be happy, would you?

sacristie pe fotoliul din livingul
in care meciu-l vezi de la-nceput
si pe care doar pretul televizorului
te determina s-ai rabdare sa-l vezi pe tot
si sa nu schimbi canalul, nu c-ai
fii mereu nerabdator sau confident pana la capat
caci sportul si asta-nseamna
speranta dincolo de logica si-absurd
din cele patru zari adunat tot asa cum
si nesansa face parte din joc
si sa pierzi e-un risc asumat ce trebuie
sa te-nveti sa-l iei in calcul
mai devreme sau mai tarziu si niciunde
sa nu disperi ca nu se poate.
timpul de-aia-i facut si de perceput
ca sa-l folosesti rabdator si inspirat
pe viitor sa tot repeti exercitiul
pana-ti iese ce te-aduce la extaz
cand te eliberezi de tot si orice
constrangere ce te-a limitat
si izbavit esti multumit de asta
ruga tu atunci inalti providentelor albastre
si alarma inimii te-aduce-n prag
de levitatie fara covor de aladin
si lampi cu zei si zeite care nu
se arata ca-s ocupati si ei acum
cu sarbatorile si neaua
care sa astearna albul tandru
rece si alunecos peste-al
inimii patos nestins de soare
si fumul gros pe cosuri sa inmiresmeze
magica suflare divina care
nu poate tine doua maini
departe una de alta.

pull beneath the surface

apelul la tacere pentru indurat
face din om o statuie
fara expresie de nemultumire
cand soclu-i fixat si pozitia
nu deranjeaza pentru ca se misca
chiar s-atunci cand delata d e zero
si era-n care e pretutindeni
se numeste pentru ca vietuieste
si prin moarte fara suplu
cu halene, ci doar cu simtaminte
ce le lasa-n urma si care se
descopera prin contemplare dupa
simbolul iconic si palpabil
al unor istorii ce au fost
si care-n virtutea ciclicitatii
respiratiei gandite se vor repeta
pe axa timpului cand caractere
in alte forme dar identice
aplauda-vor staruinta-n vicisitudinile
vremurilor cu schimbari de neprezis
inca acum. muzici se aud si-nalta
imnul lor pe culmile olimpiene
din orice topoi al zonei geografice
atribut al separatiei ce hotaraste
limite mici pentru firi si oameni mari.

dialog cu sine

stigmatul imperfectiunii nu mi-l pune
si tu, tocmai tu mie, te rog
n-are niciun rost, cand nimeni
vezi doar bine ca nu-i perfect
dotat de la natura, s-asta-i fapt
fara ca sa implice vina mea
te rog intelege-o dobandirea-i
singura-n masura sa raspunda
unui fel sau altul pe care tu-l vezi
ca fiind poate pliabil pe-al tau
stil, trup, caracter, fiinta, destin
ori ba, din doua-trei, cum ar fi spus-o
poate ca cineva! dar nu, tu
acum alegi sa taci, de parca ruga
ar fi fost porunca sau un ordin
fa asa! nu! ti-am repetat doar
ca nu, la fel cum si aluia i-am spus
prietene nu-i bine cum faci
s-acum nu mai e, doar tu mi-ai
spus, ca-l si cunosteai, de fapt.
taci si ma infiori cu fiecare expiratie
pe care parc-o arunci ca pe o sageata
de foc cu gandul sa ma diseci.
sau un vant sa ma spulbere-n
mii de bucati cand luat pe sus
ai ezitat sa ma cobori
si m-ai lasat asa, sa levitez
cu capu-n nori
pufosi sau alb, sau roz, dar si gri
nu mi-a fost indeajuns sa ma uit
in jos ci am inchis un ochi
si apoi doi si m-am resemnat
radarele le-am oprit sa functioneze
si-am zis sunt captiv in trup
dar protestez. uite-asa!

look inside

a spune pe bune ce-i dincolo de tine
si de ei si de toti, de vietuire
e-n timpul vietii un risc perceput de altii
care cred altceva decat tine
si-abia asteapta sa te ponegreasca
public desi nici ei nu-s pe deplin
incunostiintati de ratiunea actiunii lor.
e doar o inertie pura-n lumea
ghidata fara de vreo decizie umana
in schimb in societate-i malitiozitate
gratuita-n toate ce nu-si are-n fine rostul
dar si care sa iasa fum din paie
uscate vrea si pune foc si sa se arda
tot ceea ce le e diferit ca veere
dincolo de sentimente si de crezuri
de convingeri invederate, poate
c-ar fi cazul s-ascultam si glasul
ce ne vorbeste in fiecare seara, ba fii cuminte
dar nu-i dam atentie si nu tii seama
si roata se-nvarte si cand iti vine
randul, zau ca nu-i a buna.
de sa nu zici, nu-i frumos, e pielea lui
de ce sa ma transpun inainte
sa vreau un rau facut, comis deja
prin gand. a, c-ai baut, aia nu e scuza
deloc, caci inainte ca sa bei se presupune
ca erai treaz, s-au nu-i asa?

dimineti

petale de roua-ti acopera pistilul
si petale de lacrimi sticlesc
in exilul desprinderii de-nflorescenta
si fluturii fara de aripi in larve
moi spre moarte se-ndreapta
cu toii cazand de pe frunzele-ti
moarte, secate de seva si vase
prin care sa curga pentru ca toamna
ciorchinele bubei te-nnegreste
si nici palida uscata para nu mai poate
duce petiolul spre o teaca-n
care marul sa intre bine-n cosul
din care pepenii rosii ai scos ca-s prea
mari si zemosi si-ti lasa gura apa
dupa care nici pe cei galbeni
marisori si ei si mai putin tari
dar gustosi si dulci far-a fi si zemosi
pentru ca iarna e mai greu si-n sera
trebuie sa mentii propicea temperatura
de vara, cand si soarele arde
si te dezbraca de restul de haine
pe care-acum le tot iei pe tine
si crestetu-ti acoperi vezi doar bine
ca nu mai e timpul si vremea
de lasat descoperit caci la san iti creste
suflet de copil ce-n ochi doar stie
ca are nevoie si trebuie sa-i dai.