Fluturi de Irina Binder sau iubeste, spera, crede, lupta, asteapta, gandeste si mereu iubeste si iarta ca sa poti iubi si poate fi si iubit!

Cele doua volume purtand semnatura omului Irina Binder pe copertele pe care mai scrie si numele editurii For you din Bucuresti si denumite Fluturi spun o poveste. Poveste de, cu si pentru viata. Autoarea Irina Binder scrie cartea pe care omul Irina intelege ca o promisiune asumata fata de prietena ei cea mai buna, Luminita, pentru care se intrevede in subsidiar mult intentional dedicational din partea autoarei, nerostit si nescris totusi pe primele pagini. Dar asta doar dintr-o ratiune de inima mare a unui om care se prezinta inca din primele pagini ale povestii de dimensiuni textuale impresionante, asumand calitatea de farama de etern in identitarul personal insufletit. Caci cine poate completa pagini scrise cand fiecare rand incepe cu Eu sunt recunoaste de fapt acel dincolo de personal si identitar si eternul sadit, partial, unitar sau faramitat si in persoana sa, asuma clar asta si Irina Binder devenita propriul personaj intr-o naratiune care are dimensiunile impresionabile ale unui roman, nu scrie aici un roman. Cand Eu sunt se spune nu doar pentru a-ti defini fiinta, ci de a recunoaste ontologicul purtator de Dumnezeu, totul se leaga. Frumos. Irina povesteste, sensibil, emotional, pur, inocent, cu sufletul deschis. Si alege sa tematizeze ceva dificil multor scribi: vietuirea autentica, sincera, cu toate partile sale bune si rele, morale si imorale. Si biograficul trece cumva in scriptic, fara a deveni literar si fara a avea o cronologie a faptelor si datelor intocmai ca-ntr-o statistica seaca de anima. Pentru ca omul frumos care scrie si cand o scrie traieste inca o data mai mult si mai intens toate cele despre care scrie ca sa impartaseasca tuturor filosofia ei de viata adaptata vietuirii cu inima deschisa, sufletul cald si pur, educatie bine aleasa si o maturitate, moralitate si o expresivitate aparte in toate formele de putinta intalnite in vietuire, care nu e ceva static, ci fluid, activ, fermecator imbratiseaza orice potential cititor. Toate acestea sunt ingredientele sub care povestea spusa de randurile scrise de Irina Binder in Fluturi capata viata de la pagina la o alta. Frumoasa cu tot ce contine ea, povestea, spusa, traita, vie. Cine are din actul lecturii nu o obisnuinta, dar un exercitiu care presupune atentie mai mult decat a urmari cu privirea niste randuri succesive intelege faptul ca nu urmeaza o parte a treia a Fluturilor. Pentru ca Irina din carte spune ceva esential la inceput. Iar apoi deapana un fir lung tors pe fus si care se opreste inainte de o decizie rostita cu Nihil sine Deo, expresie intalnita trinitar si deloc intamplator asa. Nimic fara Dumnezeu e o modalitate de a percepe viata si educatia fetitei sale, a unui parinte ce traieste la batranete bucuria si onoarea de a creste o scumpete de pui de om cu par balai si o personalitate care educata si crescuta in spirit da roade si-l face pe tati al ei, pe domnul Vili Binder sa fie mereu mandru de sufletul bun al fetei sale, Irina. Preluata apoi de fetita crescuta dupa precepte ale unei educatii riguroase care face din incercarile lui Ia-ma in brate! (pentru ca fetitei nu-i iesea pronuntia decat Ia-ma in blate!) o proba de viata, rabdare, plus tot arsenalul de mecanisme pedagogice native unui spirit de tata trecut prin viata si uns cu sarm si intelepciune, expresia devine crez si asumare a existentei. Povestea Fluturi redata de Irina Binder este monolog, naratiune, dialog, viata, viu, frumos, estetic, filosofie, morala, religie, speranta, iubire si viata, dincolo de orice cuvinte posibile. Textul scris de Irina Binder are prin substantialitatea sa nemasurata doar in numar de pagini, menirea asta, sa graiasca viu oricui despre taina mare a vietii, care este o modalitate de a vedea viata, de a alege sa incerci sa o traiesti astfel cu tot ce comporta asta in materie de riscuri si pericole iminente sau probabile. Iar despre taina iubirii graieste viu textul cu valente biografice puternic ancorate in autenticul existential personal femeia, persoana Irina Binder, care si-n autoarea Irina Binder se intruneste in vietuire asumata cu Nihil sine Deo.
Intelepciune si farmec feminin aparte intr-o adolescenta de 19 ani, varsta la care Irina personajul si naratorul povestii Fluturilor incepe firul tors pe fuior, dublate de o siguranta de sine, logica argumentativa puternica, demnitate si o personalitate care magnetizeaza. Apoi replici care vadesc in interactiunile pe care ni le face cunoscute textul Irinei o situare ancorata in simtire frumoasa in vietuirea pe care o experimenteaza nu doar dintr-o perspectiva a dorintei si atat, ci si a unei analize ferme inaintea unor alegeri pe care inainte de a le exprima si le intoarce si rastalmaceste pe toate partile inainte de a decide cumva, fie a renunta la ceva, fie a le amana acestora vreun verdict rostit. Si cand povestea Fluturilor nu curge si e mai mult oglindirea unei filosofii de viata a Irinei raportata la o dilematica existentiala, textul si cuvintele gandite de