julien benda-i mort dar viu
cat s-a zbatut pentru ceva
ca-ntr-un pos l-au bagat unii
la propriu si l-au scormonit pana si-n turnedo
ca sa vada de nu care cumva are sau
o fi avand ceva lentile glasate
care ar fi putut sa vada ca si cand
ar fi scanat o realitate inainte
s-o releve in cartile sale ce vorbesc
despre intelighentii cele cu o framantare
mai aparte decat tot poporul bagat simplu
intr-o galeata unde e mai simpu si usor
de inabusit aburul vietii pe care-l sufla
si-l aspira din cand in cand tot omul…
si atunci fezandat c-un topor intelectual
frantuzul face dintr-o maia de idei cu litere
exprimate fin pe foile albe si-ngalbenite
doar de luminile lumanarilor la care
a fost opresat sa conceapa cartile sale
si a becului dupa o vreme in care
el oricum n-a mancat nici antricot
si nici bait n-a facut in pantalonii gri
ruginii pentru ca are verticalitate
spirituala si nu e crema care pentru a fi
si buna si dulce-i e necesara operatia de a o
carameliza pentru deliciu. nu, nu e trampa, ci
mai curand o crampa de la frig si nemancare
dar coloana vertebrala cand o ai
te lupti si te zbati, zgarii si musti doar
ca sa mori intru cinste si libertate
si numele sa nu-ti fie asimilat prostiei
de loc comun ce e prea multa in jur si vanitatii
care e o gelozie mai perversa decat insasi
preacurvia trupului transformat in carne vie
pentru tunuri.
give a little bit more 
Mda… bine spus „când o ai”. În ultima vreme e un fel de trufă… că tot suntem bucătari azi, după cele 12 cuvinte 😀
da, i guess you’re right! 🙂