usor

palamida secantelor ingenue
peste codri rasarind in potop
de iasomie dimineata la
amurg e semn de trecere
peste toti si peste toate in
delimitarea sacr-a celulelor
prin care copilul se repara
cand si daca e cazul de
ceva probleme. caci matematica
acelui corset purtat la mare cinste
face din pneu un cauciuc de iarna
adecvat pentru incaltarea jantei
uzate pana pe toamna de drumurile dese
cu masina a carei pata dobandita intre timp
nu tocmai singura se conduce nu automat
caci minte si o mana ghidata de ea
in control perfect emotional si
motric cu nerv tinut in frau.
flacarile nervaliene aduc cu sine
romantismul exacerbat al cuvantului
miros pe gratar…

mi-e mere de tine

merele dulci si-nzemate
de urma trecerii buzelor
mele pe-ale tale usi de fericire
ma duc de atatea mii de ori in cer
si apoi ma coboara tot la fel inapoi
ca sa ma urce iar si iar atunci cand
merele tale au coaja rozalie
si sfarcurile miezului lor ma imbie
sa ma strecor lesne printre oprelistile
codului meteo de afara si de unde sunt
sa vin si sa mi te-apropii mereu
caci gustul merelor initiale
din copilarie-l cunosc indeaproape
cand spre cer imi dadea iluzie inaltimea
de la care ma mai cocotam sa le culeg
unele fructe din acelea ce pareau ele
mai atragatoare, desi erau de vara
si deci mai acrisoare.
toamna cele mai multe erau galbene
si portocalii, galbioare si rosii
rosiatice ca sa tina prin coaja lor
vremelniciei iernei care e plina
de peripetii.

vine si ziua aia

olita e tot goala si bebe
tot nimic in ea nu a lasat
albit la fata ca o jucarie
fara viata brusc devine inrosit
si urechile-i iau parca foc
si-o greata de la mate-l apuca
dichisit pe dupa pom, pe dupa gard
inverzit in toi de iarna de-un cutremur
ametit ghicit de asta data doar
de matele-ncurcate ce ieseau din
schimb de noapte si in pat cu plapuma
pe cap cerealele din bolul plin cu lapte
se aventurau ca graul incoltit din ghiveciutul
de pe noptiera din apropierea ferestrei.
zidit ca-ntr-un templu albastrit doar de mucegaiurile
neputintelor rupestre de a fi vanatorul numarul unu
in materie de iubit, teritoriul cel mai dorit
de catre cei fara de blid umplut in fiece zi
a ruginit precum tabla castronului
in care si soarecii si sobolanii
guzganii tutitrei, ‘tu-i mama ei de treaba
si de tot cu-a ei viata de zvonit in fel si
mai ales si chip, c-a sorbit cea mai
adanca seva din lichidul ce anima…

muscata

pe numarul de telefon de acasa
nici parintii nu raspund
ca nici ei nu sunt prin casa
si sunt dusi in targ cu treburi
si n-au cum fi altundeva. ideea
e in sine una care pentru unul ca tine
vine ca o inmanusare de potriviri
de palma cu obiala care de cald tine
cand afara-i rece si-nghetat. si nimeni
nu se duce ca sa-nduplece caldura
si un vifor somnoros sa plece la plimbare
mai ales atunci cand trebuie sa iesi.
e tarziu si e chiar seara spre noapte
si niciunul dintre mormolocii cu capul
ala mare dintre toti cascatii n-a vrut
sa te cunoasca si pentru ca asta nu era
una de recrutari. aprobarea vine-atunci
cand transformarea dorintelor din
speranta -n fapt analizat la rece
ca un dat, reusita, bucurie, fericire
nu-i cu banat sa nu fie si singura
ea intocmai implineste precum el
cu cainele ce-i zapacea alta data.

