Valuri de viata de Lina Moaca

coperta_valuri-de-viata-424x652Cand totul se termina cu bine, toata lumea e fericita! Era sa fi scris macar bine, dar as fi fost unul care ar fi facut din modestie nu o virtute ce-nvinge vrajmasii, ci care aici contextualizata ar fi prejudiciat calitatea scrierii Linei Moaca. Din Colectia Cartile Arven, Valuri de viata se remarca printr-un admirabil stil literar ce rabdator si minutios fara a starni plictiseala cititorului, el sondeaza universul fiintei umane. Subietul in cauza aici, eroina, o adolescenta, maturizata de voie-de nevoie, nu cu forta, dar accidental si nu la timpul si-n ritmul proprii ei de catre viata. E vorba despre fiica sotilor Albu, Irina, o adolescenta orfana de ambii parinti, cand in copilarie un accident carora acestia le-au cazut victime a deposedat-o de sansa de a fi avut o copilarie fireasca si apoi un curs incomplet strain ei in urmatorii ani.
Aparut anul trecut (in 2015) la editura Hergbenet din capitala, romanul Valuri de viata prezinta oscilatiile rezultatelor unor decizii luate cu mai multa sau mai putina prezenta sincera de spirit la momentul consimtirii lor, facand din conceptul de compromis un motiv in plus de a medita atent asupra alegerilor pe care viata ni le scoate in fata cu necesitatea adoptarii unui punct de vedere sustinut nu doar printr-un raspuns, ci prin demnitatea si fermitatea implicarii ulterioare, asta comportand asumarea unor riscuri si deci si consecintele fiind cele din urma cele care bucura, ori supara, dar in masura in care ele sunt urmarile hotararilor noastre, nu poate fi altfel. Nicidecum nu e vorba despre a-si prejudicia propria persoana prin deciziile pe care le ia ea, Irina Albu, adolescenta de familie buna, urmasa unui bunic, Dan Albu, proprietarul unui lant de firme de succes care apare in topurile internationale de profil business drept omul de succces, pilda pentru tineretul intreprinzator cu avant maxim in a explora viata si caile care duc la succes.

Pe scurt situatia pe care Irina o traieste este una incomoda la prima vedere: nou-venita in scoala romaneasca, transferata dintr-un liceu privat din Paris unde fusese pana acum, pentru a fi mai aproape de Dan, singurul om care mai reprezinta pentru ea familia, octogenarul cu avant si suflu tanar, ajunge in ultimul an de liceu sa fie colega de clasa cu fiul celui care in teribilul accident suferit de parintii ei ii rapise familia si visul firesc de copil de a creste impreuna cu cei care i-au dat viata. Dupa ce se indragosteste de el, Irina afla si adevarul despre trecutul lui Robert Groza si al familiei lui, care, independent de acesta se intersectase in mod tragic cu cel al familiei sale. In acest context, povestea lor de iubire pare imposibila, gresita, ochilor neavizati sa inteleaga viata, alegerile sale, intamplarea, fie ea si nefericita la modul cel mai crunt, omenia si umanitatea din oameni merita sansa de a se dezvolta, iar ea este in pofida acestui decor sumbru la prima vedere, adepta alegerii oferirii sansei a doua in viata. Asa ca, inocent, pur si frumos, real si adevarat, sincer si devotat ea-l iubeste pe Robert Groza, pentru ca intelege ca hazardul sortii a facut independent de vointa unor copii la vremea aceea ca ea sa fie nevoita a-si trai copilaria fara parintii ei. Dar ca, a purta gratuit dusmanie numelui Groza pentru ca un moment nefericit a dus la tragica disparitie a parintilor ei, ar face-o mai ales in ochii ei si ai celor ce o cunosc si respecta o fiinta de nerecunoscut, pentru ca a fost invatata de viata si de catre profesorii care i-au urmarit evolutia educationala sa nu acuze vehement situatii de viata, cand in joc decide in final intamplarea, oricat de mult te-ar deranja, afecta, supara. Or, Irinei, Robert, marea ei de verde, crede cu toata fiinta ei ca-i este jumatate si intr-adevar, presimtirile nu-i sunt tradate de vreo alegere consimtita 100% de Robert. Toate insa pana cand, cu teama ca va urma in curand a se alatura sotiei, fiului si nurorii sale, Dan Albu alimenteaza propriile temeri legate de viitorul Irinei si intretine artificial, dar de undeva din umbra, fara masca insa, apropierea lui Victor Sima de nepoata lui, in nadejdea ca pana va inchide el ochii lucrurile sa se fi asezat pe un fagas bun, sperat de el, intre Irina si nepotul familiei Sima, vechi prieteni de familie, intreprinzatori de succces, oameni cu stare si reputatie sociala recunoscuta. Arta scrierii Linei Moaca aici se observa si se ridica precum satelitii deasupra planetei noastre peste naratiune ca tema, anume ca dozeaza cu mult stil si simt artistic bine dezvoltat tot acest razboi interior al eroinei romanesti din Valuri de viata. Trairile sufletesti, experientele primei si adevaratei iubiri, conflictele interioare puse pe seama unui cadru ce-i e ostil adolescentei care devine adult si descopera un adevar care a vaduvit-o de o dezvoltare graduala fireasca in preajma parintilor ei si care culmea, pentru unii, nu si pentru ea, o apropie dar nu din dragoste oarba,  adolescentina, incomplet maturizata de fiul ucigasului parintilor ei, ci din ratiuni firesti, consimtind cu toata fiinta ei a fi alaturi de cel pe care, orbita de o conceptie mentala invechita, societatea l-ar pune la zid si i l-ar interzice. Dar nu ea.

