Interval

centimea de farama
aruncata dintr-o mana
face graul din ogor
valoros de-a dreptul
ciocului cel zburator
care cent pe cent aduna
cu o sarguinta-ncercata
in atatea lumi probate
de undeva de sus
la-nceput inainte de aterizare.
milenare-s aripile ce renasc
din efemerul zilei azuriu
care canta greierilor piesa
pusa-n radiouri si-n masini
de bipezii alertati
sute, mii si milioane
trasi parca la indigo
cand vine vorba de imaginatie.
din bobul semanat in brazda
campu-nvie din zapada
si-ntai verde si-apoi copt
implineste o menire
ce-i chiar mai veche
ca memoria
pentru ca ea-i acum un lux
prea mare de care nimeni
nu pare sa mai aiba vreo nevoie
scuza-i orisicand permisa
ca vorba aia
lasa capu-n jos si nu te taie
nicio sabie sau nu te arde
vreo pedeapsa mai tare
decat altceva sa poti sa duci
caci sunt pe lumea asta
cata e ea, mica, mare
imensa, complicata
sau subtila
centimi si centimetri
centilitri si sutimi
hectare si sutare
secole si mii de toate cele
puse-n carca evidentei
pe care cine si unde
sau de ce s-o mai tot duca
cand diversitatea-i cat cuprinde
si alegerea neostoita
de permisiuni neintrebate
suntem oare prea multi
intr-o infinitate
sau prea mici ca sa-ntelegem
ca daca vrei ceva cu-adevarat
si care nu-ncurca pe nimeni
motivarea dinauntru
realmente ajuta
sa poti ridica deasupra
cupa izbandei eliberatoare
de oprelisti imaginare
si alte stavilare
ce-ar fi fost sau ai lasat sa fie
zidurile coliviei-ntaratate
doar ca sa te tot ingenuncheze
cand dintotdeauna e posibil
si centuria graieste viu
ca din orice vizita-n pustiu
excursia ast-aduce cu ea
povete si-nvataminte
pe care istoria le va bifa
pentru cei ce vor urma
sa duca pasii mai departe
centenar de plai si munti
si mari cu peisaje
dar si vieti cu experiente
in care cu totii au sa-ncapa
fara ca sa se discute
cine, ce si cat anume
are sa vrea candva, la o adica
sa-si traga deoparte
pentru ca gandul liber
e ca pasarea-n zbor
unde ceru-i limita cea mai de sus
pentru ochii-necati de nori
ce vad doar multi de zero-n coada
anuntului ce vinde sau cumpara
pamantul, glia ce ne mai suporta
pe valute cat cuprinde
pe metru patrat, sau si mai multe
in coada pretului la hectar
ceea ce-nseamna ca din unitate
suta si-nsutitul suna mai bine
tot cand e mai mult.
dar nu-i asa
ca nu mereu si toata lumea
calculeaza si trage linie
sa faca bilanturi
cele care-s facute sa fie
zeitatea preocuparii
care bine doar
trebuie sa iasa. nu
caci libertatea gandului
si-a faptei
nicaieri nu-si are locul
in atare presiuni
cand peste umeri
cad poveri si ziduri
ce-s menite sa sustina
tavanuri. dintotdeauna
a fost, e si va sa fie
nu doar pentru ce-i acum
in veacul nostru

pod

cine-a facut ma asa?
se-aude-n departare
apropiata periculos de tare
de centrul cercului din care
receptionezi cu radarele tale
toate
toata dezumanizarea omului
presupus a fi seaman
cu tine, cu el, cu ea
cu ei, cu voi, cu ele
si cu inca altcineva
despre care se spune
c-ar fi sursa
a tot ce exista.
paranteza lui a fi
e conjugata si cu ipoteza
viitorului luat in calcul
in mod automat
la fel de bine cum
ipoteza unui optimism
iremediabil alunga orice
predictie nefavorabila
si-uite-asa ce inca nu e
nu echivaleaza cu
nu e deloc si deci nu va fi.
ce nu poti pentru ca
n-ai atins inca pragul
de cunoastere, toleranta
si recunoastere a opticii
ce permite una sau alta
dintre datele pe care
la final de zi
le poti percepe
mult mai bine decat
la inceputul ei
e semnn de evolutie
si prin urmare
daca nu ai inca accesat
stadiul treptelor urcate
spre deschiderea de vedere
nu inseamna ca ce nu vezi tu
nimeni nu vede
sau ca pentru toata lumea
ceva nu exista.
e vorba de conectori
caci ei fac diferenta