Punct si virgula de Virgil Borcan, sau reflexii contemporane asupra lumii de cand se stie ea

Punct si virgula, cartea de eseuri si reflexii critice la adresa literaturii de azi, a societatii si fenomenelor care umplu pe fondul unei globalizari inteleasa in mare parte doar ca uniformizare recurenta a restului lumii dupa tonul dat de jandarmul lumii si economia liberalo-democratica a federalismului de tip nord-american occidental prin cuget si gandire socio-politica intocmai preceptelor enuntate in antichitatea elena de un stagirit Aristotel, il pune intr-o lumina altfel pe lectorul universitar formator de literati de la Brasov, Virgil Borcan pe numele sau. Un nume de o vasta si adecvata elevare culturala, pe care nu se sfieste in modestia cu care ne parvine textual tematica abordata de autor, da consistenta si coerenta printr-o modalitate de exprimare succinta si sinusoidal bogat construita fraza ce deschide si una-doua paranteze rotunde menite a face unele explicitari prin care alternanta autorul da seama unei expertize de formatie filologica de nota zece.
Temele abordate cu precadere aici sunt literatura de azi intre pornografia intelectuala si succesul de piata si sau cel de critica, ce venind din partea unei receptari care isi incepe ziua aparand la televizor si o incheie tot la fel discrediteaza ideea de moralitate si etica in formularea unor etichetari si topuri, promovand valori vandute mai mult decat unele realmente care au substanta si materie din care sa irumpa literatura. Dincolo de acest aspect care da economiceste valoare pragmatica  procesului activ al literaturii ca fenomen de creatie, ideea regasita precum un laitmotiv in textul auctorial, va repet de o vivacitate si de intelepciune concret-practica ce-si are radacinile atat in formatia intelectuala a lui Virgil Borcan profesorul literelor brasovene si traducatorul Declinului occidentului al lui Oswald Spengler, printre altele, cat si in acel tip de intelepciune izvorata din natura, originea rurala, sau aproprierea acelei seve de rural dinspre periplurile pe la bunici din copilarie, ansamblu care ca un tot unitar ce-l reprezinta identitar atat in viata de zi cu zi, cat si in spatiul public artistic il face sa-l percepem mereu cu stiloul, pixul in mana si un petic de hartie adunand litera cu litera, in gandeme, concept ce-i sta mereu aproape de minte si mai ales de inima si suflet prin care noua, publicului dintr-o audienta indefinita cantitativ ni se releva in toata puterea si expresivitatea discursiva acumulata si nu doar de moment.

Tema ce leaga structural si din perspectiva continutului lor celelalte teme din cuprinsul cartii lui Virgil Borcan este aceea a tranzitiei functie de evolutia omenirii, spune el nu tocmai a omenetului si nici macar, din pacate spun eu, a umanitatii  a materialului pentru consemnarea scriptica, grafierea textuala. Or, facand aici un scurt excurs care se refera la partea si temporala si de debut evolutiv a literaturii ce s-a petrecut in timpurile de demult unde caracterul pastoral, molcom si cu un usor iz de reverie transmitea pe calea viului grai orice poveste si mit, continui si spun ca prin trecerea la consemnarea in scris a textelor, producerea de texte inmagazina in timp si in memoria colectiva a generatiilor si timpului idei si povesti ce invingeau moartea. Pentru ca disparitia trupeasca, fizica a cuiva, lasa in urma rodul muncii sale, or asta cel putin pentru cei vaduviti de  lipsa celui trecut la cele vesnice echivala cu eternitatea. Si marile spirite, umanistii in speta, au marele merit de a-si fi creat nu bresa, cat nisa asta de receptare a lor intrutotul, nu doar ca identitati personale, sau auctoriale, prin etichetarea lor doar ca fiinte prin ce produc si dau mai departe, cat ce rol au roadele muncii lor si efortul lor creativ care educa comportamente insi, generatii, idei, popoare. Grafierea din acest punct de vedere a insemnat o complicare, in sensul de evolutie, de complexitate dobandita a fenomenului literar, caci scrisul ca ocupatie isi cerea din plin si meritat tributul de a eleva. Si era la mare pret atunci.

