umbra din tablou cade

cometa de sange cu roua
arde-n tabloul fara perete
si-nvie cu frig in speranta
o-ntreaga natura fireasca
altadata.
plang pe zidurile cetatii noi
puntile vremilor apuse
cuvintele juramintelor scrise
cu sange-n venin
si stele cu foc in celest
martor senin la o cale
ce trece-n uitare
prea repede
cand pasii se pun in acord
cu ce va fi-ul dinainte.
ziua si noaptea
pe trasa aleasa
fara putinta de razgandire
vantu-n rafale din seri furtunoase
piere pe limba gandu-adancit
inauntru misteru-i topit
in cazne de fiere
si focu’ turbeaza dorinte
dulci si fierbinti
toate ca mierea

Advertisements

Contratimpul iubirii de Corina Herghelegiu, sau cautarea cadentei de pasi in vietuire prin Iubire

Contratimpul iubirii, cu semnatura Corinei Herghelegiu pe coperta, roman aparut in doua volume la editura Cheiron din capitala (primul in 2012, al doilea in 2014) spune povestea feminitatii traind cu si pentru Iubire o existenta pe care n-o concepe inafara unei comuniuni si a unei convietuiri menite a completa trupeste, sufleteste, spiritual, personal, ontologic. Metafora din titlul cartii se constituie pas-cu-pas in ambele volume intr-un lait-motiv pentru a justifica in parte poate atat importanta cautarii unui timp, fie el cat de scurt care sa puna in acord timpuri si simtiri provenind din unde diferite ale subiectilor de gen opus care experimenteaza efectele unei legi universale ale atractiei, timp care sa concretizeze acel vis pe care eroina romanului, Catalina il are constant privitor la un corespondent suflet-pereche menit a-i completa intreaga fiinta cu toate atributele sale definitorii in ideea unei iubiri care sa transforme trecerea prin timp, definitia Catalinei pentru viata si vietuire, o punte spre o evolutie ulterioara la nivel spiritual.

Portretul femeii postmoderne, propulsata cu multa munca si sacrificii de curentul revolutionar social feminist care a constientizat printre femei necesitatea iesirii din anonimatul istoriei dominate de figuri masculine mai mult sau mai putin cadrand unor semnificatii importante pe care evenimentele au facut amintirea lor sa fie asociata cu realizarile cele mai importante in istoria lumii, este viu scris aici aspirand intr-o lume guvernata de importanta trecatoarelor iluzii pragmatice, materiale, la firescul sufletesc, spiritual, empatic impartasit de un om de gen opus, apt sa sustina, sa incurajeze, sa ajute, sa imbratiseze, sa iubeasca si sa ridice sufletul femeii ce pare a nu gasi rezonanta unui suflet-pereche, nu si-n atare timpuri…

