le

diferente se-ntrevad aici si-acolo
sternul nu mai are ce impinge
inainte si-napoi nu se mai poate
tot ce-a ars de tot se stinge
si-ntre coaste-o vale plange
cand norii ploua ei doar sange
osu-i bleg si rupt si spart
si-n crapatura ce se casca
fad si crunt nervurile strabat
pamantul viu al existentei
mici ce-noata spre fagaduinte
treptat-treptat indepartate mult de mal
odorul canta-n valuri ce se spala
sparte-n spuma marilor
de roci si vanturi tari
furtunile de fiecare seara
poarta-n sticlele aruncate
ancora sperantei unei regasiri
in radacinile scrise cu sange
pe hartia sul sarutata
albastre-rosi scrisori
disperari increzatoare
in foc de intalniri mistuitoare
pentru tot ce-i sin
gur, sin-istru.
talpile goale saruta nisipul
si caile ascend

Advertisements

alive

ropote de soapte-alearga-ncet
suroind cu seva vremii seci
patimi si surasuri fade-n urma lor
cand trasa vietii se opreste brusc
si devii atunci din viu inanimat
desi ramai in urma cui a lasat
amintirea doar cui sa-l mai stie
un simplu nume revitalizat
si-o-nchipuire vreme scurta
ca sa lase cerul noptii instelat
fara lacrimi de obida
prinsa de ceasurile ce greu se duc
si chiul neprezentei care-nfricoseaza
orisice munte de miracole lumesti
atunci se pleaca-n fata enormitatii
nefiintei care scutura de frig
si-arde-n flacarile cutremurate
de dor cu duh si teama
cu durere-n chin si suferinta vie

furtuna cu ceas

se casca din cer
o gaura pe unde
cu aripa rupta
ingerii cadeau de-acolo
intr-un picaj necontrolat
fara puterea limbii
de-ai recupera.
din curtea gradinii
gardu-a separat
si de atunci goana
e de nestavilit
iar cand ploua
furtuna de energii
coboara si se descarca
pe aripi frante laolalta
pentru ca jos sa creasca
tot mai adanc
gaura
cu limba prinsa
a tacerii

puls

capsunele din piept iti spune
s-ai putere sa continui
maratonul batailor
cu ratiune sa le dirijezi
in sus mereu
ingenue ca izvoarele reci
sa inunde sesurile de belsug
cum o printes-a orientului
isi mana-n lupta oastea
si pe timp de pace
bine tot poporul ei o duce
in zilele vietilor toate.
cand arsita din cer topeste
sau norii lacrimeaza zeieste
si iarba verde rara-n peisaj apare
miracolul iarasi-nvie
cand cercul de foc lumineaza
se coboara tot mai rar
din saculetul plin de sageti frante
si-nmuiate-n venin
caci o platosa topeste
cu apropierea solidara
a mainii calde-ntinse-n ajutor

cinestie

corida-n toata existenta
o partitura de fiecare dimineata
in aceeasi carcasa purtata
cu pasi mereu pe-o cale
ce se bifurca intotdeauna
si nu duce spre cer
decat atunci cand urci
si cu tine ai cort sa-nnoptezi
in varf de munte
si stele cu luna pala din cer
te privesc printr-o palnie celesta
miza cararii laptelui si-a mierii
aliaje ce te compun si le afli
cu sarg pe cararile ce duc
spre lumina clara
fara focuri si zbateri
cu vanturi si fumuri si scrum
in urma lasat de parc-un aparat
apasat din eroarea curiozitatii
mainii ce prinde si pipaie
pan-atunci ca sa creada
dupa ce se convinge
soc si intrebare cu raspuns aflat
nu acela poate chiar asteptat
pana cand mai amanam acceptarea
si ne plafonam in pricopseli?