Complicarea in sensul mai adineauri amintit, de complexitate dobandita de fenomenul poietic scriptural presupunea si inregistrarea scrierilor si deci alta ocupatie bibliofila isi incepea de bun augur viata pe firmamentul unei existente ce a presupus prin timpuri nu aceeasi masura, ori acces la resurse si din acest punct de vedere o injustete a timpului, sau o ironie a contingentei in termenii unui filosof al limbajului contemporan, numind aici pe britanicul Richard Rorty.
De la pielea de vitel, batalul, la placutele de ceara din vremea unui Dante Alighieri, la papirusuri si suluri din vremea antichitatii a venit si vremea hartiei. Descoperita la chinezii dinastiei Quin, aceeasi care a lasat omenirii edificiul vizibil si de pe luna, Marele zid chinezesc, hartia a fost si este si astazi principalul canal de comunicare a mesajelor scriptice. Cartea in format fizic exista si are farmec si mirosul cernelei imbie si astazi cumparatori cuprinsi de aceeasi sete/foame de lectura prin inducerea acelui simt de finete ce atribuie caligrafiei stantelor tipografice si mirosului usor incins de cerneluri de acest tip masura unei importante demne de lucruri mari pentru fiecare om in parte etichetat ca iubitor de frumos, de creatie, de artistic.
Caci principala caracteristica a tipologiei unui astfel de receptor de texte este simtirea si dincolo de orice bagaj biologic si genetic cu care natura si hazardul a dotat fiintarea intrupata, iar cititorul e de regula un om al masurii adecvate, al finetii, al  bunului gust, al bunei cresteri si simtului critic care nici nu ostenteaza cand e exprimat, nici nu vine deplasat sau altfel. In atare timpuri cand nu de prea curand era Internetului face din lumea internautilor, lumea identitatilor porecle, sau alegeri superflue, aiurea de identitati preschimbate si neverificate intocmai, o lumea picaresca unde totul e posibil, iar diseminarea textuala una ce umple mediul virtual de o multidiversitate ce dezavantajeaza firescul raportat la tiparele frumosului de tip alexandrin, proiectie identitara a actualei civilizatii si culturi occidentale in care traim, la randu-i motorul intregii omeniri, intr-o globalizare in fiecare secunda chiar de ea vine supra-etajata pe niveluri paradigmatice si nu in acelasi timp peste tot, sau nu uniformizant peste tot in acelasi timp. Ar fi si culmea sa reuseasca acest proces, fara o minima rezistenta exprimata fie si formal fata de setul de valori cu care lumea face parada acum, cand omu-i consumator, si deci altfel spus culegator de nu ce  a semanat, ci de ce se mai gaseste, iar nu producator, sau vanator cum era alta data.
Ideea aceasta suficient, pe cat era nu doar necesar, ci chiar obligatoriu, spune autorul, de consemnat aici in carte, leaga propriile convingeri ca necesitatea exprimarii ca mod de utilizare cognitiva a functionalitatii gandirii, un corpus important cu care omul este inzestrat de la natura va face din poveste, mit si basm, din scris intr-un cuvant, un adevarat capitol despre care se va mai vorbi si scrie, si dezbate referitor la el mult timp de-acum inainte pentru ca postulatul argumentat si nu gratuit este acela ca activitatea aceasta de intelegere a vietii presupune impartasirea de reactii si senzatii, or scrisul ajuta la asta si deci interesul ramane stabil cat viata e activa. Consubtantialitatea povestii si a scrisului in aspectele diverse ale vietuirii fac din tema una centrala in cartea aici de fata. Mai departe de atat, daca media e mesajul, caci anticipatia deloc lipsita de viziune asumata a semiologului si sociologului canadian Marshall McLuhan se reflecta in modul in care au decurs lucrurile dupa ce in anii ’60 ai secolului trecut profesorul universitar le facea cu privire la dezvoltarea in plan cibernetic a scrisului, cu alte cuvinte trecerea erei galaxiei Guttenberg de pe hartie imprimata in cea a virtualului Internet, unde si ecologia e salvata si are o viata usoara la fel ca si lipsa de emotii a pomilor din padurile care se pastreaza pentru a nu mai fi transformati din ratiuni industriale tipografice in celuloza, de mai sus amintitele postulate ale antecesorului canadian. Era postmodernitatii culturale, cand istoria, vazuta ca previzibil si liniaritate a vietuirii ca intreg, moare, cand apare si ultimul om, prins la mijloc intre moduri diferite de a fi vazuta vietuirea ancorata in timpuri despre care opticile difera lasa locul coexistentei in tiparele  unei modernitati de tip capitalist, unde democratia de tip liberal aroga drepturi si economia cu multe influente in toate sectoarele de activitate dicteaza topul meniului zilei care se scurge insesizabil uneori, iar alteori agasant de greu cartii tiparite si cartii virtuale, in format multimedia, era internetului si galaxia Guttenberg se pupa de la distanta timpurilor ce se scurg acum si prind la mijloc idei, oameni si mentalitati ce se integreaza intr-o multidiversitate si un exercitiu permanent de acceptiune, de acceptare a proximitatii celuilalt langa un tine generalizant si adaptat de la caz la caz de fiecare data, o toleranta daca vreti cu fiecare clipa ce se scurge cu un scop, acela de a da semnificatie unei vieti descoperite nu de fiecare data ca dar.
Dincolo de paradigma aceasta a felului in care scrisul si grafierea influenteaza continut si receptarea textuala, mai e vorba si despre o stare aparte a celui care creeaza, care incercand poieinul se mai si ajuta pentru atingerea starii depasirii impasului creator denumit sindromul foii albe, sau paginii albe (daca e vorba despre pagina virtuala) de fumat, de pilda. Aici Virgil Borcan, dedica un intreg text cu o aparenta nota moralizatoare omenirii care trece prin viata, dar pentru a nu simti ca sunt depasiti de viata ce le-o ia inainte tocmai el, reprezentatul vocii din text isi aprinde mereu cate una, alaturi de pozitia elevului in banca, cu obiectul de scris si peticul de hartie aferent pentru adunarea gandemelor, roade pentru asteptari editoriale pe viitor. Fin cunoscator al limbii lui Hugo, Sartre, Moliere, Malraux, Gide, Breton, Richelieu, Margot regina, omul, brasoveanul, profesorul si autorul de aceasta data, eseistul, criticul si istoricul literar Virgil Borcan aduna laolalta anistoriceste, devastand bariere conventionale temporale sau lingvistice care au vaduvit de o uniune de spirit idei conviviale ale petrecerii literaturii printre limbile pamantului.