maini-mpreunate

seminarul nu se mai termina
rufele nu se mai zvanta
sarmele ruginesc in ploaie
si mancarea-i pe gatate
frigiderul urca dealul
de-atata goliciune
ce-l apasa pe acela
care-l uita mereu in priza.
seara se dezminte-n far
bataia-i lunga si ocheste bine
plang din ochi seve straine
ce iriga subsuori
buzelor de sus le dau semnalul
sa-ndure mohorarea
anuntatelor zile-n recolte
pe campurile semanate
cu atata sarg si patimi
cand zapezile abia se ridicau
de pe zbarcitura ierbii
fata nevazut-a lucrurilor
celor mai urate
tractoarele cutreiera poteci
linii strambe-n toata viziunea
de ansamblu-n imediata apropiere
a detaliilor nelasate sa se piarda.

unde(va)-n eternitate

dintr-o mica-mare batatura
‘n podul palmei ce-a muncit
din greu si cu sudori
la rand zi dupa zi
se-ncununa plebiscit
ce respira mai usor
biologicu-i trasat
sa conduca peste ani
aurul la gat sa poarte
cu mandria biruintei
greului ce-a fost candva
opintit din amorteala
ce pare-se atunci
nu mai trecea.
orori erau pe banda
tragedii cu morti
si semizei alungati
din cercuri de foc
ceruri coborate pe pamant
inotau miselesc ca-n parlament
unde individul ce se cheama
politician alege ce vrea el
la maini mai multe decat are
de parc-ar fi pe veci custode
pentru larme si multimi de insi
ce dintr-odata
afla c-au de dus inainte
povara unei mosteniri
picata ca din senin
din oceanul cu borcane indulcite
de mirajul inavutirii
fara pic de straduinta.
iar atunci nu-i vorba de onoare
sa te stii vecin cu alde de-astia
actori mereu in viata lor
de parca liberul arbitru
si-ar fi-nfundat fluierul
sanctiunile fiind zero
totul se crede permis
cand din lipsa reactivitatii
actiunile ce ocolesc firesc
si simtaminte date tuturor
navala mortii mai subite
ca prapadul din cutremur
inimii nu-i da de stire
c-o floreta-nteapa acolo unde
are loc organul de simtire
colorat aprins ca focul
dar si putred n-are leac
dac-o prea iute tranzitare
bubuie-n pieptul cocosat
ca pelicanul inainte de drum
nu la radio cu difuzoare
ci la decolarea pe pe mal
fara marketing si tam-tam
se-afunda undeva
inspre-o eternitate
mult visata.

nesimtul istoriei

om crede poate niste sfinti
c-am fi noi, cei prinsi
de-o glie pe care-o sfadim
cu prima ocazie cu care
din munca nepasarii
nu poate rezulta
nimic inafara unui prag
pe care nu-l mai trecem
si care creste tot mai mare
de-i zid de fortificare
impotriva inamicului din interior
ce-am devenit c-o-nclinare
riscanta la nivel de grup
in tot acest proiect al devenirii
coexistentei bazate pe interactiuni
si comunicare, unde grafica-i o lectie
de trai in comun cu toti
cei din retea, caci doar aici
pe iarba unde cresc firele-nspre cer
pornite sa asceanda din cuibarul firilor
acolo unde radacinile-n gradina
cea de dor si de atunci, de-odinioara
amintesc vestitul drum al crucilor
printre aleile inseminate
cu mahorci si oftica dureroasa
in ploile noroaielor ce-au ingropat
odata cu sicriele celor ce s-au dus
amintirile vii si-acum lui altadata
ce nu era atata de oripilant
ce prezentul plin de experti pe m2
de chiar nimic nu conteaza
daca si cand ceva ce se face
are sau nu vreun rost
folosind la numar importanta vietii lui
doar ventuzei care-aspira fonduri
puse mai mult doar pe hartie
celebru e obiceiul detronarii
firescului de atunci de mici
fiind l-am crezut unicul posibil
intr-o lume care simte
si ea la fel cum o facem si noi
pana cand a venit vremea
cand proiectul lasa portite
pentru cine nu invata lectia
la timp in banca
s-o predea cu tot cu carti
intregii natii
o clasa plina de elevi-problema
care se bucura de facilitati
caci au construit sistemul
dupa tot ce le seamana
ite descurcate dup-o vreme
in oglinzi se tot privesc
si se-ncurca iar la loc
pana cand putrezesc
si se descurca
de tot. grafica-i benigna
nivelul alarmant sperie
pana si pe bau-bau