ameno

catedralele suletului plouat
din cerurile mintii cu stropi
de foc ce-si gasesc alinare-n
zborul lor necontenit spre
maruntaiele din adancurile
vietuirii scaldate-n apele
murdare ale baltilor abandonate
pe cararile pasilor ce duc
spre nicaieri in diminetile
zorilor cu roua adunata
pe corola florilor cu petale
iesite la lumina credintei
ce nu razbate-n boxele bisericilor
cocotate pe colinele asezarilor
umane uitate-n codri defrisati
de intentii urbanizante…
povetele inimilor cu crucea
in mana cu care penita stiloului
umple foaia alba de cuvinte
insirate unul langa altul
si apoi rand dupa rand
unul sub celalalt descrie
poemul incarcaturii speciale
cu care generatii de simtiri
si experiente adunate dau mai departe
griji si sperante in viitor.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s