Fix in seara asta… de dupa 30 de ani

Povestea unor ei, un el si o ea revine in prezent ca un serial Tanar si nelinistit cu episoade care nu se mai apropie de un final, pentru ca scenariul asa a fost planificat. Anume sa dureze. Si asa si povestea lor, a lui Edi si a Beatricei, frumoasa lui, el o bestie de om cand si cu cine trebuia sa fie asa, numai ei sa-i fi fost bine. Cu atat mai mult cu cat o recuperase la inceput din mainile fostului ei care devenise agresiv, iar el cel care tocmai trecea prin parcarea din fata blocului unde el o certa pe ea si mai avea putin pana sa-i si traga un dos de palma, iritat de zgomotul nu tocmai domestic, desi asa le spune relatiilor interumane dintre parteneri a rugat omul sa se calmeze si a insotit-o pana la prima gura de metrou si i-a urat sa aiba grija cand si cum se va manifesta agresorul pe viitor si i-a lasat numarul sau de mobil, just in case…
Si in aceeasi noapte cand el revenea de la serviciu, iesise din post cand adrenalina cu care e mereu obisnuit in activitatea profesionala l-a facut sa perceapa rapid despre ce e vorba si pentru ca moral nu se raporta altfel decat dezagreand argumentat inainte de a trebui sa foloseasca si alt punct de vedere ce implica si mai multa actiune decat cea de a vorbi si a fi convingator pentru a limpezi si linisti apele intre doi semeni cand ei aveau divergente, simtind ca femeia era in dezavantaj vadit din tonul celui care parc-o certa inainte de a fi trecut si la un alt stadiu progresiv al felului in care gandea el s-o lamureasca… ea-i telefona sa-i multumeasca deschis pentru ajutorul sau. Si din 4 ore cat au ramas sa-ncinga liniile telefonice s-au cunoscut atat de bine incat au decis sa fie impreuna. Just like that. Ea termina un mariaj de 10 ani cu un om mai matur si in ultima vreme un strain pentru ea, profesoara de engleza care muncea sa formeze copii si se zbatea sa scoata cu scoala ei ochii in lume prin proiecte internationale cu parteneri europeni in ceea ce presupunea o educatie pentru viitor intr-o Europa frumoasa, cu oportunitati pentru tineri. Discutia avantata si aparenta cearta dintre ei doi in parcarea din apropierea blocului unde locuia Edi se lamurise in acea noapte-dimineata era tema partajului a acoperirii creditelor contractate de fiecare in nume propriu cu gandul si folosinta comuna, or, dupa ce femeia intentase aceasta procedura justitiei avea argumentele sale, firul comun se terminase, n-aveau cum parcurge acelasi drum… Parasea caminul parintilor lui si dorea doar ca acel credit luat pe numele ei sa-l achite el, pentru ca banii fusesera deja consumati pentru amenajarile dinauntru. Il parasea pe el, nu cel pe care-l luase sa-i fie sot si protector la bine si la rau, ci pe acela care devenise in ultima vreme, strainul, distantul, aventurierul. Dorea sa-si dea siesi o sansa, dorea sa-si repuna viata pe picioare, stia ca e o femeie puternica si ca decizia personala asupra propriei identitati ii apartine in totalitate, dar nu strica deloc sa aiba si dramul acela de sustinere care s-o faca sa se simta confortabil in interior. De asta a fost responsabil el, Edi. Un protector prin definitie, lucra ca bodyguard la un club, era baiat educat, terminase facultatea, avea conditie fizica si si-o folosea momentan pentru ca facturile erau curente si maricele iar situatia economiei nationale una nesigura ce nu-i dadea voie sa astepte sa faca ce doreste pentru a trai din asta. Asa ca fost sportiv, practicant de sporturi de contact n-a ezitat sa se reprofileze si sa asigure linistea si buna desfasurare a distractiei tuturor. Nu-i placea deloc sa-si foloseasca abilitatile, dar cand trebuia, nu ezita o clipa. Fara a se transforma