Ea intelege si mai ales deschisa cu mintea si inima a se inverzi in marea de verde ce este Robert Groza, ca derapajele unui trecut ce s-a intersectat fara vreo vointa cu trecutul ei, nu poate renega sansa unor oameni de a ierta ce a fost si a lasa locul liber si deschis constructiei a ce va sa fie. Si nu oricum, ci impreuna. Si asa va fi, caci etichetata cu happy end,  povestea eroinei cartii, bine tesuta de autoare se incheie in mod fericit, chiar daca, pe parcursul romanului, Irina Albu trebuie sa treaca si alte teste de initiere in vietuit, ea le depaseste si ajunge sa se bucure, chiar ea de alegerile proprii, consimtite trup si suflet, si nu doar mentinute in asteptare, pentru a nu supara sau deranja. E diferenta intre a decide sa ramai omul-obiect, adica sa nu adopti o hotarare si s-o amani, desi stii ca nu te reprezinta, favorizand mentinerea unui decor aparent viu pentru ceilalti, dar mai putin pentru tine, cea care il resimti intrutotul si de a-ti lua inima in dinti la propriu, a recunoaste ca fara a decide tu pentru tine, pentru ca tu experimentezi tot, din amabilitatea de a nu supara in jur pe cei care se bazeaza pe tine, sau pentru care tu insemni mult, viata ti-e mereu straina, la un moment dat inevitabil ea devine insuportabila si criticul punct sau prag e greu de trecut. Cititi o carte pe care v-o recomand pentru cursivitatea, coerenta si strict inspirata sondare a universului uman interior de care se fac “vinovate” doar stiinta si iscusinta penei Linei Moaca. Valuri de viata, un roman cu si despre viata si inerentele sale decizii privind subiectul care o experimenteaza in etapele anilor ce trec si care aduc cu ei asteptari. Ce ramane dupa decizii, in urma asteptarilor este intotdeauna motiv de satisfactie, sau deceptie, niciodata nu a fost, sau nu va fi diferit.
Succesul imbata pe moment in euforia sarbatoririi, din contra nereusita loveste si doare, rana se analizeaza si incet-incet se aplica si leacul, neuitandu-se nicio clipa greseala sau cauza ce a produs rezultatul nedorit, pentru ca ulterior nerepetata sa motiveze putinte. O poveste vie, de viata si cu viata in cele mai firesti, pure si tineresti trairi, sperante, asteptari, evolutii de la inceput la sfarsit in naratiunea care leaga inauntrul textului Linei Moaca, cer si pamant, morti si vii, frumos si misterios, gentilete si noblete sufleteasca in indivizi de genuri opuse care trecpeste orice obstacole si implinesc in final destine care in acord cu versul final dantesc din a lui teribila Comedie umana, ajung sa celebreze iubirea adevarata, caci ea e singura care poate muta sori si stele.

