7 ani de Dorina Sisu, sau asumarea vietii pana la final

Roman cu fir narativ existentialist, printr-o raportare cu un puternic iz autentic evocat de viile marturii dureroase ale traumatizantelor experiente comuniste in etapele apropierii de coacere ontologica, 7 ani al Dorinei Sisu, aparut la Targoviste, in 2014, purtand sigla editurii Singur spune povestea Elenei Rodu, marcata de un antagonism cotidian inca de la fragedele inceputuri. Baraganul uscat, campia sleita de vitalitatea verdelui impadurit ce absoarbe poluare si regenereaza mediul, reconfortand mental viata traita si privita prin ochii tuturor marcheaza topografic evolutia personajului principal care prinde o gura de aer de munte care o oxigeneaza si regenereaza inspre finalul cartii, cand empatizand in calitatea noastra de cititori cu trairile si zbaterile Elenei apreciem verticalitatea deciziilor sale, nereprosand neputinta iesirii dintr-un cerc vicios care i-a marcat existenta inca din copilarie, ci admirand cutezanta, acea putere interioara de zbatere.

Povestea Elenei Rodu incepe cu moartea tatalui ei, pe care la varsta de doar 2 ani il pierde intr-un accident de munca despre care afla abia cand ajunge sa munceasca intr-o fabrica de confectii din Calarasi, dupa terminarea scolii profesionale de la Focsani. Responsabilul cu protectia muncii din fabrica de textile, tovarasul Rodu, fara a fi ruda cu Elena, dar cunoscand imprejurarile mortii tatalui acesteia, prin natura anchetelor ce au urmat accidentului in urma caruia Ionel Rodu se prapadise e omul care-i spune tinerei muncitoare ce traieste un neincetat zbucium interior, ce fel de om a fost tatal ei, descriind povestea mortii acestuia. Gestul lui Ionel Rodu fusese omenesc, firesc, altruist, sa ajute un om, ironia sortii ajutata de implicarea unui sabotor l-a omorat. Intrat pentru a recupera un coleg dintr-un cazan ce trebuia curatit, imprejurare in care mirosul de chimicale pierdute pe tubulaturi ataca periculos constienta oricui, el a ramas fara suflare, colegul reusind a scapa cu viata. Sabotajul l-a vizat doar pe Ionel, pentru ca acesta din urma era bine vazut si iubit de oameni si propus sa conduca fabrica unde lucra, post vizat si de altcineva, care acum cand Elena afla detaliile mortii parintelui sau era bine pozitionat si fara probleme penale, pentru ca Florica, mama Elenei fusese chemata sa semneze pentru salvarea omului care ar fi facut puscarie, ce-si lua verbal in schimbul semnaturii izbavitoare responsabilitatea de a suporta costurile intretinerii copilei pana la majorat. Puternicul impact psihologic pe care il are aflarea acestui consimtamant al implicarii indirecte a mamei sale in moartea tatalui ei, coroborat cu atitudinea deloc ferma a mamei fata de tatal ei vitreg, care dupa 7 ani de convietuire le da afara pe ambele femei din casa lui si apoi dupa ce traiesc o perioada grea in chirie si apoi Elena obtine prin meritele personale bunavointa conducerii de la scoala de a locui alaturi de mama ei intr-un apartament din cele care se construiau, Alecu, revine constant in casa lor pentru a obtine iertarea faptelor sale mai ales de la fata o fac pe Elena sa se simta intrusa in aceasta viata din care nu mai intelege chiar nimic.

Cum si de ce anume, tot ce e firesc, tot ce spera ea sa poata realiza se impotmoleste in fata unor oameni ca Alecu, care te bat si te scot afara din casa in strada si apoi se milogesc in fata ta incercand sa obtina iertarea, la ce bun? Tot la fel se simte Elena cand are in fata doar perspectiva urmarii nu a liceului pentru a-si continua ulterior studiile la facultate asa cum dorea, ci a scolii profesionale care asigura repartizarea intr-o fabrica si printr-un loc de munca painea ei si a mamei sale. Asta, pe cata vreme surorile ei mai mari fusesera lasate in grija surorii mamei din Bucuresti, pentru a urma liceul si pensia dupa tatal mort asigurandu-le gura de oxigen pentru destine construite prin implicare si un dram de context norocos, in pofida pierderii familiale. Mortea lui Ionel o pun pe mama sa decida vanzarea casei si trimiterea fetelor mai mari la sora ei la Bucuresti, crescute si ajutate sa urmeze liceul si sa-si construiasca vietile intr-un loc mai bun, caci acasa mama si cea mica s-or descurca ele cumva. Pensia dupa Ionel a acoperit costurile traiului din capitala pentru fetele cele mari, iar ea – Florica si cea mica, Elena, au devenit pentru 7 ani grei familia lui Alecu, un om care dupa 7 ani cu bune si cu rele, le da afara din casa pe femei. E gestul care o marcheaza cel mai mult pe Elena. Nu poate intelege cum un om care a fost tata si sot, chiar de al doilea poate renunta atat de usor la destinele unor oameni care au facut parte si nu oricum, ci foarte apropiat din viata lui, fiind familia lui. Vrea-nu vrea accepta sa mearga la Focsani, unde in cadrul scolii profesionale de confectii traieste un adevarat memorial al durerii, prin scenele, destule descrise cu autenticitate si un impact devastator in privinta regimului inuman trait acolo. Nu poate suporta usor realitatea ce o defavorizeaza iremediabil, fiind nevoita a invata ca sa lucreze si castiga un ban prin meseria ei, care nu-i aduce nicio satisfactie, iar mediul profesional redus la exploatarea dincolo de limitele firesti umane a altui om de catre alti oameni i se par cosmaruri, dar pe care le traieste si vizibil schimbarea propriei fiinte se produce, mai ales cand revenind in weekend acasa de la Calarasi, interactiunea cu aceeasi mama, preocupata intre timp tot mai mult de soarta medicala a omului care le facusera raul cel mai mare lor doua, e din ce in ce mai aproape de moarte, lucru ce o dispera pe Elena care nu intelege de unde provine acest interes, aceasta pasare pentru omul care le-a gresit lor foarte mult.

