K-tine si k el, sa fim!

K-tine e melodia care-o scotea dintr-o melancolie in care se afundase de dupa plecarea ei in strainatate pentru o cariera profesionala si un aer de respirat neintoxicat de mentalitati retrograde in care superstitiile si kitschul, folclorul si manelele, snobismul si moda, arta adevarata si supraproductia comerciala de asa-zisa arta invada rafturi de librarii, topuri de radio, obisnuinte si loc comun cotidian intr-o asezonare plina de exotism ce vaduvea o societate de spiritul acela de apartenenta la un firesc simtamant al locului, pe care dulcea rostire a cuvintelor limbii, portul vestimentar, caracterul oamenilor, toate erau date alta data de un spirit al masurii asumat tacit parca de cei mai multi dintre semeni. Astazi cu o globalizare emergenta care scoate din firescul lucrurilor indivizi care se pierd in lumi si culturi cu civilizatii care opulente prin lux si tehnologie pierd prin umanism ce e mai firesc si mai esential intr-o fiinta umana, sentimentele viu si lipsite de orice constrangere in exprimarea lor cu directie vizata Szusza traia pe propria piele gustul dezradacinarii, un amar indescriptibil pe care incerca sa-l mai dramuiasca intr-un fel luand decizia de a nu raspunde afirmativ invitatiei colegilor sai de birou de a petrece in cluburi sarbatorile iernii, cele care pe vremea cat era acasa la ai ei parinti aveau pe langa alta desfasurare cu un program parca reiterat an de an in pasii sai, dar cu fiecare noua zapada si cu fiecare Craciun si An Nou farmec aparte-i aducea in suflet o liniste si-o pace interioare care-o faceau sa pretuiasca tot mai mult simplul si autenticul impreuna de sarbatori, langa vatra, pomul frumos impodobit, credinta si speranta sufleteasca in realizari unde munca insistenta va da roade dintre cele asteptate. In aeroport deja nu mai era ea, romanca de obarsie mixta romano-maghiara, tributara unui fericit bagaj de cunostinte care din bilingvismul experimentat de cand facuse ochi o facea o fetita adaptabila cu mai multa usurinta fiecarei noi lectii de la scoala in primii ani nu se mai simtea omul sigur pe sine si care cu aerul turistului care are o destinatie de atins si scopuri de indeplinit unde coboara din avion, ci mai degraba un hoinar ce pendula intre decizii luate pe ultima suta de metri de conveniente exterioare ei. Si mai apoi la liceu la fel, structura ei mixta n-o facea sa se simta scindata intre doua lumi, sau parti care prin parintii sai duceau in propria fiinta o lupta seculara pentru pamanturi ardelenesti, iar Acasa pentru ea nu era niciodata o destinatie si-un loc, ci dincolo de un spatiu imobil cu acoperis deasupra capului mai era si acel aparte sentiment pe care numai experimentandu-l il cunosti si apreciezi pe masura. Asta-i trecea prin cap in timp ce-si astepta verificarea bagajului pe aeroportul din Amsterdam unde cursa ei facuse o escala nepreconizata, cauzata de o stare meteo incerta ce putea afecta zborul, de aceea pilotul cu o vasta experienta gandindu-se si el in primul rand la sarbatori si la cei de acasa ai sai, luase decizia de a ateriza rapid pe cel mai apropiat aeroport. Mai bine mai tarziu si-n siguranta, decat deloc si-n alta parte, lasand in urma tristeti si lacrimi, iar asta era poza cu care decidea pe moment s-anunte echipajul si turistii imbarcati in aeronava pilotata de el de siguranta aterizarii ce amana sosirea la destinatie, dar macar vietile erau salvate. Chipul surazator al fetitei care-l astepta pe tati al ei acasa langa ea si mami care-o ajuta sa pieptene papusa si sa-i aleaga vestimentatia adecvata serii speciale de Craciun era poza care-ntr-o secunda-l zguduia suficient de mult incat calm si rational sa ia decizia aterizarii sigure fortate de imprejurarile meteo nefavorabile continuarii zborului pana la destinatie.
Bunicul, cel care-i fusese cel mai bun prieten in primii ani de viata unde Szusza copilarea si lasata in grija bunicilor din partea mamei pentru ca parintii erau prinsi ocupati la serviciu si pe atunci nu exista moda bonelor care sa supravegheze si sa hraneasca puii de om in tara in care viitorul luminos al patriei se construia cu sarg si multa determinare, inchisese ochii dupa o lunga suferinta careia ultimul drum la spital pentru depasirea situatiei dificile in ambulatoriu i-a pus capat intr-un final ce era de asteptat de toti, mai putin de ea. Cand a fost instiintata despre asta, pentru ca mamei nu i se parea natural ca tocmai ea sa nu afle despre asta, Szusza si-a amintit de vremurile cand mica ea fiind tare faine mai erau clipele acelea cand descoperea cu furtunul de irigat gradina bunicilor curcubeul care-i indeplinea multe dorinte chiar pe loc. Iar imaginea asta a unei legaturi interumane acum dincolo de infaptuirea unei existente ajunsa la un capat care a eliberat suferinta si durere si a lasat in urma regrete si tacere care inca doare, o chema inspre casa, origini, traditie, regasire, inca inainte de a fi anuntata de mama ei despre faptul ca bunicul nu mai e. Parintii anuntasera si prin inermediul media in lung si-n latul lumii raspandite prin generatii diferite, nepoti si prieteni apropiati omului care le fusese bun prieten vestea trecerii in nefiinta a celui ce a fost Tibor Janos. Rubrica decese din anunturi in ziarul Rasunetul continea si referirea la el, bunicul ei drag si bun, suferind in ultima vreme, pentru ca lumea sa afle si sa poata veni la ultimul sau drum cand va fi purtat prin sat. Szusza rememora zambetul si fermitatea staturii si atitudinea mereu de un nobil insotitor al unei mici printese asa cum o numea el mereu pe nepotica lui draga cu parul balai, Szusza si o valtoare i se crea in minte cum anunturi in ziare locale de asta data aduceau in prim-plan o realitate pe care ea o voia respinsa de o evidenta pe care o spera diferita la sosire. Radu in schimb, bunul ei prieten, cel care-i sugerase apelul la Mediapress Advertising pentru postarea de anunturi in ziare locale, o astepta la aeroport in Cluj-Napoca si de-acolo plecau cu masina spre familia ei, adunata in jurul bunului care scapase intre timp de grelele suferinte la care boala-l supuse de cativa ani. El era cealalta ancora a ei, care acum o sustinea la suprafata unei realitati pe care pe jumatate o adeverea si o intelegea, pe de alta parte o respingea. Intelegea rolul lui benefic in viata ei, si suportul moral de care el se dovedise capabil fara a inainta niciun fel de conditie si desi o durea nespus si plangea pe dinauntru cu jumatate din fiinta, ratiunea-i spunea ca sunt suficiente argumente care sa sustina si voia bunului ei care o vedea doar ca pe jumatatea de nadejde a unui om bun, asa cum de pilda era acest Radu. Vrerea bunului ei de a o fi stiut implinita prindea acum contur tot mai clar, pentru ca adevarata dimensiune a unei pase grele in viata n-o resimtim decat atunci cand suntem afectati direct si-o experimentam. Si daca pana si ea vrea in fata unei evidente a soartei sa nu se mai opuna unui firesc ce vine inspre ea si-i cere doar consimtamantul de a fi intregita si nu mereu in alerta, ea abandoneaza starea de a fi in garda si se lasa prada evidentei unor simtaminte preexistente deja si clarificate in ultima vreme. Intelege din priviri pornirea lui de a-i fi inger pazitor pentru restul zilelor si atunci si toata dimensiunea evenimentului funest nu mai capata esenta tragediei sfasietoare, pentru ca el e acolo si ea n-are sa mai amane nimic din ce e atat de evident.

