{t}est(a)[ment]

stana de piatra-n sarea ploii
ramane vesnicul ocrotitor
al serii fara luna
uitata pe dupa cuptor
de cornul plamadit
in tava ce se face
palma-n causul care bea
cristalul clar de apa
dimineata-n zori de zi
noua si ea ca si roua
racita-n bruma frunzelor uscate
remuscarile ce fara ploi
aduse-n toiul noptii-nfrigurate
izbesc geamul visarilor
duse departe pe aripile vanturilor
toate amintind doar de trecut
cand radacina firilor alese
de-un destin pus sub tirul de-ntrebari
se cam roade sub pamant
de lacrimi ce par oceane prea pline
varsate nu din cer, ci din vesmant
pe sub care-ncet mai bate parca
un ticait de ceas ce-i rosu
de mania ce nu i-a trecut
caci dovada vie-i totusi
ca cetatea sta-n picioare
si amenintarea-i pusa rotocoale
inapoi sa dea tot ce-a hotit
c-un fierar se-alege-ncinsa adunarea
ce din targ in soare
cugeta-ntre timp la marul care
mai demult cadea
si care
a durut unde-a cazut.

Advertisements

2Fe(r)a

se pierde-n ocaua ploii
cuminte-n potcoava rupta
cuiul calare se uita
cand sangele suiera
fierbinte pe drum
ratacit de nisipul
pierzarii luate de vant.
negriciunea lutului ars
de pe vatra-n ruine
acopera faima din poze
colorate-n nestire
sa-ncadreze trai
dus prin paduri
de omul ascuns
cu laba mare
si paru-ncalcit
de-atata plimbare
lipsita de rost.
fumeg-acum ce-ardea
mai ieri si necaz
nu vine ca iama
lupului printre oi

c(apa)c

cana plina de miraj
dimineata urca munti
si zambeste soarelui
ascuns de ochii tuturor
iar gura pana la urechi
canta sarbatorii melodia
verii care pleaca
peste alte munti si ape
sa ofere alinare
somnului moale si rece.
avanta-naltul zbor
aripilor indraznete
si ce-i la pamant
e tot mai mic
cand mintea-i toata
numai visuri-ndraznete
adunate-n grija grabei
serii care-ntrece
in intensitate negrul
visului urat si rece
din sticla aruncata-n pripa
in siajul navei
ce pluteste-nainte
hotar punand la ce a fost.

ne(s)tema[ta]

flama-i scanteia ce-ti gadila
nas si privire l-amiaz’
e zambetul zilei fatis
acontat de ochii din turn
ce te privesc in nestire
de-acolo de sus
dintr-un ungher
bine ascuns.
se-aprinde-ntr-o clipa
nesansa face prapad
padurea e ce-a ramas
cand vantu-nteteste
si fum de necaz
ca-n urm-a ramas
doar scrum si cenusa.
delir deconteaza factura
pe seara opinteste nectarul
pisica-ti toarce-n geam
iar floarea-i cuminte
acolo aproape de tine
si-oglinda de-afara
pe pervaz.
libera-i calea
acum ca-ntre timp
ziua se gata
si poate ca nimic
nu mai poate c-altadat’
sa-ti inunde fiinta
in tremur profund
de pathosul atmosferei
in care tot ti se pare
ca-n jur e necunoscut.