Cum-necum, inghite, admite tratamente care o duc mai departe in adaptarea fiintei ei la un mediu ostil, total opus visurilor ei de devenire, pana cand intr-un final dorind urmarea seralului in acelasi timp cu serviciul de la fabrica de textile intampina opozitia conducerii fabricii, ajutata de implicarea sefei de schimb, la randu-i o seralista. A fost picatura care a umplut paharul cu otrava pe care Elena ar fi fost in stare sa-l bea pana la fund doar sa-si poata construi in ritmul ei viitorul, urmand pasii la care visase. Revine atunci acasa, isi cauta serviciu si se inscrie si la seral si cu un devotament si o putere de munca de neconceput incepe sa le faca pe amandoua, chiar daca printre sarcinile de serviciu se numara si munca bruta fie in depozit de cherestea, sau depozit de legume si fructe, fie incarcarea si descarcarea pe timpul unei zile intregi zi-lumina a tirurilor cu electrocasnice. Si cand parca viata asta n-ar fi fost deja prea mult pentru o tanara, mai urmeaza si tratamentul inuman la care o supune violent prietenul unei colege de serviciu, care noaptea dupa program o trage cu forta in parc si inainte de a o silui, o bate si o taie cu lama. Traumatizanta experienta pentru o fire libera, deschisa spre lume si frumos, dorind a invata ca sa devina cineva intr-o lume care pare a i se impotrivi nejustificat. Plangere la politie, experienta primului control ginecologic de forta majora pentru a dovedi abuzul la care fusese supusa o fac sa se simta decojita de viata care-i pare siesi tot mai straina. De aici si pana la gandurile suicidale nu e o punte peste mari si tari, ci o perspectiva imediata care poate pune punct nedreptatii imposibil de indurat la nesfarsit. Si cand dupa episodul curajului negasit pentru a taia vena de la mana, Elena pare a fi regasit interior resursele continuarii vietii purtata de gandurile implinirii visurilor sale prin sarg si devotament, iar in parc isi intalneste plina de neputinta ingerul pazitor care-i starneste aplombul pentru a merge mai departe, dupa ce Woody violatorul violent primeste rasplata faptelor sale, doar armata il mai scapa de bataie sora cu moartea spitalizarii, Elena traieste alt episod unde temerile mamei sale in privinta ei, parca prin neincrederea in fata ei se concretizeaza, directorul economic al firmei unde lucreaza Elena propunandu-i intr-o noapte siluirea de dragul pastrarii serviciului, conditionat de cedarea in fata propunerii, altfel demisia a doua zi, fiind in tacere si fara alte comentarii singura solutie.

