Stealth, sau ce mana omului construieste, mintea altuia strica!

Stealth, sau Pericol invizibil, ori asa cum a fost el denumit ca produs moral al mintii umane de a face munca omului mai usoara in a apara granitele si interesele de stat EDI, enemies deep invader este un film ce da de gandit, mai ales cand mintea umana pusa in interese militar-strategice sa lucreze in beneficiul natiunii alege imoralitatea ca s-acopere abuzuri si functii, la randu-le conventii ale stratului mascat de vicii ale scenei vietii.

Marina si aviatia militara americana are un escadron compus din trei avioane supersonice si trei piloti supradotati cu care elimina rand pe rand in misiuni bruste teroristi ce pun binele si linistea vietii natiunilor ce actioneaza democratic in pericol. Asa ca pe langa Kara Wade, Henry Purcell si Ben Gannon sunt recrutati de capitanul George Cummings sa faca toate astea. Cand in schimb, Keith Orbit, omul de stiinta, doctor in cibernetica este ca parte a unui program de dezvoltare a potentialului militar recrutat sa dezvolte o arma care sa reduca pierderile vietilor omenesti ale  tinerilor natiunii americane in lupta cu terorismul, senatori si gradati militari fac totul sa iasa in fata si sa-si aroge merite pentru reusita proiectului in care se investesc sperante si bani multi. Cand programul care-i era setat sufera de pe urma vremii ploioase si a fulgerelor care-l lovesc, EDI o ia putin razna si se transforma dintr-o masina de lupta ce asculta comenzile intr-un fanatic neascultator care se razboieste cu tintele ipotetice de pe lista de informatii clasificate confidential de catre cei responsabili ca aceste fisiere sa nu ajunga totusi in memoria lui. Asa ca EDI descarca deodata toata muzica uploadata pe internet si in misiune de recunoastere transformata ulterior in misiune in toata regula copiaza mimetic comportamentul uman.

Deciziile se intorc impotriva celor care au facut din misiune riscanta un victorios act in lupta cu celulele infractionale. E vorba de lichidare la Rangoon a unei celule adunand laolalta trei nume asiatice ale terorismului international prin detonarea unor bombe in sediul central al unei cladiri unde informatiile clare ii dadeau pe cei ce se intalneau acolo drept 100% ei si trebuie eliminati. Lipsa de ascultare  a lui EDI face ca in urmatoarea misiune in care sunt trimisi in formatie de patru, cei trei escadronisti oameni plus omul de tinichea intre timp partial refacut dupa antrenamentul incheiat cu fulgerul care-i afectase programul setat initial, masinaria construita ingenios sa ucida fara urme dar sa asculte comenzile s-o ia la propriu razna, cand neascultarea ordinului sefului formatiei, Ben, acela de retragere si abandonare din ratiuni de securitate si a afectarii calitatii vietii populatiei nevinovate ca-n Tadjikistanul unde erau trimisi o celula musulmana terorista avansa in munti, avionul computerizat decide de unul singur sa elimine tintele ca asa a fost el construit, lucru care aduce si moartea lui Henry, care plecat pe urmele masinariei nu reuseste c-o convinga sa abandoneze ideea fixa si incercand eliminarea si evitarea problemelor diplomatice in care si-ar fi adus tara invadand periculos spatiul aerian al Rusiei, sau provocand prin detonarea bombelor in zona ridicarea unui nor toxic ce ar fi omorat populatia intregii regiuni comportand afectarea intereselor si vietii populatiilor vecinilor tadjici, pakistanezi, afgani si nu numai.

Kara este atinsa de explozia avionului in care Henry-si da inocentul sfarsit si desi lupta in continuare alaturi de Ben cu avioanele rusesti si ale statelor din fosta uniune a statelor sovietice de pana in 1990 ajunge sa nu mai poata reveni la baza si se prabuseste. Datele indica spatiul aerian al Coreei de nord, iar catapultarea in ultima clipa n-o fereste deloc de mari probleme. Parasuta deschisa cu ramasitele incandescente si descompunandu-se inca ale masinariei oteloase-i arde parasuta, iar revenirea la sol este brusca si foarte violenta. Noroc ca este bine pregatita si antrenamentele au calit-o. Ajunge spanzurand de cracile inalte ale padurii de conifere de la granita cu Coreea de sud, unde armata nationala trimite imediat oameni pentru capturarea ei, odata ce tipatul unei copile alerteaza femeile dintr-un satulet, la paraul unde ranita-si spala fata insangerata. Intre timp Ben si Edi lupta in tandem sa iasa bine de sub asaltul escadroanelor rusesti si cand semnalul ii spune masinariei ca ramane fara combustibil acesta pleaca sa se alimenteze la statia aeriana amplasata nu foarte departe.Parola schimbata de la baza aflata pe portavionul din Pacific nu-l opreste pe tipicarul american, masinaria sa puna muzica in cabina avionului s-o dea la maximum si-n rockul trait nebuneste sa traga focuri pentru ca sa aiba acces la supapa prin care curge tot inafara kerosenul pretios.