Iar daca in proustiana cautare a feliei slefuite de timp viu din Dans le recherche du temps perdu, Marcel obtine acea satisfactie a aflarii la capatul unor coincidente carora li se poate asocia si sinonimul potriviri senzoriale dublate de o memorie ce actualizeaza si prezentifica trecutul copilariei in maturitate si batranete, lucruri ce nu dovedesc decat faptul ca desi timpul masoara si perimeaza fiinta la exterior, dinauntru aceasta tine pasul cu efemeritatea, in lumea Catalinei din Contratimpul iubirii, defazarea, prea tarziul, neritmicitatea, necadentarea pasilor ei cu ceea ce cheama ea in viata ei prin persistenta aceluiasi vis ce-i umple insistent, iar nu obsedant somnul noptii, sunt acele elemente exterioare deciziei personale ale personajului principal si care-i influenteaza pe parcurs alegerile in etapele-cheie ale existentei, determinand o anume trasa. Gustul placut al madalinei muiate in ceaiul rece al copilariei il aduce si-n varsta matura si in pragul solitar al batranetii pe Marcel sa constate la propriu pe propria-i piele efectele timpului care trece si consuma fiinta, rastimp in care sufletul are tot timpul din lume sa aleaga ce si cat anume retine din tot ce-i mai important in vietuire corespunde aceluiasi gust placut, cald, fierbinte, dulce, aerisit si proaspat, reconfortant si mereu datator de izvoare nesecate de vitalitate al iubirii, pe care Catalina o spera, nazuieste, cauta, experimenteaza in atingerea unui deziderat pe cat de firesc, pe atat de strain timpurilor contingente, cand tranzitoriul si pasagerismul in viata si iubire, relatii si sentimente pare a fi luat locul dedicarii trup si suflet unei singure cauze, asumate o viata, in relatie, prietenie si iubire, caminul familial nu deposedat de valoarea formatoare a raspunderilor care incununeaza munca si calitatea de om iubit care iubeste si se devoteaza celor ce apar in viata lui din dragostea si munca sa, construind nu iluzii, ci dand substantialitate si concretete unui permanent vis si deziderat uman: iubeste si lasa-te iubit, construieste si traieste-ti viata in armonie cu tine si cu lumea si bucura-te de tot ce viata ti-a putut oferi pe masura implicarii tale si a devotiunii fata de tine si viata, neomitand sa fii recunoscator cerului si lumii prin felul de a te raporta la semeni.

Dincolo de urmarirea constantei aparitii nocturne a imaginii figurii masculine, anticiparea si nazuinta acelei perechi intregind ontologic si facand pasii inainte mai simplu de dus, desi Catalina nu se da in laturi de a continua parcursul cu aplomb si devotiune care nu trec in secundar fara a fi remarcate, alt motiv recurent traversand naratiunea cu trasa rectilinie a romanului este aceasta optica a defazarii, negasirii aceleiasi unde a canalului de comunicare in timpul potrivit pentru atribute personale definitorii in ideea impartasirii lor. Frumoasa, puternica, inteligenta, independenta profesional si financiar, Catalina mai are un singur dor neatins, pe care spera a-l atinge, stiind ca nu si-a aflat deocamdata corespondentul sufletesc in aceeasi lume in care cei mai multi gonesc dupa efemer. Nu si ea, iar poate tocmai de aceea e atat de greu, va crede la un moment dat. In aglomeratia agitatiei prezentului unde e atat de greu, daca nu chiar aproape imposibil sa rezonezi pe aceleasi unde cu o jumatate de gen opus, Catalina este pe rand prinsa in relatii care nu incep cu un firesc acord dat in totala cunostinta de cauza si potrivire a momentului acestei decizii cu alegerea proprie neinfluentata de nimic exterior.

Asa se intampla cu imaginea relatiei prime, intr-o privire cronologica, aceea cu Bogdan, asa se va intampla ulterior si cu celelalte cateva povesti de dragoste pe care Catalina le experimenteaza devotandu-se total relatiei si fiind de fiecare data pedepsita de o soarta care nu i-a rasplatit devotiunea si implicarea cu aceeasi unitate de masura a daruirii. Din povestile de iubire, care la vremea cand a consimtit pentru ele pareau a fi in ochii ei certitudine sacra, sperand sa poata evolua de la prietena-iubita, la mama, dupa crezul asumat al Catalinei principala menire de care o femeie nu ca se face intrutotul responsabila, sau indatorata, dar de care mai ales cand solul si mediul e potrivit pentru a atinge acest deziderat e total nepotrivit ca femeie sa refuzi darul acesta sfant din orice fel de motive. Invinge orice fel de mentalitate invechita si reminiscenta a trecutului plin de cutume ale traditiei patriarhale dublate de anii grei de comunism care a inchis de frica si de necunoastere fiinta in carapacea obisnuintei nechestionate inainte de a vorbi si a te identifica prin ziceri si actiuni imitate, practicate gratuit fara a-ti insusi rolul si menirea si da nastere vietii, prezente in doi fratiori din relatii diferite, in timpuri care iarasi nici acestea nu coincid, pe langa simtamantul si starea Catalinei in pragul acelor relatii, culmea, la momentele respective cu barbatii pe care, asa cum se prezentau lucrurile si faptele intre ei.

