faclii

face-n doua randuri cate trei
raza de speranta cu lumina
colorata-n forma de cristal
ce-ti orbeste ochisorul obosit
si pe cioburi ai putea sa sari
ca-ntr-un foc ce nu te arde
sangele de nu ti-l varsa
inima ti-o lasa tot acolo
unde a ramas si unde-o stii
caci revine calculat la locul
ei in punctul unde este centrul
si-n care samburele a prins cheag
mai departe ca sa rasara
vantu-acela ostoit poate
doar de cantatul lin
de primavara. tril jubiliar
cu pomina-n zorii rouai
ce scanteiaza cu fiecare pas
ierbii ca sa-i dea imbold
sa urce treptele acelea inspre
ochiul magic de pe cer
care pe toti ne-nsenineaza just

Advertisements

coarde

designul meselor imbelsugate
din zorii verilor cu ou pe cer
focuri imprastie in camera de zi
din acelea ce-ncalzesc mister
elucidat de-a lungul orelor ce curg
fin si fara bariere mai apoi
clorofila urca-n vasele libero-lemnoase
si frunzele iradiaza de viata
in simfonia soarelui ce scanteiaza
amieze moi si fade, vara
in ceas de varf de activitate.
masini urca si coboara
pe drumurile ce pleaca si ajung
in orice colt de lume si de tari
seara in amurg.
prispa casei cu latrat vesel
asteapta omul drag cu dat din coada
lang-o chitara ce duios ea plange
in mana cui o ciupeste
seara de seara
lang-un fum nesatios
de tigara…

na-ti-u-ni

e senin si-o roua cristalina
se deschide-n luciul apei
de pe iarba ca-ntr-o mare
de covoare pline
de viata si culori
moarte-n firele tesute
cu migala razboiului
de mainile pricepute
sa rabde chemand
izbanda.
tacere completand neajunsuri
ratacite altadata
regasite mai acum
e fagaduinta vremii
ca ziua va urma
finalului noptii
intr-un cerc deloc patrat
nici-n forma
nici-n continut.
clopote sting lumina
pravalita mai devreme
de mai susul
ce pleac-acum peste lumi
in veghe
peste natiuni

Simplu, Daria de Daria Hornoiu, sau viata printre stele, dincolo de randuri scrise

Simplu, Daria, Jurnal neterminat, semnat Daria Hornoiu, carte aparuta postum in 2012, la editura Pandora M, parte a grupului editorial Trei, la Bucuresti, in cadrul colectiei Reality Shock ne prezinta asa cum este ea viata cu amenintarea mortii asupra mainii care scrie, pentru subiectul uman care e atins de flagelul care-i limiteaza viata, starile de fiecare zi i le constrange si comprima, iar libertatea expresivitatii tuturor gandurilor si faptelor ca prelungiri in actiuni ale dorintelor firesti e mult diluata si adaptata la a povesti zile dintr-un cotidian ce va ajunge implacabil mult prea rapid la un sfarsit. Din fericire, doar aici, sfarsit. Asta pentru ca in ciuda unei varste fragede cand flagelul domn c i-a atins fara sa intrebe pe cineva fiinta plina de vioiciunea si veselia copilariei ce anticipeaza adolescenta, Daria devine un pacient mult maturizat inainte de vreme pentru societatea contingenta si care simte si anticipeaza, intelege si asuma starea ei, fatalism si recrudescenta unei rastalmaceli ca insemne ale unei perpetue intrebari de ce eu?, sau de ce mie? le trece intre parantezele unei minti vii, luminoase, care urca din patul suferintei si al inchiderii in sine treptele spre Lumina divina, puntea de viata in adevar si sens, dincolo de incercarea mare pe care a reprezentat-o aici boala ce i-a atins fiinta in mugurii unei vieti in mijlocul unor etape timpurii ce formeaza puii de om.

E vorba de scolaritate, e vorba despre adolescenta, de reuniuni, de baluri, de socializari firesti la timpul lor, etape ce au fost bifate nu instinctiv sau mimetic pentru ca asa s-ar face, ci pentru ca Androna, numele pe care mama ei l-ar fi dorit pentru ea, a inteles si putut sa transpara unor aparente care o erodau dinauntru, vie si vioaie, puternica si frumoasa dincolo de estetism aparent fizionomic din perspectiva beauty and feminin fashion. Fara a fi demodata, ci originala mereu, Androna mamei, diagnosticata cu neuroblastom pe cand mugurii fiintarii transformau copilaria intr-o adolescenta de domnisoara cu sarm, iubitoare de carte, muzica, arte, frumos si cuget liber a urmat si dupa aflarea acelei vesti cu sarguinta temerarului care urca mereu pasi pe carari pe care nimeni nu a calcat, sa fie ea, mereu, simplu Daria, fiica de care mama ei a fost si este mereu mandra de cadoul pe care iubirea pentru sotul sau i-a trimis-o si pe care n-o putea numi diferit decat onomastic amintind de bucuria fericirii de a fi avut de crescut, educat, ingrijit, drept cel mai frumos cadou, dar al Universului.
O carte scrisa de o fata frumoasa, in cuget si-n simtiri dintre cele mai mature pentru o fiinta al carei trup e afectat pe zi ce trece de boala, dar care-si pastreaza verticalitatea sufletului, acel imbold al unei voci interioare ce transcende materialitatea acestei vietuiri si o regaseste ca o punte printre nori si stele, acolo unde Betelgeuse si restul ramas nedescifrat in inaltimile cosmice, marele test al metamorfozarii care lumineaza priviri si chip zambitor pastreaza pana cand greul inert si implacabil al bolii fizice devine amarul dulce care leaga suflet frumos de cerul, oglinda instelata care din frageda pruncie i-a zambit micutei Daria si a fascinat-o intr-atat de mult incat repede si-a insusit alfabetul si cifrele iar astronomia a devenit curand tare atractia spre cunoastere.