Cand Ben vine sa-l recupereze si sa-l aduca la baza pe EDI, sau sa-l distruga, intalneste opozitia, iar doar traficul aerian problematic, alte atacuri ale altor escadroane-i unesc in frontul comun de a scapa de ei. Dupa care, EDI-si propune o tinta ciudata de lichidat, dar e afectat in ambuscada de dinainte si recuperat de Ben care-i confirma masinariei ca vor ajunge la o baza din Alaska (omu-si respecta cuvantul!) unde, capitanul lor discutase deja cu senatorul care propusese proiectul EDI in marina si aviatie si care-i sugerase lichidarea lui Ben, pentru esecul insertiei masinariei in comportamentul codului militar, ce presupune capacitatea ascultarii si urmarii ordinelor, aflat in mana lui. In Alaska e trimis si dr. Orbit ca sa-i stearga memoria lui EDI, in iminenta acuzarii capitanului de a fi validat fara teste trimiterea in misiuni de lupta a masinariei cu grave probleme functionale in ceea ce presupune team work. Ben il omoara pe soldatul dr. ce-l  examineaza si vrea sa-i faca o injectie cu un cockteil ucigator pe loc, chiar cu propria seringa, apoi nici Orbit, care descopera ceva unic, codul, reteaua de senzori a lui EDI, functioneaza ca un sistem neuronal, deci masinaria,  calculatorul si tabla deopotriva e capabila sa simta, nu uita si se simte vinovata de moartea lui Henry, ceea ce-i da stiintific vorbind profesorului motive rationale sa nu stearga memoria, apoi din atacurile celulei de acolo, Ben si Orbit ies, fiecare separat, Ben folosindu-l pe Edi, dupa ce-i lichideaza si bombardeaza pe generosii acoliti ai capitanului Cummings, iar Orbit isi ia masinuta si se cara, in timp ce EDI-l duce la putini metri deasupra marii, ca sa nu intre in masuratorile radarelor straine la granita celor doua Corei, unde cea pe care-o abandonase cu gandul temator de a-i spune ceva important la intoarcerea pe portavion, lupta singura pentru supravietuire.

Iar cand EDI-i face legatura cu superiorul lui Cummings, capitanul Marshall acesta-i spune lucruri pe care nu le stia, mai ales legate de munca pe cont propriu si afectand codul militar a lui Cummings. Totusi, nici acesta nu poate sa-i dea vesti despre Kara si incercarea de a mai continua sa vorbeasca pe langa subiect in legatura telefonica deschisa de EDI, il determina pe EDI sa inchida convorbirea pentru ca nu avea ce mai comunica, de vreme ce ocolise raspunsul si modulatiile vocii inspirau tendinta de a minti.
Timp pretios pentru cei doi salvat pentru salvarea Karei, ajunsa chiar la fix, cand granicerii o incercuisera. Edi face gestul suprem de moralitate, cinste si onoare, sacrificiu si dreptate morala, lichidandu-si adversarii-n care intra(militarii nord-coreeni aflandu-se toti in elicopterul granicer) intr-un adio spus cu toata convingerea cu rockul dinauntrul cabinei de comanda dat la maximum. Ca altadata, o ultima tigara inainte de executie. Si asa Ben si Kara ajung in Koreea de sud de pe teritorul carei tari cu care SUA are relatii diplomatice sunt recuperati. Portavionul consemneaza in final funeraliile lui Henry, la capatul caror ceremonii cu focuri de tun si onoare pe mare, Kara care are si o memorie teribil de vasta se indreapta cu privirea spre salvatorul ei, pe care acolo in Coreea de nord il strange-n brate si-i multumeste disperata cu un You’ve came for me! cand n-ar mai fi crezut-o vreodata realitate imaginea blondului petrecaret de altadata venind s-o scape cu viata de unde misiunile militare o adusesera aproape captiva in ghearele inamicilor, iar acum pe portavion il priveste serios si-i cere sa-i spuna ce-a vrut atunci in ultima misiune sa-i spuna pretios si n-a mai apucat. El, timid, incurcat vizibil, zice cam asa: eu si tu, suntem doi, iar doi e un numar prim, care pentru noi se dovedeste a fi si un numar foarte norocos! intr-o incercare slabuta de romantism etichetat cu rostirea si recunoasterea simtirilor dinauntru inspre afara ca si urechile celei pentru care simti ceva dar n-ai avut curajul, caci ocazii au tot fost, sa rostesti pentru ca sa auda cele doua cuvinte, pe care le intuieste ea si i le mai si reproseaza iubaretului intr-un Zi-mi ca ma iubesti, you pussy, tradus ca pampalaule/mototolule! Kara-i spusese cu subinteles lui Ben ca nu a gasit pana acum, momentul si persoana potrivite pentru ca ceea ce simte fata de el sa merite riscul, in ultima lor mini-vacanta, cum se numeau orele libere petrecute oriunde in apropierea locului unde portavionul se gasea, dupa misiunile pe care le rezolvau prompt. Acesta, in schimb a inghitit in sec,  s-a ridicat de la masa Hasta manana, chica si dus a fost, intr-o incercare de fuga de adevar, cu sine, fata de ea, fata de care simtea si ea la fel. In final, reuseste sa mai tempereze totusi din temerea asta interioara si sa mai scoata ceva si la suprafata, desi stangaci, nu cum piloteaza! Watch it, ca merita! 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s