retineri

prea zavorata-n cununa vremii
trecatoare pasa ce mai iese dintre
umbrele interioare-n care sufletul
se zbate intrepatrunde lacate si ferecate
zale ce mentin pe sub presul de la
intrare praful rouai bunaoara
cu umiditatea ei bonoma pe-o petala
de crin nevinovat in aparenta
de-o atare inaltime cu care se
detaseaza fata de pamantul care
n-are cum fi altfel decat mult prea
departe de un cer ce se pierde
in nestirea recurentei debordante
zamislind cu fiecare nou aparuta floare
o aroma vietuind in mustul
primordial al matricei din care
fiecare celula ce apare i se datoreaza
ca un cal ce arunca din picioare
cand nu vrea salbaticia sa
lase si-ndaratnicia pintenilor
coamei pe spate-n vanturile toate
doar sa-l poarte-n cascade lucii
de mister inrourate pe campuriile
pustii de ierburi inalte
unde credinta se incearca-n freamat
si-n ploaie cu tunete certarete.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s