intr-o bruta, devenea omul echilibrat care se stia toata viata lui, era pasionat de lectura, scris, in continuare se antrena pentru ca si serviciul o presupunea acum si totul era calm intr-o stare de gri indefinita in viata lui. Pana sa apara ea, Beatrice, Beti cum avea sa-i spuna el si faptul ca era considerat jumatatea cuiva il facea sa fie si mai responsabil si mai grijuliu cu toate resursele si consumul acestora, pentru ca acum nu mai era doar el, ci era si ea, cea caruia el ii oferise tot, camin, masa, fiinta. Si ea si-a revenit repejor, ca o pasare calatoare obosita de drumul batut de la un capat la celalalt al lumii pe cerul cand senin, cand innorat doar pentru acomodarea sezoniera sub obladuirea si oblojirea mainilor lui care i-au vindecat toate ranile. Sufletul, cel asupra caruia el a avut rolul decisiv, a reinviat brusc si a simtit ca traieste iar, de aceasta data chiar cu toata fiinta, simte, traieste, iubeste, pentru ca ajunsesera deloc intamplator amandoi la aceeasi convingere, anume ca a iubi si a te simti iubit e chintesenta, pragul cel mai de sus in existenta asta. Toate bune si frumoase, planuri impreuna construite de la capatul lumii, asa denumea ea etajul al zecelea al caminului unde locuia cu Edi, pana cand pe firmament si-a gasit loc interesul ei pentru strainatate. Job in afara tarii, contract ok, intermediere sigura a agentiei de recrutare, salariu bun, oportunitate de construire a unei cariere care sa converteasca studiile de aici cu cele de acolo si… ea vrea sa plece, sa nu mai stea. Ce parere are el, despre asta, il intreba dupa ce ea se informase bine-bine cu privire la conditii de acceptare a dosarului, clauze, costuri, perioada contractuala, puncte forte si altele mai putin favorabile in toata povestea, il intreba.
Fireste ca om bun, sufletist, intelegator pana la cer si-napoi, fara a fi luat de prost nicaieri-niciunde pana acum, respecta importanta pe care o simtea el ca o are ocazia asta pentru ea. Sa abandoneze sistemul educational, in care oricum era cineva, dar nu castiga pe masura implicarii si a sperantei, sa mearga acolo cu gandul deschiderii unei sanse a unui drum impreuna, proximitatea temporala a Jocurilor olimpice de vara de la Londra, locul unde se intampla aplicarea contractului, toate deveneau ca argumente ale ei ceva care suna bine, promitator, nu suficient cat sa fie si-o garantie ca lucrurile promise se vor si intampla in felul acela, dar el vedea felul in care ea traia speranta aia cu care-l privea in ochi atunci cand ii spunea toate acestea. Si visul ei nu dorea sa-l intampine ca un zid tocmai el. Si tocmai pentru asta, nu doar ca a incurajat-o si s-a interesat chiar el la agentii operatori ai recrutorilor daca joburile masculine sunt pliabile pe CV-ul lui. Din pacate nimic masculin nu era disponibil atunci pentru Londra, doar la Birmingham era ceva munca fizica de hamal in port, job nu remunerat foarte bine si in plus distanta geografica de Londra, izolarea despartiti de serviciu si de orase nu a acceptat-o si el a ramas in tara sa astepte apelul ei, sau al agentiei in caz ca ceva pentru Londra ar fi aparut. Nu s-ar fi putut vedea mai deloc, ar fi cheltuit mult cu cazarea si masa si ar fi fost mai straini unul de altul ca aici in tara, inainte sa fi stiut unul de existenta celuilalt inainte ca sa decida ambii ca persoana celuilalt e o prioritate si pentru sine, izvorata sincer dinauntru si deloc cosmetizat. Iminenta deschiderii olimpiadei de vara era promitatoare, la modul in care oferea joburi multe si el abilitati si cunostinte avea destule si era dispus sa-si sacrifice job si tara cu o viata grea de aici, pe o provocare acolo. Dar ea n-a mai venit.
