ce sa dai cand e prea gol
de consistenta tot vasul
care-a-ncaput prin praf
si trante-n urme de cal
cand ploile se-armau
de foc intetite si de vant
nu mai suntem lume
cand bruscam cu erezie
catafalcul cozii de cal
unde-adoarme langa coroane
moarte de viata
flori sustrase din tarani
acolo unde-aveau si apa
plus ce le mai trebuia
ca sa nu se fi trezit
si ele zombie
ca prea multi dintr-o multime
dislocata vietii cu pricina
prinsa-ntr-o postura inecuata
scrisa si rescrisa-n plan cu panta
cu valori prea adevarat de false
cand palpate raman doar trasele
ce-adorm inainte de pieire
sufletele ce trag sa rupa
zidul noptii-ncornorate
cu o frunte inimoasa
care lasa pe afara
lacrima de sange
in pocalul care urla
