Letters to Julliet, sau tu ma iubesti pe mine? – tema reiterata si azi

Letters to Julliet in original, Scrisori spre Julieta in traducere este un comedy-romance frumos ce-o are in centrul atentiei pe o tanara americanca pe nume Sophia si un tanat britanic, pe nume Charlie. Logodita cu Victor, un tanar chef-bucatar ce-si deschide un restaurant in urmatoarele 6 saptamani, Sophy pleaca impreuna cu acesta in Italia intr-o pre-luna de miere prilej cu care Victor este si-n cautare de furnizori pentru preparatele speciale cu tipic italian pe care le va servi in propriul restaurant pretentiosilor clienti newyorkezi. Doar ca in acest timp cat sunt in Italia, chiar din prima clipa pe Victor nu-l intereseaza altceva decat branzeturile, pastele si vinurile, alegand in acest sens sa petreaca timpul mergand la licitatii si prezentari cu degustare de vin, branzeturi speciale si paste traditionale italiene. Culmea, desi itinerarul convenit cu logodnica sa, o blonda inocenta si cuceritoare este casa romantismului artistic amintit si de Shakespeare in piesa lui de teatru Romeo si Julieta, Verona, Florenta, Siena, deci arcul iubirii intr-un romantism imbietor si contagios la modul placut si pozitiv.

Si pe cand s-ar fi asteptat ca timpul petrecut acolo in Italia, departe de casa America, parinti si notorietatea, galagia si aglomeratia, agitatia tipica americana sa fie un preambul pentru cum va fi dupa oficierea ceremoniei mariajului lor, Victor se scuza mereu cu necesitatea de a fi participant din oficiu, ca sange italian la toate oranduitele manifestari cu iz gastronomic in materie de produse traditionale menite a fi bine intelese retetarele, cautarea de furnizori asa incat succesul mizat de acesta la restaurantul lui sa fie unul garantat. Din pacate, atunci cand ceva personal conteaza mai mult decat partea ta spirituala si evolutia ta alaturi de o persoana pe care sustii ca o iubesti, lucrul acesta se vede, se simte, creeaza distante sufletesti ireparabile si duce implicit la un deznodamant care nu afecteaza pe celalalt decat in masura in care poate realiza sigur ca a investit sperante desarte, dar ca intr-un final a putut realiza care ti-e adevarata fata si ca in fond, nu merita mers mai departe. Asa se va intampla in cazul celor doi, pentru ca acel win-win, sau du-te tu unde ai treaba si eu la fel, dar in fata lumii suntem impreuna, doar ca nu stiu nici s-o exprim, arat, apreciez si respect mai mult decat orice altceva, nu e menit decat a-i scuza lipsa de reactie proprie asa cum s-ar fi impus si cum ar fi sperat-o noua Julieta, Sophy americanca, ce crede in destin, iubeste si vrea sa fie iubita.

Si nu intamplator se intampla asa, caci pentru Victor ideea de mariaj pare a-l timora si coplesi, el fiind mai angajat in chestiunile explorarii patriei natale a familiei sale si a colecta de aici informatii si distribuitori de produse pe care sa le aduca in America si a le servi gratios pentru a culege laudele si aprecierile consumatorilor de acolo. Iubirea lui e canalizata diferit de cum s-ar fi asteptat Sophy, o tanara ce a studiat stiintele lingvistice si e omul colectarilor de informatii la prestigioasa revista americana The Newyorker. Asa ca atunci cand Victor e primul cel care spune iubit-o trebuie sa fiu acolo desi-s cu tine si am venit aici sa ne celebram si respectam iubirea mai mult ca oricand asa incat sa ne dam si mai bine seama cum ne va fi impreuna si dupa ce ne vom fi casatorit, fara ca prin asta sa poata aparea vreun dubiu, vreun semn de intrebare la ideea uniunii lor maritale, mergi si tu si vezi Italia, scrie povesti si aduna materiale pentru cand te intorci in State, ca e pasiunea ta si trebuie sa faci totul pentru ea, Sophy ajunge la Casa Julietei, un muzeu dedicat povestii romantice medievale care a iscat pana in actualitate lacrimi, zambete de bucurie si fericire, a unit si bucurat suflete de-a lungul generatiilor fara granite de limbi, tari sau continente in perioadele in care locul acela a fost perceput asemenea unui loc de pelerinaj in stricta abordare a locului din perspectiva religioasa. Zidurile cladirii erau pline de sccrisori, mai recente una decat alta, venite cu scris de mana de la indivizi din toate colturile lumii, fiecare destainuindu-si povestea iubirii vietii pe care o traieste, punand intrebari Julietei, vazuta ca o martira a iubirii si chiar precum lumea catolica vede in fecioara Maria obiectul destinatar al rugamintilor pentru protectie si inspiratie, asa si tanara italianca din piesa lui Shakespeare e calauzitoarea iubirii dincolo de vremuri, limbi, continente. Observa ca dinauntru o femeie iese cu un cos de paie in mana si colectand fiecare pliculet lipit pe zidul unde romantici incurabili ii scriu Julietei spre a primi calauzirea sau laudele, aprecierile si multumirile pentru un sfat sau altul, apoi pleaca si intra la loc.

