{t}est(a)[ment]

stana de piatra-n sarea ploii
ramane vesnicul ocrotitor
al serii fara luna
uitata pe dupa cuptor
de cornul plamadit
in tava ce se face
palma-n causul care bea
cristalul clar de apa
dimineata-n zori de zi
noua si ea ca si roua
racita-n bruma frunzelor uscate
remuscarile ce fara ploi
aduse-n toiul noptii-nfrigurate
izbesc geamul visarilor
duse departe pe aripile vanturilor
toate amintind doar de trecut
cand radacina firilor alese
de-un destin pus sub tirul de-ntrebari
se cam roade sub pamant
de lacrimi ce par oceane prea pline
varsate nu din cer, ci din vesmant
pe sub care-ncet mai bate parca
un ticait de ceas ce-i rosu
de mania ce nu i-a trecut
caci dovada vie-i totusi
ca cetatea sta-n picioare
si amenintarea-i pusa rotocoale
inapoi sa dea tot ce-a hotit
c-un fierar se-alege-ncinsa adunarea
ce din targ in soare
cugeta-ntre timp la marul care
mai demult cadea
si care
a durut unde-a cazut.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s