Salonul rosu de August Strindberg

sal-rosuSalonul rosu de August Strindberg, aparitie in limba romana in cadrul Colectiei de buzunar a colaborarii editoriale Litera-Jurnalul national, Bucuresti, 2010, in traducerea lui Corneliu Papadopol, este un roman de seama al secolului al XIX-lea si nu numai ce ofera o placuta delectare intelectuala a tonului sarcastic cu care in maniera existentialista este prezentata lumea schimbarilor sociale, ajunsa in plina expansiune de la o parte a Europei inspre o alta. Lumea prefacerilor sociale, incercarilor de punere in aplicare a muncii sustinute care sa infaptuiasca mai binele comun, aparitia clasei sociale de mijloc care sa contrabalanseze nedreptate seculara de cand lumea intre avuti si dezmosteniti ai sortii, nevoiti sa munceasca pentru a avea cum respira, dormind nemancati pentru ca stapanii sa se lafaie-n lux, toate aceste emergente si faceri si prefaceri artistic zugravite de un om care a simtit greul vietii si morala crudei nedreptati existentiale pe propria piele, avand astfel un ferm punct de vedere si suficient material cotidian de slefuit pentru a-l transforma in tusa artistica ce inteapa acolo unde constiinta vremurilor da mereu dreptate.

Exponentiala si aici, ca si la Dostoievski sau Kafka, forta cu care pana ce scrijeleste foaia de hartie umpland-o cu o realitate pe care ce ramane scris chiar spune o poveste despre amarul si otrava unei vietuiri ce se vede la fel din poate prea multe perechi de ochi harazite sa-mparta acelasi interval temporal, la mii de kilometri distanta, granite de stat si lingvistice, locul comun a atins peste tot. Prefigurand greu cotidian resimtit ferm si luand in derandere tot ce se simte si vede in logica unei utopice bine intentionate si realizabile dorinte de a face din lume un loc mai bun, mai eficient si mai functional in asa fel incat indivizii sa poata fi mai bine serviti de rodul aparatului institutional creat in mod special pentru ca treburile functionaresti de stat sa nu stea si sa consume timp si o gramada de resurse pe banii tuturor, ci sa raspunda acelor imediate nevoi ale cetatenilor corecti si onesti, care-si platesc darile fata de patrie, scrisul lui Strindberg acopera in mantia unei ironii ce-a pornit odata cu Cervantes pe partia epicului romanesc un adevar general valabil si probat de prea multe generatii, anume ca realitatea imediata, cea experimentata de fiecare dintre noi este prea departe de orice-nchipuire a visatorului, sau cu alte cuvinte desi admitem ca orice poate fi perfectibil, societatea umana si convietuirea sociala dupa regulile mereu innoite are tot mai putine sanse de a multumi pe toata lumea, asa dupa cum admitem clar, liber, democratic, ca tot este la moda paradigma asta, ca fiecaruia sa-i vina randul pe deplin meritat la fel ca tuturor, la motive de multumire si bucurie pe fondul coexistentei sociale, nu vorbim aici de realizarile de ordin personal juxtapuse cercului prea mare al influentelor sociale care creand diferentele si hranindu-le prin modul de functionare, impiedica practic iesirea din haul acesta existential secular.

Asta pe de o parte, laica sa-i spunem. Cand in joc mai intra si aspectul raportarii vocii auctoriale din textele lui Strindberg la partea clericala, lucrurile stau tot la fel, singura precizare este ca biserica are ca institutie conventional omeneasca ce salasluieste in mentalul colectiv drept puntea spre cele sfinte, oricum mai sus ca cele omenesti de aici de jos. De la diviziunea muncii, a rolurilor, intrebarile existentiale puse cu multa circumcizie intelectual-sarcastica si ironica prefigurand un destin uman apropiat de un implacabil redat expresionist de Marele inchizitor al lui Dostoievski antreneaza aceasta forta centrifuga in felul in care e exprimata buba pastisata in arta, oglinda nestearsa a realitatii, pentru ca-n final taria aplombului s-aduca mai mult centripet, sau fierbere in suc propriu toata aceasta materie slefuita in focul exprimarii literare, ce schimba doar perceptii si mentalitati, nu si crunte nedreptati si realitati odioase ale timpurilor. O carte despre dualismul vietii asa cum e ea, un concept, un perimetru inaccesibil tuturor, cel putin nu cu egala masura si nu in toate unghiurile sau colturile ei, o critica a unui sens al lucrurilor semanat cu forta si puterea abrupta a transformarii lumii ca decor, nu si ca destin ce ramane vie in universala cutie de valori artistice si literare ce nu are nici timp si nici criterii menite a disocia, ci doar de a repera dupa individualitatea si personalitatea sufletului creator teza unicitatii autentice din opera asumata o viata de om.

Advertisements

2 thoughts on “Salonul rosu de August Strindberg

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s