O urmareste, ciocaneste la usa, se prezinta si din curiozitatea ei afla ca femeia si alte colege de-ale sale sunt mesagerele iubirii, fiind in calitatea lor de secretare ale Julietei, direct raspunzatoare de raspunsurile celor ce iubesc si asteapta un semn de inspiratie de la Julieta. Asa ca atunci cand o noua repriza de adunat plicuri de pe zid incepe, Sophy da peste o caramida care iese din zid si sub care un plic umed si perimat usor de un timp apreciabil, 50 de ani trecusera de cand o anume Claire Smith, o englezoaica de 15 ani care studia liceul de arte venise in Italia si descoperise pret de o vara iubirea pura a unui anume Lorenzzo Bartollini din Siena, pe care il ia, il pune in cos si apoi dupa ce fiecare secretara isi citeste scrisorile si se impart cine-cui raspunde, Sophiei ii revine misiunea de a reinvia iubirea in inima unei batranici speciale. Claire Smith primeste scrisoarea la Londra si imediat se arata in Verona, alaturi de nepotul ei Charlie in cautarea Sophiei mai intai si apoi a lui Lorenzzo al ei de atunci. Ce-ar fi daca o intreaba Sophy pe Claire, totusi iubirea din inima ei de adolescenta pura de acum 50 de ani ar mai razbate si-n inima celuilalt tanar de atunci, un tanar chipes, iubitor de pamant, vita de vie si romantism? Si femeii nu-i mai trebuie nimic mai mult decat sa afle raspunsul la o dilema existentiala, iscata de curiozitatea si naturaletea, sentimentul de iubire inca neclar definit pentru cine si in ce fel manifestat concret al americancei. Iar in periplul englezoacei de 65 de ani, alaturi de Charlie, se alatura si jurnalista in devenire Sophy, cea misterioasa si isteata foc, pasionala si atrasa treptat-treptat tot mai mult de aparenta stangacie si chiar indolenta a britanicului tanar. Dupa indelungi cautari, cand totul parea intr-o multitudine de nume identic raspandite intr-un areal nu foarte mare italian, Lorennzo al ei parand a fi de negasit, si daca, totusi, un batran impozant apare in campul unde vita de vie e ingrijita de fiul si nepotul acestuia pe care, coincidenta daca mai era cazul ii cheama la fel, Lorenzzo Bartollini calare pe un cal bine dresat si intretinut si o recunoaste dupa ochi pe batranica ce-a devenit frumoasa lui din urma cu 50 de ani, cand ea trebuia sa revina sa-si termine sesiunea de examene in regat, iar a fi ramas si ascultandu-si inima sa fi castigat povestea de iubire dupa care a tanjit toata viata, respectul si pretuirea omului iubit insemna renegarea familiei si nu si-a dorit asta.

