veve’

veveritele i-aduceau aminte
de stancile acelea vechi
ce se pravaleau deodata
si valea devenea sol
ca la gimnastica unde topaie
fetitele ca veveritele din pom
in pom dupa alune sau atentie
distributiva a celor care le vad.
parcul nici el nu mai e ce-a fost
fara frunzele verzi de odinioara
si bancile proaspat vopsite
pe care ne sarutam toti
parte in parte cate un el si
doar cate o ea odata
de fiecare data aceiasi
ca-ntr-o pereche permanenta
de vazut si analizat ulterior.
nici mainile nu se mai tin
decat in buzunare sau pe tigari
sau pe telefoanele inteligente
peste nivelul deĀ mintii
celor care ostentativ le poarta
la vedere si le trebuie mai mult
de o bucata de palma omeneasca
pentru a le acoperi pe deplin
dimensiunea fara a le recupera
in prea multe particele de pe unde cad
si se-nmultesc spontan…
cioburile aduc ele doar fericirea
nu si alte farame de unitate
dezintregrata pe asfaltul gri si rece
peste care ploua si cu ploi
dar si cu juraminte mintite
care dor si manusile acopera
pe loc mainile care se apara
atunci nu de frig si ger
ci de alte maini sa le mai intalneasca
pentru ca a da mana inseamna
a da fiinta cu tot cu viata
uneori si e pacat sa fii bun
daca nu ajuta la nimic
asta nici macar schimbarii meschinului
gand care dinlauntru s-ar dori aplicat
macar sa vada unde poate
ca sa duca…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s