Valea Terebintilor, sau biruinta in razboiul la care participi fara sa fi vrut

Valea Terebintilor, un film cu o poveste amintind de izbanda biblica a lui David, tanarul pastor israelit in fata filistenilor si monstrului lor temut pe fronturile de lupta Goliat. O perspectiva cinematografica adusa in actualitate, cand drama unei  experiente terifiante a frontului Orientului mic si mijlociu aduce tragedia odata cu intoarcerea de pe front a tinerilor soldati americani inrolati voluntari, trimisi acolo sa instaureze cu arma in mana si sa mentina aparand chipurile o populatie subjugata  de atitudini totalitare nedemocratice democratia sub stindardul dezinteresat al celei mai puternice democratii din lume.
Lacomia dupa resursele naturale si detinerea si exploatarea acestora in folosul cetateanului american ce nu plateste gazul de la pompa ca orice cetatean din lumea asta la 4-5 -mai multi dolari per litru, ci cativa centi e nemasurata si psihozele revenirii din iadul unde iti aperi viata, mai mult decat aperi o populatie masacrata de insurgenti sunt mai rele ca orice pentru tinerii cetateni americani ce-si revin cu greu din experientele traite acolo. Este povestea unui tata, fost puscas marin, ce vine la baza militara unde este cantonat baiatul sau cel mic, Jason si unde ar fi trebuit sa revina de cateva saptamani de pe frontul de est  de cand nu mai  primeste vesti de la el. Cercetarile batranului se lovesc in prima instanta de birocratia stufosului sistem public american, dar beneficiind de ajutorul unei mame singure, politist militar de cariera afla de fapt ca fiul lui a fost ucis.

Unde si cum, unde-i este cadavrul pentru a fi luat si dus acasa unde mama sa-si planga baiatul, ce intra in armata de gura tatalui sau, e o mare enigma pe care nici in visele cele mai negre nu si-ar fi putut crede ochilor ca e posibil rezultatul anchetei.
Jason a revenit in tara, dar la prima permisie a fost injunghiat pe la spate si apoi folosit pe post de gratar de colegii lui cu care iesise in club pe seara. Mancasera, bausera si spre orele noptii, cum reiese din declaratiile martorilor puse cap la cap unul dintre colegi suparat pe el il injunghie cu cutitul in rinichi, realizeaza pe loc ca hemoragia localizata cauzeaza moartea inevitabila in scurt timp si din parcarea de la sosea se abate alaturi de ceilalti complici sa caute vreascuri pentru a aprinde un foc in ideea transarii cadavrului si arderii mai rapide pe parti mai mici a acestuia pentru inlaturarea urmelor. Doar ca totul iese la iveala si adevarul ucide interior un tata, care poate admite ca el a gresit cand si-a trimis fiul sa moara pe front pentru apararea patriei, dar ironia face ca el sa se intoarca teafar de acolo si sa moara dintr-o prostie umana a unui coleg de suferinta pe front.

E o biruinta a unui parinte, care-si afla fiul in morga anexei spitalicesti a bazei militare, ma rog, cateva oase gasite tot de  procurorii militari la sugestiile sefilor ucigasului care incercau sa musamalizeze infractiunea de omor deosebit de grav de  teama uor repercusiuni asupra lor, dar in egala masura e o durere ce seaca un suflet catranit de durere si de freamat al unei mame planse si care nu-si poate ierta barbatul pentru influenta sa negativa asupra acestui destin nefavorabil. Este insa, in acelasi timp si o poveste spusa de fostul puscas marin, ce reitereaza sfanta biruinta a pastorului David din timpurile biblice asupra uriasului Goliat, o antrenare asupra biruirii temerilor, cu cat mai mult accent pune povestitorul, in rolul caruia il regasim pe admirabilul Tommy Lee Jones, pe asteptare, pe calm, pe control mental in asteptarea atacului dezlantuit al uriasului ce alerga  inspre micutul si firavul pastor ce avea o singura arma alaturi: credinta si speranta, o piatra si o prastie. Ideea e ca impactul si precizia loviturii au facut punctul central al fruntii uriasului sa-l darame pe masura fortei mari a rocii pe o distanta mica de la punctul de tragere la cel de impact cu adversarul. Si uite-asa dupa flexiunea discursiva a povestirii captivante si finalul fericit, micutul baiat al politistei militare ce a ajutat pe tata la descoperirea adevarului despre fiul sau si-a invins temerea si doarme singur si fara lampa aprinsa si cu usa inchisa, nu ca pana atunci, cand in somn, visul, sau inchipuirile ii dadeau fiori si  mama trebuia sa admita ca fiul ei doarme cu usa deschisa si cu lampa aprinsa, ca sa nu se sperie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.