Viata, haz, ironie fina si de bun gust, bon ton pe limba fratilor cocosului galic, iata doar cateva ingrediente ce va vor face din lectura acestei carti inspirat denumite astfel o alegere deloc neinspirata, de pe urma careia, va promit ca veti concluziona despre voi insiva ca sunteti mai-mai decat va credeati. In sensul ca rabdatori sa parcurgeti textul, ce atrage si captiveaza prin tot ce contine si forma in care va parvine, va veti ridica (nu in slavi!) in proprii ochi in cuvinte de denominatie pozitiva pe criteriul axial taxonomic. Ceea ce nu e deloc putin lucru, iata o carte care fara sa va invete din titlu, cum sa faci una sau alta, ajungi singur sa descoperi ca de vrei, chiar poti si tu! Or, nu e deloc putin lucru sa castigi, ori sa recapeti o atare capacitate in cazul ca detinand-o vreodata, i-ai dat drumul candva insesizabil. Titlul, ca sa conchidem face din punctuatie, macar din cand in cand un punct de atractie al ochilor care citesc si critic si atent sa deprinda si sa surprinda erori de orice fel pentru a le purica si aduce ca pe un repros autorului lor. Aici punctuatia din titlu nu se pune, nici nu se asaza frumos intr-o topica bine conturata, caci imaginatia si dramul de masura cu bun gust inclus in calitatea didactica si auctoriala a lui Virgil Borcan lasa textul si discursul tematic sa curga si sa parvina publicului fluid, asa cum este orice text. Fara a i se prejudicia semnificatia,  caci gandemele plasate de autor sunt punctele sale de reper si de control totodata ale felului in care i se percepe textul, exprimarea din punct si virgula anunta si alte eseuri pe care le asteptam, pentru ca autorul nu doar ca le promite intr-o stare de exaltare, sora cu entuziasmul gratuit si deci, nejustificat, dar mai face si ceva munca de poiein. Spor si inspiratie, Virgil!