bum

un apel distanta te trezeste
alarma n-ai bagat-o-n seama
pe langa tine-ar fi trecut
ziua-n care curgeau cu rost
inca de dinaintea lui azi
orele-n care luna plecase deja
la culcare.
talpi roase de timp
si-o vreme ce duce cu ea
amintirea ce s-a pierdut
in setea nestinsa
cand buzele ardeau dup-un deliciu
intre ele sa mai fi prins
alta pereche si sa topeasca
nori ce si-au plans durerea
in mangaierea sarutului sfant
ca cel mai de atunci
cand apele toate s-au scurs
in albiile secate de foc
ce-au prins iarasi viata-n fantani
cautand nemurirea.
ploua si pod in culori
anima dorinti…

Advertisements

Dincolo de cortină de Gabriela Hornoiu, sau mărturii de viață autentică

Dincolo de cortină, cu semnatura Gabrielei Hornoiu pe copertă, carte aparută recent la Libris Editorial Brașov este o lecție amplă de viață împărtășită de autoare cititorilor sai fără a avea pretenția aceasta, dar facând din optica unei mame care-și crește și îngrijește fiica atinsă nedrept de boală o misiune asumată fără cale de întoarcere. Povestea care se spune acum în Dincolo de cortină, continua parțial filosofia jurnalului neterminat semnat de Daria, în Simplu, Daria, apărut postum în 2012, la Pandora M, parte a grupului editorial 3Trei în București. Cartea îmbină în egală măsură trăiri ale parintelui rămas pavăză pentru puiul ei pe un drum al vieții îngreunat de boală, după ce tot boala-i răpise în tinerețe mamei Gabriela soțul, cu amintirile dintr-o autentică experiență de viață așa cum numai Nică mai avusese prilejul în celebrele Amintiri din copilărie ale minunatului Ion Creangă.

În chin, disperare și suferințe, căutarea speranței pentru a lupta împotriva unui destin crud și nedrept vine și din trecut, iar poveștile mamei-fiice Gabriela sunt pentru fiica-mamă Daria, cadoul stelelor pentru cuplul tânăr și frumos Aurelian-locotenentul și Gabriela-învățătoarea laptele și mierea pentru sufletul fetei ce-și poartă mai demn și mai curajos decât oricine gândurile și pașii înainte prin lume și viață neștiind dacă domnul C pleacă sau va pleca vreodată fără știre și-i va elibera trupul de chin. Daria este psihologul, prietenul și pavăza tuturor celorlalți copii cu care se întâlnește și pe care cu un puternic instinct matern nativ, sincer și devotat atributelor ce-l comportă îi face mereu să zâmbească și să râdă cu gura până la urechi, ridicându-le moralul și făcându-i mereu să uite de problema lor de sănătate care le ucide zi de zi trupul.

O cutremurătoare mărturie și pildă de înfruntat orice problemă existențială a vieții când destinul îți așterne la picioare un neprevăzut defavorabil pe care în resursele tale de inteligență trebuie să te zbați să-l confrunți cu armele spiritului tău. Povești din copilăria mamei prezentificate și care sunt hrană spirituală pentru puiul Gabrielei, Daria, mândra ei stea care și-a luat într-un final zborul peste curcubeu, acolo unde Dincolo de cortină o vor aștepta poveștile trăite o dată-n plus de Gabriela când i le istorisea după ce în copilăria acesteia fuseseră stropul de complexitate într-o copilărie frumos trăită la țară, precum și brațele puternice ale tatălui, Locotenentul Aurelian. Grai dulce grafiat fix cum se aude, dă ceva probleme de cursivitate cititorului care cu oglinda-n față face exerciții de dicție pentru viitoare cariere de prezentator, dar conturează poveștii cărții autenticitatea mărturiei unui Jurnal de singurătate, pe care Gabriela Hornoiu îl trece din online, unde administrează blogul intrenoaptesizi.wordpress.com, în in print cu o lansare frumoasă acasă la Brașov, unde cu resurse interioare nebănuite prezintă, ca o cea mai bună gazdă, demn așa cum Daria mereu dorea, Dincolo de cortină, acolo unde în Simplu, Daria steluța mamei Gabriela spunea că doar noi două știm ce este, mama. După lansarea cărții intitulate chiar așa Dincolo de cortină, știm deja că acolo sunt bunicii Gabrielei, Locotenentul și cu Daria, iar că drumul înainte pe cărări de munte alături de Dudica și de Rouța animă sufletul greu încercat o viață de om. Un om bun merge înainte cu demnitate și cu capul sus, îmbrățișează copii emoționați peste măsură de povestea cu puternic impact sufletesc, la fel și mame, pe care le face curaj să o simtă la rându-le pe Daria în apropierea celei mai bune prietene de nădejde, după Gabriela, Roua, membră de bază a familiei Gabrielei.

