corabia fulgilor ce-si canta
neatinsa interludiul
joaca-n urma cetii
pronia razelor de lumina
ce-adoarme din fasa
viata asta stramba
care s-a-mbolnavit de tot
de moarte.
pe umerii pedepselor
sperante descind pe franghii
in mormintele sapate-n stanci
cu ghearele crescute-n taina
in mizeria dinauntru
si nu, nu mai revitalizeaza
niciun vierme, gargauni
sau larve care sa vrea
zborul s-atinga-n soare
libertatea ce n-are egal
cand aerul
nu mai pica greu
ca pica. e iradiere
e meschinarie
nimic nu e doar tot ce pare
si pana la dezpielitare
nu e vorba doar despre
anticipari si presupuneri
ce se adeveresc sau nu
cu timpul care n-are de pierdut
pe drum decat pe unul si altul
care nu se regaseste
nicidecum altceva.