Advertisements

tot o pisica

in halat c-un plic in mana
dis de dimineata
crema-ntinsa bine de cu seara
pe la posta vizita-ndrazneata
lasa ca sa vina mai aproape
gandurile de la departare.
asudat pe frunte si obraji
cand mijeste de mai sus
sulita cu stropi galbeni
de calduri si de rumoare
spaga pentru sare necazuta
e-atentie sporita la picioare
si la folosinta pasilor din breasla
celor care se abtin sa tot cuvante
cand prea bine pot sa latre.
in tricou si-un bisturiu la-ndemana
repede tai capul cel lipit
cu-atata iscusinta
pana da pe-afara mieunatul
torcator cu iz de noapte
chiar ziua-n amiaza mare
si sudorii unei ape
curgatoare si-aparuta clar inoportun
pe la coapse-ncet mai sus
pana la ceruri traverseaza
ruta, via si avia-ti face cu mana
de pe palierul ce-i coboara
pasii zvelti de primavara
tie ochii ti-i comuta fuga-fuga
dupa dunga
grabita
ce-a trantit in urma-i poarta
si dus-a fost pisica
fara torcatura imblanita
ci c-o mica ridicare
din privire-n semn de ciao, amice
ciao, mazga nu-i prea bine pusa
asa ca pan-aduce-n casa alge
hop se si deschide sala
si vor invada abia pe seara
gurile avide dupa
ciocniri suave de pahare
si ferme-mbratisari de buze
in fata focului mocnit prea bine
de lemnele ce-ncadreaza
pozele de viata faine
reusite nu doar in tricourile ude.
miauna pisica blanda
dintr-un colt ascunsa bine
pana cand se-ntrevede-o tolaneala
ce-aduce-n aer ceva simplu
ca esenta de aloe
vara cand iarba

ud-a diminetii-nrourate
de cu noapte-ti cresc
picioare stimei de sine

temple

si la masa mare-ntinsa
iau loc toti, cu mic, cu mare
dupa-ntaietatea orei, nu a varstei
in cronologia locomotiei sosirii
la destinatia stiuta dinainte.
privirile se cern si-ncet dispar
oprelisti nerostite si totusi resimtite
cu febra dinauntru ce transpare
clar pe chipurile preocupate
sa-ntorca ochi si gaturi
in vanul recurentei ce lipseste
stari de spirit sigure
acolo unde-ar fi fost indicatt
ele sa existe.
si-n forfota du-te-vino-urilor
alandala directionate
nici macar o sita
nu poate sa faca
ce filtrul chiuvetei
mai face sa opreasca
impuritatea tevilor prin care
iese-a vietii seva
ce spala de tot felul de pacate
si chip si trup si minte
se asteapta cu tact
eliberarea noptii
cu-a ei liniste de luna plina

chemari pe aleile amintirilor

de s-ar mai descoperi niste planete
calare pe-o matura
si-n mana c-o bagheta
dand pe gat o potiune
la gat c-un talisman
purtat in suflet
nu musai la vedere afisat
o formula incantatorie invocand
inainte de saltul printre lumi
avant in zborul aripilor frante
mi-as lua fara pic de ezitare
fara masuri de precatie
ori echipament special de securitate
a zborului ca un dragon
scuipand focul vrasmas
ca acela al diminetilor copilariei
ce dadae ceaiu-n foc
pe soba unde in ceaun
batranii mei uitau cateva flori uscate
pentru a desavarsi vraja
mai ales atunci cand lichidul
suporta buzele pe cana
din care culegeam cu grija
biscuitii inmuiati in dulcele-acrisor
brun-galbior ce ma-ncalzea
cand zapada sub talpi scartaia
si bujorii-n obraji-mi dadeau certitudinea
ca exist cata vreme-mi pot elimina din dubii
in ce priveste senzatiile simtite
pana-n buricele degetelor
uitate sa mai lase deoparte
oceanul alb cazut din cer
rece si alunecos
magie pentru mici si mari
deopotriva. o spune o colonel
al vietuirii ce n-are nevoie de locotenenti
ca sa stie ce-i un sentiment
ce dainuie dincolo de timp
si de purtatorul ce-l traieste
si care se adapteaza cu trup si ratiune
acestei lungi-scurte calatorii
pe aleea amintirilor scurse
nu-n van ci-n recipientul
ce le aduna si le pretuieste
pe toate la rand nu deodata
si poate nici chiar la timpul lor.