incapatanat pana la nori
si-n groapa cea mai adanca
tur-retur de cateva n ori
intr-o morisca multe curbe-nchise
cornul lipit de alt corn
intr-un suier ambiguu
fugar al hazardului frunzei
desprinse din petiol
din ramura vie-a copacului
unde-o stea printre flori deschise
soarbe rugina amurgurilor seci
de marmorare a intregii poezii
din muzica marii si-a muntelui
decrepit si aburit doar de focul
din soare si stropii din ploaie
ce cade cand padurea plange
si ofu-i pustiu cand gandul
se-nalta fara obiect
in neant
Advertisements
Măcinaţi în moara vieţii
ne supunem măcinării
pân’ la raza dimineţii
gândului şi-nflăcărării… 🙂
mic e bobul macinat
si din el mai mult se face
mai mereu inflacarat
si in soare si-ntre pietre! 🙂
in muzica muntelui şi-a mării,
am silabisit cuvinte, atinse de infloriri
din muzica muntelui şi-a mării,
cum numai tu ştii…a le scrie…
🙂