Lasitatea asta si-a tot exprimat-o Claire in discutiile sale cu Sophy in serile in care la hotel dupa fiecare zi de cautari neterminata cu gasirea omului dupa care venise de la Londra. Dar curajul, curiozitatea Sophiei in legatura cu felul in care povestea continua si se termina daca se termina au facut-o si pe respectabila doamna sa mearga mai departe, spre disperarea din ratiuni de griji purtate bunicii sale, nu din alt motiv a lui Charlie, cel care si el era invatat de mic sa sufere, sa duca lipsa. A parintilor sai, morti intr-un accident rutier pe cand el era mic, crescut apoi de bunica ce-si pierdea atunci fiul. Mai tarziu, bunicul lui Charlie si sotul Clairei s-a stins, iar acum pe femeie o incercau acele curiozitati adolescentine cu privire la cum ar fi fost daca alegea altfel, trecute prin timp si pretuite dincolo de focul pasiunii trupesti prioritare atunci poate in fata simtirilor spirituale, ce le iau acum locul primelor porniri, pentru a fi experimentat deja o viata departe de sufletul-pereche, pentru ca in opinia ambilor, atat a lui Claire, cat si a lui Lorenzzo, ei doi sunt facuti unul pentru altul. Si dupa ce se descopera unul pe celalalt si sunt cazati cu totii in conacul sau, Sophy revine in Verona la Victor, revenit si el dupa itinerariile sale gastronomice, trebuind ambii sa revina acasa in America, unde povestea scrisa a peripetiilor legate de mitul Julietei si concretetea povestii de iubire ce dainuie peste timpuri, generatii, familii, limbi, tari, geografii dintre Claire si Lorenzzo prinde interesul lui Bobby editorul revistei, care o si publica, fiind prima poveste de succes sub semnatura Sophiei. Dar reusita aceasta profesionala pare a umbri spiritul cu care tanara se raporteaza la natura simtirii ei romantice cu care si-a incarcat textul pentru revista, cand vede iarasi ca in viata personala, vorba uneia dintre secretarele Julietei, o femeie logodita trebuie totusi sa aiba si sa poarte un inel, or in cazul ei si nu doar pentru ca ea nu l-a considerat necesar, Victor nu i l-a oferit inca, povestea ei de viata parea a nu fi avut aceeasi receptare a sentimentelor investite de ea in relatie la cel declarat iubitul ei. Pentru ca Victor nu e interesat sa-i citeasca povestea asa cu entuziasmul pe care ea-l are de a-i fi fost publicat, pentru ca nu simte identic, el e preocupat de pragmatismul afacerii sale care avanseaza greoi, iar cand fata-i spune ca a primit si-o invitatie de la Claire si Lorenzzo la nunta lor din Italia, unde ea spune decis, voi merge singura, pentru ca lucrurile intre noi nu merg, am fost in Italia cu gandul de a fi mereu impreuna si a realiza ce ne va astepta pe viitor de vrem sa ne unim pasii si gandurile, nu doar desinele si trupurile. Si am realizat amandoi, ca stand separat unul de altul, n-am dus lipsa celuilalt, deci nu e bine si asta pentru o relatie, ei se imbratiseaza amical, frumos, respectuos si nobil totodata, pentru curajul, cinstea si respectul unuia purtat celuilalt de a nu-l fi parasit pe ascuns.

Iar mai apoi fata zboara in Italia, inchiriaza o masina si ajunge mai frumoasa ca niciodata si pentru ochii lui Charlie care o intampina bucuros pe Sophy la nunta. Putin stingherita de aparitia Patriciei, in fapt verisoara lui Charlie purtand acelasi nume cu cel al fostei iubite a nepotului Clairei de care acesta se despartise pentru ca nu considerase ca e persoana potrivita pentru felul sau de a fi, vrea sa plece de la nunta, suparata si pe ideea ca desi simte iubire pentru britanicul stangaci initial in relationarea cu ea, este un om bun si de isprava, chipes si sufletist, pe care sarutandu-l intr-o noapte la Siena sub un clar de luna, exact sub fereastra camerei de hotel in care Claire ii privea de sus simtise ca este fericita si chiar comunica dincolo de buzele lipite una de cealalta, a ei si a lui mult mai multe, se despartise si de Victor pentru ca dupa convingerile ei ferme, nu era persoana potrivita pentru ea, doar perseverenta nepotului Clairei, miresei la nunta careia participa onorata de a fi reinceput povestea cesteia de iubire dupa o jumatate de secol si a o fi facut astfel posibila, nunta, face ca lucrurile sa se limpezeasca. Pentru ca atunci cand ei ii scapa destainuirea suprema, adica cele doua cuvinte pe care de regula un el i le spune unei ele, ea i le comunica lui cu zambet pe buze si lacrimi in ochi pentru ca rationand pierde tot spiritual, el vine cu o completare, that’s not that Patricia, that’s my cousin, Patricia! Iar totul sub decorul balconului, si-n film reiterat parca asemenea unui palimpsest peste ani, acum in vila-conac din Verona, atunci in sala medievala a unui teatru britanic, Charlie ii spune ca desi-i desparte un ditamai oceanul, el e gata oricand bucuros sa paraseasca orasul in care se simte extraordinar pentru a o-ntalni pe ea acasa la ea, in State, daca ea zambitoare-l va astepta cu bratele deschise! Si inainte ca totul sa se termine in scena acestui dialog romantic, comicul nu avea cum lipsi, desi se apropie mult de frizarea unui dramatism ce-ar fi putut tinde chiar spre tragedie. Cocotat pe vita sustinuta de niste araci pe balconul de unde frumoasa americanca-i zambeste, britanicul ii declara totul prins de verdele viu. Care cat sa reziste si el sub greutatea unui adult, totusi, nu? Si cade pe spate, spune ca-si poate misca doar buzele si cu doar acea parte activa a lui din organism primeste rasplata suprema, o caldura a unui sarut in vazul mirilor bucurosi pe care-i vede Sophy cea care-i aplecata asupra iubitului ei celui nou, caruia-i spune pentru a-l proteja de temerea parerii altora, ca nimeni nu l-a vazut nici cazand, nici sarutand-o pe ea!
De vazut, nu doar daca aveti sau nu romantismul prin vene, ci pentru ca oricare v-ar fi starea pe care o tranzitati, filmul nu va poate face decat bine. Zambiti, iubiti si vedeti si filmul, eu il recomand!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s