Un veac de singuratate de Gabriel Garcia Marquez, sau povestea vietuitului familial

Un veac de singuratate, cartea columbianului Gabriel Garcia Marquez, aparuta in limba romana in traducerea din limba spaniola a lui Mihnea Gheorghiu, la Bucuresti, in 2011, sub sigla editurii Rao, este un roman aparte. Citit de la debut la final cu ardoare si buna dispozitie de cititor cel putin curios, daca nu chiar deprins cu meticulozitatea unei atentii castigate de-a lungul unor mii de ore petrecute lecturand, romanul fantastic al scriitorului de expresie spaniola, laureat al premiului Nobel pentru literatura in anul 1982 pentru romanul aici de fata, Un veac de singuratate este o proza aparte, de cotitura, revolutionara.

Timp neimpartit in comuna lui percepere ca atunci, acum si candva (cand va fi sa fie!) ci timpuri prinse intr-un bol imaginar, reimprospatate perpetuu, pe masura nasterilor ce au loc cu precadere in aceeasi familie Buendia, reitereaza viata in multiplele sale forme asemanatoare, daca nu chiar identice, imagini care si-n pofida repetarii acelorasi apelative onomastice iluzioneaza perceperea firescului dat al sortii, altfel decat prin semnele crude ale instaurarii odata cu varsta neputintelor firelor albe si a mai multor tipuri de oprelisti cauzate de timp, a carui scurgere si chiar existenta in lipsa acestor semnale de netagaduit este pusa sub semnul intrebarii de mama Buendia, Ursula. Imaginatie, amintiri, exotism, iluzie, absurd frizat cu logica ferventa a fanatismului, fascinatie obiectuala, cand pentru farmec instituit olfactiv, ce cheama departari tot mai aproape de sursa ematiei, cand optic, iar lacomia atinge paroxismul pierderii de sine in desfatarile vintrelor si carnii, intr-o convivialitate fara stavilar, toate acestea repereaza Un veac de singuratate drept o lucrare canonica a culturii universale, iar numele scriitorului columbian intra in siajul fantasticei calatorii a lui Don Quijote cervantesian, la loc de cinste si mare pretuire in arta literara de expresie spaniola.

Cititi si descoperiti lumea fascinanta a scrisului marquezian, aflati-i aici povestea eternei reveniri din punctul ontologic al nasterii, intersectie tempo-spatiala care aici de fata se cheama doar simplu: Macondo, prin el insusi nume al unei lumi, secventa ac fiind artificial introdusa alaturi de mondo, tiparul lumii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s