Deloc… Dupa doua luni in care zi de zi pastrau legatura telefonic si prin internet, adormind unul in bratele celuilalt in fata webcamului, ea nu a mai dat niciun semn de viata. Brusc. Cautand raspunsuri la familia ei, Edi n-a primit nimic, nicio veste, nicio consolare si simtea ca e folosit ca rampa, ca trambulina si acest gand il durea pentru ca n-o credea in stare pe ea sa-i fie lama ascutita de cutit infipt in inima. Nu! Nu asa miseleste, vorbisera despre tema asta, el sustinea ca orice fapt, orice actiune care are justificare tempo-spatiala si-i apartine, cand inima ei e impacata cu ce face, el nu va avea nimic impotriva. Admitea si ca ar fi fost posibil ca odata plecata intre straini si viata sa-i fie grea fara Edi langa ea, ea sau viata ar putea s-o conduca inspre alte alegeri care l-ar omite pe el din ecuatia interesului pragmatic al vietuirii. Dar n-o simtea deloc pe ea fiind capabila de lasitate, de o temere din aceasta care sa invinga sentimentul prieteniei, acela care, singur responsabil de toate cele care sunt si se intampla corect si drept pe lumea aceasta si care presupune mai intai respectul, devotiunea si reciprocitatea in sensul constructiv al ajutorului, nicidecum inteleasa razbunator. De la agentie, intreband despre soarta ei, i se raspunse ca doamna nu a mai respectat clauzele contractuale… altceva nu l-a mai interesat si a inteles ca a fost pentru ea un medic pentru suflet si o partida ok o perioada, insa ce nu e menit sa fie, nu are cum ramane…
Tarziu, cand iarna-si arata coltii la vremea ei, la un an de cand ei se plimbau prin parcul IOR si imaginea alba a copacilor in tarziul nocturn iluminat din timp in timp de stele si de lumina ce-i imbraca pe ei doi cand se sarutau admirand clarul de luna patrata si se gandeau la cum si muzica le va influenta devenirea in doi ca unul pe care voiau sa-l poata defini in curand si oficial… primea un telefon pe care nici el nu intelegea dupa ce convorbirea telefonica se intrerupse cu salutul reciproc dupa explicatiile si durata cuvenite lui si presupuse de intentia initiala de ce, la ce bun sa-l mai fi primit. Ii spunea ca a sunat pentru ca interior ceva o framanta, ca nu a fost poate suficient de concisa si explicita in comunicarea acelui email care stabilea gestul ei de a renunta la Romania si la Edi definitiv si ca acum doreste sa se asigure ca cineva acolo care a iubit-o si care i-a fost reazem la greu nu e distrus, pentru ca n-ar suporta gandul ca a ranit atat de tare, ea. Ca ea lucreaza acum foarte mult intr-un hotel de 5 stele din centrul Londrei, ca e singura, relatia in care informa ca era cu un strain acum un an, cand oportunitatea oficializarii relatiei i-ar fi grabit acordarea cetateniei si de acolo o serie intreaga de beneficii obtinute mai usor si mult mai repede, nu a durat pentru ca era o lepra de om, nu asa ca Edi, bun si generos, un gentleman. Ca a avut perioade foarte grele, realitatea intampinata la fata locului a fost cu totul alta decat cea cosmetizata la agentie, drept urmare faptul ca a cautat alt job mai bun nu a fost intamplatoare, creditele pe care le contractasera ea si parintii