Advertisements

11 thoughts on “K-tine si k el, sa fim!

      • Ruperea de ceea ce înseamnă „acasă” – indiferent de rațiunile acestei alegeri – presupune cu necesitate identificarea unor ancore. Altfel…te simți rătăcit, rupt…iremediabil pierdut.

      • Bunicul era una din ancorele ei bine-nfipte care-o mentineau pe linia de plutire. Vestea o darama, dar totodata o face sa constientizeze ca fraiele aceleiasi ancore pot fi preluate si mai bine de vitalitatea si tineretea lui Radu, cel care a fost mereu aproape de fiinta ei! Asa ca desi o doare pierderea bunului ei, acesta traieste mai departe alaturi de ea, metamorfozat in tanarul Radu, cel ce-i va fi alaturi for a life time!

      • ne uitam la Lucy, cu Morgan Freeman si Scarlett Johansson, ca oricum o vesnicie a vietii de aici doar in cuplu doi k unu se poate spera ca va tinde acolo, cand prietenia si apoi iubirea dintre protagonisti apoi doar moartea poate desparti unitatea indestructibila, pentru un timp si doar partial, la nivel formal, caci lipsa unui partener al cuplului nu inseamna ca acesta pentru celalalt a murit si disparut, evaporat, caci nu poate fi uitat. Amintirea e vesnicia si acel Live in sufletul celui ramas!

      • Szusza e om incercat cu aparentele rupturi, sau dubluri de posibilitati de alegeri in materie de expresivitate. De aceea eu o vad integra si ferma in ce alege, in pofida altor episoade care o puneau intr-o lumina a indeciziei vadite. E un test amplu decizia pe care o are de luat si-n fata unei evidente care transcende pentru ea cu mult suprafata vizibila dinafara, confortul ei intim poate fi doar alaturi de Radu asigurat in viitor. Evident nu cu nunta imediat dupa funesta ceremonie, ci ulterior, dar pragul psihologic al admiterii ideii ca cineva in viata ei nu inseamna picaj si abatere de la o cale a ei e esentialmente reevaluat si depasit agreand ideea cu pasii in doi pe un drum comun. 🙂

      • da, e suficient de inteleapta sa realizeze asta, desi e afectata mult de pierderea bunului ei, anume ca viata merge inainte si ca ceva din bunul care nu mai e fizic acolo e transferat in persoana lui Radu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s