hulpav

si fotbalistii fara de fotbal iubitori
isi consum-adrenalina ce-i domina
in salturi direct la beregata celor
nevinovati de-a se fi uitat mai cas
dup-ale lor consoarte-n opinia lor
fireste gresita… si-nspre lumina
tainicelor sarbatori ale albului
zapezilor celor ce par tututora
vesnice-n intimidarea lor neingradita
la palorile eternelor friguri unde
aurora boreala-i mereu tanara si
colorata-ntr-un fel aparte ce face
pe multi sa-i cada la picioare
data fiind splendoarea care
si la-nghet uimeste fiece ochi
ce-n treacat o priveste… din zarea
necuprinsa-un Fram cu-a sa blana
dalba orizontu’ margineste
si zapada parc-o-ncalzeste
cu duhoarea focii pe jumatate
mancata cu nesatul celui ce
prinde odat’ pe trimestru ceva
bun si consistent foamea s-o
astampere nitel. que si, que no
ziceau si-ancestralii supravietuitori
ai apocalipselor solare vechi…

Pomul vietii, sau cum sa-nvingi moartea inc-o data

Pomul vietii e o alta poveste si chiar lectie despre viata primita de cine citeste opera aici e fata, sau afla si prin intermediari demni de incredere despre mesajul dintre copertele carti aici de fata. Paul Conta e referentul vazut prin ochii lui Dan Pavelescu , cel mai bun prieten al sau. Primul este personajul principal al naratiunii descrise prin impresiile personale filtrate de studentul la drept Dan Pavelescu. Actiunea cartii lui Ion Ghetie se desfasoara cu o usoara nota de tainica aura, imediat dupa primul razboi mondial intr-o Romanie in care scoala universitara pregatea realmente valorile tinere pentru anii ce urmau. In acest decor frumos si sumbru totodata al anilor deceniului al doilea al secolului al douazecilea, doi tineri studenti se regasesc intr-o dimineata de toamna la cursul de istorie medievala franceza predat de profesorul Iorgu. Dan Ponta audia cursurile de istorie si la fel si viitorul avocat Dan Ponta, desi filologia era cea care gazduia sub auspiciile barbii si minei speciale a profesorului cunostintele acestuia din urma. Ambii, insa erau pasionati de cunoastere bruta a faptelor si datelor unui trecut fara temporizare si datare geografica limitata la spatiile romanesti. Asa se facuse ca studentul ce-si amana doctoratul in filosofie, aduna saptamanal cel putin informatii pretioase de la cursurile ce impresionau prin auditoriul interesat de acumulare de cunostinte de la stiintele filologiei urmate in preponderenta de fetele intrigate de viata postbelica. Si, la fel de bine se face ca cartea aici de fata debuteaza cu “asa se facea ca per Paul Conta l-am cunoscut prima data in toamna anului 192x, unde x nu se afla nici in cele 18x de pagini ai cartii editate pe vremea cand Steaua ministerului apararii nationale intr-o Romanie dominata de socialism inserat pana la cele mai mici aspecte ale vietii cotidiene si unde un suuces sportiv al unor baieti tineri precum Lacatus, Piturca si altii aduceau nationalismul si spiritul unitatii civice la un rang ce astazi pare-se a fi o uitata poveste de amor. Mai concret, Dacia de la Cluj-Napoca, in anul 1987 este versiunea cartii pe care timp de cateva zile am mancat-o pe paine intre aceste zile incarcate de rosu prin calendarul religios si alte preocupari nerutiniere in viata de zi cu zi, umpluta nu doar pe alocuri de clipe de tandrete si respect reciproc ce feac deliciul si frumosul unei perioade denumite de cei ce-si leaga vietile proaspat luna de miere. Asa cum o veti si vazand-o in cadrul acestei postari, cartea se intituleaza simbolic si nu numai Pomul vietii, foarte bine asociindu-se substantivul din titlu verticalitatii si ambitiei infatisate pana in clipa cand va fi inchizand personajul nostru principal al cartii ochii. Si nu doar despre faptul ca si cu trupul decedat, pentru ca da, romanul aici de fata se apropie prin finalul cartii intr-o tragedie asa cum scrie la carte, Paul Conta continua sa traiasca prin ambitia si demnitatea spiritului sau puternic ce nu a s-a aplecat deloc in fata durerilor insuportabile ale mortii. Nici din perspectiva filosofico-religioasa, Paul Conta nu a clacat, caci iubirea cunoscuta prin cunoasterea si mariajul scurt alaturi de iubirea sa tainica pana la un moment dat, Dora M., o slabuta si firava vecina cu locuinta sa si ulterior depanarii interesului sau fata de aceasta lui Dan Pavelescu, acesta din urma i-a si apropiat cu flerul si sarmul bunatatii spirituale a celui care vrea tot binele din lume celui mai bun prieten al sau, l-au facut sa domine starea de dominare a bolii sale rare ce-i supunea trupul si uneori si mintea in noptile de chin unei stari ciudate in care timpul comprimat la maximum devenea fara un pic de aer unul urias, etern, iar durerea una insuportabila.
Mai departe nu va rog, decat daca se intampla sa gasiti cartea pentru ca intamplator ori ba ce am scris eu despre impresiile trezite despre aflarea mesajului acesteia v-a atras s-o vreti citita, s-o parcurgeti incet si atenti si mai apoi sa comparati eventual impresiile proprii cu cele ale mele. Mai jos, mi-am permis totusi sa redau niste cuvinte auctoriale:
” – Priveste, imi zise Paul strangandu-mi bratul, sunt pasii ei. Oare cum e cu putinta ca urmele acestea sa ramana, iar ea sa fi murit de mult?”
” Am priceput atunci ca nu e vorba de a forta usi inchise cu lacate, ceea ce ar fi fost eroic, ci de a te zbuciuma de unul singur, zguduind zavoarele unei usi imaginare.”
“- Si-atunci ce ne ramane de facut, domnule Conta? Sa facem versuri? Sa ne sinucidem?
(Conta – la fel de incet, dar limpede ca profesorul) – Nu, un singur lucru, sa devenim nemuritori.”
Ideea principala a cartii Pomul vietii aceasta este, un filosof in formare care devin chiar doctor in problematizarea conceptiilor dincolo de materialitatea vietii, dar nefrizand povestile crestine si urmarea intocmai a pioseniei formale a traiului dictat de respectarea literala a unei raportari la dogmatismul crestin ca religiozitate, ce cunoaste prietenia adevarata, iubirea, femeia si sexualitatea haotic impartita in tinerete prea multor partenere de imperechere, apoi paharul de licori cu grade asociate convivialitatii demne si respectabile dupa petrecerile la care luase parte alaturi de Dan Pavelescu, toate acestea au fost viata lui Paul. Un tanar care a fost afectat de moarte inca din frageda pruncie, iar de atmosfera mortuara ceva mai multa vreme decat in cazul altora, poate. Descoperirea afectiunii rare de care sufera, la scurt timp si parasirea acestei scene pe care nu a apucat prea mult decat sa intre in piesa vietii, studiind, petrecand putin, scriind si casatorindu-se scurt timp, il transforma intr-un obsedat de moarte, pe care el, Paul Conta tine mortis s-o invinga chiar cu armele acesteia. Anume, sa ramana treaza pana in clipa transferarii energiei sale vii dincolo de materialitatea acestei forma pamantene de viata, chiar daca inconstienta ar fi fost, poate, de preferat oricarui suferind. Nu si lui. Si mai ales ca, la fel ca un pom ce se tine vertical infipt bine in ancorele radacinilor sale groase, el ramane viu si pe numele unui Dan Pavescu si prin acesta unui public ce-i va citi mesajele literare codate de geamantanul de manuscrise insemnand nuvele, romane si poezii, carora nu as dorit sa le dea voie sa apara in timpul suferintelor indurate de el.
Asadar, cautati si de gasiti, cititi si vedeti ce si cum dupa ce din scoarta-n scoarta ati parcurs cu ochii calauziti de un creier moderat si atent la ce ochii vad. Spor la lectura si toate bune tuturor celor ce ajungeti sa citit ce am scris eu acum, in prag de an nou. Pomul-vietii-57121