ei pentru cheltuielile presupuse de plecarea ei la job afara o faceau sa mai ramana inca putin timp acolo, dupa care se va repatria, nu ca sa revina la Edi si sa-si ceara iertare pentru alegerea ei, ci ca sa reia viata si mariajul cu fostul, pentru ca-i legau ani buni impreuna si multe lucruri ar fi fost de impartit, el nu se descurca singur sa le achite, familia ei fusese cea care o influentase mult sa se gandeasca la acest aspect dupa ce aflase ca relatiei ei cu strainul nu-i mersese desi ambi parinti sperau sa-l fi avut ca ginere. Nu intelegea de ce tocmai lui sa i se spuna toate astea, dupa ce el fusese nevoit sa le afle cerandu-le, ea scriindu-i acel email pur formal in care nu-si justifica gestul deloc, pe el il ajutase totusi asta la vremea aceea ca sa poata depasi momentul si a inchide acest capitol avand in memorie doar partea frumoasa a relatiei, nu restul si-i spusese ca-i doreste tot binele din lume, sa fie sanatoasa, dar ca pe el ar fi bine sa nu-l mai caute cand scopul ei dupa tot scenariul acela al parasirii lui pentru altcineva, e de a relua relatia cu fostul sot, de care se despartea inainte de a fi cu el, cu Edi. El vazuse, auzise, stia cum ii vorbea acela, iar impulsul l-a dus sa minimalizeze iminenta unei batai primite de ea, nicidecum s-o cucereasca. Apoi totul a curs altfel, romantic pana la un punct. Dar sa vorbesti despre un om asa si pe dincolo, nu tocmai de bine ca sa justifici un fel al tau care nu era compatibil la nesfarsit cu acela, apoi sa inseli cu buna stiinta un om care te ajuta si sa nu-l anunti ca vrei sa iei alta decizie care-l exclude din viitorul impreuna pentru care ati construit planurile impreuna si-acum sa-i spui ca harababura asta din viata ei trebuie sa ia sfarsit revenind din punctul unde se oprise, e cel putin ciudat. Si nu, el nu i-a spus-o in nume de rau, sau altfel, doar ca nu i se parea firesc si nici corect, ca sa incerce sa reia o relatie, dar in acelasi timp omul respectiv sa stea incordat ca Beti-l suna, sau vorbeste cu Edi. Dupa aceasta Edi-si vedea in continuare de viata, de serviciu si de ale sale, cu bune si cu rele, pe care nu si le etala nicaieri. De curand un apropiat si-o cunostinta comuna din perioada cand Beti era aici in tara ii spune ca a aflat de la Laura, o buna prietena a surorii fostei lui iubite ca aceasta s-ar fi maritat in toamna trecuta in regat, cu un roman stabilit in Anglia de ceva vreme si ca o duce bine. Primul gand il dusese pe Edi la –how many?- ! Semn ca fie Beti-l mintise atunci cand ii telefonase, fie mariajul sau incercarea de reluare a relatiei cu fostul nu ajunsese nicaieri. In plus, el aflase de la terti ca ea fusese o profesoara foarte activa in anul scolar incheiat in august 2013, caci luase pentru scoala ei premii. Ceva din intentia pe care o avea ea atunci de comunicat tot era valabil. De repatriat se repatriase, cum decursesera lucrurile in planurile sale numai ea singura le stie, daca va dori sa si le recunoasca in fata propriului eu bine, daca nu, iarasi bine, el oricum nu va mai putea crede nimic, cel putin nu asa de la distanta, nu prin email, nu prin telefon.

