{t}est(a)[ment]

stana de piatra-n sarea ploii ramane vesnicul ocrotitor al serii fara luna uitata pe dupa cuptor de cornul plamadit in tava ce se face palma-n causul care bea cristalul clar de apa dimineata-n zori de zi noua si ea ca si roua racita-n bruma frunzelor uscate remuscarile ce fara ploi aduse-n toiul noptii-nfrigurate izbesc geamul

2Fe(r)a

se pierde-n ocaua ploii cuminte-n potcoava rupta cuiul calare se uita cand sangele suiera fierbinte pe drum ratacit de nisipul pierzarii luate de vant. negriciunea lutului ars de pe vatra-n ruine acopera faima din poze colorate-n nestire sa-ncadreze trai dus prin paduri de omul ascuns cu laba mare si paru-ncalcit de-atata plimbare lipsita de rost.

c(apa)c

cana plina de miraj dimineata urca munti si zambeste soarelui ascuns de ochii tuturor iar gura pana la urechi canta sarbatorii melodia verii care pleaca peste alte munti si ape sa ofere alinare somnului moale si rece. avanta-naltul zbor aripilor indraznete si ce-i la pamant e tot mai mic cand mintea-i toata numai visuri-ndraznete adunate-n

ne(s)tema[ta]

flama-i scanteia ce-ti gadila nas si privire l-amiaz’ e zambetul zilei fatis acontat de ochii din turn ce te privesc in nestire de-acolo de sus dintr-un ungher bine ascuns. se-aprinde-ntr-o clipa nesansa face prapad padurea e ce-a ramas cand vantu-nteteste si fum de necaz ca-n urm-a ramas doar scrum si cenusa. delir deconteaza factura pe