Irina personaj si narator devin imagini. Iar imaginile o poarta pe femeia, copil, tanara femeie, domnisoara, printesa, my lady, regina intr-un final cu toate aceste atribute un om simplu, cald, onest, frumos, puternic, uman, simtitor, empatic, generos prin etape ale vietii unde iubirea formeaza firi, caractere deja bine conturate si testeaza prin ancorarile lor in pragmatic decizii si asumari bazate pe vie prezenta in relationat. Iertari, esecuri, temeri, sanse repetate si asteptari, framantari, ispasiri, asteptari, sperante, toate ghidate cu si pentru cauza unei iubiri. Nu a unui atasament. Pentru ca Irina iubeste multa lume, nu poate altfel, are sufletul mare, generos, sensibil, nu copilaresc si naiv, ci uman, bun, empatic. Filmul vietii unor cinci ani pe care personajul-narator Irina ii traieste e o tema de luat in considerare pentru scenografi si regizori si case de productie filmografica, povestea e prea autentica si vie iar arta asta o poate reda si ea la fel de bine prin imagini. Nu la fel poate cum a reusit-o Irina prin textul ei care face trimitere la imagini si fiecare lectura are filmul sau, dar imaginile-s vii, traite, autentice, firesti, nu scornite, asta clar. O pilda tuturor pentru acceptarea vietii ca sansa de a dovedi ca poti, ca vrei, sa asumi, simti, traiesti pentru o cauza, iar cand asta e vietuirea insasi privita ca iubire, pentru ca ea insasi e cu un Dumnezeu in ea, o ancora si-un centru, universul celalalt parca trebuie cumva si sa te ajute, salveze, ghideze, atentioneze… Prin semnale, vesti, decizii, experiente, oameni, intalniti, doriti, iubiti, prieteni de suflet pentru care poti si vrei sa intorci oricand e cazul lumea pe dos doar pentru a fi acolo aproape la bine si la greu, nu din framantare, temeri, durere, ori alte cauze, ci pentru ca legea prieteniei comporta asumare, reciprocitate, simtire si daruire neconditionata. Asa se explica frumosul vietii, pe care asa tineresc, vioi, viu, pur, inocent, autentic, dramatic, cu mult suspans, lacrimi cauzate de dor, regret, suparare, durere, oftica, sau bucurie, fericire, zambete, firave si ascenzand pana la rasul cu toata fiinta, cu gura pana la urechi si luminile din ochi scanteind fiinta de beatitudinea simtita, traita, bucurata, asta e starea de fluturi pe care Irina o evoca in toata cartea ei impartita in doua volume. Fluturii sunt acele emotii tipic feminin-adolescentine resimtite ca fiori in toata fiinta cu precadere in zona abdominala, sunt fluturii de pe rochia Irinei ce au o simbolica aparte pentru Robert, prietenul, camaradul si fratele adoptat de familia iubitului declarat al Irinei, om fata de care iubirea nu poate exista in preajma Irinei altfel decat special. Caci tot ce face Irina in si pentru ea, ceva mai putin decat cu si pentru toti ceilalti fata de care cu o dragoste si un spirit protector matern foarte dezvoltat la o varsta timpurie e dragoste, e iubire. Graduata fireste dupa cum vietuirea implica nivelele de interactiuni personale si grade de rudenie, importanta si alte atribute conventionale menite a reda o clasificare. Cu toate astea, Irina nu poate tine doar atat la x, ceva mai mult la y si a-si duce viata si simtirea devotata altfel decat sincer, unitar si nicidecum folosind falsitate, minciuna, masti, jumatati de masura, ipocrizie. Si desi vietuirea-i scoate in fata sinusoidale curbe intr-o existenta asa cum o regasim in povestea redata textual, pildele vietuirii-i sunt nu doar promisiuni ca definitii ale unor decizii luate pentru altcineva, sau compromisuri de dragul sau dorul cuiva si fara ascultarea inimii si propriei ratiuni, Irina simte, cugeta, iubeste, traieste, asuma, e la un pas de moarte in repetate randuri, sufera cumplit, dar se ridica si merge mai departe, nu ca abandonata, nu ca invinsa, ci ca om incercat de viata si ca fire ce a inteles pildele lantului de experiente ce i-au marcat vietuirea. A pierdut multe suflete, firi, caractere, oameni, prieteni, dar ei au devenit stele si fulgi si stropi de ploaie, ca fluturii ei dragi care i-au insotit copilaria in momentele fericite si fiinta in tumultul iubirii experimentat autentic si cu sufletul curat si inima deschisa. O carte scrisa cu si pentru suflet, inima, minte, iubire, ce ne aduce aminte ce, cum, cat e frison, tremur, caldura si senzatie de rece atunci cand deodata nu doar le contempli ci trupu-ti freamata tot cand buzele-ti cauta alinarea atingerii altor buze calde, cand mana si inima palpaie pentru alta pereche de mana si inima. Pentru cei mai tineri si care nu au trait fluturii primelor indragostiri, pilda cartii Irinei Binder ridica farmec si insemnatatea iubirii in viata pe culmi inalte si face din asumarea ei o lectie predata deosebit de folositoare, dar nu pentru toate vietile-s la fel si iubirile intocmai, ci pentru ca exista si parti de vietuire comuna adaptabila multor povesti de viata care intersecteaza iubirea. Cartea nu te invata ce si cum sa simti, dar sa te renasti, reinventezi, gasesti resurse neexplorate anterior pentru a intelege uneori si altfel si mai mult decat anterior totul. Cititi si bucurati-va de viata! Fluturiti mai exact! 🙂