O scrisoare in schimb, in cea mai mare parte goala, poate schimba sau nu situatia. O primise zilele trecute. In mare parte imaculata, scria de mana doar atat: Am inteles tot in viata asta. Te iubesc si acum dupa ce te-am ranit cumplit. Da-mi voie sa-mi cer iertare, te astept maine noapte in parc, sa albim noaptea asa cum ea ni se arata odata. Mai stii? O scrisoare. Alba in cea mai mare parte, semnata de ea. El o scosese din minte de dupa acel apel telefonic in care el o ascultase cu tot ce avusese de comunicat, dupa care spunandu-i sa nu-l mai caute sub nicio forma o scosese din minte si cumva oarecum ofensat de ideea comunicata de ea de a se repatria dar nu sa vina sa-i spuna lui, cel pe care-l considera singurul si adevaratul ei prieten, vechi si bun, ci de a relua mariajul incheiat tot de intentarea procedurii de divort. Se acomodase cu ideea ca ce a fost atunci intre el si ea s-a incheiat, ea a ales o cale de a-si duce viata departe inainte intr-un fel care nu-l mai continea si pe el si gata. Acesta era finalul, e loc destul sub soare pentru toti. Si acum ea venea si-i trimitea o scrisoare cu un apel si-o rugaminte de a-i oferi pret de cateva minute de a se vedea tarziu, pe intuneric pentru a-si lamuri totul. Merse la intalnire despre care nu spusese nimanui, cu gandul neutru ca ce are sa fie are sa se intample, dar pregatit cu rezervele la el pentru tot ce avea sa auda el si urechile sale. Descoperise o femeie care slabise si ajunsese la forma pe care si-o dorea, tunsa bob de orez asa cum spunea c-o va face cand erau ei doi si c-o privire in ochi a deznadejdii si a temerii ca viata o respinge si ca ce-i dat sa vrea nu poate atinge la nesfarsit pentru ca ceva in ea face ca lucrurile sa nu dureze, la fel nici relatiile cu oamenii. Dar, el nu mai era dispus sa fie pentru ea omul bun si gentil, umarul de consolare care sa-i preia lacrimile si sa-i ofere imbratisari si confere liniste si curaj, care sa creada la nesfarsit povesti, el era cel care scria acum unele si cruda experienta a trecutului cu persoana care-si incalcase promisiunile ucisese tot ce putea fi intre ei doi demult deja acum. Il apuca de mana, rece ca de obicei, simtindu-i totodata acea caldura venita din energia care-i traversa intregul trup, o adevarata oglinda a persoanei bune care era si-o lua si i-o saruta ducandu-i-o la inima.

– Pe Edi al meu de demult vad ca viata nu l-a schimbat, ii spuse ea. E acelasi om solid, luminos si bun. Iti multumesc prietene ca ai venit sa-mi asculti oful si sa intelegi si azi ce si mie mi-a fost si mi-e in continuare imposibil sa inteleg de ce si cum am procedat. Am fost lasa, a trebuit sa plec putin, atunci, sa ma regasesc, sa uit de greul din viata mea de pana atunci, trecuseram amandoi pragul de 30 de ani si voiam sa simt si eu ca viata mea are un rost, la al carui contur munceam din rasputeri sa-l indeplinesc. Tu fusesesi icoana mea, te-am abandonat atunci cand am incetat a mai comunica, eram in doua lumi diferite prinsi tu aici in colivie, eu acolo. Viata nu e usoara sa stii, ca femeie, singura printre straini e greu, foarte greu…
– Textul acesta-l stiu. De la telefon, atunci cand te-am rugat in finalul apelului tau sa nu ma mai cauti…
– Stiu si te-am inteles perfect. Erai ranit deja demult de ceea ce facusem, alesesem eu sa fac, sa-mi urmez cursul vietii cu tine in afara ei si ce-ti spuneam eu atunci, ulterior am realizat ca impingea mai tare pumnalul in inima. Imi pare rau, cu Daniel n-a mers, desi atunci cand nu ti-am mai raspuns tie la mesaje de niciun fel, parintii, familia mi-l bagasera ei pe gat si eu am zis hai sa incerc, raman cat s-o putea aici si cu ce adun vin inapoi in tara si reluam povestea. Era greu cu cheltuielile impartirii, acoperirea creditelor alor mei cu plecarea mea, in plus, cum rezistasem inainte acei 10 ani, puteam sa mai duc mai departe, mi-am zis. Iar tu un domn ce esti mereu, era firesc sa-mi ceri asta, sa nu mai stiu de tine. Cunosc situatia in care te-ai fi simtit, omul de la mijloc si o posibila situatie tensionata… Pentru toate astea imi pare teribil de rau, pentru tot ce ti-am facut Edi! Iarta-ma om bun pe care l-am intalnit la greu si pe care soarta a facut ca sa ma fi transformat pe mine intr-o infidela de l-am ucis cu actiunile mele.
