Cine (crede ca) stie ce e fericirea, sa spuna!

Nu stiu daca sa scriu acest post acum, sau dupa meciul despre a carui incarcatura am scris in postul anterior, dar fie, am ceva timp, nu mult la dispozitie chiar acum si profit de el la maximum. Deci caut sa fiu eficient cat mai mult cu putinta. Dupa care se asterne o senzatie de multumire ca am mai indeplinit inca un lucru pe care am consimtit ca-l doresc implinit si totusi pana la fericire ar mai fi asa, intrebandu-ti sinele si chestionand si alte opinii exterioare in acest sens, cale poate lunga si uneori necunoscuta, nici in privinta felului, drumului de batut pana acolo si a lungimii masurate in unitati fizice de spatiu si timp. Legat de articolul anterior, n-as avea nimic impotriva sa fiu asimilat celor mai fericiti, data fiind motivatia inevitabila de dupa meci. Si totusi nu poti imbraca pe de-a intregul haina fericirii spunand ca un rezultat nazuit intr-o competitie sportiva unde nu ai participat efectiv, decat poate cel mult ca suporter, din tribune, sau de acasa din fata tv-ului te multumeste. E doar o stare trecatoare ca durata si ca semnificatie personala. Or asta nu poate fi fericire, nu? Dar ce poate fi ea, atunci? Pai…

Unii spun ca fericirea inseamna sa poata respira si manca, altii sa aiba ce bea, ceilalti sa aiba de unde alege ce si cum sa faca si tot asa. In genere fericirea comporta pentru o seama de subiecti ce vor raspunde unor astfel de intrebari vizand definirea ei enunturi din care nu lipsesc verbe determinand putinta si disponibilitatea de timp, vointa si resurse, oricare ar fi ele pentru a induce ulterior o stare de multumire personala, de multumire care pe moment e sau ar fi asimilata in cazul multora dintre raspunsuri in sensuri mai vagi, as spune eu cu fericirea.
Cine nu poate, sau nu mai are cum merge pe propriile-i picioare nu stim daca va fi recunoscator ca a ramas infirm, dar in viata si pentru asta fericit ca e viu si alaturi de cineva pentru care a-i fi sprijin la nevoie, care e permanenta devine o asumare, un crez, o necesitate, o cruce, sau o devotiune care inglobeaza atat spiritul de sacrificiu si datoria, cat si ajutorul neconditionat.

Cine nu poate respira decat cu ajutorul aparatelor nu mai gaseste fericire decat in ideea ca suferinta i-a sfarsit odata cu ultima respiratie, poate si ca atunci desi imprastiind suferinta si durere in jur, izbaveste pe de alta parte. Cine nu mai are ceva, indiferent ce ar putea sa fie acel ceva, nu poate spune despre sine ca e fericit. Si asta e o generalitate, caci pierderea si valorizarea ei nu se face decat atunci cand lipseste. Niciuna dintre situatiile de mai sus, in schimb nu dau raspunsul acoperitor intrutotul asupra definirii fericirii. Fericirea e atunci o inglobare a tuturor acestor cateva cazuri ipotetice de viata in care experientele personale comunica dincolo de substratul lor personal si dau la iveala chintesenta. Or, asta da, poate face pe orisicine fericit, caci impartasirea experientelor da mult de invatat oricui are puterea sa asculte si sa ia aminte.
Dar asta e doar o parere. Ce spun alte pareri, mai avizate veti afla participand la intrunirea selecta din cadrul Conferintei despre fericire de la Bucuresti din perioada 5-6 octombrie a-c., unde nume importante din lumea comunicarii, socio-psihologiei vin sa expuna punctele lor de vedere bine argumentate in legatura cu acest concept pe care l-am  descris cum am putut aici de fata.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.