pleura

aminteste-ti ceruri seci
cu soapte de lumina
printre stancile secundelor
in peretii mintii-naripate
traversand coasta si marea
printre ceasurile care bat
prea zgomotos in limbile
ce se ating insidios
si searbad pe scena zeilor
ce-si joaca piesa de-a viata
cu actorii care au doar clipe
vesnicii uitate-n fundul sacoselor
ce le poarta nemurirea
de la o tejghea la alta
esenta potirelor ce pastreaza
cutezatoare traditia culturii
nu-n pasi demult adusi-n azi
atunci ca prima data
repetand fara-ncetare
a pune-o-ntrebare
de ce, cum, cat, de unde
si pana cand tot asa
imitatia gestuala are sa piara
daca vreodata uitarea afecta-va
coconul acela firav si valoros
ca o comoara cautata
si care-i sadita-n cerul
de pe umeri
clar si luminos cu soare
purtat cu demnitate

Advertisements

pasi noi pe drumuri vechi sau aceleasi si noi

din pumnii soartei destinate
ca sa fie reazam de zi
iar tu singur in noapte
te aduni greu sa arzi
ce-a fost si poate ca este
din nimic totusi ceva, poveste
ce s-a spus si a suflat
pana la rasuflare
cu zumzet ucigator
pentru urechi, minte
si-un sange varsat
cu ghimpi de aer inalt
intr-un azur prea deschis
unor zari de culori
pline de mult si de soc
iar un alb orbeste apoi
si lasa prea jos in negru
tot ce mai apuci sa vezi
si sa simti resimtind
moartea pe talpi arse
cum urca-n prezent
respirat doar ca sa fie
pasii noi pe drumuri vechi
o consfintire a liniaritatii
prelungita inca spre
mai departe
si-nainte nu-n somn
si nici vise
ci cu naframa-n carca
si dulceata pupaturii diminetii
pline de roua-n soare
aratat in splendoare
privirii ce se vrea coborate
cu pleoapele jaluzele
pentru cuget si minte
ce nu mai vrea combatul
sa strabata deocamdata
iarasi. firimiturile din ochi
si nu de paine lasata
sa cada din buzunare
pentru a retine trasa
de revenit la o adica
inapoi parca prea mereu
inseamna sa mai elimini un prag
si o treapta noua sa urci
si-asa zeii sa-i saluti
de-acolo de sus
unde ti-ai cuibarit existenta
intre ingeri dezaripati
ce nu mai pot ca sa cada
in lutul incinerat
pana la ultima suflare
irigat de lacu-n care
un frate ai reflectat in apa
ce sclipeste si-ti arata
scutul si aliatu-n cale
de mers inainte
cu pasu-n matrice
aleasa deopotriva sa fie
providenta la drum
nestiut de lumina
cu oaza in murmur de buze
cand aeru-ncins din talpile arse
te-nclina aproape de lut
si-n strop de ploaie
te-anima si urci iar si iar
spre o destinatie ultima

poli-

clar ti-e cantul cel mai sfant
razbate-n tine pana jos, profund
si face ca sa iasa la suprafata
degetele moarte din mormant
cand invie coconul din mare
e comoara plamadita-n ani
s-asteptata-n cercul de la mal
pe nisipul rumen dalb
al serilor ce-nstelate poarta
pasii inainte mai departe
si mainile-n cautare
de redescoperire si regasire
de sine-n celalalt
dezgolit de preambulul
receptarii cum apare
iar ce afli te muteste
pentru ca este

fosile

de carambii pasilor sinistri
agata c-un fir subtire esafodul
si poarta-ti-l la vedere prin lume
zi si noapte pana cand
cum-necum oi zbura si tu
in adancurile marii
unde-ai mai fost demult
inainte chiar ca s-o fi stiut
si-n inaltul cerurilor toate
brazdate de cai si rute
unde aripi sonore
si dure stralucesc si poarta
cu ele cheile spre porti
nedeschise inca doar visarii.
apleaca-ti apoi capul
senin si calm cu demnitate
sabia ascutita de vrea si poate
sa ti-l taie, ia sa vezi
o face?
si-acum de mai respiri
sa-mi spui
cum e sa stii ca esti
atat de aproape sa nu mai fii
iar asta sa depinda nu de tine
ci de o vointa. alta, da,
nu a ta, dar pe potriva ta.
daca nu, atunci inseamna
ca tu
pragul n-ai trecut
si sabia a vrut
uitat sa te faca

buna dimi’!

atins de-o raza de lumina
intr-un punct aparte
anodin pesemne
catusi de putin strain
se pare condensam privire
spre un smoc de iarba
langa care un musuroi
ce se facea-naintea mea
atunci usor urca spre cer
ca si roua ce se lasa mai jos
de pe fiecare fir de iarba
ce se-ncapatana s-asceanda
de parc-ar fi plecat in cosmosul
netezit din ruta in vie
de aripi de metal sonice
si cu super- in fata
inconjurand lume si planeta
usor lapidar as spune
pe cand niste elitre
colorate viu si natural
coborau cocori indragostiti
de floare si de fete faine
sa le sopteasca in franturi
de cuvinte iubiri ce se vad
si se simt pentru ca sunt
aici si-n aer si oriunde
la fiecare pas, ropot de vant
picuri de ploaie si spectacol
de caldura si lumina din soare
ziua-n amiaza mare
cu diminetile sonore
cand parca orb de lipsa de somn
coborai greoi din pat
locul unde apucasesi un cuib
sigur sa afli prea tarziu
si te-mpiedicai in basma
ca un cuc solitar in crang