Asta e definitia pe care o da Catalina destinului, o aura incarcata cu personal, contingent, crez, fapte, poate justa, sau injusta ca alegere a exteriorului pentru subiect uman, dar asumata ca dat implacabil. Solutie curajoasa, demna si inaltatoare. La fel ca zborul, ultimul dintre lait-motivele cartii care apare diferit, functie de nivelul lecturii cartii: in fluturii indragostirii e un zbor si apoi ideea de viata de fluture e apogeul oricarui indragostit iremediabil, potrivit intensitatii daruirii acestui simtamant chiar daca, dincolo de stadiul de larva, fluturele moare a doua zi (referirea e cea la viermele de matase), zborul dupa toate stadiile progresive ale intensitatii simtamintelor in daruirea iubirii, simtite cu toata fiinta in momentul de climax, acela cand la nivel organic, trupesc, focul si ploaia umple marea de furtuna si saltul de pe varful muntelui insoteste iubirea prin viata si depasind moartea, zborul cu gandul departe, anuland sau refuzand ori amanand o concretete si substantialitate de necontestat, amanand decizii si dezvaluiri (episodul Nicole-Catalina cu referire la Vlad, dupa 6 ani), pentru ca in final zborul, la finele volumului secund sa insemne reconfigurare a vietii dupa alta paradigma, ingroparea trecutului nefast in mantia cosmica a uitarii si pornirea de asta data cu aripa nefranta a avionului spre muntele unde a veghea si ingriji o floare inseamna mai mult decat a infrunta pericolele aflarii sale si a o rupe din mediul sau pentru a se ofili mai curand decat ar fi fost firesc, doar pentru a-ti dovedi puterea sau a fi privit mai bine in lumina gestului.

O carte cu simt, cu anticipatie, cu dezvaluiri, cu prognoze, cu analize combatand conceptii sociale, o critica adusa prin povestea pe care Corina o spune prin intermediul caracterului creionat cu viata in ipostaza Catalinei intregii lumi, pentru injustetea pe care o traieste si o experimenteaza, dar de care nu se cramponeaza in a-si limita existenta doar la ce-i permite societatea sa aiba acces, povestea Catalinei este subiectiva experienta a vietuirii prin ochii unei fiinte, mama prin tot ce este si simte si daruieste, prietena-iubita-mama, emana iubire si empatie, speranta si ajutor in ochii oricui o intelege. E cazul unei aparte legaturi speciale stabilite intre Catalina si Maria, fiica lui Dan, ultimul barbat iubit de Catalina si a carui efecte asupra siesi au fost cel mai crunt resimtite, o relatie frumoasa, si-n afara unor prejudecati pe care permanenta iluzie colectiva de a judeca inainte si a exprima puncte de vedere preluate apoi de tot mai multi fara a le fi verificat vreodata realitatea pe care o comunica. Cititi o carte care vorbeste despre complexitatea aproape dureroasa a lumii prezentului, cand timpul chiar e o problema a duce la indeplinire deziderate si sarcini asumate. Fara a distinge net intre cei doi termeni, cartea afirma in subsidiar cu regret nemarturisit ca sunt tot mai putini oamenii care azi mai au in piept o inima care sa bata in optica definirii vietii ca un dar al universului pentru care fiecare zi e o provocare in ideea descoperirii acelei legaturi prime, apte sa raspunda la intrebarea privind scopul si originea noastra. A privi viata ca o rasplata, sau dar si a te mobiliza sa-i descoperi partea frumoasa dand mai departe in jur tot ce poate fi mai bun si mai frumos din tine lumii, sau a vedea zilnic viata ca pe un trebuie demobilizant si consumator pana la piele si os. Hrana spirituala a cartii de fata e Iubirea, a carei tematizare si traire in paginile sale, Catalina nu pare descurajata a o inchide cu privirea in pamant dupa esecurile care au dus-o in pragul grelelor simtaminte, chiar aproape de moarte.