Alegerea Elenei este de a pastra aparenta normalitatii in casnicia sotilor Petrescu, directorul economic si sefa biroului personal nefiind macinati de neincredere prin dezvaluirile fetei, care daca s-ar fi produs i-ar fi pastrat macar imaginea si asta pentru ca patronul stia ce fel de om este si prin ce traume trecuse de cand cu bataia si violul lui Cristi Woody. Dar fata indura si abuzul acesta si stie ca desi viata ei nu e mai usoara fara serviciu, macar n-a mai fost nici siluita si nici casnicia sotilor Petrescu afectata de plangerea ei. Si cand Carmen Petrescu se intereseaza la patron de soarta Elenei, pe care fata serioasa si muncitoare nu vrea s-o piarda cand aceasta justifica dorinta depunerii demisiei din cauza oboselii acumulate si neputintei fizice de a mai rezista volumului de munca impropriu pentru o femeie subtirica, solutia admiterii unui concediu de relaxare o aduc alaturi de presupusii prieteni de la serviciu Adriana si Tomita, pe drumuri de munte. Culmea e ca fata descopera faptul ca si acestia o folosesc pentru a face din concediul colegial o ocazie de aventura, pentru ca in cort Adriana si Tomita sunt departe de casa, de sot, doar ca nu departe de Elena, vecina cu Adriana. Iar de aici si pana la neintelegeri si alt abuz asupra-i nu e decat un pas… de munte, spre Sapte scari si Prapastia ursului, caci rucsacul ei e luat cu tot ce e in el de Tomita iar Elena ramane abandonata fara haine, mancare, acte sau bani de revenit acasa. Solutia e aflarea drumului inapoi spre cabana si convietuirea timp de 5 zile acolo, muncind cot la cot cu ceilalti cabanieri pentru intretinerea cabanei, pregatirea mancarii, fapt ce-i aduce recunostinta acestora care o gazduiesc si-i dau si bani de drum inapoi spre casa, la Slobozia, cu ocol prin Bucuresti. In tot acest desfasurator progresiv gradual de evenimente experimentate proband capacitatea de a indura, singurele momente de liniste si calmitate ce o detaseaza pe Elena de infamia unei lumi in care nu se regaseste sunt acelea in care, inca de mica ea citeste carti. Si nu unele usoare pentru acea varsta. Anticii clasici ai filosofiei si literaturii greco-romane, apoi Shakespeare vin sa ajute conturarea complexitatii unui portret uman, feminin, tanar, de destin uman ce se zbate in vulgaritatea unui cotidian in care aspiratiile sale animate justificat de vointa interioara si mai apoi cand pomeneste despre urmarea facultatii de drept ca urmare a dorintei de aflare a circumstantelor exacte ale mortii tatalui ei, moment de la care viata ei si a mamei sale decade vadit, o scot din rutina unei vietuiri in care totul pare declasat si retrograd si nepasator, delasator, cu destinul decis inca inainte de a incepe, sententios parca. Profesorul de filosofie din seral este iarasi omul pe care-l admira si care o ajuta incurajand-o sa scrie si sa simta in continuare ceea ce ea are inauntru ca idei, ganduri, aspiratii si mod de raportare la exterior. Asta pana cand si mereu intre patima si dorinta mare de realizare, Elenei gandurile-i coboara mereu in trecutul propriei fiinte de unde se hraneste permanent cu imaginile vii care-i aduc aminte de greul vietii intampinat de mica si de simplitatea vietii rurale si ca substitut-leac pentru greul si injustetea vulgaritatii traiului ce o nedreptatesc crunt si apasator, in toate gandurile sale si in lesia unui cer indecis de Baragan, tuna odata…

Caci inainte de tunet, revenind acasa la Slobozia, dupa moartea mamei sale, decojita ea insasi de viata, depasind o tentativa suicidala descrisa prin urmarile sale care dezbraca ontologicul de manifestari orgolioase, proiectii de viata, aspiratii, prezumtii, mandrii si altele si lasa in urma secatuitul trup de vlaga intr-o materialitate stoarsa si cu accent pe o imagine a partii biologice nu rusinoase, ci elementare, care egalizeaza pe oricine, indiferent cine ar fi in fata suferintei si a bolii, Elena se simte fara rost, desi asa cum impartaseste ca gand Mihaelei, una dintre gemenele cu care a fost colega la profesionala din Focsani si apoi la fabrica de textile din Calarasi, geamana continuandu-si viata si munca in acelasi loc, este si ea mama si sotie, dar secata de modul in care viata i-a raspuns incercarilor sale de afirmare a expresivitatii. Rugamintea Elenei este aceea ca manuscrisul sau sa fie adresat unei edituri de catre Mihaela, pentru ca sensul existentei ei s-a pierdut, dincolo de zbaterile si iubirea pentru cei pe care-i lasa in urma. Sunt momente cand in viata ai voie sa alegi, iar daca viata-ti rapeste asta mereu, ai si tu candva un ultim cuvant, decizie, ce-o fi, sa nu o accepti la infinit ca pe un dat, cumva obligat, care ti-a framantat si chinuit existenta de care ai inceput sa fii constienta inca de foarte devreme. Tunetul inseamna alegere si libertate… Impresionant romanul Dorinei Sisu si izbavitor pana la final. Demnitatea alegerii asumate contrabalanseaza efectele colaterale daca vreti, desi perpetueaza o posibila inlantuire a aceluiasi cerc vicios pe care si ea, Elena l-a experimentat, la nivel uman, decizia asupra propriei existente fiind in ultima instanta dovada clara asupra faptului ca daca tot asumi tot ce traiesti cu bune si cu rele, sa fii propriul stapan al vietuirii tale inseamna si sa tuni…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s