ploaie si parfum de viata

rumegi zi dupa zi
s-inalti pasi de cautare
pe cararile vietii ragaz
nu-ti dai nicio suflare
fara-nainte sa-nsemne macaz
neschimbat si fara necaz
drum necunoscut
apucat cu pieptu-n fata
si privirea departe
orizontul conduce si pasii
iar setea dispare
cand caldura e mare, mare
si tanjeste dupa ploaie.
pleci, continui, te opresti deloc
si drumu-l mentii in fata
mereu
caci apa din ceruri
cand vine
alinare aduce cu ea
pielii si talpilor arse
de chinul dinauntru de nesuportat
cand norii puroiati de-ncarcatura
nadusesc si pufaie-n van
pana cand racorire-n prospetime
de verde cu iarba-n sfere cristaline
si murmur de fluturi roind printre flori
ce-si deschid iarasi chipul
in zambete vesele si dimineti-nrourate
se lasa peste lume sa fie
uitata lunara moleseala
frunzele sa cante din nou
si buzele s-admire devreme
aburii magicei cafele
deschizatorii de drumuri pentru fiecare por
din fiinta pe care zi de zi
o porti cu tine prin viata
demn si inainte mereu.

venus

un nor cocotat pe-un munte
si-un decor sidefiu c-un imens ceva
galben in splendoarea diminetii
disipata-n falfait usor
de aripi si plete ce zboara
cand pe-o bicicleta la vale
doi porumbei se iubesc
si dau la pedale
pret de-un ceas, ori doua
sau nu se stie
pentru ca ziua inoata codasi
in stropi de raze solare
cand ploaia-i uitata mereu
si-o barca
parca
ridica din gene
o albie plina de fler
si culoare
cu gust proaspat
de rasarit abundent
in verdele matinal
intinerit de roua-n sferele
ierbii de la picioare
ce cliseu ud si fain!

Cevengur de Andrei Platonov, sau utopism ironizat artistic

Romanul Cevengur al lui Andrei Platonov, aparut la editura All in cadrul colectiei Strada fictiunii clasic, in 2012 imbina filosofie, drama, ironie in stilul in care literatura rusa ne-a obisnuit cu maestrii sai incondeietori de-a lungul timpului. Nascut la finalul strict al secolului al XIX-lea, Andrei Platonovici Klimentov, pe numele sau adevarat, autorul romanului aici de fata plaseaza actiunea scrierii sale la inceputul celei de-a doua decade a secolului al XX-lea, atunci cand si dupa prima conflagratie majora de proportii mondiale, omenirea isi revenea cu greu ororilor validarii mutuale a crimei, la final de epoca imperialista. Atunci Rusia traia instabilitatea primilor pasi de dupa dinastia Romanovilor, iar incercarea colorarii ideologiei politice extinse la nivelul primelor constructe administrativ-politice, sovietele, ambiguiza simplitatea intelegerii vietii in randul populatiei.

Albii pe de o parte si rosii pe de alta, revolutioneaza si contrarevolutioneaza decorul acesta virtual pe fondul unei simplitati existentiale cotidiene austere cu care cei mai multi rusi erau deprinsi din tata in fiu. Aici apare ironia, cand educatie precara responsabilizeaza indivizi impinsi de utopice slogane sa miste lumea din jurul lor conform unor idei carora le sunt fideli pana la paroxism alti compatrioti. Tovarasia incercata a se fi introdus prin intelegerea ei drept necesara dincolo de convietuirea sociala, in special ca motor al luptei proletare de clasa impotriva fostelor oranduiri feudale si burgheze e ironizata la nivelul prim al intelegerii vietii si revelata inspirat de catre autor prin denumirea pe care o da orasului unde actiunea proclama instaurarea comunismului. Un nume despre care critica literara s-a exprimat anterior ca fiind construit special pentru a arata o fateta mata a acelor timpuri, in acord cu vadita instabilitate si insecuritate a inceputurilor veacului vitezei ce facea istoriceste un pas major in perceperea Rusiei, nu ca un imperiu, ci ca o republica, desi prin amploarea arealului administrativ-teritorial ocupat de natiunea in sine nu se poate spune ca ar fi mare diferenta. Cevengur exprima idealismul, utopia, simplitatea rusa la ea acasa coborata pana la nivelul respiratiei pamantene ce nu are nevoie de prea multe pentru a razbi chiar in mijlocul stepei si face din romanul lui Platonov o parabola existentiala apropiata de proiectata lupta a omului cu morile de vant din Don Quijote al lui Miguel de Cervantes.

Aici metafora curiozitatii si incercarea de atingere a mainii omului nu capata concretete, nici cand tatal de sange al lui Alexandr Dvanov, pescarul se ineaca in lacul unde pescuieste si vrea sa vada ce e dincolo de moarte, iar fiul sau ramane orfan si de pe drumuri viata-l transforma in activist utopic al comunismului, nici cand goana dupa cautarea si instaurarea comunismului, ce-n mintea lui Kopionkin, calarindu-si Forta proletara prin stepe se asociaza cu persoana si munca Rozei Rozberg, referinta feminina ideala animata de un simtamant profund in ceea ce poate defini misiunea vietii unui om. Satira din carte transforma in perceptia omului de rand conditia umana supusa dinasticului imperialist de pana mai atunci (Romanovii in timpul actiunii livresti) fortele naturii drept singurele personaje ale vietii omului care mai muncesc pentru ca acesta sa-si mai poata duce viata mai departe, asta dupa ce vreme indelungata stim bine ca oranduirea feudala a oropsit generatii intregi de rusi. Sloganurile intelese dupa ureche de Kopionkin, Cepurnii sau Sasa ori Prokofi Dvanov imbraca naratiunea in ironia subtila pe care autorul o arboreaza in fata mecanizarii vietii umane, ce va deveni industrializata mimetic cantitativa sub auspiciile maretiei zilei in care soarele apare in toata splendoarea sa pe cerul lumii.