Zborul ei ultim poate schimba defazarea iubirii cu o cadentare a ei! Multumim, Corina, pentru o lectura care nu se limiteaza doar la stadiul acesta, ci comporta ulterioare actiuni si reactii. Cele pe care eu le anticipez sunt cele care apropie socialul tern de firesc, adica de toleranta si intelegere, caci pe asta se bazeaza practica asumarii si gasirii si celuilalt de langa tine un loc sub soare, caci vorba anticilor, e loc destul! A te identifica si regasi in celalalt, strainul, diferitul, dar apropiatul tau seaman, ca structura si alcatuire, nu alegeri, ca acestea pot diferi, e cheia pe care cartea mizeaza si pe care in viitor speram ca societatea s-o inteleaga mult mai bine, caci in fond cu totii o alcatuim si fiecare dintre noi crede si simte, iar inainte de a arbora optici si cuvinte intr-o parte si-ntr-alta, mai e cazul nu doar de a cunoaste ce si cum, dar a si gasi punctul de reper dupa trecerea de proba macar in pielea celuilalt! Ulterior, orice piatra aruncata nu mai doare la receptie, ci mai tare la originea mainii care-i da drumul periculos inspre altul!

glob de cristal

cu falca lipita de zid
o lupta permanenta
dupa aerul necontenit
in cautarea brizei celei reci
o ventilatie sub lupa corolarului inept
os italian frant in doua locuri
zbor cu aripa ciuntita inert
de calvarul focului ce mistuie
tesut si un portret abscons
se trece cu vederea
intr-un peisaj monocrom
alert in rotita timpului
ce ia cu el si rasa
fursec de seri uitate
in raceala ploii si a cetii
care rod penita ghearei
care-si scrie povestea
pe coaja pomului secat
de seva sa cea verde.
miracol sublim e tacerea
ultima frontiera inainte
de granita dintre sfere

surf

cu aripa-n lupta sfasiata
aperi zbor cu viata-n el
pana scapi de maxima deruta
ploaia-ti toarna foc si para
in ochii-nchisi de sfasiere
spala sangele si cheag in urma
dare de nelinisti se tot zbat
in piept auzi naluca
inauntru-i lapte si miere
se inunda vai si muntii
cheama-n larg albastru
pe racoarea diminetii
cand briza miroase-a viata
sfarsitu-i mai frumos si dulce
nu grotesc si-asemuit
c-o vesnicie.
gri e vantul ce te poarta
sangele viu din aripa moarta
zboru-i amintire laxa
si te stinge cand te lasa
dus departe si departe
in oaza muzicii
lagunei albastre

colt

bolta precipita boabe de samanta
pentru glia cea flamanda
sa se desfete
in picaturi vii de apa
cand focu-o arde
si nu-i vant sa adie
bratele chipului reavan
obosite sa-mbie c-un tact
de acord fin preluat
ca fasolea pe araci
sau pieptul cald
si bratele larg deschise
ale prieteniei adevarate
ce-i acolo pentru tine
sa te bucuri
sau sa ai curajul
si puterea
sa-ti depasesti
pasele grele.
izvorul susura simfonic
diminetile cheam-o alta vara
cand becu-i aprins in cer
si culorile te hranesc dimineata
in curcubee si verde si proaspat
niciun pas nu-i efemer
cand calci cu-ncredere
si cu speranta
si din ochi fiecare zi
e-o noua provocare
ce te framanta pana scoti
cum iti place sa poti
aspira din zbor in cadere
sa prinzi sferele ce-nalta
cu muzica vuietului lor
plinatatea salbaticirii