-un final, sa speram, de cele pe care ni le-au mai transmis ai nostri batrani cat ne-au fost inca alaturi.

Groapa de Eugen Barbu

Dupa ce-am reusit s-o procur, mutand cateva sute de kilograme de carti de pe rafturile bine populate ale unui anticariat din centrul Brasovului, asta pentru ca industria actuala a cartii nu avea printre reeditari si acest titlu la momentul acela, cartea Groapa, de Eugen Barbu, la a patra editie deja in 1969, aparand in cadrul colectiei Romane de ieri si de azi la editura pentru Literatura, am si gasit timpul necesar lecturarii ei, gasind aceeasi bucurie rasfoindu-i paginile pline de viata in textul ei. Tributar devizei ca si grotescul, murdarul, mundanul, greul, uratul, noroiul sunt frumoase si artistice, iar nu doar idealul si curatul, stralucitorul, frumosul, esteticul, scrisul lui Eugen Barbu face ca puntea ce separa istoria lumii timpurilor pe care el o prezinta in cartea sa fie anulata atunci cand de oriunde ai fi tu cititorul iei contact cu textul sau.

Dincolo de arivismul al carui exponent principal este olteanul intreprinzator Stere, care-si face carciuma langa groapa de gunoi unde incep sa se aciueze pe langa caini si cativa oameni muncitori in cateva dughene la inceput, cartea graieste povestea vie a unui Bucuresti in formare, unde saracia si bautura data pe gat dupa o zi de munca de pe urma careia tot n-ai decat of si amar se-nmanuseaza si cu jaful si caftelile, cand si cand amendate de ordinea sociala cu tentative punitive de a restabili o dreptate sociala a pagubitilor initiali, caci banda lui Bozoncea are recruti mai mereu, se muta de colo-colo si aduna tot ce prinde de unde poate, bate, ciupeste, omoara, iubeste si sterge urmele. Zavaidoc le canta oamenilor cu dare de mana ce-si iau masa la restaurante si totul intr-un cadru autentic, viu, pestrit ce-i drept, dar unde-si poate gasi unicitatea ceva, caci la-nceput nimic n-a fost si cand a-nceput sa fie, prima data a fost intai ceva, apoi ce-a urmat a fost un produs amestecat si derivand din primul ceva pana incoace, cum ar zice-o cineva. Si, pe buna dreptate, Groapa abunda de zbatere, iubire consumata pe furis si pe interes cum s-ar mai zice, de fatada, e foame mare, alinata la cate-un pahar sau mai multe, cand si cand alinata si de cate-o zicere cu talc sau nu, dar rostita langa un contrabas, xilofon, acordeon si o vioara care plange pe umarul unde arcusul maestrului de-o atinge cu simt artistic innascut face si ca vocea tanguita sa capete accente kathartice pentru care uitatul dorului si jalei se plateste bine.

De citit si redescoperit o lume a anilor acelora, de facut si comparatii cu realitatea actuala si cu invatarea unor lectii pentru viitor, ca de pilda acelea ale tolerantei si convietuirii, apropo de libertatea expresiei si de conjugarea unor amestecuri socio-culturale care au produs si demografic, social, dar si cultural ceea ce avem astazi ca reprezentare a noului, un atunci replamadit, in fapt. Cutarida lui Eugen Barbu e asimilabila azi Giulestiului Bucurestean, prin insasi densitatea lui demo-culturala un amestec colorat si liber.