foiri

libertate sustinand in toata chemarea
vitregita doar de cromatica sardelelor
neconforme cu folclorurile oralitatii
spatiilor nationale venit-asa
cernit diseminat prin vestigii
scormonind prostia si meschinele
interese de conjunctur-alese
ca sa faca nota discordanta
cu-a poporului alegere unanima
si marsaluind pentru
a-si sustine fara tagada
voia-n lung si latul gravitatilor
spatiilor ce de-o limba-i leaga
pe toti cei de-o simtire-n cuget
si-n simtire aleasa. voiesc un cadru
pe care sa-l lege de ei. toti cei
care far-a face cale-ntoarsa de la
mesele-mbelsugate-n nuntile pe care
fara mezaliante one more try
promoveaza iubire-adevarata
nu pe spatele niciunuia dintre
cei doi protagonisti imperecheati
de vise-alese-ndeplinind far’ de
pregete doruri apuse-odata…

poti

caci-nserpuirea-ntregilor gute
dintr-o locomotia neputincioasa
vadit roasa de timp si de
kilogramele-n plus pe capetele
ingemanand cosanzene cosite
de-ale folclorurilor indo-europene
pe miresmele aristocrate-n ochi
cu fetisurile deocheate
ce-ncretesc la tamplele frumoaselor
mirese debordand de dorinti
ne-mpartasind iubirea decat
atunci cand mult prea adesea
gustul amar al impreunarii lasate
sa se-afirme pe necuprinsul
intregului ce aureola-ncorporand
minte si trup si-un suflet mai la urma
relatiilor pasagere consumate
seara regulilor nescrise ale
unui lucru mecanic ce-mplanta
cutitul in osul inimii vitregite
de-mperechere-ngemanata vesnic
pe sufletul inaripat ce nu-si
gasise deloc echilibrul ofuscat
de ne-ntregirea ciorbei de pe foc
cand aragazul merge el dar
nu-s tevi destule pe care gazul
sa curga-n nestirea stirbita
de putinele putinte multe-ale vieturii.

sanctitate

dezmintire-a negurii cerului
cu giumbuslucuri de prisos
prin nebunia zecilor de degete
ce-atarna pana si-o limba
din gura fara toti dintii
iesind usor dizgratios pe
speluncile unor lemne atarnate
de lumanarile celestelor stelute
ce diafragme-ngemanate
ieseau prin gurile pamanturilor
rascoapte-n toata splendoarea
dorurilor de Maserati si Porsche
dupa usile batante ce cu
batiste suflate de mucii racelii
grasilor eufemizati ca la un
semn de degringolada caramizilor
ce cad din explanadele
caselor cu arce de cerc
cu sarmale discontinuand
arabescurile mintilor ce
parca in derizoriul partilor pica
prin porii marginind geografiile
iernatice-n harababura partiei
ce musteste-n prostia multimii
pe loc repaus.