Limba salvata, Istoria unei tinereti de Elias Canetti

elias-canetti-limba-salvata-istoria-unei-tinereti-8371395Limba salvata, cu subtitlul sau Istoria unei tinereti, este un roman amplu scris de un laureat al premiului Nobel pentru literatura cu o prodigioasa cariera cultural-artistica si stiintifica. Numele sau, Elias Canetti, fiul cel mai mare al parintilor sai, descendentii ramurii sefardite a evreilor europeni din doua familii, Arditti – mama autorului si Canetti – tatal acestuia cu o interesanta istorie ce are-n prim-plan ca numitor comun exodul constant. In buna parte, cu 4-5 secole in urma inainte ca finalul secolului al XIX-lea si-nceputul celui urmator sa consacre uniunea tinerilor proveniti din cele doua familii, familie sudata cu greu avand in vedere mai ales opozitiile venite dinspre bunicul mamei autorului cartii fata de reputatia numelui Canetti, despre care Arditti sustinea ca este un parvenit al ultimelor zile ale imperiului otoman, iar nu un comerciant de traditie, cu experienta si renume asa cum se lauda cu numele sau, sefarzii au trait mereu pregatiti si pe picior de plecare in multe locuri ale Europei. Istoria unei tinereti, subtitlu ce inaugureaza romanul cu speciale valente autobiografice Limba salvata si care are trei parti, prologul din Istoria unei tinereti continuand cu Facla in ureche si alocand epilogului romanesc subtitlului Jocul privirilor prin care autorul evidentiaza o mare calitate a sa de om si artist pe care si-a antrenat-o sustinut inca din frageda pruncie, aceea de fin observator al realitatii pe care intr-o cariera impresionanta dedicata cunoasterii mai intai si apoi fascinantei lumi a literelor a dus-o la desavarsire.

Valentele autobiografice despre care amintesc in deschiderea analizei acestui roman tripartit Limba salvata se deosebesc de tehnicile de baza ale demersului artistic ale predecesorului francez al scriitorului Canetti, caci in romanul In cautarea timpului pierdut, Marcel Proust porneste de la reconstituirea copilariei pe baza amintirilor si a asocierii fragmentate a diverselor componente de senzatii in urma revenirii unor episoade petrecute mai la inceputul vietii. Or daca sinestezia recompune prin senzatii nu disparat retraite, ci temeinic reconstituite ca si cand s-ar intampla deunazi pentru autorul care scrie cartea, ce nu e doar o vie si vasta colectie de amintiri intr-un jurnal pastrat cu rigurozitatea unei ambitii ce se agata de trecut pentru a putea face din temerile viitorului ce se prezentifica cu rapiditate, ci o ampla calatorie menita a-nvinge timpul macinat de organic si de boala, reveland importantei instante a cititorului timpul pur, slefuit de exercitiul narativ al lui Marcel Proust la capatul unui impresionant excurs cu accente autobiografice, prin care scrisul purifica pe cel ce a trait, experimentat si impartaseste artistic din felul in care a simtit el aceasta calatorie prin viata.
Tema redundanta ce a fascinat si lumea coconului actualei civilizatii occidentale, numesc aici activitatea artistica si-ntrevad la orizont preocuparea scrisului lumii vechii Elade, tema calatoriei in literatura, pe care o amintesc printr-un scurt periplu in discursul meu aici de la Iliada si Odiseea, la Balzac si Stendhal, trecand si prin Proust, Tolstoi si Dostoievski, urmand apoi un James Joyce si Kafka e revelata curiozitatii cititorului in maniera care face din amintirea etapelor si evenimentelor importante din viata scriitorului in roman, nu o simpla succesiune de date similara impersonalului caracter pe care-l poate comporta orice tip de raport, tabele si spatii din cadrul lor umplute cu specificatii in spatele carora principiul economiei de semne/resurse asigura in plan comunicational si printr-o legenda insusita anterior de solicitantul raportului si de semnatarul datelor transmise mai departe. Povestea, caci asta este cuvantul de baza in carte, prezinta evolutia tineretii persoanei Elias Canetti, accentuand inca din primele fraze ale romanului prefigurarea unui destin pe care omul ce creste se pregateste asumat si pasional sa-l imbratiseze cu o chemare nemasluita pentru lumea literelor si a universului pe care folosirea combinarii lor in cuvinte adunate-n propozitii si fraze face ca viata ca substanta fluida a unei existente marcate de o sumedenie de factori obturanti pentru exprimarea liberei vointe in ceea ce priveste propria persoana sa nu se limiteze doar la niste date obscure in care un amplu rol il joaca prejudecata istorica la care mentalitatea depasita de argumente si antrenata de un foc viclean divide omenirea si-o goleste de umanitate. In titlul original al cartii, aparuta pentru prima data in 1977, la editura Karl Hanser din Munchen, Die gerettete Zunge, organicitatea povestirii ca tehnica romanesca a lui Canetti pastreaza nota unui firesc dat biologic, referirea numelui romanului trimitand spre corporalitate superioara si facand din organul vital transmisiei orale a plamadirii mintii umane, limba un actor important pe scena unde autorul isi prezinta artistic voalat propria existenta incarcata de culoare. Treptat maestrul literei, ca semn distinctiv al artistului care opereaza cu notatii in exprimarea propriei gandiri, transforma organul biologic in sistemul de semne cu care opereaza comunicarea umana, astfel ca acest traseu al fiintei ce trece prin copilarie si adolescenta spre o tinerete marcata de pericolul razboiului are asigurata amprenta unei autenticitati artistice literare ce excede primelor tentatii impresioniste venite din partea cititorilor tineri.