– De ce tocmai mie, fix in seara asta ti-ai gasit tu sa ma rascolesti cu trecutul, viitorul tau, cand singura ai ales sa ma scoti din ecuatia pe care o reprezinti?

– Eu sunt ecuatie?
– Da, explica-mi si mie de ce, anume ce e cu jocul acesta al tau la atatea maini, om in toata firea trecut de 30 de ani? Daniel, te lasi de el, am fost chiar martor al unei farame din ce era cu voi, apoi eu, apoi strainul cu care ai tai si tu mi-ati spus ca esti ca sa prinzi cetatenia repede si usor, apoi iar Daniel, nu merge, te casatoresti cu roman acolo departe, eu in tot acest timp raman pe dinafara… Explica-mi si mie de ce, poti?
– Pentru ca am inteles punctul tau de vedere atunci, am respectat ce mi-ai cerut. Apoi nimic n-a mers, nici in tara cu fostul, nici acolo cu al nostru roman ce parea ok… Si am venit la singurul om care m-a iubit cu adevarat… sa-i spun tot si indiferent de m-ar crede sau nu, eu sa fiu impacata cu ideea ca mi-am dezgolit sufletul de greutatea ce m-apasa teribil.
Iarta-ma bune prieten pentru tot ce ti-am facut. Stiu ca nu merit sa fiu acum in fata ta! Dar asta mi-ai fost tu mie, mi-ai aratat ce-nseamna prietenia adevarata si eu nu am fost in stare s-o apreciez la momentul acela alegand parvenirea si pervertindu-mi inima. Ma vei ierta vreodata?

– Beti, adevarul doare, tu o stii bine, ai crezut asta si ai inteles gresit ca unui prieten atunci cand conteaza pentru tine asa cum contam eu atunci e indicat sa-i comunici ceea ce ai in minte si urmeaza sa faci, sa-i faci cunoscut indiferent de continutul mesajului. Da, chiar daca urma sa-mi spui ca vrei sa alegi sa incerci altceva in UK, erai cumva datoare sa mi-o comunici ca eu sa nu ma framant de grija ta si tarziu sa aflu ca mi-ai inselat toate asteptarile! Nu poti numi apoi prieten un om pe care l-ai ranit, numai daca optica morala ti-e afectata. Numai daca pentru tine e un scut si-un reazam pentru deziluzii, o justificare pentru panta pierzaniei pe care alegi incapatanata s-o urci nevazand ca directia nu e benefica. Niciun gand din toate astea ce ti le spun eu acum nu ti-au trecut prin minte mai devreme, este?
– Ai avut mare dreptate. Acum sunt singura. Cand tu mi-ai spus ca sunt omul-obiect, nu subiect care gandeste si actioneaza conform principiilor si propriilor convingeri ai avut dreptate. De mica am fost sortita de parinti lui Daniel. O stiai, apoi ai aparut tu ca o scanteie ce iradia prea multa lumina pentru mine. Am decis sa nu te informez cu privire la ce doresc sa fac mai departe atunci cand am vazut realitatea descoperita la fata locului acolo unde am plecat sa muncesc intai eu si apoi si tu sa vii sa cladim cuplul nostru. Asa ar fi trebuit sa fac… dar…
– De ce nu ai facut asta, Beti?