Dincolo de zbateri, de firesc al vietuirii, de episoade alternand stari de durere cu situatii in care zambetele si bucuria unor clipe de viata traita alaturi de cei dragi fara ipocrizia complotului unei apropieri de ochii lumii, Daria a fost mereu iubita in mijlocul oamenilor pe care si pe traseul sau viata i-a scos inainte. O eleva care a iubit permanent cunoasterea si darzenia insusirii mesajelor dintre copertele cartilor, a fost stalpul de rezistenta al luptei cu principii, discriminare, boala, feluri de a fi privita cu sau fara falsa compasiune, a fost iubita si sufletul petrecerilor si orelor de curs si la facultate unde nu a mai apucat sa fie prezenta la absolvirea facultatii de Psihologie si stiintele educatiei, pentru ca timpul a decis ca e pregatita suficient de bine pentru marea trecere si pentru regasirea cu adevarul, iubirea si viata. Regasirea cu tatal ei, rapit mamei Gabriela, pe cand bebelusul Daria avea doar 11 luni de viata tot printr-o suferinta similara, depistata prea tarziu, unirea sufletului sau cu spiritul Iubirii si Luminii Adevarului suprem, Tatal ceresc, inspre care Daria si-a lasat in cele din urma fara vreun regret fiinta sa urce treptele evolutiei care-i desconspirau pas-cu-pas sens al vietii ce transcende materialitatii dorintelor pentru care poate cu prea multa cerbicie ne urmam pasi, uitand ca nu totul se reduce la aici si acum. Pagini vii de jurnal a carei intimitate revelata de oglinda paginilor in care Daria vine in fata ochilor cititorilor de oriunde vin sa vorbeasca tuturor despre firesc, durere, chin, angoase, constrangeri, o permanenta darzenie si ambitie de a continua fiecare pas din timpul acordat sa crezi in sansa ta si sa dai dincolo de speranta ta interioara de a depasi obstacole diverse exemplul lui se poate, orice, cand vrei si crezi! A luptat, a crezut, initial dupa operatie totul parea sa fi fost depasit, doar ca boala a recidivat si continuarea vietii Dariei a fost o permanenta lupta, cu sinele, cu boala, cu tratamentele si regimul alimentar, pastrat pentru ca boala sa dea inapoi cumva.

Si chiar cand a se fi facut bine, anume boala si evolutia ei asupra Dariei sa fi dat inapoi, iar Daria sa fi devenit campioana rezistentei, nu mai depindea de fiinta sau vointa ei, Daria si jurnalul ei viu, de simtire, de speranta, de crez nealterat vreo clipa stau marturie ca perisabilul materialitatii vietii si raportarea la el prin cugetul frumos si sanatos exprimat sunt atributele unei lupte purtate cu eroism si la capatul careia indiferent de rezultat trapa puntii spre vesnicie i-a pregatit locul ei luminos acolo pe cerul spre care cu atractie privea inca de foarte mica. Azi, Androna priveste de sus dintre stele spre mama ei si cei dragi ramasi aici si multumeste pasilor pe care vietuirea poarta pe mama ei in pastrarea promisiunilor sfinte pe care mama si fiica si le faceau inainte ca fiica sa urce la cele vesnice, neparasind-o, ci multumindu-i pentru marele dar pe care l-a primit de la providenta pentru un parinte ca dansa. Sarbatoarea zilei de azi o readuce in actualitate unde este pastrata mereu in amintire de mama ei, pe Daria, un pui de om aparte, frumos, original, viu, demn si cu fler cum rar descoperi, o domnisoara care canta, scrie, invata, urca mereu un deal pentru a ajunge la facultate, numara dreptunghiurile zebrelor ce-o despart de coborarea dealului de parcul unde are intalnirea ei aparte cu pomul din parc, pe care-l iubeste si care-i e ancora printre oameni multi, agitati, grabiti si straini de simtaminte simple si complexe. Cititi, intelegeti, luati aminte de la un pui de om intelept si maturizat devreme de durere si amenintarea mortii, care a inteles in cei 8 ani de suferinta ca viata e frumoasa, merita continuata, a incercat sa fie exemplul increderii vii pentru toti suferinzii de pe paturile de spital ca boala in fond poate fi depasita. A sperat, s-a conformat unor reguli care i-au rapit buzelor sale dulceata ciocolatelor pentru a nu afecta rostul tratamentului medicamentos in incercarea de a lecui si prin consecventa aceasta e campioana care a trecut mereu orice bariera. Spiritul ei merge mai departe! A gasit sus pe cer, Lumina necesara apropierii de sursa Iubirii, care intelege, iarta, vegheaza si e vie.

Jolin

c-un papuc in gura
mandru de el
Azorel cu parul cret
lasa rata-n cotet
si n-o fura, nu
ci deschide frigiderul
si-si ia singur branza
un triunghi, doua, trei
sau chiar toata cutia
cochilie buna care-i place
si pe mine-atunci ma duce-un gand
la o jucarie de-aia pentru el
care zornaie de-i ia atentia
de la facut rele prin casa
brosa ce-nteapa ca un cal
ce alearga cand tu-l legi
si-l lasi sa pasca
iarba ce-i destula pe glob
unde mai trebuie extra-
vorbim in productie
sa dam comanda c-un creion
pe-o hartie pe care stropim
putin dintr-un pahar
ce ne-nmoaie buzele
nu pensula de la acuarela