Povestea merge inainte iar refugiul in studiu, citit amplu si necesitatea pe fondul mutarii frecvente a domiciliului evitand riscurile comportate de caracterul unui trai alert si imbracat in sentiment al rivalitatii intre semeni de a invata limbi straine pentru a putea face din formarea viitoarei cariere una lipsita de griji, dar pornita din start ca urmare a traditiei istorice a neamului nevoit sa se adapteze mereu schimbarilor de mediu si de teritoriu pentru a-si duce mai departe viata alaturi de alti semeni, trimite cheia corecta a lecturii romanesti spre cititor ce vede cata admiratie are fragedul fiu mai mare al tinerei sale familii vaduvite de pierderea prematura si dureroasa a tatalui, pentru limba in care in taina cand ambii erau in viata, parintii lui o foloseau doar pentru ei. Atunci, copilul Elias, stia ca nefiind nici bulgara pe timpul sederii familiei la Rusciuc, nici romana invatata in treacat de scriitor de la doica de la nordul Dunarii (Giurgiu), nici curenta spaniola in care cel mai mult timp neamul sefardit comunica, nici engleza in care pret de scurt timp dupa plecarea familiei din Rusciucul bulgaresc, parintii autorului o doresc limba de baza a formarii copiilor lor, dupa descinderea la Manchester in logica ratiunilor comerciale in care fusese invitat de fratii sotiei sale si el sa se alature pentru asigurarea unei linisti familiei sale, mai sigur de realizat ca-n Balcanii amenintati de instabilitatea inceputului de veac. Asa devine copilul aflat la varsta inceperii scolaritatii, stalpul de baza al familiei, cand catargul singurului parinte ramas in viata oboseste si busola e de preferat sa ghideze unitatea familiei cu ceilalti doi frati mai mici prin necunoscutul vietii prin lumea noua, cu fiecare noua dimineata. Isi castiga in ochii mamei respectul cuvenit prematur odata cu griji si responsabilitati ce-n mod curent ingenuncheaza copilaria, iar seriozitatea comunicarii dintre mama si fiul ei cel mare este apropiata de cea pe care sotii o aveau pana nu demult. A trebuit sa fie asa, pe de o parte pentru baiatul Elias, curios de ce parintii apelau la germana pentru a-si spune lucruri pe care in familia lor era bine doar ei sa le fi stiut si nu si copiii, pe de alta parte pentru tanara mama, vaduva si cu 3 fii de crescut si educat si pe deasupra si marcata psihic de pierderea sotului ei. Rand pe rand, Elias devine in ochii mamei lui fiul ei cel mare, desi abia incepe scoala, unde in paranteza fie spus, va merge stiind de timpuriu deja sa scrie si sa citeasca nu gluma, ci atat in spaniola, cat si-n engleza pe care i-o cultivase tatal lui prin cartile de literatura universala pentru copii pe care i le facuse cadou cat fusese inca in viata.
O poveste, de la un capat la celalalt al cartii care te captiveaza si care dincolo de un excurs pe care cititorul il imagineaza voit sau nu in timp ce parcurge textul romanului canettian, analiza omului dotat prin ambitie si exercitiu cu un bogat simt anticipativ al sondarii realitatii pe care in calitatea sa de fin observator o trece prin mai multe filtre redand la capatul analizelor sale obiectivitatea in stare pura, slefuita de un predeterminism subiectiv face sa descoperi o munca de om calit intru cunoastere, pornind de la metoda empirica a achizitiei de cunostinte si evoluand treptat pe masura timpului folosit fructuos spre a sti.

Advertisements