Advertisements

pasi

pasii si-i lasa in voia sortii
ca sa curga ei si sa defineasca
o categorisire de care
in mod cert nu s-ar fi bucurat
dar asta fireste era o dorinta
asumata de a dovedei ulterior
ca toti se cam inseala
si ca prejudecati si presupuneri
tocmai pentru ca se fac inainte
de a lua contact cu omul
si cu fapta sa urmare a
gandirii sale la fel ca
si frucctele ce cresc pe
crengile unui pom ce nu
poate fi inainte ca sa faca
rod pus pe lista neagra
pentru foc…
curaj firesc, altii ar zice
chiar nebunesc, si-o tarie
de caracter se-ngemaneaza
in ferm adevar, mereu
care cand calea e gasita
toti pasii urca doar ca sa respire

amurgul tăcerilor

amurgul tăcerilor ce-și plâng
cu fiecare noapte la culcare
rodul lipsei de asociere
în miezul viețuirii pașii
care se pierd pe cărările
ce duc spre mare și soare
fără haine pe trupurile
seci și goale de vitalitate
fină și coerentă-n toata
empatia consecventă
vine și se instalează
și devine realitate seacă
ce doare și umple până
la refuz o sticlă-n care
fără dop timpul a cernut
ore și clipe cu săruturi
și îmbrățișări ce-acum
trecute-s toate și vărsate
ca apa cea vie din butelcă.

busole

niciodata gargarita nu zambeste
mainii ce-o rapeste florii
pe care ea urca pentru ca sa vada
ce e dincolo de norii-n care
se cufunda de fiecare data cand
de pe cupola staminelor firave
plonjeaza inauntru inainte
ca sa poata face-alegerea
de zbor departe, la pas cu toti
ceilalti fluturi ce dispar
atunci cand umerii nu se mai lasa
imbratisati de inimi calde
si cand simpatiile iubirilor
tumulturi cresc din nou in suflete
rabdarea sperantei intelepte
dinaintea urcarii unor trepte
la capatul carora se afla
un adevar ce-i dincolo
de dorinta si de vointa…
iar o undita n-ajunge
ca sa poata s-atinga
cu un ac din ata ce despica
niciun peste sau o paine
ce hraneste multimi de guri
flamande…

roade

patima frunzelor ce cad pe jos
in defrisarea naturala a
sevei vii din iarba verde
e luata si dusa de vantul
coacerii-n povesti de iubire
ce se-nfiripa atunci cand
pe-o banca din aleile din
parc-o-nchipuire zambitoare
descoperi si nu-i ca-n oglinda
ci e vie si rumena-n obraji
si bratele-i puternice te strang
dragastos atunci cand rasuflarea
unei imbratisari cu patos
o lasi libera sa zburde
undeva departe de solitudinea
din tine si-o regasesti apoi
schimbata-n pasii care va
poarta pe urma-ngemanati si
mana-n mana peste cadavre
de frunze-n paturi supraetajate
de culori si forme si marimi
scartaind placut ca un covor
rosu de calda primire. pretuire…