Metode moderne de predare – caiete cu aplicatia AR Skag

Mama le trezea pe cele doua zane ale sale dis-de-dimineata, Elena si Ioana pentru alta noua zi de scoala. Invatatoarele celor mici erau doua femei tinere si passionate de profesia lor asa incat incuraja metodele de predare adaptate vremurilor prin care cunoasterea fusese putin depasita de avansul tehnologiei care s-a dezvoltat peste masura.

Si intr-o astfel de conjunctura tabla din sticla era acum inlocuita cu o tabla electronica unde cei mici erau incurajati sa invete si sa iasa la tabla sa scrie, sa-si expuna punctele de vedere, iar asta cu siguranta moderata de doamna de la catedra ajuta fixarii lectiilor celor mici. Una dintre aceste parti a adoptarii acestor metode moderne si usor non-conventionale de predare la nivelul de varsta scolara aferenta ciclului primar pentru ceea ce erau obisnuite generatiile precedente de elevi includea si promovarea ideii de lectie prin joc si asezarea si fixarea mesajului esential al fiecarei lectii la materiile de curs astfel incat cei mici sa nu se simta nici obositi, dezorientati, plictisiti, sau speriati de continutul didactic predat.

Iar cum la sedinta cu parintii la care a participat in numele ambelor sale fiice, doamna Flavia Danescu, mama Elenei si Ioanei, eleve in clasele a doua si a treia a auzit despre caietele minunate a fost pe loc incantata de idee si in dimineata aceasta pe cand fetitele serveau micul dejun, ea le privea zambitoare in liniste cu sufletul plin de incantare ca urdorii diminetii nu erau probleme pentru printesele ei. Si dupa ce dusese fetele la scoala, mamica ajunsese si ea la serviciu si intrase pe net  sa vada despre ce le povestise parintilor invatatoarea la sedinta.

Si-a descarcat si ea la randu-i aplicatia minune de pe smartphonul de la serviciu si a si comandat cateva caiete pentru zanele ei scolarite si pentru colegele de la birou.  Acum va astepta sa ajunga acasa pentru a le surprinde pe cele mici cu aventura zoologica 3d. Si  pana una-alta incepea si ea sa scrie pe blog sa anunte campania Blogal Initiative care promoveaza curiozitatea pozitiva a copiilor din caietele minune cu aplicatia AR Skag.

One thought on “Metode moderne de predare – caiete cu aplicatia AR Skag

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.