– Parintii, familia…
– Stiu, ii bagi pe ei la inaintare pentru ceva ce ai decis tu, sau si tu si ei, dar in folosul cui? Tu nu aveai simtaminte, pentru tine ce spunea c-ar fi mai bine tata, mama, sau sora ta te ajuta? Cum sa fie in stare tatal tau sa-mi spuna mie, puiul tatii focul inimii-l stingi cu galeata din apropiere? Ce voia sa zica asta, ca tu singura acolo nu mai astepti un roman care te iubeste si caruia si tu-i recunoscusesi asta, ci sari in bratele primului venit, alaturi de care beneficiezi de drepturi?
Ce faci cu ele? Cine ti le-a recunoscut? Ce conteaza mai mult, ceva material obtinut in fel si chip, sau ce simti si ce dai sufletului sa duca zi de zi? N-am spus noi ca o firimitura de paine de-o avem sub clar de luna, dar uniti depasim orice, pentru ca ne iubim, acceptam, ajutam reciproc? Nu asa, cu deviza asta ne cladeam sperantele ca vom…?
– Ba da…
– Adevarul este, Beti draga, ca ai ajuns sa fii dependenta prea mult de parerile unora si altora, fie ei apropiati din familie, fie simple cunostinte sau cel mult colegi, deci nu si prieteni, tine bine minte distinctia, iar cand tu singura esti pusa de viata s-alegi felul in care sa gestionezi niste resurse, zau daca nu te abati de la orice principiu! Si asta numai imaginea ok nu ti-o releva, pastreaza si duce mai departe. Imi pare rau, asta e realitatea… doare, pe mine m-a durut de parca cerul ar fi capatat substantialitate intocmai ca un tavan care mi s-a pravalit pe neasteptate in cap cand m-am simtit tradat, inselat, abandonat, uitat de tine. Incepea sa doara si mai mult cand la telefon, dupa ce-mi spusesesi bun si vechi prieten o luasesi pe aratura spunandu-mi de intentiile repatrierii tale care o data ma excludeau pe mine si-l includeau culmea, pentru mine culmea, pe fostul tau sot, de parca nu fata de mine gresisesi, iar el, asa cum imi spuneai mie despre el si cum proba vie a disputei voastre din acea noapte era de necontestat in sustinerea spuselor tale despre el, era totusi o alegere de luat serios in calcul. N-o puteam crede, dar nu mai conta…
– De ramas bun, ca-ntre doi vechi prieteni, ca vad ca n-am sorti de izbanda, eu voiam sa incerc sa te recuceresc, sa te merit iar, dar nu pentru ca nu mai am relatie si-s singura, ci pentru ca sunt acum inaintea unui moment crucial din viata mea… Da, ai auzit bine, esti singurul om cu adevarat pe care l-am intalnit si care are puterea sa ma asculte dupa tot ce i-am facut! Te-as fi intrebat daca as fi reusit sa te conving ca mai merit vreo sansa a ta sa-mi dai, daca ma vrei inapoi, iubite, dar, lasa, sunt eu neclara, ma vad in lumina faptelor mele din trecut si-as fi patetica, ce zici, cu toate astea, mergi cu mine la concertul femeii pe care-o iubesc pentru ce si cum canta? Alina Manole, da, folkista care imbina folkul clasic cu interferentele instrumentale specifice jazzului si ce iese e o poezie vitala, iar tie stiu ca-ti plac poeziile, ce zici, vii la ceainarie cu mine, am biletele cumparate, altele nu mai sunt…
– Daca promiti ca nu vei mai insista pana atunci cu ce ai facut tu, ce am resimtit eu si altele de genul si in plus intelegi sa dai masura corecta a fostei noastre relatii pe care sper ca ai pastrat-o in fisierul cu lucruri frumoase din viata ta, la fel cum am facut si eu, da, ca prieten accept cu placere. Dar nimic mai mult, sa stii, am viata mea, singur cum m-ai aflat atunci, cu ale mele lucruri, pasiuni si visuri ca orice om.
– Ok… Pe 2-3 iunie, ora 19, Teatrul Excelsior. Vorbim mai multe atunci in apropierea lui, bine?
– Da, de acord…