Zale vă îmbrățișează pe toți

Postfață

             În sfârșit, adunată între file, iată dovada unei munci care prețuiește enorm cuvântul. Poetul brașovean Adrian Găinaru debutează cu volumul de poezie intitulat, deloc întâmplător, Zale. Meta-temele curgând subtil din penița poetului, într-o poveste care se spune de la prima până la ultima filă a cărții, determină o substanțialitate poetică fără echivoc. Cuvântul e pregătit minuțios și cu o răbdare transformată în artă, slova  devine vie pentru că vii sunt gândurile. Cuvintele nu-s doar expresia înșirării disparate a unor forme gramaticale ci, vădit lucru, rodul unei munci pe care Adrian Găinaru o face pas cu pas, în ritmul său spre o posibilă perfecțiune.

Coperta v3

             Sunt imagini ce compun aievea o poveste a scrierii cărții; limbajul poetic regăsit în Zale e un substitut perfect pentru picturile pe care le privim parcurgând poeziile lui Adrian Găinaru. Dincolo de această calitate, textele sunt dinamice, iar cinematica este unul dintre atributele tari ale poetului. Asemenea unui palimpsest, Zalele reușesc, prin versuri mature artistic, să prezinte simțiri firești, nu doar trăiri comun-umane, pe un ton al  scriiturii prelucrat cu migala unui bijutier sau ceasornicar. Universul enunțat în titlul cărții conectează sacru și profan în locul geometric al ființei omenești, pe care Adrian Găinaru o vede într-un illo tempore eliadean, zbătându-se, fremătând, sperând, căutând calea și reușind să urce treptele spre cer, spre  lumina care transcende materia pervertită.zale printre flori

            Tema centrală, cea a iubirii spune gradual povestea omului care se luptă să găsească împlinirea, să afle jumătatea care ontologic îl poate ferici, bucura, iubindu-l și completându-i lipsa vitală. E locul unde Adrian Găinaru se dovedește măiastru. Sunt adevăruri față de care nu poți sta nici deoparte, nici vizavi fără a fi demn și a le recunoaște însemnătatea pentru umanitate. Căci da, lumea lui Zale este o umanitate, nu un omenet, nu o societate, nu niște oameni izolați. Pânza răbdării artistice a lui Adrian e țesută cu inspirația și vocația filologului, ce fac din prețuirea pentru limbă și cuvântul scris ori vorbit o asumare de viață și pentru viață, nu doar o alegere tematică între două coperte.

zale-n prim-plan

Este vorba, pur și simplu, despre împlinirea la care ființa umană poate ajunge prin intermediul iubirii. Dublu direcționate (sacru și profan), fără ca într-o iubire laică, pământeană să încapă momente sau optici ale celeilalte iubiri destinate celestului, cele două modalități afective sunt guvernate de aceeași lege a devoțiunii necondiționate și a dăruirii totale. Zalele iubesc, nu degeaba se-nlănțuiesc! Sau, cum o spune Dante, iubirea mișcă sori și stele...

DSCN0015

        Viețuirea  nu mai este izolată, ci împărțită, împărtășită pentru că drumul în doi e firește mai ușor de făcut decât de unul singur. Debutul lui Adrian Găinaru ne bucură, de vreme ce complexitatea tematică pe care volumul său ne-o oferă dă imbold și speranțe: omul se împlinește prin iubire, urcă  și se dez-lănțuie,  iese din matricea constrângătoare a unui destin care altminteri l-ar închide (cf. maxima carteziană Omul se naște liber, dar peste tot el este în lanțuri). În Zale, omul se ancorează în iubire, o cheamă, o prețuiește și-și împlinește destinul în ton cu aceeași demnitate carteziană definită de Cogito ergo sum. Precum odinioară Arghezi urca pe brânci treptele și urla tare și izbăvitor Este!, omul Zalelor fructifică procesul înlănțuirii, datul mai departe al gândului bun care comunică iubirea prin toți porii ființării ontologice.

                   Virgil Borcan, lector univ. dr – Facultate de Litere, Univ. Transilvania Brașov

cadru spectatori din spate-fata

Va multumesc tuturor celor care ati putut fi sambata dimineata alaturi de mine sa primiti imbratisarea mea si a cartii care a aparut pentru prima data in public, ieri, 25 octombrie, ora 11, la libraria St. O. Iosif din Brasov, un loc dedicat cartilor ! Editor, librarie, public prezent ieri in sala primesc cu totii multumirile calduroase ale autorului! Prind numai bine si la ce frig a fost ieri!

cadru profil publicSesiunea de autografe si dedicatii personalizate cititorilor treziti matinal in final de saptamana ca sa primeasca imbratisarea poetului!

DSCN0051

DSCN0057

DSCN0058

DSCN0059

Advertisements

25 thoughts on “Zale vă îmbrățișează pe toți

  1. regret nespus că- independent de voinţa mea- am lipsit. drum lin versului tău! poate că ne-om vedea cândva, în toamna aceasta, altă dată. şi mă bucur că visul tău- pe care mi l-ai spus în altă toamnă- a rodit.

  2. Pingback: Am zale | Alma Nahe

  3. Pingback: Leapșa lui O – Decernarea premiilor T – Prima ediție | T's Secrets

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s