topaici

deschisese-atunci ochii-nspre azur
si prin sticla mat-a obiectivului
ochianului de piatra un motan
cu coada lunga ce se temea
de-o lumanare ce i-ar fi parlit
mustatile prea mari cobora de pe dulap
c-avea rau de inaltime
si mai era si cat pe-aci
sa doboare-n picaj acel tablou
cu Doamne-Doamne…
nicio carte nu s-a-ncumetat
lui sa-i tina companie
pe podeaua sigura pentru picioare
decat aerul mai rar de sus
ce-i dadea un sentiment incert
de parc-o frunza desprinsa din pom
flutura asa bonom pana jos
sau o minge scutura o plasa
cu sete lovita de-un siret
cu foame de gol al unuia
purtand la mana stanga
o bratara de ametist
ca si sufletului lui
pierdut in tempo-spatiu.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s